miercuri, 5 septembrie 2018

MIROS DE (A)MIGDALE AMARE!


Pe când  eram un plod răpănos, care fura cărți (nu avea cu ce să și le cumpere), dacă nu mă părăsește memoria RAMA, fiind, de la o vreme, extrem de tartinabilă, cred că am citit o carte - MIROS DE MIGDALE AMARE! Sau poate a fost un film, sau amândouă! Cert este că interesanta comparație viza mirosul cianurii, care te execută mai ceva decât facturile! Sau, poate, e tot pe invers!
Din cauza căldurii, dorm cu ferestrele deschise și cu instalația de aer condiționat, ambalată, pe prispă! Răcesc ușor, numai ce-mi arătă cineva ghiața din pahar și strănut! Dar nu asta e important, ci că mă trezesc dimineața în miros de caca(o)! La început, am crezut că vecinul a scurtat drumul spre buda din fața casei sale (sâc! că nu toată lumea o are-n… fundul curții!), dar tatăl nostru, care ne ești FEISBUUCUL! m-a temperat continental, către tropical - peste tot, în oraș, miroase la fel! Și, ca să fie și cireașa de pe moț, șeful mi-a spus că și în reședința de județ pute idem!
Am dat anunț pe căile de comunicație - caut răspuns la duhoare! Inițial, problema nu m-a lovit cu melesteul, așa e în feudalism, unii au doar apă potabilă, alții au apă și pentru spălat! Apoi, când mi-am luat volan pe dreapta, să cârmesc nasul, trecând pe lângă licuricii sclipind de jeg, m-am izbit cu pieptul meu de oțet, pardon! oțel, de propriul meu duhnet! Ceea ce m-a transbordat în lumea apelor, unde Kevin Costner dădea din branhii! Adică mi-am pus problema din punct de vedere euclidian - n-ar trebui să mă băiesc mai des, să nu zică viermii, că-s nespălat?
Se pare că mi-am făcut mustrări degeaba - în lumea nespălaților, eu pot fi rege, chiar dacă put ca un sconcs! Numai ce decolezi pe asfaltul încins și fetidele parfumuri dau năvală în simțul tău olfactiv, atrofiat de produse cosmetice, amestecate cu produse de îmbălsămare! De aici se naște întrebarea - oameni buni, la așa călduri, n-ar fi bine ca unii să treacă pe la arteziană? Sau să cheme pompierii, să se spele sub presiune? Parfumul de urină, în combinație cu Avon, dă senzații tari, cam în genul crustei jegoase amețitoare! Nu zic că eu miros ca un ghiocel, crin sau zam și bilă, dar nițică baie ar merita și nasurile noastre!
La beleaua cu spălatul, se adaugă urinarii de pretutindeni! Prin spatele lat, al blocurilor, zac rămășițele culturii agro, bazate pe îngrășăminte naturale! Cărările spre civilizație sunt pline de situri cafenii, unde arheologii vor căuta pe cei care ne împut neamul! Sau nu vor căuta deloc, de obicei adevărul și arte-fructele mândriei naționale ies la suprafață! Spun asta, conștient că jignesc ochii și auzul cititorilor mei, dar e mai bine așa, decât să simtă la nas efectele capitalismului sălbatic, care n-are WC!
Sper că vânzările la săpun nu au scăzut! Cum văd treaba, la hârtie de scris pe… pereți, cu degetul, s-a cam dus vremea, cu toată educația de maidan prevăzută în programa școlară! Să nu mă contrazică cineva! duminică, venind în convoi, cu o nuntă, niște maimuțoi cotondenți opriseră lotobuzul, să se excrementeze, și au ținut morțis, beți fiind, să se laude cu virilitatea lor, în fața mirilor și-a nuntașilor. Să nu fim ipocriți, să evităm subiectul - gestul lor m-a dus la comuna primitivă, când măciucarii conduceau lumea, ca și-acum! Plus că n-am văzut nimic interesant, cu ochelarii bine șterși, cred că minuscula era cât mintea lor! Ceea ce denotă gradul de ema-sculare a cioroflicilor de azi! Vizibil timorați!
Mâncarea se strică-n frigiderul care-și pune tampoane-n nas! Mirosul pâinii coapte este înlocuit de mirosul pâinii fierte! Băuturile răcoritoare au rămas tot răcoritoare, dar miros a ciorapi nespălați, uitați în mașina de spălat! Produsele cu mucegai, după modelul franțuzesc, sunt înlocuite cu mucegaiul de pe produse de toate felurile! Carnea fierbe la foc mic, fără oală, iar roșiile put a ceară de parchet! Peste tot, șobilani și șoricați! Că șobolanii și șoricuții nu stau pe stradă! Plus că au probleme cu burta! Tabloul nu-i complet, lipsesc mirosurile!
Revin la duhoare și fac apel la instituțiile statutului - nu mai puneți, peste tot, nespălați, că de-aia pute! Nu că noi, nu! dar, la unii, le pute rău! Cu avalanșa asta de detergenți, fiecare spălând până și păcatele primordiale, nu numai ciordeala de doi lei, ar trebui să fie lacrimă în jur! Din păcate, nu se poate, tot jegoșii fac regulile! Și e tragic, pentru că m-am gândit, ca să scap, să caut un săpun de lux, dar n-am găsit și funie pe măsură!
De parcă toată omenirea se uită câș la români, nici vremea nu mai ține cu noi! Ăia de la butoane ne-au mai dat și-o porcină! Pute a înțelepciune porcească și-a parfum de șorici! De aici, trag concluzia că ocluzia vine de la vremurile care le trăim, din care nu putea lipsi mirosul de parfum de tei, miei și purcei!
În loc să ne facem viața mai ușoară, noi o împuțim! În loc să ne sprijinim unii pe alții, noi ne stropim între noi!
De aici, mirosul grețos ce ne-a invadat și care s-a lipit de sufletele noastre! Nu ne ajungea că suntem frecați cu un ou și cu oțet, din toate părțile, acum trebuie să mai strâmbăm din nas și la propriu!
Dragii mei, mă duc la duș! Poate așa scap de propria mea imagine pestilențială! Brrr! Îmi vine să vomit, de toate astea! Și mă întreb dacă mirosul de amigdale amare, are vreun tratament cu cianură!?!

marți, 4 septembrie 2018

CĂLARE PE SITUAȚIE!


     Baba Ghia, urmașa vestitei vrăjitoare Ludmila Cocașanel, își adora copila, ajunsă la micuța vârstă de 32 anișori! Inima ei de mamă, tată și două rânduri de bunici mai mici, dădea pe-afară, văzându-și odrasla rotunjoară, înfoindu-se în căruța ei cu coviltir, de 70.000 de euro! În același timp, inima ei de mamă sângera, biata fătucă nu reușise să agațe niciun individ cu brăcinari de soi, cu care să se tăvălească pe-nserat, pentru toată viața! De fiecare dată când fetei i se aprindeau călcâiele după vreun papițoi, perdeaua de fum stârnită de focul  dragostei masca birul cu fugiții, la care se antrenau purtătorii de bărbi. Baba Ghia nu înțelegea, și pace! ce blestem fusese aruncat pe biata ei fătucă, din ce în ce mai depresivă de atâta schimbat cocoșelul, situație la care încetase demult să mai țină evidența, deoarece pierduse șirul!
            Baba Ghia, încă tânără la cei 47 de ani ai ei, arăta mai tânără decât fie-sa, lucru care o zăpăcea pe copilă, sătulă să vadă cârdul de purtători de ițari, rânduiți la ușa mă-sii, cu limba între urechi, poate vor fi băgați în seamă de bengoasa vrăjitoare. În timp ce ea, sprințară și fudulă, abia prindea vreun fraier pe săptămână, să facă schimb de fluide!
          Ghia își luă inima-n dinți, având grijă să n-o bortelească cu caninii, și-și convocă unica copilă la un brainstorming pe teme de măritiș. Adusă mai mult târâș, copila își propti, ostentativ, căștile pe urechile puțin cam mari, bune să facă umbră gâtului scurt și gros, și se prefăcu că-i super-atentă:
           -Bată-te, să te bată! de sclifosită! începu Ghia ce numea de obicei preludiu la o treabă scofâlcioasă”. - Mă fată! da’ tu n-ai de gând să pleci de pe capul meu? Să mă faci bunică? Să-mi aduci un nătărău, să aibă cine să-mi dea un pahar cu apă plată, la bătrânețe? Să aibă cine să-mi deschidă limozina, când descend acasă? De aia ți-am cumpărat alea trei diplome, să faci frecții la motan? Nici meseria noastră, rămasă de la bunic’ta, nu vrei s-o faci! O să mor ca mâine, și tu, tot proastă ești! Barem de te-aș vedea cu vreunul atârnat de gâterez! Mă bagi în boale, cui oi mai semăna, că eu proastă, ca tine, n-am fost! Săracu’ tact’cu, până în ultima clipă a vieții lui își scurgea ochii după mine! Pe când tu! neam! proastă cu diplomă!
            -Mai scutește-mă de  figuri din astea, de la paralele, că eu tot ajung să evoluez la sol! Numai că nu vreau să mă mărit, mă simt bine fără trompetist, după mine! scoase limba, la ea, Drăgălașa!
            -Am greșit, când nu m-am ocupat de educația ta! să te văd călare pe situație! Așa că azi o să faci ce-ți spun eu, fără comentarii! O să iei prima lecție de călărit mătura, ca orice vrăjitoare cumsecade, care învață abecedarul meseriei de călăreț pe situație! Pentru asta, tocmai mi-a sosit din Franța ultimul tip de mătură, ăia din Harry Potter o să moară de invidie, are volan reglabil și 8 trepte de viteză! E mai tare ca BMW-ul tău! Urcă! ieșim la o plimbare!
            -Nu urc, mă văd fetele și râd de mine, că nu-s pe trend! Plus că nu încăpem amândouă, e monolog!
            -Urcă, îți zic! Că eu merg cu mătura aia veche, roasă de atâta călărit, cu care mai ieșeam, seara, cu tactu, la terasă! Gata ! acum accelerează! Nu așa, proasta mâței, ci ca și cum l-ai lua pe iubitul tău pe după gât! Nu să dai cu el de pământ, tu nu vezi că te răstorni de pe mătură? Au! Era un copac! Tu nu l-ai văzut? Că dacă era unul în pielea goală, îl vedeai! O fi seară, dar nu porți ochelari, așa că să nu nimerești în liniile de înaltă tensiune, că te prăjești! Și nu-i ca la solar! Ah! am uitat - tu știi cum e să te arzi, o faci zilnic! Virează, că intri în turla bisericii! Și tu ai o problemă cu biserica, nu vrei să intri-n ea însoțită! Biserica...! Așa mai merge, cu capul gol, că la tine nu-i plin niciodată decât cu tărâțe! Noroc cu creanga aia, ți-a luat fesul! De ce ți-ai pus fesul ălă, să nu te vadă lumea cu mă-ta? Ai ceva în fes? că eu n-am reușit să aflu, oricât m-am chinuit să-ți bag în el! Este ultima oară când îți mai explic cum se stă călare pe mătură, ca să știi cum se stă călare pe situație: bărbații sunt cum îs noruleții ăia, din jurul tău - pufoși, umflați, plini de sine! Cum sunt norii plini de ploaie, așa și bărbații, sunt plini de bere! Ai mai multe variante - ori intri-ntrânșii, ca să nu intre-n tine, ori îi ocolești și nu-i scapi din ochi, ăștia e în stare să te bage-n ceață! De aia e bună mătura, pui mâna pe ea și dai în ei, până cer iertare! Dar nu înainte de nuntă, că se risipesc și le iese soarele! Dacă te miști repede cu măturoiul, în jurul lor, îi aduni ca pe gâște! De aia trebuie să mergi cu Mach 5! Nu cu Mach 3, cu care te epilezi! Ideea e că nu trebuie să-i lași să-ți stea tot timpul sub fustă! Zât! să nu zici că așa nu mai ești deasupra lor, unde-ți place, trebuie să operezi cu mătura looping-uri și ton-tonouri prin preajma lor! Asta le place, să pari tăn-tăloaică! Ceea ce, la tine, nu e greu! Nu te dai jos de pe mătură, decât dacă vezi că-i treabă serioasă, unii bărbați vor numai să folosească paiele din ea, să se scobească-n dinți, nu și însurătoare. Și nu confunda mătura, cu scaunele din mașină, sexul pe mătură e dificil, nu-i ca-n tărăboanță, să cazi pe spate, că te-ai dus! Am obosit, vezi că ai în trusa de scule a măturii, instrucțiunile de utilizare! Ai două zile la dispoziție, să le citești și să vii să dai un test - grilă! Dacă nu-l treci, să pleci de la casa mea, eu proști, nu prăsesc!
            -Mami! Pot să mă joc cu mătura ta? Că a ta e uzată, gata! Și mie mi se rupe de lecțiile tale, de mătura mea cea nouă și de toții masculii! Că tu vrei să mă vezi la mătură, nu călare pe situație!

luni, 3 septembrie 2018

STAU CU DEGETU-N... ȘI MĂ ÎNTREB...!


Sper că nu ați uitat seria STAU CU DEGETU-N GURĂ..? Pentru că, de pe panta declinului meu descendent, bat pleonasmul în gură, ca să-mi dea friptură! Nu așa suna vorba aia - LAUDĂ-MĂ, GURĂ, CĂ ȚI-OI DA FRIPTURĂ? Încurc gura, cu friptura și cu pleonasmul? Sunteți siguri? Că doar, cu excepția telefoanelor, vi se pare că ne mai ascultă cineva? Gura, friptura și pleonasmele, nu fac parte din programul de guver-nave, cum era la Trăienică Sprițarul? Apropos! nu jucăm Fazan, pe programul ăsta? că am de achitat ultimele bancuri la bancă, și n-am mărunt? Nu se spune - bancuri, ci rate? Nici la cele în franci elvețieni? Bat câmpurile, nu-i așa? În timp ce treaba mare merge de minune!?!
Să nu dai în sâmănță de bâl-bâl, când vezi ce năpastă ne paște? Cică nu ne scăpăm pe noi de MWC! Pardon, de MCV! Spre groaza popândăilor și a termitelor, orizontul de așteptare pentru intrarea în zona euro pare că fuge cu poalele ridicate, se îndepărtează văzând cu ochii! România mai are de așteptat, cică e urmarea de la circoteca cu protestul! Care nici acum nu pare să ne arate ce mama zemii de ceapă! a însemnat, exceptând ura care s-a propagat aproape în fiecare casă! Nici acum nu pot să dorm, Ioane, Ioane! Eu, cu vara asta a mea, nu dorm, nu dorm (suntem rude!) Deși mă întreb, că de aici am plecat! dacă chestia aia, din arenele romane, respectiv pâine și circ, nu s-o fi prăsit și pe la noi?! Cu jandarmi și smardoi, în loc de gladiatori! Sunt pe alături, nu-i așa? circul pe pâine e demult prezent?!?
Revenind la chestia cu pedeapsa divină a UE, care nu ne vrea la pieptul ei taurin, decât dacă facem tumbe, am văzut niște comentarii drăguțici, la care vrea să subscriu. După atâtea furăciuni pe bandă rulantă, România, ajunsă în subsolul gol, nu știu dacă mai vrea în zona euro! Eu, unul, mic și prostuț, nu vreau, din două motive - 1 și 2! 1, pentru că aderarea ne-a adus bani pentru investiții, cu prețul unor concesii care ne-a rupt coloana vertebrală! Mă refer, la cine o mai avea, atunci! Colosul cu picioarele de lut - economia românească, nu numai că nu mai fost competitiv, dar mai mânca și scaieți, că nu-i energofag! Grijania mamii ei! de ce nu se ducea dracului? Uite că s-a dus! Un deputat, la vremea aderării, întrun moment de sinceritate, ne sfătuia să nu ne bucurăm, pentru că, odată băgați...! intrați în UE, n-o să mai fim de capul nostru! Și ne-a dat exemplu agricultura - nu punem grâu, îl luăm de la polonezi! Și nu mai facem  mare brânză, o luăm de la olandezi, că au boi și vaci mai mari decât noi! Noi, ceva plante tehnice! cucuruz și pepeni, salcâm și brusture, plante medicinale - coada-calului, codița-șoricelului, mătasea-broaștei, limba-soacrei și năvala-șobolanilor! Mare dreptate a avut domn deputat, care acum are pensie specială, că ne-a spus adevărul! Și mai are și o mică afacere, n-are rost să divagăm!
2  - unora le e greu să socotească și firifiricii, dar să mai cumpere în euroi! O să trebuiască să facem cursuri de geometrie simbolistică, să ajungem să ne pricepem la calculul, în euro, a kilului de cartofi rectangulari! Să vezi nasoleală atunci, când o să realizăm cât avem salar! De aia cred că nu se grăbește nimeni, să intre acolo! Pe cine trebuie să pupăm..., să intrăm și noi în zona asta? De ce am vrea asta?  Că, pe lângă alte obligații care le-ar aduce, mă tem că tot noi o s-o...pățim!
În timp ce îmi mor cunoștințele, rudele și prietenii, bașca o mulțime de străini, din motive fatidice, cum ar fi cancerul, poporul român are numai griji -  ce fată vițica lui nea Gogu, în Costa Rica! Faptul că spitatele gem de bolnavi, dintre care unii nu mai speră să se întoarcă acasă, în timp ce altă majoritate își fac testamentul, nu are importanță, mai interesantă e nunta lui Zăbulică, cu Mițica popii! Nu importă că seceta va decima culturile, nici că, uite! e început de septembrie și ne apucăm de cules, dar nu știm ce se-ntâmplă, că strugurii sunt varză, varza, e conopidă, iar conopida are un gust, de nu-l pot pronunța! Nu e important că o să mâncânm lăturile altora, atât timp cât mafioții locali pot să-și etaleze purcoiul de euro, să ne stea în gât, când înghițim în sec! Vreau în zona euro, dar mai târliu! Acum vine toamna și începe școala! Care nici asta, nu-i a bună, am văzut niște liste cu rechizite, după cum cer cadrele di-dac-tice, mi s-a pus răul, pe buric! Bă, neamule! copii ăștia moderni au nevoie și de frunze uscate! Plus alte minuni, cum ar fi ac și ață! Ăia cu programa! alo! mai coase cineva în țara asta? Că de croit, se găsește!
Sunt tare dezlânat, nu-i așa? Sar de la una, la alta, scriu prostii, bat apropouri, mestec ierbivorește suc de limbă! Dar de ce nu mă pot abține? Să nu mai stau c-un deget în urechi, cu altul, în nas și cu toate cele rămase libere, vârâte-n tastatură? E din cauza zonei euro, sunt sigur! Și din cauza altor multe teme, pe care le rumeg de unul singur, n-am văzut multă mișcare de aprobare sau dezaprobare! M-am convins – nu ne place, dar ne doare-n... suflet! Cu toate că, cinstit vorbind, sunt destui care stau cu degetu-n...! Și ne cred proști!

MESAJ CĂTRE PRIETENII MEI


N-am dezertat, dar mi s-au terminat bateriile, erau din alea contrafăcute, de unică folosință! Nu vă sfiiți, spuneți ce aveți pe suflet, sunt la datorie, că mie îmi plac datoriile, abia mă pomenește lumea, se roagă datornicii, să nu mor, până nu plătesc!
După un “MESAJ PENTRU O BABĂ HĂMESITĂ”, mă simt “CA LA MAMA, ACASĂ“- foarte “PARALEL”!  Adică nu mai macin idei cu ghivent, nici nu emit pietre filozofale, “PRIVIND, DEPARTE DE LUMEA DEZLĂNȚUITĂ”, “SUNT CALM! SUNT FOARTE CALM!” Ca “ION, FILE DIN POVESTE”! Nu mă mai preocupă gestația la oi, nici sezonul cocotierilor, nici o măciucă, la un car cu oale! Îmi ajunge să trăiesc ca un paria, se poartă paria! Cum se poartă și “HANDS, CU PICIORUL”! Dacă ăștia E oamenii, cu ei votăm! Că alții, mama nu mai face, E destui și-așa! Pot să jur, cu mâna pe pipotă, că m-am obișnuit cu viața asta, ca măgarul, cu samarul, “ASTA E TOT”! Cu ochii la figurile neamului, puse tot pe figuri, vreau să ajung în “REGATUL CERULUI”, “SUS, SUS, SUS, LA MUNTE SUS”! “CE? VREAU PREA MULT”? Păi dacă eu vreau prea mult, jigăniile alea furioase, care ne zic că ne vor binele, ce și cât vor? Nu vă pripiți! Suntem maturi, cu capete pe umeri, cu pantofi în picioare și-n kil de vată-n nas și urechi, bașca găleata de protocol, plină cu ulei! “O MICĂ NEATENȚIE” și ne dor țurloaiele, că doar ascultăm de cei desprinși din “COAPSA LUI JUPITER ȘI MĂRUL PUTREZIT”!
Mi-s dragi cei care muncesc cu spor, pentru - al țării,  drag, omor! Cei care dorm “CA LA SERVICI” și mănâncă știuleți de Mai! Care vin la putere “FIECARE CU ANIMALUL SĂU”! Când primește ordin ,,o dă cotită pe dreapta, se smiorcăie în public, că-i “AMĂRÂT, DAR O DUC BINE”! Și face semnul ăla, cu degetul, când nu-i nimeni prin preajmă!
Mi-e dor de liniște și calm! De vorbe bune-ntr-un ulcior! De dimineți, fără scandal! De-un vânt iutac, înnoitor! M-am săturat de “SPORTURI  EXTREME”, care ne arată unde am ajuns cu frivolitatea și cu egocentrismul, fără să ne batem capul că ajungem la “CONFLICT DE INTERESE”!
Dragii mei, pana mea! Adică pana mea s-a transformat în furcă, doresc să arunc, cu ea, cât mai multe, dar are doar doi colți rari, scapă multe printre ei! “FUGA PE ALTE COORDONATE” a devenit obositoare, seamănă cu goana după o himeră!
Acidulat, sau nu! sunt extrem de dezamăgit – pe când unii nu-și încap în piele, mie simt că mi-a rămas prea mare! Dar dacă pe ei îi strânge pe la coate, unde-i doare, pe mine mă strânge, nițel, la guler! Aș vrea să pot mai mult, dar nu-i loc!
Dacă nu v-au plăcut postările mele de mai sus, îmi pare rău, dar mergem înainte, c-un cartof, în mână, fierbinte! Dacă v-a plăcut cumva, îi dăm înainte tot așa! Cui nu-i place, îi tăiem nasul! Și, dacă insistă, mai găsim ceva de tăiat!