luni, 8 ianuarie 2018

FARSA

 Colegii de muncă ai lui Emanoil Frântu nu reușiseră, în cei 10 ani în care lucraseră împreună, să pătrundă secretele lui Manu, cum era poreclit într-ascuns. Invitațiile la iarbă – albastră, la o bere, după program, bilete comune, în concediu, amintiri depănate, în momente de relache, toate, absolut toate! trecuseră pe lângă omu’, fără să-l atingă, doară, interesa sau participa!
   De mult nu se mai făceau glume pe seama lui, pentru că părea, tot timpul, absent de la festivități! L-au lăsat în plata Domnului, viața merge înainte și cu, și fără teleghidați, ca domnu’ Manu! Oricum nu știau nimic despre el, nici dacă are ulcer sau e pe invers!
    Miranda, cea mai poznașă tipă ce zăpăcea lumea prin zonă, rămase cu gura căscată - de sub muntele de hârtii de pe biroul lui Manu, se zărea colțul îndoit, al unei rezervări! Știind că Frântu era plecat din oraș, pentru vreo două ore, scoase, tacticos, rezervarea și o studie - o cameră la cabana “Urșeni”, pentru trei zile și două nopți, săptămâna viitoare!
    În mai puțin de jumătate de oră, toți aflară vestea, care, banală, în condiții normale, pentru cazul Manu, prezenta o mulțime de interes! Comitetul de inventat șotii se întruni și, după ore de dezbateri, Alecu, tartorul, puse mâna pe mobil și sună un prieten, actor!
   Peste câteva zile, Emanoil se sui în tren, cu ditamai rucsacul în spate, cu niște gioarse de blugi găuriți în genunchi și cu un tricou fără culoare! Respiră, mulțumit, minivacanța sa a început și, pentru câteva zile, va fi departe de tumultul marelui oraș, ca și de nepoftiții care încercau să-i invadeze viața privată! Își simți bateriile” uzate, încărcându-se, iar energia psi - cos delta i se sui la cap!
   Orele trecură destul de repede, dacă punem la socoteală că drumul de trei ore, s-a făcut de șase ore, nici nu pleca bine trenul, din loc, și se oprea - ba haltă, ba stație, ba moare locomotiva de lene!
La un moment dat, privirea îi fu atrasă de ceva de la culoar, cine naiba poartă așa ceva? Dar uită repede, vroia să se simtă liber și bine, nestresat.
La cabană, numai doi nătăfleți, și, cu el, trei! Cabanierul le făcu instructajul, apoi o zbugi la vale, spunându-le că revine a doua zi dimineață.
Dormi puțin, ceea ce îi redă buna dispoziție, pierdută de luni de zile. Și, pentru că venise seara, consideră că o mică plimbare pe malul micuțului lac, n-are ce să-i strice!
Ceea ce i se păruse o banalitate, se dovedi a fi ceva mai mult - lacul era mult mai mare, decât a crezut la început, se întindea, undeva, mai departe, după un cot, care nu se vedea de la cabană. Așa că, atunci când se întoarse, nu parcursese nici jumătate de drum, iar ceasul indica 23.20! O oră foarte potrivită pentru somn și odihnă, doar pentru asta venise!
Vârât sub pătura groasă, deși era toamna devreme, era destul de rece, se încălzi rapid și se felicită că optase pentru alegea sa - ca să nu deranjeze și să nu fie deranjat, a cerut să stea în una dintre cele două căsuțe, mici, cât să încapă un pat și un scaun! Adormi repede, deși, de mai multe ori, i se păru că aude foșnete, mișcare, pe-afară, de parcă umblau spiritele locului!
Îl trezi scaunul pus la ușă, care hârâi, semn că cineva vroia să intre. Un chip palid și pătat, de stafie reciclată, cu gâtul strâmbat  întro parte, îl privea cu ochi negri, dintre care unul îi atârna pe față, bălăngănindu-se stânga – dreapta, ca un ștergător de parbriz defect. Arătarea, înțolită în alb, are urme roșiatice  pe piept, iar mâna stângă atârna nefiresc de moale! Un zombi!!!
După un moment, în care inima se cocoță în  creștetul capului, Manu  trase o privire gen-laser, care se opri pe cracii de la pantalonii musafirului excentric, făcându-l să spună:
-Intră, prietene, că-ți îngheață fundul, stând în ușă! Și trage și ușa!
Ciudățenia nu primi cu satisfacție invitația, dar gâtul i se strâmbă și mai mult, tot încercând să închidă ușa, care nu vroia, deoarece îi rămăsese piciorul rupt, afară! După ce își extrase membrul încăpățânat, închise ușa și rămase în picioare, în aceeași poziție dezlânată și aiurită, cu care își făcuse apariția.
Lui Manu i se făcu milă de bietul zombi, închipuindu-și cât de mult suferă să se țină pe picioare, dar nu-l invită să ia loc, ce, îl pusese el, să vină neinvitat? Și pentru că somnul fugise cu deltaplanul, se apucă să-i povestească:
-Știi, m-am născut în Deltă, dintrun lipovean și o turcoaică, de aia îmi place să stau pe malul apei! Mama m-a lăsat în vizuina unei vulpi, care m-a crescut ca pe puiul ei, alături de doi frați - un șarpe și un cloțan! Nu mă întrerupe, că nu-ți mai spun un cuvânt! Nu știi ce e cloțanul, ia notițe și du-te la DEX! Așa se explică de ce sunt un sălbatic, nu mă înțeleg bine decât cu reptilele și cu zburătoarele! Nu vreau prieteni, că sunt niște animale, mai mult te poți încrede întro sperietoare de cioroi, decât în ei! De exemplu, am, la serviciu, niște curioși, care nu pot să stea cuminți pe olița lor, vor să-și bage botul peste tot! Mișu, bun prieten cu cretinul de Alecu, o tot pupă-n fund pe Miranda, poate ajunge în dormitorul ei! Ce nu știe, e că Miranda și-o pune, de trei ani, cu șefu, da’ o face pe fata mare suferindă de boala cactusului! Libinosul de Alecu i-a suflat plecarea în Spania, după ce i-a frecat-o șefului, în urechea vie, că Mișu trage sforile, să-i ia locul! Gina, care pare un îngeraș, își ține coarnele sub pălăria aia, pe care nu și-o dă, niciodată, jos, de pe cap, zici că-i crescută acolo! Jegul de pe ea cred că i s-a sudat de țeastă, de aia arată ca o ciupercă, pe care a prins-o o ploaie acidă! Ei! Gina i-a tradus pe toți, are acasă un dosărel pentru fiecare – ora, când stă pe WC, ora, când nu stă pe, gargara de dimineață, prânz și seară, bașca între! Știe și câți chiloți murdari are fiecare, în coșul de rufe! Nae a fugit...!
A ținut-o așa vreo trei ore, până când zombi s-a scăpat pe el, amorțise în poziția aia contorsionată! A zbughit-o afară, nici nu știe cum a trecut de ușa închisă, măcinat de spaima că Emanoil mai are mult de povestit! Ce ghinion, venise să-l sperie pe Manu, și, când colo, se făcuse de rahat! Ăla nu-i om normal, el ar fi trebuit să moară de frică! Nici nu apucase să scoată o vorbă, singura dată când încercase, Manu îl pocnise cu bățul, folosit la plimbare, pe post de toiag!
Foșnetele de afară, devenite chițăituri, la un moment dat, nu se mai auzeau demult, semn că natura se dusese la culcare! Sau, ce-o fi fost!
Luni dimineață, Manu sosi la serviciu, vesel ca un cintezoi, niciodată nu fusese văzut întro asemenea stare! Spre marea lui veselie, toată lumea muncea de zor, fără să se bage, unii, pe alții, în seamă! Numai niște vânătăi indica faptul că minivacanța fusese una plină de peripeții, despre care, curios! nimeni nu vroia să  vorbească! Ba parcă atmosfera semăna cu una de răzbunare! Nimeni nu întreba nimic!
Manu, la o bere cu prietena lui, spre seară, se mulțumi să încheie:
-Dacă nu zăream șireturile lui nea Zombi, eram mort de frică! Le văzusem și-n tren, chiar mă mirasem cine poartă pantofi de fițe, cu șireturi roșii, cu verde, ca o acadea! Nea Zombilă, pe lângă faptul că era să dea cu capul de perete, din cauza șireturilor desfăcute, nici nu știa că eu nu cred în zombi! Apoi, mi-am amintit că văzusem, parcă, niște chipuri cunoscute, prin gară, aducând cu vestiții mei colegi super – curioși! Dacă mai pun la socoteală și că rezervarea am lăsat-o sub dosarul verde și am găsit-o în sertar, toate s-au legat! Le-a dat pe nas plimbarea la munte, să vezi ce fețe trase aveau! M-am distrat de minune, aveam o mulțime să le spun și nu aveam obrazul s-o fac!  Să se întrebe când le-am pus bărbi și când, nu! Îmi vine să le mulțumesc! Mai vreau o dată!

duminică, 7 ianuarie 2018

IOANE, IOANE, FACI NUMAI ȘICANE!

IOANE, IOANE, FACI NUMAI ȘICANE!
( versiune nouă la melodia "Cucu-lui Ion!")

Ioane, Ioane, faci numai șicane!
M-ai lăsat și mi-ai pus coarne!
Nu de zimbru, ci de ren bălțat!
Te crezi mascul! că măta te-a-nvățat!
Iar pe inimoara ta, păpușoi, din greu, să stea!  
Dare-ar naiba-n ea, să dea! Că n-are nimic în ea!
Sper că n-ai lăsat, la mine, o cămașă?
Că de-o vreme, îmi cam pute-n casă!
Ciorapul tău, cu o gaură-n călcâi,
Sub pernă, ți-a trecut prin cap, să-l pui!
Mă uit la lustră și m-apucă plânsul,
E becul ars și nu-i lumină-ntrânsul!
Tu ai plecat, ca porcul, la Mioara!
Săriți-ar ochii, să bâjbâi toată seara!
Și speri, să te aștept! Că zici că-s proastă!
S-a dus de mult, sulică, vremea noastră!
Băftos ai fost, din șanț, când te-am găsit!
Acum te lauzi, măgarule tâmpit!
Că m-ai ales, cu fruntea ta cea lată,
Și creierașul, cât furnica plată,
Dintre 5 fufe și o marțafoaică!
Măi nesimțire! Și  tu mă faci - arzoaică?
Mai vrei să-mi lași și dulce amintire!
Ioane - monument de nesimțire!
Ioane, Ioane, te judec și te-njur
Mă doare capul și mă mânâncă!...
Eu mai aștept să vii, să fii acasă!
Și schimbă-te, că ai numai o cămașă!
Iar de nu vrei să te întorci acasă
Mai dă-te-n măta! că pot să-ți dau și plasă!

(Dacă nu ați înțeles, să stiți că e o super - poezie, scrisă pentru o manea semidoctă!  M-au expirat, pardon ! inspirat! niște melodii, dintre care una pe care am auzit+ văzut-O(h!), la TV, la un program de Revelion! N-am știut cât de incult sunt, nu știam că e în vogă! Aștept comenzi, îmi plac de când făceam armata! De râs!) 

P.S.(I) Serios, chiar se termină, azi, Sărbătorile de Iarnă? Așa, fără petreceri, numai cu scăldatul!? Sau am uitat, cu tot ciclul anual de IONI-IOANE, să adaug calde  urări celor care serbează ziua numelui?
         Să vă fie cu noroc și sănătate, de ANI MULȚI, să aveți parte!
         Dar, mai ales, o primăvară frumoasă, și un an mai bun, la toată lumea!

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

PROȘTI, DA’ BĂIEȚI BUNI, DE BOBOTEAZĂ!

Cei doi vecini, Sică  și Mihu, se treziră de dimineață, cu mare chef de băut! Nu că nu ar fi băut de mult timp, abia pe la 04.00 dimineața se despărțiseră, după ce îmbrățișaseră, fiecare, câte un pom! Acum, cu forțe proaspete, căutau să sărbătorească și pe Sf. Ion, dar ceva li se punea în cale, și nu semăna cu un obstacol, mai degrabă, cu o jenă!
- Sică! Tu știi ce zi e azi?
- Sâmbătă sau duminică?
-Nu, fraiere, ce se  sărbătorește azi?
Venirea Primăverii?
Nu, dobitoace! Boboteaza!
Păi, unde e gerul Bobotezii, că-i mai cald ca-n martie trecut? Din câte mi-a mai rămas mie prin coțofană, nu e ziua cu cel mai năprasnic ger?
- Băi, s-au schimbat vremurile, neamule! Da’ tot sărbătoare e! Epifania!
- Bă, nu vorbi urât cu mine! De ce înjuri, mă, dacă e zi mare?
- Stai locului, așa am auzit că i se mai spune Bobotezii! De la ce o veni numele ăsta, BOBO-TEAZĂ?
- O fi fost cineva supărat pe vreo muiere, pe care o chema Bobo!  Cum suna - VO-VO-TEAZĂ? Da’ de ce  se spune, că azi se purifică mediul, ce! și-a dat demisia ministrul de la Mediu? Cică se curăță apele, de forțele malefice! Păi, stația de epurare ce mai face, ne curăță pe noi?
- Vezi!...
- Văd!
- Vezi că am citit, că, în Bucovina, se practică Ardeasca!
- Andreea Esca?
- Mă, fii atent, mă obligi să fac noduri la limbă! Și nu mai vreau să înghit cu noduri! Deci, cu o zi înainte, se adună flăcăii...
- Cu ce gânduri?
- Lăsă-mă să termin, că...!
- Termină-te!
- Se adună, fac un foc mare...
- Dau foc la o pădure!
- ...și, când se mai domolește  focul, sar peste el!
- Nu se frig la buci?
- Taci, mă! odată, că nu taci, numai gura ta, proastă, se aude! Iau cărbuni aprinși și afumă pomii!
- Da’ carne, nu afumă? Că eu, am terminat-o pe-a mea!
- E pentru rodirea pomilor, nu pentru mațul tău găurit! Să fie feriți de trăznete, dau cu cenușă prin casă!
Să mă trăsnească Dumnezeu, da’ vezi de ce dau eu scrumul, de la țigări, pe unde apuc?
- Uneori, vin și mascații!
- Și la mine au venit, când mă băteam cu fosta nevastă, m-a reclamat o vecină că sunt un terorist de soț! Terorist, nu terorizat! Nici acum n-am reparat ușa!
- Nu de…! Vițel turbat, nu de mascații ăia e vorba, ci de babe și moșnegi!
- Păi, de ce să se mai mascheze babele și moșnegii? N-arată, ca naiba, și - așa? De la pensia mică? Băg-o pe aia cu scăldatul!
- Ce, mă, crezi că eu sunt Ion Creangă?
- Nu, mă Sică, aruncatul crucii, în apă! Hai c-o știi!
- Bă, eu nu știu decât câte cruci îmi aruncă nevastă-mea, că m-am înhăitat cu tine!
- Etete! Nu știe! Dacă n-ai crescut, ca mine, pe malul Fluviului Cacaina!  Popa aruncă crucea în apele unui râu și sar unii, după ea! Că aduce noroc și sănătate! Pe văru-meu, Nelu, care s-a aruncat în Dunăre, după cruce, l-a lecuit, a răcit la plămâni, era să dea ortul popii! Da‘ a sărit! Că era sărit, demult! Tu nu te-ai aghesmuit de dimineață? că eu, da!
- M-am trezit târziu, n-am prins aghiasmă mare!
- Eu nu vorbesc de apa sfințită, ci de vodca  drămuită!  Că cu asta, nu poți stropi casele, și...animalule! Și oamenii, să le meargă bine anul ăsta!
- Fiică-mea, a mare, și-a legat un fir roșu, de inelar, poate s-o mărita, că la 38 de ani...! Și-a pus sub pernă și-un șomoiog de busuioc, de zici că stă perna pe o tufă de cacadâri! S-o vedem ce visează la noapte, anul trecut a visat un dragon și s-a încurcat c-un bou! Bă, da’ ce rău e că nu e ghiață, poate alunecă pe ea, se spune că dacă alunecă azi, se mărită anul ăsta!
- Păi, baba Tinca a alunecat pe-o coajă de banană și și-a rupt piciorul, de dimineață! Ea cu cine să mărită, că mai are doi dinți în față?
- Se mai spune că animalele capătă puteri supranaturale, vorbesc! Ca noi doi, acum!
- Merci, pentru compliment! Da’de unde luăm, noi, piftie și grâu fiert, să ne fie cu prosperitate ? Adică, fără grâu fiert, că aduce a colivă! Da’cu mult vin roșu, că de ăsta avem voie, cât cuprinde!
- Dacă-i așa, nu dai un vin? Să ne mearg, bine, și nouă?
- Nțțț! Azi nu se dă nimic de împrumut, că riști tot anul să dai de băut!
Nu, că nu-ți cer împrumut, ci doar de băut, fără împrumut?
Nu, frate! Fiecare pe barba lui, că doar e zi mare! Și mâine, la fel, se termină Sărbătorile! Alo! Mâine, unde sărbă(u)torim?

vineri, 5 ianuarie 2018

NOSTALGICI? POATE FIECARE, ÎN ALT MOD!

Înainte de sărbători, un bine cunoscut politician din zonă, m-a dat peste cap, sau, cum spuneau strămoșii noștri, mi-a făcut mucii, cravată (scuzați cuvântul - cravată!)!
Eu cred că toți suntem nostalgici, fiecare în felul său! Mai ales, de la o vârstă, dar nu ăsta e motivul nostalgiei, ci pentru că ne place, sau nu, să ne amintim de vechiturile rămase prin cămară! Să-mi spună mie, cineva uituc, cuțu - cuțu și-un ardei iute! dacă nu ne place să umblăm la cutia cu amintiri - fotografii de când lumea, oracolul din clasa a VII-a, porțelanurile păstrate în sertar, că nu se mai poartă, prima floare primită, când au început ochișorii să strălucească suspect, presată între filele unei cărți, care, astăzi, nu ne mai spune nimic! Interesant, dar când mai vin copiii acasă, cer, uneori, albumul!
   Ne închipuim că așa – zisa civilizație ne-a făcut insensibili, dar nu e decât o mască a lucrurilor, întoarse cu susul, în jos! Copiilor nu le mai place să fie ținuți de mână, e rușinos s-o ții pe mama ta, să nu cadă, să nu creadă lumea că ești pămpălache! Nu mai ducem flori, că râd omuleții de pluș, uite un fraier cu verdeață-n labă!  Nu vreau cămașă, nu vreau cravată, nu vreau costum! Ador blugii fără șale, burlanele strânse pe picior, tricoul de acum 7 ani, geaca cu care am fost la mall! Am o veste proastă - nici mie nu mi-au plăcut țonțorelele, dar n-am avut ce face, nu te poți duce la un interviu, la o multinațională, îmbrăcat în blue jeans, aceeași cu care ai fost și la pescuit! Mire, în bermude și mireasă, în cearceaf! Înmormântare, în slip!
   Eleganța se capătă și așa! Și nu m-am îndepărtat de subiect, cum mi-e obiceiul, pentru că vorbesc și despre eleganța în exprimare! Mă întorc la nenea politicianul, care, om fin, ne spunea că momentul 1989 a fost un șoc pentru cei care credeau că o vor duce mai bine! Că nu vor mai munci și că vor beneficia de avantajele altui soi de comunism, unul mai simpatic! Mai pe măsura lor, de la pantofi! Când colo, s-au trezit că li se dau papucii!
   Îmi pare rău, domnule, că vă supăr, nu fiți ranchiunos, dar sper că nu vă bateți joc de noi! Cine vorbește de avantajele comunismului, ori a uitat coada de la butelii, rația pe cartelă și muncile agricole, ori nu a făcut cunoștință cu ele! Și atunci, de ce oare mai există nostalgici după comunism? Oare să fie din cauză  că s-a sperat că vom trăi mai bine, că nu vom mai da străinilor, ce are mai bun țara asta, de la cherestea, minereuri, cărbune, apă, cereale, miere de albine, datini, și până la creiere tinere? Mie, comunismul mi-a dat o butelie, un apartament, unde n-am putut intra, din cauză că-l făcuseră zob niște minoritari, așa că am renunțat la el! Sau sunt nostalgic pentru cele 30 - 45 de zile, anual, de stat la munci agricole, în ferme umede, cu hainele îmbibate de transpirație, cu apa drămuită și cu mâncarea adusă în marmide, pe un genunchi, pâinea, pe celălalt, farfuria de tablă, în jur, praf, de la drum? Unde nu vedeai decât fețele alor tăi, când apărea o față nouă, îți sărea inima! Așa am cunoscut, de prin clasa a III-a, cultura de cartofi, sfeclă, struguri, morcovi, porumb, chiar soia! Copii dvs, la ce sunt nostalgici?
 Sunt nostalgic, pentru că am crezut că voi scăpa de bătuți în cap, ce se ascundeau în spatele “ordinelor de sus”, care, de fapt, erau prea jos, ca să le vadă cineva? Că-mi voi vedea copii veseli și mulțumiți de ei, nu traumatizați, că trăiesc întro țară în care viitorul lor e unul cu un picior în groapă și ăla, negru?
Am să povestesc, în calitate de nostalgic incorigibil, cum am trecut, din școala primară, de la confecționarea, în atelierul mecanic, a ciocanului și a ferăstrăului pentru metale - la liceu, direct la strungărie!
La sfârșitul primului trimestru din anul I de liceu, practică - o lună de zile! Ni s-au dat salopete, nu prea înțelegeam noi de ce trebuie să dăm cu ghebul, ni se tot spunea că liceul e unul mai mult teoretic!
Maistrul, un tip cam la 35 de ani, ne-a făcut instructajul privind protecția muncii, la care am cam moțăit cu toții, treziți de dimineață, ca să începem devreme! După care, cam o oră, ne-a prezentat strungul, iar ora următoare, SDV-urile.
Când a terminat, ne-a dat test și, pentru că eram tămâie, a urmat încă o oră de frecuș la cap! Abia după următorul test, ceva mai bun, ne-a repartizat câte un strung, că erau destule, și ne-a spus:
-  Acum, la treabă! După care, și-a luat un ziar și s-a așezat la catedră, ignorându-ne!
Ne-am uitat unii, la alții - MĂ, ĂSTA E NEBUN? Da’ de unde să știe văcarul cum se lucrează pe strung? Printre noi erau și fiul unui ambasador, și al unui general, dar tot văcari păreau și ei, părinții uitaseră să le cumpere, de ziua lor, și câte-un strung!
Asta e! să vedem ce iese!
Ne-am apucat să studiem ciudățenia aia mititică, pentru că strungurile erau relativ mici, ulterior, am văzut strunguri carusel, cât turnul Primăriei! Le-am pornit, și, cum avea cuțitele puse, ne-am ales din stiva de materiale, ce-am crezut că ne place! Și ne-am apucat să stricăm cuțite! În timp ce maistrul se prefăcea că nu ne bagă-n seamă! (Asta am constatat pe durata practicii, că nu-i scăpa nimic, ne făcea observații, fără să ridice ochii din ziar, începusem să bănuim că-și făcuse găuri prin hârtie, ca să ne vadă!)
Mi-a revenit ușoara sarcină să sparg ghiața - am rupt cuțitul în vârf! Șmecherul de maistru a auzit, dar s-a făcut că lapovițează! Mă duc la el și-i spun ce-am pățit, la care îmi răspunde: Și de ce vii la mine? V-am spus să aveți grijă, că n-am cuțite prea multe, sunt numărate, v-am spus?! Du-te și ascute-l, ai deasupra polizorului cum trebuie să-i faci unghiurile!
Am tot polizat, până mi-a rămas un vârf, mic, din pastila vidia! Abia atunci a venit și l-a ascuțit el, DAR SĂ FIE PENTRU ULTIMA OARĂ!
Nimeni n-a mai îndrăznit să se ducă cu ceva, la el, iar eu m-am specializat în ascuțit cuțite!
Săptâmâna următoare, când am pornit strungul, s-a urnit nițel, apoi - pauză, nici un  semn de viață! Am verificat legăturile electrice, erau la locul lor! Ce naiba are? Mi-am luat inima-n clanță și m-am dus la cititorul de ziare! A ridicat ochii și m-a întrebat:
-   Ce vrei? Să-ți dau cu strungul în cap! asta vreau! L-ai desfăcut, să vezi ce nu e bine? Mama mătii, de tembel, tu crezi că eu am avut, când eram mic, strung, să-l  desfac, când vroiam?
Și-a băgat nasul în ziar, așa că am rămas, ca prostu-n gară, după plecarea trenului, să mă uit la el! Și pentru că pauza se prelungea, m-am întors la locul meu! S-o creadă el că-s prostul lui, nu mai fac nimic, trebuie să mă ajute!
Cred că-mi făceam iluzii degeaba – nici nu s-a sinchisit! Așa că am chemat un coleg, am dat jos chestia aia, care se chema electromotor, și am găsit, spartă, cupla dintre axul motorului electric și axul de angrenare! M-am dus iarăși la el, dar m-a trimis să mă descurc - Ce crezi că trebuie să faci? S-o lipesc la loc! Atunci, du-te la  atelierul de sudură și sudeaz-o!
Ce să fac?!? 
Până la urmă, m-am dus cu un coleg, unchiu-său era maistru la sudură, ne-a sudat piesa, a trebuit s-o polizez, că arăta ca un pandișpan! Am montat-o la loc și am dat drumul la strung, aveam normă zilnică și rămasesem în aer!
Maistrul ridicase ochii din ziar și-mi aruncă - Vezi că te-ai descurcat?
La sfârșitul practicii, ne făceam normele și ne distram, făcând tot felul de prostii artistice! Nu ne zicea nimic, nici măcar să nu mai stricăm oțelul, pe care, am mai aflat, și-l procura cu greu, pe barba lui! Ne învățasem și cu programul, nu mai făceam figuri, că ne trezim devreme!
        Atunci am învățat că, la locul de muncă, când pleci, lași curat! Lună! Și că, dacă vrei să-ți funcționeze scula, trebuie s-o ții curată, s-o respecți! Dacă vrei să fii respectat!
La fel  e și astăzi - nu mai sunt clase de strungari! Și chiar dacă ar fi, nu ar fi strunguri! Mici, mari, obosite sau lălăi, ceva pe care să înveți! S-a modernizat învățământul - pe hârtie! Practica - în microîntreprinderi, dar astea nu prea sunt și n-au timp să pregătească maimuțoi, cum eram noi, atunci!  Se cere experiență, dar asta nu se capătă la păcănele!
Noi, nostalgicii, am învățat ceva! Poate de aia gândim, cu nostalgie, la siguranța locului de muncă, din comunism! Tinerii de azi n-au nici măcar un maistru nebun, de deștept, cum am avut noi! Care ne-a învățat să gândim și să ne descurcăm, fără să furăm sau să dăm, cuiva, în cap! A fost greu, va fi greu, viața nu e tocmai ușoară, e un prost cel ce-și închipuie laptele și mierea,  doar pe ulița lui!

Șefu’! nu-i așa că ai uitat cum dădeai cu sapa, dar nu vrei, de unde ai ajuns, să fii nostalgic?