joi, 4 ianuarie 2018

TRĂIASCĂ SĂRĂCIA! DAR MAI RAR!

   Pantelimon Turbăciune era un tip obișnuit, foarte sărac și cu dorințe mari. Născut întrun cătun cu șase case, doi meri și paiș'pe vișini, moștenise putere de muncă, dar, din păcate, aceasta nu era însoțită și de programul material de reabilitare. Adică de o brumă de avere!
   Întro zi, pe când scotea sfeclă pe ogorul unui vecin extrem de puturos, pe drumul prăfuit zbura, cu cracii-n sus, o tânără domni-șorică, ce făcea pe motociclista! Motorul pe care se făcea că-l conduce, și nu invers, zbură mai tare, întro râpă, în timp ce tipesa se agăța de un copăcel destul de firav! Pantelimon, sărac, dar nu și la minte, o smulse, cu tot cu copăcel, deși știa că tufa - dracului ținea doi ca el!
   Depusă pe membrele inferioare, mult superioare tipelor din cătun, adică două, d-șorica îi strînse, bărbătește, mâna și- l trase după ea, întro curte unde Panti (rămas așa, pentru cunoscuți!) își cunoscu viitorul socru, pe atunci, prim – secretar  prin zonă!
   Anul următor, Panti se căsători cu tânăra, mai mare ca el, cu cinci ani, deși nu arăta! Veni 1989 și socrul se dădu la fund, era mai bine pentru toate neamurile sale! Și cum bani avea, de-i întorcea cu furca rară, se apucă de afaceri, dar nu personal, ci prin intermediul lui Panti, care mai tăie din coada numelui, devenind Pantel Turbă, urmaș de miner dedat la sapă!
   Anii de după au trecut încetișor și Panti descoperi că șeptelul său, numărând trei băieți, de care știa că-s ai lui, și două fete, cu una mai mult decât ținea minte, nu mai încape în  duplexul de 200  metri - garduri și olane! Așa că se puse pe construit o cabană, pentru ieșit la grătar și iarbă verde, care, în final, deveni o vilă de 340 metri pătrați, cu atâtea camere, câte guri număra familionul!
   După ce termină căsoiul, i se deschise pofta de construit, domeniu în care, încă, nu activase, mai ales că nevastă-sa vroia la mare în fiecare an, de trei ori, câte 18 zile! Se conformă dorinței acesteia și ridică un bordei pe trei nivele, cu atâtea camere, că hotelul de peste drum părea liliputan!
   Gata, ajunge, să mai facă și alții! declară răspicat spumei de bărbierit, din baie!
   Nevastă-sa, care prinsese gustul chiriilor picante, sări cu gura pe el, că s-a lenevit, că i-a mâncat banii lui taică-său, că e stânga, că e dreapta! Și-l puse să construiască o cabană, după modelul caselor englezești - camere sus, bucătărie și living, cât un teren de tenis, jos! Băi, câte două pe etaj! Terasă, teren de tenis și teren de șah, garaje, plus un hectar de teren, amenajat pentru camping!
   Când a terminat, Panti era tras la față, ca țapul, și avea mâinile strecurate sub genunchi, înnodate, nu mai vroia nici lapte de pasăre măiastră! Când deschidea cineva gura, avea senzația că cere bani, așa că-l lua tremuratul!
   Mai trecură câțiva ani și, din amortizarea căsuțelor, (că doar nu era să stea purcoi de Turbă, în ele!), la îndemnul și șutul soaței, mai construi 3 bucăți hoteluri, așezate strategic, în zone turistice!
   Întro zi, pe când Panti stătea în pantaloni scurți, sub o salcie din curtea unui amic, nevastă-sa se foia prin preajma lui. Până la urmă, își luă inima-n dinții abia făcuți, și–i spuse:
-Măi, Panti, la ce-ți folosește, ție, bordeiul părintesc?
Omul își aminti că, singura sa avere, era o dărăpănătură de bordei, cu o ușă ce, niciodată, nu se închidea bine, iar ferestrele din lemn, mâncate de cari, erau un soi de sită, prin care și râmele treceau cu brațele în șolduri! Uitase de singurul lucru ce-i amintea de originea sa umilă, dacă nu punem la socoteală și reproșurile zilnice ale con - soartei, care îi tot scotea ochii că, dacă nu era tacsu...?
Nici nu observă interesul subit, al acesteia, pentru cei 15000 metri  pătrați, și-o coștereață! Așa că își dădu acceptul s-o vândă, lăsându-și femeia să facă actele, iar el, doar să le semneze! De fapt, se ferea să vândă personal, convins că strămoșii lui, din mormintele uitate, care luptaseră în războiul pentru independență, vor vocifera când vor vedea că își vărsaseseră sângele, degeaba!
 Semnă ca primarul și astfel bordeiul dispăru de pe suprafața pământului!
 În locul lui, apărură niște turnuri eoliene, despre care javra de nevastă se jura că nu știuse, că e doar pură întâmplare!
Supărarea îi trecu, întrun târziu, dar mai ofta, din când, în gând, îi era dor de hornul său subrezit!
Nea Mărmureanu tot dădea cu premonițiile lui, până se plistiseră toți de cutremurul său! Și când nea se culcă pe-o ureche, veni Marele Cutremur!
Familia Turbă fu surprinsă de cutremur în mișcare - erau în mașină, în drum spre munte! Așa  că interpretară mișcarea oscilatorie, drept balansul stârnit de multiplele kilograme, ale coanei Turbă! Abia când opriră pentru pana de tufiș, iată că trecu un microbuz, din care urlau călătorii că a fost cutremur!
Spre seară, s-au lămurit –nicio casă și nici apartamentul nu mai erau în picioare! Chiar dacă fuseseră noi, Panti pusese urechea la sfatul rudelor dinspre soție, și băgase materiale de mâna a doua, și subdimensionate! Doar nu stăteau ei, în ele, ci chiriașii!
Acum, în stația Peco, se uitau unii, la alții, și nu știau unde or să doarmă la noapte! Sunară la prieteni, dar aceștia își aveau problemele lor și rudele lor sinistrate! Socrul făcuse un atac de panică și era la spital, cu tot cu noua lui soție, ce nu răspundea, în condiții normale, la telefon!
Pantelimon tresări - își aminti că se aflau doar la vreo zece kilometri de cătunul lui natal!  Apoi se întristă – nu mai era nimic acolo, unde să pună capul! La cât de obosiți erau, și peștera lui Ali-Baba ar fi fost bună! Iar bordeiul părintesc ar fi părut Hiltonul! Aruncă ochii spre cer și spuse, spășit:

-Am înțeles mesajul Tău! Nu ne trebuiesc prea multe, doar nu le luăm cu noi!

miercuri, 3 ianuarie 2018

ÎNTOARCEREA FIULUI RĂTĂCITOR!

Tată, vin acasă de Bobotează! Stau câteva zile și plec iar, nu se știe până când! Ionel.
Mesajul îl luă prin surprindere pe Nelu Țâpurescu, dar, cum nu era, el, omul, bun de speriat sau de intrat în panici, nu intră decât în casă, unde convocă Marele Sfat al familiei și nu sfatul bătrânilor! Ce? dacă Ștefan ridica Oastea Mare a Țării, el de ce să nu aibă cu cine se sfădi acasă?
Johnni, băiatul cel mare, plecat, mai bine zis, fugit, acum 13 ani, coborâ din mașina închiriată, un BMW ruginiu și ruginit, cuprins de mare emoție – nu știa cum va fi primit de ai lui!
 Mare îi fu surpriza să vadă că, acolo unde fusese o ghimirlie cu două camere mici și o bucătărie, în care, dacă învârteai mâța, scotea varul de pe pereți, se înălța ditamai casa! Ridicată sus, pe stâlpi de lemn, cu pridvor și multe camere, părea că nu-i locul ei acolo!
Johnni urcă pe covorul roșu, ce pleca de jos, de la baza scării cu 67 de trepte, și se oprea pe terasa mare, în care putea parca și mașina. Mese întinse, acoperite cu ștergare cusute de mână, pahare înalte, cu picior, tacâmuri de argint, lustruite meticulos, flori de toate soiurile, în vaze de cristal! Scaune, din lemn de stejar, frapiere, din inox, în care Grasa de Cotnar înfrățea cu țuica bătrână, Chivas-ul Regal și Izvorul Minunaților! Căni de sticlă, pline apă proaspătă, de izvor, alături de obișnuitul vinuleț al casei, din via din spatele casei! Toate, în cinstea lui!
Nu apucă să se mire sau să se bucure, că, din casă, năvăliră zeci de oameni, dintre care abia mai putea recunoaște câteva fețe! Ce mari sunt, sfinte! frații și surorile  lui! Și au și copii, e, deja unchi!
Tatăl său veni cu pași mari, călcând calm, fără ca pe fața lui să se vadă vreo emoție sau orice alt sentiment! Rămăsese același, cum îl știa – fără gesturi largi, totul cu economie și răbdare! Johnni se trezi luat în brațele, încă, puternice, care-l strânseseră, până îi pârâiră ciolanele! Toți se repeziră să-l îmbrățișeze, astfel că abia scăpă nelinșat, de sub gramada, ca la rugby, ce se formase!
După ce se lămuri care și cu cine votează, mirându-se cât de mulți din foștii lui tovarăși de ogăreală erau prezenți, cu fețe sleite și obosite, dar cu ochii arzând de bucurie, se așezară la masă. Locul din capul mesei, fusese păstrat, vezi bine! pentru el, așa că se simți ca un rege! Ce bine e să fii, din nou, printre ai tăi!
Bucatele curgeau în valuri, vinul, în și din pahare, limbile se dezlegaseră, se pupau unii, pe alții, spre dimineață! Șuncă țărănească, brânză de burduf, tobă, cârnați afumați, ce pocneau în gură! Mușchiuleț împănat, răcitură de curcan, sărmăluțe în toate foile, mai puțin, de hârtie! Fripturi, peste fripturi! Vânat! Până și icre negre și sturion pe pat de ceapă! Mâncare, ca la balamuc! Băutură, cât cuprinde! Se încinse și dansul, toate, fără limită și fără pauză!
Johnni se simți mândru când văzu că, tot timpul, fusese servit la masă de frații și surorile lui, ba chiar și de-un nepot mai răsărit! Iar când află că, pentru el, se tăiase cel mai mare vițel și doi purceluși de lapte, bașca o duzină de păsări ouătoare, aproape că-i dădură lacrimile, părându-i rău că nu venise mai demult acasă!
Pe la 7 dimineață, nimeni nu părea a mai fi treaz! Unii, deja, plecaseră la culcare, alții, dormeau pe lângă gard, vreo doi, sub mese, cu câinii-n brațe! Și cum oboseala își spuse cuvântul, Johnni se scuză de la cei rămași și se culcă, în odaia ce fusese, anume, pregătită pentru el, singura, de altfel, care avea aer condiționat, deși nu-i trebuia!
După amiază, când se trezi, fu uimit, iarăși - nici urmă din dezmățul de aseară! Nu mai rămăsese decât o masă mare și-atât!
Porni să-l caute pe tatăl său, pe care îl găsi în bucătărie, meșterind o ciorbă.
-Bâtrâne, m-ai spart cu primirea pe care mi-ai făcut-o! Sunt așa de fericit, încât lasă-mă să contribui și eu la cheltuieli, că doar nu sunt un pârlit! Uite, ia cardul meu și ăsta-i codul pin, du-te și mai acoperă din ce-ați cumpărat!
La cum m-au primit, nu cred că o să-mi ia bani, că doar sunt ai mei, sânge din sângele meu! gândi în sinea lui.
După vreo oră, se trezi cu taică-său, care îi înapoie cardul, împreună cu un teanc de hârtii. Mirat, se așezară, amândoi, la masă și-i mai mulțumi, odată, părintelui, care îl primise ca pe fiul risipitor!
Nu înțelegea, însă, ce-i cu hârtiile alea, așa că se apucă să le frunzărească! Și, de ce le citea, de ce se înverzea ca bradul și ca mătasea - broaștei! La sfârșit, abia șopti:
- A mai rămas ceva din cei 14042 de euro?
- Datorii! De vreo 82 de euro! Pe astea, le suportăm noi, că doar odată la 13 ani, vine fiul cel mare, acasă! Știi, n-ai întrebat nimic de măta!
- Chiar, ea ce spune de faptul că m-ai jefuit?
- Nu spune, că am înmormântat-o acum o săptâmână! Și a fost ideea ei, să știi! Dacă tot n-ai lăsat nicio adresă, niciodată! Masa de ieri, poți s-o consideri și pomană pentru ea!
- Bine, bine! dar de unde așa multă cheltuială?
- Păi, ți-am pus la nota plată și ceva din cei doi ani de facultate, pe care nu i-ai terminat și nici n-ai de gând! Plus casa, care a ars în noaptea în care ai șters-o, ți-ai aruncat țigara lângă bidonul cu motorină, pe care, din grabă, l-ai vărsat! Ce vezi acum, nu-i a nostru, că am rămas în fundul gol! Am închiriat localul, să putem trăi! Tu, atâta timp, nu ai vrut să știi de noi, nici măcar vești n-ai dat! Nici nu știi cât de mult te-am așteptat - la început, ne era dor! Apoi, ne era ciudă! Acum, te iubim, că ești de-al nostru, dar mai bine pleci, până nu faci, iar, vreo prostie, s-o plătim noi!
Abia atunci Ionel își dădu seama că nu schimbase, cu o zi înainte, o vorbă cu cineva! Parcă îi luase dracul, mințile! Dar nu era pentru prima dată!

Afară, frații lui tocmai așezau firma la loc - MOTEL- LA PÂRLITUL SUPĂRAT!

ARICIUL ȘI GOANA DUPĂ SUBIECTE!


Ariciul tare-i trist și supărat-
De mâzgă și noroi, tot n-a scăpat!
Tot căutând subiecte și idei trăsnite,
Rămase-n pană, cu gânduri otrăvite!
Și caută, zăludul! și trece prin supliciu!
Când colo, ajunse, vere!  un membru, la ospiciu!
Printre Napoleoni, madame de Pompadur,
Călăi și regi, ce nu stăteau ... pe spate,
El, cam ghimpos, și înțepat, în fapte,
O țintă, deveni! Și-un cal de poștă!
Nici nu gândi cât de imens îl costă,
Să  fie liber, ciudat și foarte guraliv!
Mai bine și-ar fi cusut, pe limbă, tiv!
Zăvor pe gură, c-o sută de lăcate!
Atât îți trebuie, când răscolești păcate!
Coleg de cameră,  c-un Bush născut la țară,
Alături, un Hercule, ce-a dat-o rău în bară,
Trei Nași, toți trei cu capul în perete,
Și, jalnic, doar un singur Moromete!
Cum, nici la ospiciu nu-i spirit național?
Așa că nea ariciul rămase... animal!
De când  a nimerit acolo, ar scrie ca o torță!
Dar n-are chef de râs, în haina lui de forță!
Ar vrea să râdă, dar nu-i nici apă caldă,
Așa că-n dușuri reci, pe fraier tot îl scaldă!
În schimb, s-a-ndrăgostit de-o Margaretă,
La super- viața ei, sufleur la operetă
L-a cucerit cu gesturi calde, rotunjite, moi!
Și din arici de vază, el a ajuns... cotoi!
În loc să-i sără țepii, a dur și a cafteală,
Stă ca motanul simplu, pe margine de oală!
De s-ar pricepe, fraierul, la smântânit!
Așa că tot oftează, de parcă s-a tâmpit!
Cu aer de nebun, ce bine se-ncadrează,
În cel ospiciu, ce pe dilii, păstrează!
Dar, de mai stă printre nebuni cu acte,
N-o să ajungă nici să deschidă-o carte!
Împins de muză, tocmai evadează!
Dar, ce păcat, că dama îl trădează!
Degeaba le explică că nu-i nebun deloc!
Întâi, i-au mutat capul și-apoi, l-au pus la loc!
Noroc că noii candidați la antidepresive
Au, prin ei,  figuri mărețe, atât de ofensive:
Un Tăriceanu, un Dragnea, doi Iohanis,
Trei Orbani, un Putin, Porthos și Aramis!
O Udrea, braț la braț, cu două Firea
Și printre ei, mai toată omenirea,
În frunte-un Petru Rareș, ce-i puțin absent!
Iar, pe la urmă, un Băsescu, mare dizident!
Ariciului i-a mai trecut din teamă,
Acum, când știe bine cum îi cheamă!
Se simte mai puternic, cu ei , e apărat!
Sau poate i se pare! Că e tot în rahat!
Doar o problemă s-a ivit și dă să urce
Cum să îi abordeze, dar fără să-i încurce?
Că sunt la fel, țâfnoși, cu pieptul scos în față!
Poate, de-aproape,... luați după mătreață!
Cu unii, e mai simplu, ca mersul în chiloți-
Doar știe toată pleava că ăia sunt cam... morți!
Cu aia, de-s în viață, nu știi cum să ferești!
Că par atât de sinceri, de riști să îi greșești!
Aicea, la ospiciu, toți par a fi stăpâni
Și crezi că îi convingi că nu mai sunt nebuni?
În pragul nebuniei, ariciul cel tărcat
Găsi poarta deschisă și, iute, a evadat!
Răsuflă ușurat, sub aspra comparație -
Și la nebuni, și-afară, e multă conspirație!
Așa că le dorește, ne-bunilor de-afară
Să-i pupe-n bot o râie! Născută-n astă țară! 
Și de se vor nebuni, să-i creadă  omenirea,
Să dea, doar din lăbuțe, precum le e menirea!

luni, 1 ianuarie 2018

FIECARE, CU UN COLȚ DE RAI!

 Lică Harpagonea, descendent din Ordinul Cavalerilor de Mână Strânsă, se  pregătea de sărbători - nu mai fusese să facă aprovizonarea, de la mineriade, prefera să consume puțin, și resturile, să le pună la ciorap, pentru zile negre! Cum îi erau și ciorapii, odată albi și semeți!
   Pe perete, deasupra patului, stătea nelipsita efigie, ajunsă o biată tablă scorojită, ale cărei culori indescritibile, erau șterse de vreme și de muștele nedate afară - blazonul familiei!
   Cât de mândru era Lică de neamul din care cobora, (că de urcat, numai la ceruri, mai putea!) așa cum măreții lui înaintași făcuseră, sacrificând, pentru gloria patriei, viitorul nepoților și a tuturor păcălicilor, care trebuiau să vină! Cele trei berze peltice, ce semănau cu trei ciori răstignite, pe câmp verde, ajuns la maturitate, în prezent fiind maro! Spada frântă, retuș adus de un înaintaș, de origini proaste – măcelar, înfiptă într-o bucată de brânză!  Și deviza – Sine agua non prosciutto! Parcă altădată, suna altfel, dar decât cu mascapone, mai bine suna cu brânză - telemea!
   Anul Nou venise și, pentru Lică Harpagonea, reprezenta punctul culminant al existenței sale, deoarece cheltuielile era uriașe, imposibil de suportat! Dacă în timpul unui an calendaristic, postea ca un drept credincios ortodox în pragul sihăstriei, la o astfel de sărbătoare, era un adevărat festin, mai ales că aștepta și invitați! De aceea, încă de la Paște, începea să facă economii - mai puțin cu 20 boabe de orez, la supa săptămânală vegetariană, unde verdeața era ușor de găsit, vara - în parcuri sau pe zona pășunabilă limitrofă! Iarna, din ghivecele cu flori ale instituțiilor publice, unde se ducea  frecvent, iar trufandalele, cum ar fi mărarul, nu-l rădea de pe piept, ci din rezerva proprie de leguminoase, întreținute corespunzător, în jardinierele furate din fața poliției, acum 6 ani!
   Și cum  nu există sărbătoare fără pic de carne, pusese pe listă și un os de vită, pe care îl aruncau, de obicei, măcelarii, dădea aroma supei și închega bine răciturile din piele de curcan! Atât de mult îi plăcuse un os, din astea, încât îl păstrează de 4 ani, lustruit, pe noptieră, și-așa nu are bâtă de baseball, să se apere! Când îi este poftă, îl mai pune odată la fiert și gata! pofta!
Ținuse 5 femei, pe care, din economie, le îngropase, pe toate, în același coșciug! Oricum nu ocupau mult loc, la cât post ținuseră! Și ar fi fost păcat să ocupe câte un sicriu fiecare, că puteau face cros în el! Ca să nu se strice sicriul, îl învelise în staniol! Nici nu vă dați seama ce muncă titanică, să pândești copii și să strângi după bomboanele lor! Când auzeau ovulele că trebuie să colaboreze cu Lică, sucombau pe dată, de aceea nici copii nu avea, ce să le dea de mâncare?
Așa:- supă de carne cu urme de pătrunjel adevărat! Un cartof fiert, face bine la ulcer, ăla găsit în fața  porții! Ce dacă era puțin negru? Iese la spălat cu apă! Puțintică friptură, din carne de pasăre, nu contează din care pasăre! O jumătate de cârnat, păstrată cu grijă, de anul trecut, când primise, de pomană, unul întreg! Și deliciul zilei, tartă cu mere, o vecină greșise compoziția, pusese sare, în loc de zahăr, dar nu contează, are mere! De băut, un pahar cu vin - vin, tot de la biserică, să le dea Dumnezeu, sănătate, celor cu pomeni!
De bucurie că vine Revelionul, se sacrificase și lăsase geamul deschis, nu de alta, dar acum 6 luni, când făcuse o ispravă asemănătoare, intrase un porumbel, spre marea satisfacție a intestinului său gros! Mâncase, din el, o săptămână! Și păstrase și oasele!
Auzi, afară, pocnetul artificiilor și știu că începe noul an! Mai rămâne un hop și gata, poate să-și vadă de treburile lui!
Exact la ora 01.16, se auzi ciocănitul devenit familiar - venise musafirul obișnuit, care, de mai bine de 28 de ani, venea în vizită! Se canoni să tragă zăvoarele înțepenite, cam un sfert de oră, dar nu se grăbi deloc, știa că musafirul nu va pleca, erau prieteni vechi, devenise, deja, un ritual, această vizită de sărbători!
Musafira, că de o damă e vorba, se strecură prin ușa abia întredeschisă, să nu intre frigul, își lepădă mantia neagră și se așeză pe singurul scaun din încăpere! Își netezi rochia, pe genunchi, apoi îl fixă, plictisită, cu privirea! Se priviră câteva clipe, apoi ea întrebă:
-   Ei! Cum a fost anul ăsta?
-   Mizerabil! Nu se vede, după cum arăt?
-   Mda! Așa se vede! Ești pregătit? Că nu pot să stau mult, am  agenda plină în seara asta!
-   Nu vrei să servești ceva, că ți-o fi foame?
-   Nu, am fost constipată două luni, anul trecut! Din ce era caltaboșul, din plastic?
-   Nu știu, l-am găsit întrun coș de nuiele, pe-o bancă!
Câteva clipe, tăcerea se așternu, ca un covor greu, plin de praf, aruncat de la etajul trei! Ea  își aprinse o țigară, se frământă puțin și nu mai rezistă tensiunii:
-  Haide! Sper că anul ăsta, mergi, că n-am bătut, iarăși, de pomana cu care ești obișnuit, drumul până aici!
- Nu, nu merg! Sunt prea amărât, prea sărac și prea singur, ca să plec de-acasă! Trăiesc un iad, la pătrat, nu vreau să am parte de altul!
-Atunci, te las, că pierd timpul!
Plin de energie, Lică sări de pe scaun și se repezi în bucătărie, strigând:
-Stai să-ți dau ceva, amintire de la mine!
Ea strâmbă din buze, deschise ușița la sobă și aruncă, înăuntru, țigara!  El reveni cu o felie de pâine, unsă cu gem, pe care i-o întinse, gemând de ciudă! Nu-i bai, merita efortul!
Ea se ridică, gândindu-se că trebuie să arunce mizeria aia, în primul tomberon! Ăsta nu merita niciun efort, nici măcar să-l ia cu ea! Lasă-l să putrezească în mizeria lui! Își luă coasa și ieși, clătinând din cap!
O oră mai târziu, pompierii reușiră să stingă focul, comentând:
-   Ce baftă pe ăsta! Moartea îl căuta pe-acasă și el scurma în tomberoane! Uite c-a scăpat, de Sf. Vasile, chiar de ziua lui!
-   Dar tot nu înțeleg, ăia din sobă erau bani sau mi s-a părut? Atunci, de ce era atâta sărăcie, că nici să ardă, n-avea ce? Și ăla, parcă era cavalerul tristei figuri, trei coaste și doi metri de piele fleșcăită!
-   De-a dracului ce e pielea pe el!  Cine să se uite la el, că nici moartea nu-l mai vrea?!?