Nea Iancu, la vremea când numărai mașinile pe degetele de la mâini și de la picioare și rămâneai cu degetele libere în aer, ne ducea la pescuit! Ne ducea, e doar o figură de stil, mai precis mergea la pescuit pe banii noștri, doar așa fusese înțelegerea - punem toți bani, în mod egal, pentru benzina lui, el contribuie cu scuipatul pe fereastră! Asta e, obrazul subțire cu cheltuială se ține, al lui era gros - gros, se ținea doar pe banii altor fraieri.
Nea Iancu se lăuda că el duce de nas pe toată lumea, l-a fătat mumă-sa mare moneypulator! Money, mai puțin! Foarte orgolios și excesiv de căpos, nu avea capul mare, dar era plin de crețuri și de dubioșenii, așa că cine lucra cu el, trebuia să fie atent, un pic nebun și foarte țicnit. Era chiar super - enervant, când repeta (foarte des) - Ascultă-mă pe mine, eu am întotdeauna dreptate!
Datorită tatei, eu eram a 5-a roată de la bicicletă, restul găștii fiind cu cel puțin 30 de ani mai în vârstă. Deci, nu aveam drept de veto și nici drept de vot, cum, de fapt, nu avea decât nea Iancu!
Acum mă amuz când îmi amintesc cum plecam cu noaptea-n cap, să prindem răsăritul pe baltă. Nea Iancu - șoferul nu venea niciodată la timp, se grăbea apoi, mai-mai să ne arunce prin șanțuri. După ce dârdâiam când era frig, așteptându-l, până la destinație ne lovea și greața, de atâta hurducăială ne aminteam de ce am mâncat ultimele trei zile.
Nea Iancu mai avea un bâzdâc - era zgârcit, că un zgârie- brânză nu-i ajungea nici până la varice! Bietul Harpagon nu mai tăia coada la mâță, dacă ar fi dormit măcar o zi în casa lui nea Iancu, căpăta alte deprinderi! Din chestia cu zgârcenia, a reușit să-și mărite cele două fete și să le facă și câte o casă! Brava lui, dar nu se justifică cum îi tremurau mâinile, când trebuia să dea măcar un firfiric!
Și iată că, odată, facem pană! Nu de găină, ci de mașină! Schimbăm roata cu rezerva, știind că mai are o rezervă. Mai mergem un kilometru și lăsăm toba pe un dâmb! Adică ne întoarcem s-o căutăm, nu ne-am prins, din prima, când am pierdut-o. Nea Iancu ne spune că se aștepta, era prinsă cu sârmă! O aruncă în portbagaj, ne aud bine oamenii din cinci sate din jur! Mergem fără tobă și, înainte de a intra în satul de lângă baltă, facem a doua pană! Surpriză, nea Iancu e voios, nu are cea de-a doua rezervă, cumpărată din banii noștri, nu dintr-ai lui! Mai aflăm că a făcut pană și cu trei zile-n urmă, când l-am rugat să meargă la pescuit și a refuzat, pe motiv că îi este rău! Cred că suferea de rău de junghi, că abia acum ne-am lămurit că fusese atunci, tot la pescuit, dar cu altă trupă! Stând cu mașina-n drum, am fost curioși să aflăm ce vom face cu atâtea pene, poate ne vom lua zborul! Nea Iancu ne-a liniștit - nu mai cumpărase soluție de lipit și petece, de vreo 4 ani! Bașca levierul pentru scos cauciucul, aruncat după un iepure, și care refuzase să se lase găsit!
-Las’ că am eu un prieten în sat, ne ajută el, eu l-am servit de prea multe ori, n-are cum să mă refuze !
A putut, abia peste 2 ore am reușit să ne urnim din loc! Plus că ne-a uscat buzunarele, mai puțin ale lui Iancu, așa e între prieteni, mai dai tu, mai dai tu, prietenul doar primește! Oricum, nu sunt convins că era o relație de prietenie, cum zicea nea Iancu zis Harpagon, au fost și niște reproșuri legate de o datorie a lui Nea, aproape de prescripție!
Ajunși la locul faptei, soarele deja se plictisise să facă rondouri pe cer, ne-am apucat de treabă, după indicațiile inginerului care administra balta! Nea Iancu a zis că el nu e prostul satului, el locuind la oraș, așa că nu mai putea el de ce stabilise acesta, s-a așezat cu tupeu, pe balta din spate, unde a început să scoată pește după pește! În timp ce noi scoteam limba unii la alții, în pauzele lungi dintre trăsături! Nea dădea, fără rușine, în balta pentru reproducători! Degeaba i-am spus că nu e bine ce face, ne-a replicat că are el aranjamentele lui! Fiecare și le știe pe ale lui, să ne vedem de treburile noastre!
La un moment dat, numai ce-l vedem că urlă la noi, să strângem! Era abia ora 14.00! Nu înțelegeam de ce, dar ne-a explicat din fugă - îl văzuseră cei din fermă și veneau cu niște pari sănătoși, să înmoaie niște oase! Doar nu era să-l lăsăm s-o fure, mai ales când ne-a spus că el pleacă fără noi, dacă nu ne grăbim! Din solidaritate și respect pentru el, am aruncat toate lucrurile claie peste grămadă și am demarat la timp, rumânii mai aveau 50 de metri și testau rezistența lemnului românesc pe cocoașă de șmecher!
Iată-ne nevinovați, cu banii luați și fără marfă, fugăriți cu parul! Nea Iancu fluiera vesel, ca să-și ascundă morcovul! Noi, juram să ne cumpărăm mașină și să trecem măcar o dată peste el!
Nea Iancu era renumit pentru zgârcenia lui, nici momeală nu cumpăra! Pe la ora 10.00, de obicei, i se terminau rezervele și începea să ceară de la noi. Nici dacă îl invitai la masă, meșterul păpușar nu refuza, cum nu-ți refuza nici apa sau alte lichide, nu-l incomodau la condus! N-am reușit să aflăm niciodată ce-i place să mănânce, pe motiv că nu am zărit nici urmă de așa ceva! De obicei, cerea sau mânca cu capul în traistă, ceea ce nu recunoștea, noi eram cei cu capul în traistă! Neplăcut era că nu a dat nimănui niciodată nimic, se făcea că plouă când cereai, barem, o râmă sifilitică! Poate le-a dat fetelor lui, mai știi!
Iată-ne din nou, pe altă baltă, unde, cine avea cu ce, putea pescui prin mijloc. Moda era cauciucul mare, cu suport pentru picioare și funduleț, adică o scândură! Apă mare, pește mare!
Nea Iancu avea o roată de tractor, îi lua un an s-o umfle! Dar stătea pe ea ca la televizor, mai rămâne să stea picior peste picior! E posibil să fi încercat și asta, altfel nu înțeleg ce s-a întâmplat!
Și, uite așa! nea Iancu ne rânjea în nas, săltând frumusețe de pești, în timp ce noi prindeam niște leșinături! Tata n-a mai rezistat și l-a întrebat ce momeală folosește, dar Nea se codea să spună. Până la urmă, ne-a oferit informația, bine că nu ne-a pus s-o și plătim - mămăligă cu câlți! Nu s-a oferit, însă, să ne dea și nouă, deși cererea se subînțelegea!
Peste jumătate de oră, se aude un bâlbâdâc și-l vedem pe nea Iancu înotând în jurul ambarcațiunii improvizate! Se răsturnase și acum încerca să recupereze ce avea pe plută. Reușește să salveze sculele de pescuit, rucsacul cu momeală, pierde mâncarea, apa și peștii deja prinși.
Ziua e minunată, prindem și noi pește din plin, care de pe mal, care de pe apă.
Nea Iancu e vânăt de supărare, s-a uscat, dar îi este sete! Știe că degeaba ar cere, după cum s-a purtat cu fiecare, nu poate primi decât refuzuri! E și orgolios, și bleg - nu l-am lăsa să sufere, oricât de măgar e, dar așteptăm să-și calce pe inimă! N-o face, de data asta, se apleacă și ia cu mâna apă din baltă, e mâloasă, dar trece setea! Rezistă până la 16. 30, când începe să molfăie pe furiș, aruncând priviri aparent indiferente, către noi. Ne vedem de distracția noastră, întrebându-ne ce naiba mănâncă, doar a spus că punga cu papă s-a dus la pești! Să le fie de bine, la câte e Iancu de zgârcit, își vor păstra silueta!
Pe drum spre casă, nea Petrică nu rezistă tentației, și-l întreabă pe Harpagon, maestrul păpușar, de ce are ochii așa bulbucați!
-De la mâncare! N-am mai putut și am mâncat ce am găsit - mămăligă cu câlți!
Și așa nea Iancu a mai căpătat o poreclă - CÂLȚOSUL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu