ARICIUL ȘI GOANA DUPĂ SUBIECTE!

Ariciul tare-i trist și supărat-

De mâzgă și noroi, tot n-a scăpat!

Tot căutând subiecte și idei trăsnite,

Rămase-n pană, cu gânduri otrăvite!
Și caută, zăludul! și trece prin supliciu!

Când colo, ajunse, vere!  un membru, la ospiciu!

Printre Napoleoni, madame de Pompadur,

Călăi și regi, ce nu stăteau ... pe spate,

El, cam ghimpos, și înțepat, în fapte,

O țintă, deveni! Și-un cal de poștă!

Nici nu gândi cât de imens îl costă,

Să  fie liber, ciudat și foarte guraliv!

Mai bine și-ar fi cusut, pe limbă, tiv!

Zăvor pe gură, c-o sută de lăcate!

Atât îți trebuie, când răscolești păcate!

Coleg de cameră,  c-un Bush născut la țară,

Alături, un Hercule, ce-a dat-o rău în bară,

Trei Nași, toți trei cu capul în perete,

Și, jalnic, doar un singur Moromete!

Cum, nici la ospiciu nu-i spirit național?

Așa că nea ariciul rămase... animal!

De când  a nimerit acolo, ar scrie ca o torță!

Dar n-are chef de râs, în haina lui de forță!

Ar vrea să râdă, dar nu-i nici apă caldă,

Așa că-n dușuri reci, pe fraier tot îl scaldă!

În schimb, s-a-ndrăgostit de-o Margaretă,

La super- viața ei, sufleur la operetă

L-a cucerit cu gesturi calde, rotunjite, moi!

Și din arici de vază, el a ajuns... cotoi!

În loc să-i sără țepii, a dur și a cafteală,

Stă ca motanul simplu, pe margine de oală!

De s-ar pricepe, fraierul, la smântânit!

Așa că tot oftează, de parcă s-a tâmpit!

Cu aer de nebun, ce bine se-ncadrează,

În cel ospiciu, ce pe dilii, păstrează!

Dar, de mai stă printre nebuni cu acte,

N-o să ajungă nici să deschidă-o carte!

Împins de muză, tocmai evadează!

Dar, ce păcat, că dama îl trădează!

Degeaba le explică că nu-i nebun deloc!

Întâi, i-au mutat capul și-apoi, l-au pus la loc!

Noroc că noii candidați la antidepresive

Au, prin ei,  figuri mărețe, atât de ofensive:

Un Tăriceanu, un Dragnea, doi Iohanis,

Trei Orbani, un Putin, Porthos și Aramis!

O Udrea, braț la braț, cu două Firea

Și printre ei, mai toată omenirea,

În frunte-un Petru Rareș, ce-i puțin absent!

Iar, pe la urmă, un Băsescu, mare dizident!

Ariciului i-a mai trecut din teamă,

Acum, când știe bine cum îi cheamă!
Se simte mai puternic, cu ei , e apărat!
Sau poate i se pare! Că e tot în rahat!

Doar o problemă s-a ivit și dă să urce

Cum să îi abordeze, dar fără să-i încurce?

Că sunt la fel, țâfnoși, cu pieptul scos în față!

Poate, de-aproape,... luați după mătreață!

Cu unii, e mai simplu, ca mersul în chiloți-

Doar știe toată pleava că ăia sunt cam... morți!

Cu aia, de-s în viață, nu știi cum să ferești!

Că par atât de sinceri, de riști să îi greșești!

Aicea, la ospiciu, toți par a fi stăpâni

Și crezi că îi convingi că nu mai sunt nebuni?

În pragul nebuniei, ariciul cel tărcat

Găsi poarta deschisă și, iute, a evadat!

Răsuflă ușurat, sub aspra comparație -

Și la nebuni, și-afară, e multă conspirație!

Așa că le dorește, ne-bunilor de-afară
Să-i pupe-n bot o râie! Născută-n astă țară! 

Și de se vor nebuni, să-i creadă  omenirea,
Să dea, doar din lăbuțe, precum le e menirea!