Lică Harpagonea, descendent din Ordinul Cavalerilor de
Mână Strânsă, se pregătea de sărbători -
nu mai fusese să facă aprovizonarea, de la mineriade, prefera să consume puțin, și resturile, să le pună la ciorap, pentru zile negre! Cum îi erau și ciorapii,
odată albi și semeți!
Pe perete,
deasupra patului, stătea nelipsita efigie, ajunsă o biată tablă scorojită, ale
cărei culori indescritibile, erau șterse de vreme și de muștele nedate afară -
blazonul familiei!
Cât de mândru era
Lică de neamul din care cobora, (că de urcat, numai la ceruri, mai putea!) așa
cum măreții lui înaintași făcuseră, sacrificând, pentru gloria patriei,
viitorul nepoților și a tuturor păcălicilor, care trebuiau să vină! Cele trei
berze peltice, ce semănau cu trei ciori răstignite, pe câmp verde, ajuns la
maturitate, în prezent fiind maro! Spada frântă, retuș adus de un înaintaș, de
origini proaste – măcelar, înfiptă într-o bucată de brânză! Și deviza – Sine agua non prosciutto! Parcă altădată, suna altfel, dar decât cu
mascapone, mai bine suna cu brânză - telemea!
Anul Nou venise
și, pentru Lică Harpagonea, reprezenta punctul culminant al existenței sale,
deoarece cheltuielile era uriașe, imposibil de suportat! Dacă în timpul unui an
calendaristic, postea ca un drept credincios ortodox în pragul sihăstriei, la o
astfel de sărbătoare, era un adevărat festin, mai ales că aștepta și invitați!
De aceea, încă de la Paște, începea să
facă economii - mai puțin cu 20 boabe de orez, la supa săptămânală vegetariană,
unde verdeața era ușor de găsit, vara - în parcuri sau pe zona pășunabilă
limitrofă! Iarna, din ghivecele cu flori ale instituțiilor publice, unde se
ducea frecvent, iar trufandalele, cum ar
fi mărarul, nu-l rădea de pe piept, ci din rezerva proprie de leguminoase,
întreținute corespunzător, în jardinierele furate din fața poliției, acum 6
ani!
Și cum nu există sărbătoare fără pic de carne,
pusese pe listă și un os de vită, pe care îl aruncau, de obicei, măcelarii,
dădea aroma supei și închega bine răciturile din piele de curcan! Atât de mult
îi plăcuse un os, din astea, încât îl păstrează de 4 ani, lustruit, pe
noptieră, și-așa nu are bâtă de baseball, să se apere! Când îi este poftă, îl
mai pune odată la fiert și gata! pofta!
Ținuse 5 femei, pe care, din economie, le îngropase, pe
toate, în același coșciug! Oricum nu ocupau mult loc, la cât post ținuseră! Și
ar fi fost păcat să ocupe câte un sicriu fiecare, că puteau face cros în el! Ca
să nu se strice sicriul, îl învelise în staniol! Nici nu vă dați seama ce muncă
titanică, să pândești copii și să strângi după bomboanele lor! Când auzeau
ovulele că trebuie să colaboreze cu Lică, sucombau pe dată, de aceea nici copii
nu avea, ce să le dea de mâncare?
Așa:- supă de carne cu urme de pătrunjel adevărat! Un cartof fiert, face bine la
ulcer, ăla găsit în fața porții! Ce dacă
era puțin negru? Iese la spălat cu apă! Puțintică friptură, din carne de
pasăre, nu contează din care pasăre! O jumătate de cârnat, păstrată cu grijă,
de anul trecut, când primise, de pomană, unul întreg! Și deliciul zilei, tartă
cu mere, o vecină greșise compoziția, pusese sare, în loc de zahăr, dar nu
contează, are mere! De băut, un pahar cu vin - vin, tot de la biserică, să le
dea Dumnezeu, sănătate, celor cu pomeni!
De bucurie că vine Revelionul, se sacrificase și lăsase
geamul deschis, nu de alta, dar acum 6 luni, când făcuse o ispravă
asemănătoare, intrase un porumbel, spre marea satisfacție a intestinului său
gros! Mâncase, din el, o săptămână! Și păstrase și oasele!
Auzi, afară, pocnetul artificiilor și știu că începe noul
an! Mai rămâne un hop și gata, poate să-și vadă de treburile lui!
Exact la ora 01.16, se auzi ciocănitul devenit familiar -
venise musafirul obișnuit, care, de mai bine de 28 de ani, venea în vizită! Se
canoni să tragă zăvoarele înțepenite, cam un sfert de oră, dar nu se grăbi
deloc, știa că musafirul nu va pleca, erau prieteni vechi, devenise, deja, un
ritual, această vizită de sărbători!
Musafira, că de o damă e vorba, se strecură prin ușa abia
întredeschisă, să nu intre frigul, își lepădă mantia neagră și se așeză pe
singurul scaun din încăpere! Își netezi rochia, pe genunchi, apoi îl fixă,
plictisită, cu privirea! Se priviră câteva clipe, apoi ea întrebă:
- Ei!
Cum a fost anul ăsta?
- Mizerabil! Nu se vede, după cum arăt?
- Mda! Așa se vede! Ești pregătit? Că nu pot să stau mult,
am agenda plină în seara asta!
- Nu vrei să servești ceva, că ți-o fi foame?
- Nu, am fost constipată două luni, anul trecut! Din ce era
caltaboșul, din plastic?
- Nu știu, l-am găsit întrun coș de nuiele, pe-o bancă!
Câteva clipe, tăcerea se așternu, ca un covor greu, plin
de praf, aruncat de la etajul trei! Ea
își aprinse o țigară, se frământă puțin și nu mai rezistă tensiunii:
- Haide!
Sper că anul ăsta, mergi, că n-am
bătut, iarăși, de pomana cu care ești obișnuit, drumul până aici!
- Nu, nu merg! Sunt prea amărât, prea sărac și prea
singur, ca să plec de-acasă! Trăiesc un iad, la pătrat, nu vreau să am parte de
altul!
-Atunci, te las, că pierd timpul!
Plin de energie, Lică sări de pe scaun și se repezi în
bucătărie, strigând:
-Stai
să-ți dau ceva,
amintire de la mine!
Ea
strâmbă din buze, deschise ușița la sobă și aruncă, înăuntru, țigara! El reveni cu o felie de pâine, unsă cu gem, pe
care i-o întinse, gemând de ciudă! Nu-i bai, merita efortul!
Ea
se ridică, gândindu-se că trebuie să arunce mizeria aia, în primul tomberon!
Ăsta nu merita niciun efort, nici măcar să-l ia cu ea! Lasă-l să putrezească în
mizeria lui! Își luă coasa și ieși, clătinând din cap!
O
oră mai târziu, pompierii reușiră să stingă focul, comentând:
- Ce
baftă pe ăsta! Moartea îl căuta
pe-acasă și el scurma în tomberoane! Uite c-a scăpat, de Sf. Vasile, chiar de
ziua lui!
- Dar tot nu înțeleg, ăia din sobă erau bani sau mi s-a
părut? Atunci, de ce era atâta sărăcie, că nici să ardă, n-avea ce? Și ăla,
parcă era cavalerul tristei figuri, trei coaste și doi metri de piele
fleșcăită!
- De-a dracului ce e pielea pe el! Cine să se uite la el, că nici moartea nu-l
mai vrea?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu