marți, 7 noiembrie 2017

ZI DE ZI, SĂRBĂTORIM! PE CEI DRAGI, NOI ÎI IUBIM!

      Mihăiță și Găbiță se jucau în nisipel, când își dădură seama că bucuria izvora de pretutindeni. Se mirară ei, cât se mirară, dar tot nu-și dădeau seama care este sursa bucuriei în exces. Abia când se plictisiră și ajunseră în fața blocului, au văzut bannerul pe care scria LA MULȚI ANI! MIHĂIȚĂ ȘI GĂBIȚĂ! S-au bucurat că nu i-au uitat ai lor, dar s-au pleoștit la loc - în bloc erau 8 Mihai și Mihaele, precum și 15 Gabriel și Gabriele!  Bine că suntem mai mulți, unde-s mulți, puterea crește, veselia înflorește! Și-au zis ei și s-au apucat de băut! Lăptic cu suc de roșii!



     Pe tatăl meu l-a chemat Mihai, până l-a chemat Dumnezeu la el! Pe fiul meu îl cheamă tot Mihai, așa că numele a fost lăsat moștenire! Sunt curios dacă voi avea vreun nepot Mihai, dar aici nu mă bag, poate o să-l cheme Jean Valjean! Sau Antonio Banderas Aricilă!
Până într-una, în două, e din nou sărbătoare! Am o listă întreagă de sărbătoriți și una, și mai lungă, de săr-băutoriți! Nepotul Gabi din Danemarca, prietenele Mihaiele și Găbițe, prietenii Mihăiță unu – 323, colegul Mihai cel Mare, mulți, frate, mulți! Dacă pun la socoteală și pe cei care-mi sunt dușmani, pierd șirul! Scot rudele din papirusul genealogic, ăștia e puțini! Bine că nu trebuie să scriu felicitări, mai simplu e acum, fac autostopul pe Facebook! LA MULȚI ANI! DRAGII MOȘULUI, să fiți iubiți!
Mare e sărbătoarea ta, Doamne! și mulți mai dau cu pocalu’ de pământ, să zornăie tamburinele și tamburinoaicele! Mi se umple sufletul de bucurie, nu pentru mici și grătar, din ăștia masticăm tot anul, ne facem timp pentru asta! Ci pentru că numai sărbătorile mai unesc unele suflete în căutarea fericirii și a împăcării! Barem, în astfel de zile, să îngropăm securea războiului, să scoatem ciocanul pentru șnițele și să fumăm pipa păcii, în loc de “iarbă “ mare! Putem s-o luăm, a doua zi, de la capăt, dacă altceva mai bun nu avem de făcut! Mă iscă o întrebare – cum or sărbători cei bolnavi sau cei bătrâni? Dacă suntem alături de ei, pesemne că la fel cu noi!
Nimic nu se compară cu cei dragi în jur, vorba aia, decât mulți și proști, mai bine puțini și de suflet! Sau mulți  și de suflet! Sau sufletul!
Să nu creadă cineva că am uitat - MULȚUMESC PENTRU URĂRI, TUTUROR CELOR CARE AU FOST ALĂTURI DE MINE ÎN ZILELE GRELE ALE PRĂPĂDULUI GASTRONOMIC ÎN CARE M-AM BĂLĂCIT DE ZILELE MELE! SĂ VĂ PEDEPSEASCĂ CERUL - CÂND V-O FI MAI RĂU, SĂ VĂ FIE CUM MI-A FOST MIE, PĂCĂTOSUL, ÎNCONJURAT DE AI MEI!  ȘI CÂND V-O FI FOAME, SĂ NU APELAȚI LA COLEBIL, CUM N-AM APELAT NICI EU!
Acum, că v-am sfeterist cu pupături, mai am un singur dor, în liniștea serii, să mă lăsați să mor... de râs, în brațele sărbătoririi! Și dacă mâine n-o să mai fiu... treaz și cu dureri de cap, e pentru că-n minte o să vă am, eu, mârțoagă de cal breaz!   
 MULȚI ANI TRĂIASCĂ CEI CU NUMELE ȘI CEI CARE STAU PRIN PREAJMA LOR, CĂ DOAR N-O SĂ FAC DISCRIMINARE DE PERSOANĂ!

LA MULȚI ANI, FIULE! 

RĂTĂCITORI PE APE TULBURI

Azi, nesimțirea și prostia
Fac bordel din România!
Dacă arunci c-un  făcăleț,
Nimerești pe-orice isteț!
Pentru că ăștia-s că râia,
Nu-i termină nici tâmăia!
Și au locuri rezervate
Drept în Iad, pe săturate!
Cum se face că prăsila
A-ntrecut chiar și cămila?
Nu mai are o cocoașă!
N-are naș și n-are nașă!
Au, în schimb, potcoave noi,
Zici că-s varză, că-s moroi
De răsar din cripta sorții!
Ăști-ar vinde chiar și morții!
Și mă tem că, la mezat,
Și pe ei i-au aruncat!
Cum ne-ar sta să fim boieri?
Să nu mai cioplim șomeri,
Să ne stea copii-n vatră,
Să nu mai umblăm în șatră!
Călători pe ape calme,
Fără bătături în palme!
Nu știu cine-a blestemat
Să trăim destin ciudat -
Nu ai cum să te mai bucuri,
Călător pe ape tulburi!
Noi am trece peste mare
Dar nepoții, putea-vor, oare?
Mai sperăm sau mai oftăm?
Ori de uscături scăpăm?
Apele învolburate
Vor seca, vor fi uitate,
Dacă vom avea, ca țel
Un neam mândru, de oțel!
De nu vom avea curaj,
Mă scuzați pentru deranj!




luni, 6 noiembrie 2017

SĂ VINĂ CĂLĂUL!

      Leul era, nu maro, ci negru de supărare - o găsise pe leoaică în pat, cu un şacal! Atâta ruşine  nu mai păţise de la alegerile din 2014, când fusese aşa sigur pe el, că nu şi-a luat-o-n cap, a luat-o în nas, fiind învins, cu mică diferenţă, de câine! Şi barem dacă era un câine adevărat, cu pedigree, nu o javră puricoasă şi nespălată!  A fost mai vocal jăvroiul, i-a tras scaunul de sub şezut!
            Acum altă dandana – leoica e-n călduri, nici nu mai ştie cu cine votează! Dar chiar aşa să decadă, să se întindă cu orice şacal?!? Şi-aici e drept, şacalul ăsta stă mai mult pe la sală, bagă steroizi cu faraşul în el, are pe burtă numai cubuleţe! Nu ca el, marele leu bătrân, cu şuncile revărsate peste curea!
            Prost a fost că a chemat oficialităţile junglei tocmai la ora prânzului, când ştie că leoaica e gurmandă rău şi stă prost cu ficatul, trebuie să-şi facă somnul de frumuseţe! Uite că nu făcea somnul, făcea păstrăvul cu şacalul! Şi s-a mai trezit şi cu o banană-n cap, aruncată de leoaica de nevasta-sa, era furioasă că fusese deranjată din procesul de creaţie în care era cufundată!
            Şi totuşi, trebuia să facă ceva, se făcea de râsul lamelor, dacă nu lua măsuri! Era, totuşi, leu, nu cinşpe bani vechi!
         Strigă după călău, dar o muscă băgăreaţă îi intră în nară, aşa că răgetul lui înspăimântător fu tradus printr-un behăit, repudiat chiar şi de capra chioară, ce trăgea să moară!
            Leoaica nu scăpă prilejul să-l tachineze, mai precis, să-l asasineze verbal:
- Vezi, de aia abia mă uit la tine, cum sforăi! Măreţule mălăieţ!
Leul simţi că-i creşte tensiunea, iar reumatismul îi aminti că trebuie să se aşeze, să nu cadă-n cursa viclenei leoaice, mai ales că şacalul se făcuse, nu se ştie cum, nevăzut total!
În locul aprigului tigru, călăul oficial al regatului, în sala tronului se năpusti sconcsul, lăsând în urma lui parfumuri, care numai suave nu erau!
- Unde-i călăul? se enervă, în sfârşit, leul!
- E-n concediu de odihnă, a plecat la băi, îi ţin eu locul! M-am oferit voluntar! explică sconcsul tărăşenia.
- Măi Parfumel, mă vezi tu, cu capul sub securea ta? se maimuțări leoaica, în timp ce sconsul scoase ditamai bâta de baseball, pe care se apucă s-o ascută de-un pietroi.
Leul, în pragul unei căderi pe bursă, se enervă atât de tare, că-i plesniră nasturii de la nădragii prelinși la vale, dându-i prilej leoaicei să comenteze:
Înțelegeți, acum, ce vreau să spun?
Călăul de ocazie vru să-și încordeze doi mușchi - maximum cât avea  la purtător, abia așteptând prilejul să răzbune afrontul din vara trecută, când leoaica îl trimisese la păscut, pe gratis! Dându-și aere de mare călău, începu să se învârtă în jurul dezmățatei, care nu mai răbdă mult și-l șfichiui cu coada, de-l lăsă  șah -  mat!
Când se trezi, Madam Sconcsuilă stătea la capul lui și-i ținea prelegeri:
-Ești prost, de puți! Te-a apucat voluntariatul, într-o junglă unde nimic nu se mișcă, dacă nu iese de-o acadea! Ne-remuneratule! Ce te vâri tu, gogoașă cu sandale, în familia altora? Dacă e bărbat, leul își rezolvă și singur mariajul, nu trebuie să vină  Flocăilă Călăul! Acum tu ai mandibula căzută, iar ei au plecat împreună! Altă dată să cheme Fiscul, nu călăul, mâine îți dai demisia și te apuci de cultivat roșii!
Călăul de ocazie se gândi că lumea e nedreaptă cu făcătorii de dreptate și indulgentă, cu făcăturile!
Hotărâ că pentru slujba de călău trebuie să fii dotat genetic și nativ, altfel îți dă borșul pe nas!
 


duminică, 5 noiembrie 2017

AM CAP DE LEMN ȘI SUFLET DE MĂTASE! (EPITAF PENTRU UN SUFLET ALAMBICAT!)

Am cap de lemn și mă mândresc că pot
Să pup, lejer, un prost, în nas și-n bot!
Iar sufletul mi-e trenă de mătase,
Cu franjuri suri și perle sănătoase!

Capul de lemn mă face să plutesc
Prin nori de cârpă, care se topesc!
Când pace și senin doresc ca mângâiere,
Mătasea le transformă în aprigă plăcere!

Și totuși, de ce oare nu mă simt întreg?
Să fie din cauză, că n-am știut  s - aleg?
Sau  că am ciugulit, din tină, umilință,
Părând că mintea mi-este  seacă și fără de credință?

M-ați prins – scăpat-am din ospiciu!
Și asta, ușurel,  fărnici un artificiu!
Acolo unde păreau că sunt  doar evadări deșarte,
Erau doar simple gânduri, într-o pendulă, sparte!

Dar unde să te-ascunzi de  ticăloși?
În curte de sărac, la oamenii fricoși?
La cei bogați, vârâți după alarme false?
Spre iad sunt căi mai multe, decât, la noi, rămase!

Noroc că am cap de lemn și trei copite,
Că astăzi nu-i ușor să stai cuminte!
Dorești atât de mult ca vremuri să se lase
Și să adormi, ca mine,... în mătase!

Mă fură un secret, să-l țip în stradă-
Mătasea scumpă? e doar simplă butadă!
E-o amăgire de negustor  pe net!
Să mai aștepți, e mult mai înțelept!

Lemnul atrage fulgere și scai,
Atrage ochiul și pagubă-n tramvai!
Mătasea, dusă  lesne, la alt pol
Te lasă fără bani și-n... lemnul gol!

Dar toate sunt doar materie și fum,
La altele eu meditez acum -
E spiritul mai tare ca o stâncă
Sau e doar apa rece, ce-o mânâncă?

Ce-o cîntări, acolo-n Paradis?
Mătasea scumpă sau gândul cel proscris?
O mobilă din tek sau din mahon?
Dar doar o chiflă-n suflet de poltron?

Ca d-obicei, bătut-am apă-n piuă!
S-o credeți voi! Mai e până la ziuă!
Și când zorile, încet, se vor desface,
Mătasea și cu lemnul, cenușă s-or preface!

Va zăbovi-n curte suflet picurat,
Și gîndul bun, ce nu va fi uitat!
Om tresălta pe urme de – adevăr
Și vom doini în suflet omenesc, de muritor!

Nu iau cu mine lemnul, nici mătase
Nu iau averi, din lăcomie scoase!
Nu sunt un sfânt și nici un păcătos,
Și tot ce vreau, e să mă duc frumos!