FARSA

 Colegii de muncă ai lui Emanoil Frântu nu reușiseră, în cei 10 ani în care lucraseră împreună, să pătrundă secretele lui Manu, cum era poreclit într-ascuns. Invitațiile la iarbă – albastră, la o bere, după program, bilete comune, în concediu, amintiri depănate, în momente de relache, toate, absolut toate! trecuseră pe lângă omu’, fără să-l atingă, doară, interesa sau participa!

   De mult nu se mai făceau glume pe seama lui, pentru că părea, tot timpul, absent de la festivități! L-au lăsat în plata Domnului, viața merge înainte și cu, și fără teleghidați, ca domnu’ Manu! Oricum nu știau nimic despre el, nici dacă are ulcer sau e pe invers!

    Miranda, cea mai poznașă tipă ce zăpăcea lumea prin zonă, rămase cu gura căscată - de sub muntele de hârtii de pe biroul lui Manu, se zărea colțul îndoit, al unei rezervări! Știind că Frântu era plecat din oraș, pentru vreo două ore, scoase, tacticos, rezervarea și o studie - o cameră la cabana “Urșeni”, pentru trei zile și două nopți, săptămâna viitoare!

    În mai puțin de jumătate de oră, toți aflară vestea, care, banală, în condiții normale, pentru cazul Manu, prezenta o mulțime de interes! Comitetul de inventat șotii se întruni și, după ore de dezbateri, Alecu, tartorul, puse mâna pe mobil și sună un prieten, actor!

   Peste câteva zile, Emanoil se sui în tren, cu ditamai rucsacul în spate, cu niște gioarse de blugi găuriți în genunchi și cu un tricou fără culoare! Respiră, mulțumit, minivacanța sa a început și, pentru câteva zile, va fi departe de tumultul marelui oraș, ca și de nepoftiții care încercau să-i invadeze viața privată! Își simți “bateriile” uzate, încărcându-se, iar energia psi - cos delta i se sui la cap!

   Orele trecură destul de repede, dacă punem la socoteală că drumul de trei ore, s-a făcut de șase ore, nici nu pleca bine trenul, din loc, și se oprea - ba haltă, ba stație, ba moare locomotiva de lene!

La un moment dat, privirea îi fu atrasă de ceva de la culoar, cine naiba poartă așa ceva? Dar uită repede, vroia să se simtă liber și bine, nestresat.

La cabană, numai doi nătăfleți, și, cu el, trei! Cabanierul le făcu instructajul, apoi o zbugi la vale, spunându-le că revine a doua zi dimineață.

Dormi puțin, ceea ce îi redă buna dispoziție, pierdută de luni de zile. Și, pentru că venise seara, consideră că o mică plimbare pe malul micuțului lac, n-are ce să-i strice!

Ceea ce i se păruse o banalitate, se dovedi a fi ceva mai mult - lacul era mult mai mare, decât a crezut la început, se întindea, undeva, mai departe, după un cot, care nu se vedea de la cabană. Așa că, atunci când se întoarse, nu parcursese nici jumătate de drum, iar ceasul indica 23.20! O oră foarte potrivită pentru somn și odihnă, doar pentru asta venise!

Vârât sub pătura groasă, deși era toamna devreme, era destul de rece, se încălzi rapid și se felicită că optase pentru alegea sa - ca să nu deranjeze și să nu fie deranjat, a cerut să stea în una dintre cele două căsuțe, mici, cât să încapă un pat și un scaun! Adormi repede, deși, de mai multe ori, i se păru că aude foșnete, mișcare, pe-afară, de parcă umblau spiritele locului!

Îl trezi scaunul pus la ușă, care hârâi, semn că cineva vroia să intre. Un chip palid și pătat, de stafie reciclată, cu gâtul strâmbat  întro parte, îl privea cu ochi negri, dintre care unul îi atârna pe față, bălăngănindu-se stânga – dreapta, ca un ștergător de parbriz defect. Arătarea, înțolită în alb, are urme roșiatice  pe piept, iar mâna stângă atârna nefiresc de moale! Un zombi!!!

După un moment, în care inima se cocoță în  creștetul capului, Manu  trase o privire gen-laser, care se opri pe cracii de la pantalonii musafirului excentric, făcându-l să spună:

-Intră, prietene, că-ți îngheață fundul, stând în ușă! Și trage și ușa!

Ciudățenia nu primi cu satisfacție invitația, dar gâtul i se strâmbă și mai mult, tot încercând să închidă ușa, care nu vroia, deoarece îi rămăsese piciorul rupt, afară! După ce își extrase membrul încăpățânat, închise ușa și rămase în picioare, în aceeași poziție dezlânată și aiurită, cu care își făcuse apariția.

Lui Manu i se făcu milă de bietul zombi, închipuindu-și cât de mult suferă să se țină pe picioare, dar nu-l invită să ia loc, ce, îl pusese el, să vină neinvitat? Și pentru că somnul fugise cu deltaplanul, se apucă să-i povestească:

-Știi, m-am născut în Deltă, dintrun lipovean și o turcoaică, de aia îmi place să stau pe malul apei! Mama m-a lăsat în vizuina unei vulpi, care m-a crescut ca pe puiul ei, alături de doi frați - un șarpe și un cloțan! Nu mă întrerupe, că nu-ți mai spun un cuvânt! Nu știi ce e cloțanul, ia notițe și du-te la DEX! Așa se explică de ce sunt un sălbatic, nu mă înțeleg bine decât cu reptilele și cu zburătoarele! Nu vreau prieteni, că sunt niște animale, mai mult te poți încrede întro sperietoare de cioroi, decât în ei! De exemplu, am, la serviciu, niște curioși, care nu pot să stea cuminți pe olița lor, vor să-și bage botul peste tot! Mișu, bun prieten cu cretinul de Alecu, o tot pupă-n fund pe Miranda, poate ajunge în dormitorul ei! Ce nu știe, e că Miranda și-o pune, de trei ani, cu șefu, da’ o face pe fata mare suferindă de boala cactusului! Libinosul de Alecu i-a suflat plecarea în Spania, după ce i-a frecat-o șefului, în urechea vie, că Mișu trage sforile, să-i ia locul! Gina, care pare un îngeraș, își ține coarnele sub pălăria aia, pe care nu și-o dă, niciodată, jos, de pe cap, zici că-i crescută acolo! Jegul de pe ea cred că i s-a sudat de țeastă, de aia arată ca o ciupercă, pe care a prins-o o ploaie acidă! Ei! Gina i-a tradus pe toți, are acasă un dosărel pentru fiecare – ora, când stă pe WC, ora, când nu stă pe, gargara de dimineață, prânz și seară, bașca între! Știe și câți chiloți murdari are fiecare, în coșul de rufe! Nae a fugit...!

A ținut-o așa vreo trei ore, până când zombi s-a scăpat pe el, amorțise în poziția aia contorsionată! A zbughit-o afară, nici nu știe cum a trecut de ușa închisă, măcinat de spaima că Emanoil mai are mult de povestit! Ce ghinion, venise să-l sperie pe Manu, și, când colo, se făcuse de rahat! Ăla nu-i om normal, el ar fi trebuit să moară de frică! Nici nu apucase să scoată o vorbă, singura dată când încercase, Manu îl pocnise cu bățul, folosit la plimbare, pe post de toiag!

Foșnetele de afară, devenite chițăituri, la un moment dat, nu se mai auzeau demult, semn că natura se dusese la culcare! Sau, ce-o fi fost!

Luni dimineață, Manu sosi la serviciu, vesel ca un cintezoi, niciodată nu fusese văzut întro asemenea stare! Spre marea lui veselie, toată lumea muncea de zor, fără să se bage, unii, pe alții, în seamă! Numai niște vânătăi indica faptul că minivacanța fusese una plină de peripeții, despre care, curios! nimeni nu vroia să  vorbească! Ba parcă atmosfera semăna cu una de răzbunare! Nimeni nu întreba nimic!

Manu, la o bere cu prietena lui, spre seară, se mulțumi să încheie:

-Dacă nu zăream șireturile lui nea Zombi, eram mort de frică! Le văzusem și-n tren, chiar mă mirasem cine poartă pantofi de fițe, cu șireturi roșii, cu verde, ca o acadea! Nea Zombilă, pe lângă faptul că era să dea cu capul de perete, din cauza șireturilor desfăcute, nici nu știa că eu nu cred în zombi! Apoi, mi-am amintit că văzusem, parcă, niște chipuri cunoscute, prin gară, aducând cu vestiții mei colegi super – curioși! Dacă mai pun la socoteală și că rezervarea am lăsat-o sub dosarul verde și am găsit-o în sertar, toate s-au legat! Le-a dat pe nas plimbarea la munte, să vezi ce fețe trase aveau! M-am distrat de minune, aveam o mulțime să le spun și nu aveam obrazul s-o fac!  Să se întrebe când le-am pus bărbi și când, nu! Îmi vine să le mulțumesc! Mai vreau o dată!