Am cap de lemn și mă mândresc că pot
Să pup, lejer, un prost, în nas și-n bot!
Iar sufletul mi-e trenă de mătase,
Cu franjuri suri și perle sănătoase!
Capul de lemn mă face să plutesc
Prin nori de cârpă, care se topesc!
Când pace și senin doresc ca mângâiere,
Mătasea le transformă în aprigă plăcere!
Și totuși, de ce oare nu mă simt întreg?
Să fie din cauză, că n-am știut s -
aleg?
Sau că am ciugulit, din tină,
umilință,
Părând că mintea mi-este seacă și
fără de credință?
M-ați prins – scăpat-am din ospiciu!
Și asta, ușurel, făr‘ nici un artificiu!
Acolo unde păreau că sunt doar evadări
deșarte,
Erau doar simple gânduri, într-o pendulă, sparte!
Dar unde să te-ascunzi de ticăloși?
În curte de sărac, la oamenii fricoși?
La cei bogați, vârâți după alarme false?
Spre iad sunt căi mai multe, decât, la noi, rămase!
Noroc că am cap de lemn și trei copite,
Că astăzi nu-i ușor să stai cuminte!
Dorești atât de mult ca vremuri să se lase
Și să adormi, ca mine,... în mătase!
Mă fură un secret, să-l țip în stradă-
Mătasea scumpă? e doar simplă butadă!
E-o amăgire de negustor pe net!
Să mai aștepți, e mult mai înțelept!
Lemnul atrage fulgere și scai,
Atrage ochiul și pagubă-n tramvai!
Mătasea, dusă lesne, la alt pol
Te lasă fără bani și-n... lemnul gol!
Dar toate sunt doar materie și fum,
La altele eu meditez acum -
E spiritul mai tare ca o stâncă
Sau e doar apa rece, ce-o mânâncă?
Ce-o cîntări, acolo-n Paradis?
Mătasea scumpă sau gândul cel proscris?
O mobilă din tek sau din mahon?
Dar doar o chiflă-n suflet de poltron?
Ca d-obicei, bătut-am apă-n piuă!
S-o credeți voi! Mai e până la ziuă!
Și când zorile, încet, se vor desface,
Mătasea și cu lemnul, cenușă s-or preface!
Va zăbovi-n curte suflet picurat,
Și gîndul bun, ce nu va fi uitat!
Om tresălta pe urme de – adevăr
Și vom doini în suflet omenesc, de muritor!
Nu iau cu mine lemnul, nici mătase
Nu iau averi, din lăcomie scoase!
Nu sunt un sfânt și nici un păcătos,
Și tot ce vreau, e să mă duc frumos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu