NU ARUNCAȚI CU PIETRE-N AMINTIRI!

   Dia și Alex sunt prea "bătrâni", ca să mai facă năzdrăvănii! Spre 30 de ani, începi să te simți "bătrân", așa că amintirile copilăriei par niște chestii care pot stârni râsul sau plânsul, funcție de împrejurări. Tolăniți la soare, rememorează faze mai mult, sau mai puțin, uitate:

-Îți mai aduci aminte de Pușa, capra furioasă? Când m-am dus, s-o sâcâi? Mamă! ce-am pățit atunci!

-Ai zburat puțin prin aer, precum planorul! Cu boltă! Cât ai urcat, trei metri de la sol?

-Când m-a pocnit cu capul, în burtă, am zburat ca din praștie!” Praștia caprină”, așa o chema pe Pușa!

-Bine că nu te-a nimerit în cap, că aveai, acum, țeasta, concavă! Oricum, trebuie să recunoști că avea căproiul, forță, de te-a săltat în aer ca pe balon! Ți-am urmărit traiectoria - te-ai ridicat mai sus decât sperai vreodată! Noroc că nu aveai decât 4-5 ani!

- Câte amintiri frumoase avem de la țară! Când ne prefăceam că mulgem caprele și ne împroșcam cu lapte, direct de la sursă! Pompam cu amândouă mâinile! Cum era puțin lapte în găleată, spuneam că atâta avea capra, cu toate că eram plini de lapte pe haine!

- Mai ții minte, când m-a pus tataia, să dau, cu furca, fân la cal?

-Și acum îmi vine să râd -  s-a văzut o furcă, mișcându-se prin aer, s-a auzit un fâsâit răsunător, urmat de un ...Tu-s dumnezeii mătii! Furca era la tine! Tu ai vârât-o-n roata căruții, exact cât să te vadă tataia, care avea nevoie de căruță! Și ce viteză ai prins, te belea de două ori, dacă te prindea!

-Ei! să nu exagerăm!

-Zău? mai ții minte când te-ai dus la furat în grădină la C.? Când a venit femeia, de i-a spus mamaii, tăceai ca porcu-n florea soarelui! Parcă te văd și-acum - mic, cu capu-ntre umeri, stăteai pe prag, în chiler, și mamaia te ținea de ceafă și te dădea cu fundu’ de pământ! Tu, tăceai, ți se bălăbănea capul, când ajungea fundul, de prag!

-Ce bătaie am mâncat, când ne-a găsit tata aprinzând hârtie sub cadă! Pe tine, nu! dar eu, în calitate de frate mai mare, am “furat-o”! Cum adică, “frate mai mare”, eu nu tot mic eram? Ce să înțeleg, că trebuia să te bat, să nu aprinzi hîrtia, ca să nu ia foc casa?

-Da! dar nu știau niciunul că, uneori, eu eram capul răutăților, iar tu, țapul ișpășitor! Avantaj - fată, avantaj - soră mai mică! Dar și tu, un pui de drac! Avea și mama trei lulele, trei surcele, din aur, și le-ai dat pe un amărât de roboțel! Noroc că a venit tatăl lui Vali, cu care ai încheiat tranzacția, să întrebe a cui sunt piesele din aur! Altul, în locul lui, o lăsa pe mama fără inele și cercei! Amuzant era cum stăteai tu, pe WC, cu brațele sub cap, uitându-te la cer! Și când tata te-a întrebat, ce faci acolo, nici nu te-ai uitat la noi, erai "extaziat" de priveliște! Ai spus că faci plajă! N-a ținut! tocmai ce începuse să plouă, de vreo cinci minute! Nici nu aveai cum să recunoști ce “morcov” aveai! Și-ai scăpat și nebătut!

-Da’ când am adormit în coteț, la găini?! Ce frică mi-a fost - tata mă pusese să mătur prin curte, iar eu am plecat la joacă și-am uitat de măturat! Când mi-am adus aminte, era seară! Mi s-a făcut frică, așa că m-am strecurat în coteț, nu mai aveam nicio găină, ți-aduci aminte? Le tăiasem pe toate, după ce ne-au furat hoții, două și-un cocoș? I-am auzit pe ai noștri cum mă căutau, furioși, așa că am tăcut! Când au plecat să mă caute prin cartier, am adormit! Am tras un pui de somn, până pe la 11.00 noaptea! Apoi mi s-a făcut frică să ies și iar am tăcut! Și iar am adormit, se făcuse și rece afară! Am avut noroc - tatii i-a trecut prin cap să mă caute-n coteț, unde dormeam, tremurând! Am scăpat, și atunci, nebătut, și nici păduchi de găină, n-am luat, știi că avuseseră, săracele, și din ăia!

-Am avut o copilărie frumoasă! Mai ales în vacanțe, când mergeam la țară! Știi! mai ții minte când am fost toți copiii din sat, vreo 40, la cules de tei, în pădurea bătrână? Nici acum nu pot uita priveliștea aceea minunată - luminișul, cu lumina filtrată printre arbori, izvorul cu apă rece, din care se adăpa puiul de căprioară! Nu există nicio fotografie, nicio înregistrare, care să provoace atâta emoție! Imaginea ar putea s-o reprezinte, dar emoția, nu!

Frumoase sunt amintirile copilăriei, așa cum și Creangă le-a povestit pe ale lui! Și fiecare dintre noi, dacă ar dori, ar putea să-și aducă aminte de astfel de amintiri, chiar dacă, poate,  unele au fost și neplăcute! Dar noi, nu! nouă ne place să ne întristăm, aducându-ne aminte de prostii ridicole, încărcându-ne cu durere și ură! Pentru că uităm ce-i mai frumos în noi!

NU VĂ JUCAȚI CU NOI - NU ȘTIM DE GLUMĂ!

 Sunt supărat – mi s-a răsturnat căruța cu bălegar în fața porții! Adică m-am culcat bou și m-am trezit vițel! Măi oameni buni! da’ voi nu jucați corect în timpul jocului? Măsluiți cărțile, la șah? Mătrășiți zarurile, la poker? Cum adică, dacă eu am încredere în voi, voi mă trageți în piept?

Despre ce este vorba? Despre NET! Se joacă, omulețul, de-a treaba serioasă, și, când colo, nimerește cu fundu-n gard! Cum am făcut și eu – m-am vârât în niște grupuri, să socializez, m-am culcat cocoș și m-am trezit curcă! Nenea administratorul avea probleme cu dicția, așa că a schimbat numele grupului, odată sunând cuminte, apoi în ceva mai greu de reprodus, deoarece conține părți anatomice de bază!

Spun mereu că vreau să joc cinstit, așa că nu o s-o fac pe mironosițul (masculinul de la mironosiță?), susținând că eu nu știu ce-i aia! dar de unde tendința asta spre super-vulgar?Ah! am mai întrebat asta? Înseamnă că n-am primit răspunsul complet!

Știți care e părerea mea - omul care nu vorbește buruienos, nu-i om complet! Numai că trebuie să-și aleagă momentul, spațiul și auditoriul,,nu să-i dea drumul așa, cu zgomot! Să luăm, de exemplu, recepția la ambasadă – se apucă unul, de spus bancuri fără perdea, pe seama oaspeților! Și mai trage și-n vânt de primăvară! Ca pește, codul e bun de mâncat, dar Codul Bunelor Maniere, nu! e ațos și cade greu la intestinul subțire!

Astăzi, 03.10 .2018, ați sărit calul, voi, ăștia de la FACEBOOK! Dacă vă închipuiți că sunteți deștepți, și noi, exemplar de proști, atunci vă înșelați! Indiferent de consecințe, să știți că mârlăneală o să vă coste, proporțional cu prostia umană, dar o să vă coste, nu toată lumea e proastă - bâtă! După ce nu m-ați lăsat să răspund la un fake, pe adresa unui formator de opinie, mi-ați blocat și accesul la propriul blogg, pe telefon!  Dacă nu ați făcut-o voi, atunci tot a făcut-o cineva, și-i grav! Dacă lucrați așa, să știți că sunteți mârșavi, și, cum nu depind de voi, scriind după propria  mea plăcere, mizeriile astea mercantile mă lasă rece, cum m-au lăsat și până acum! Nu mă interesează ce o să faceți, dar mi-e silă că procedați așa - lăsați oamenii să gândească, destul îi influențați cum vreți, mai doriți să-i și comandați!

Mi-e indiferent ce-o să se întâmple, decât așa, mai bine lipsă!

NU EU!

Indiferent de ce am vrea, rămânem copii, toată viața! La vârsta copilăriei, le facem instictiv, apoi, instinctiv - conjuctural! De exemplu, ce rost are să negi că ai furat creionul, dacă te-a prins cu el în mână? Sau de ce să negi că ai uitat apa, deschisă, dacă ultimul ieșit, ai fost tu? Și tot tu ai fost cel care a încuiat?

Ar fi hilar, dacă n-ar fi trist - intră mamelucul, cu mașina, în pom, și nu știe cum a ajuns mașina acolo! Sau, e "Singur acasă XVII", și declară că nu știe cine a spart geamul? Să fi fost Moș Crăciun, intrat pe horn? Sau Crăiasa Zăpezilor a dat cu bățul, să-i iasă vraja din cap? Și, cel mai trist este când povestea se termină cu decese, în urma cărora vinovatul nu recunoaște că a fost el, de parcă umblau spiridușii în urma lui! Omuleții care nu recunosc ceea ce-i dovedit, ar trebui unși cu catran, ca odinioară, și trecuți prin cuie, nu prin pene - dacă tot ești prost și-o cauzezi, recunoaște-ți fapta, gloriosule!

Aseară, cineva drag sufletului meu mi-a povestit o întâmplare, unde personajul principal a fost fratele său:

   -Eram, eu, cam de vreo 5 -6 ani, când mama ne-a dus la țară, la bunici! Frate-meu, care avea spini pe fundul pantalonilor, ce nu-l lăsau să stea locului, de dimineață, de când se trezea, și până seara, târziu, nu călca pe-acasă, nici mâncare nu-i trebuia! Mai mulți băieți de seama lui, ba chiar mai mari, făceau ce-i treceau lui prin creier, de parcă se născuse lider mondial la schi alpin! Poate și din cauză că era singurul băiat crescut la oraș, cu gărgăunii de oraș și păsărelele, tot de-acolo!

Întro seară, ce-i trece prin cap? Să meargă la furat pepeni, era unul aproape, cu o grămadă de pepeni în curte, și fără câine! Așa că, după ce toată lumea credea că s-a culcat, fratele a șters-o pe fereastră, nici eu nu l-am simțit, deși dormeam în aceeași încăpere.  N-ar fi fost mare brânză, de furat, se fura dintotdeuna, și nici acum, nu-i târziu! dar dracii de copii, zăpăciți și aiuriți, nu numai că nu au luat niciun pepene, dar i-au distrus și pe aia care erau, nefiind copți! Doi - nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă o babă, pe jumătate beată, n-ar fi greșit drumul, fiindu-i încurcate cărările, și n-ar fi trecut pe lângă grădina cu pepeni, unde băieții erau în plină acțiune. Ghinion! biata - beată nu era și chioară de tot, așa că singurul pe care l-a recunoscut, a fost frate-meu! Mâncând-o limba, pe care nu și-o putea ține acasă, în mod constant,  nici nu s-a luminat de ziuă și s-a și dus la poarta rumânului cu pepenii, care o luase de dimineață cu țuica, ca la amiază, să treacă, omenește, pe vin! “Ciugulit”, bine! pepenarul s-a aruncat pe cal și a trecut la căutarea lui frățâne-meu, care, conform obiceiurilor sale, o pornise de dimineață, la păscut năzdrăvănii! Se pare că nu l-a găsit decât abia după ce a mai înghițit vreo vadră de țuică, pentru că s-a nimerit să-l vadă pe vinovat, când se juca, cu ceilalți, aproape de locul unde ne jucam și noi, fetele!

Când a început pepenagiul să urle, de pe spinarea calului, frate-meu deja trecea în goana-mare, în timp ce ceilalți hoți de pepeni nici nu avuseseră timp să se ridice de pe jos. Călărețul cu, și fără cap, gonea pe calul său, (ce scotea miros de cal nespălat), când a aruncat cu securea după hoțul ce nu se dădea prins! Nu l-a nimenit, era prea băut să-și nimerească și pălăria, dar dacă reușea, aveam mort în familie! Pesemne că jupânul nu era întreg la minte, dacă venea  și-i spunea bunicului, își scotea paguba, iar vinovatul nu mai stătea pe fund ceva vreme! Cu toate că vina distrugerii pepenilor, nu era, toată, a lui! Cred că Doamne - Doamne era la datorie, așa că nu s-a întâmplat nimic grav!

Seara, bunicii aflaseră de incident, întro comunitate mică, nu poți ascunde nici ciorapii, sub pat, fără să te știe și vecinul!

 A doua zi, bunicul și bunica s-au dus la poarta omului, care, surpriză! era aproximativ treaz! Nici acum nu realiza cât de nebun fusese, ba mai credea că procedase corect! Chiar spunea că nu-i vorba de el, că sunt doar zvonuri! Ei, bine! eu, care fusesem de față, nu eram un zvon! Stăteam la distanță și-i urmăream - bunicul încerca să-l lămurească, ăla, nimic!  Bunica, din spatele bunicului, jap! cu o piatră-n capul pepenarului!

-Stai, țață Marie! Îmi spargi capul!

-NU EU! N-AM FOST EU! replică buna.

Discuția continuă în același sens, până când bunica aruncă altă piatră, nimerindu-l din nou.

-Stai, țață Marie! Că mă doare!

-NU EU! N-AM  FOST EU!

- Dar mai ai o piatră, și-n mâna cealaltă!

-NU EU! NU-I PIATRA MEA!

   Până la urmă, după o lungă discuție și alte trei pietre în capul păgubașului, acesta a fost nevoit să recunoască că era să facă moarte de om, degeaba! Și că l-a luat valul, ceea ce, până atunci, să-l tai mărunt, și nu credea!

   Fratele meu a scăpat nebătut, tocmai pentru că a recunoscut că-i vinovat! Și uite așa! mor oameni, pentru că nu-i nimeni vinovat!

Nici eu n-am scris postarea asta!

DOMNUL, A DAT, DOMNUL, A LUAT! FIE NUMELE LUI, LĂUDAT!

Părintele protopop îi făcu semn părintelui Ilarie, să se apropie și să ia loc:

-Nu acolo, pe scaunul cu cuie, ci pe canapeaua asta nouă!  Ne iartă, părinte, că te-am chemat urgent, dar avem lucruri de mare importanță, de discutat! Oh! nu pentru a te certa, te-am chemat, că numai bunul Dumnezeu are puterea de a sta deasupra celor pământești și de a ne judeca după faptele și ispitele noastre!

Părintele Ilarie simți cum i se ridică părul de pe mâini - nu era prima oară când auzea introducerea aceasta, numai că, în celelalte dăți, nu lui i se adresa, ci altor păcătoși care slujeau biserica, cum credeau ei că e mai bine!

Protopopul, doctor în teologie și fost schimnic pe lângă o mănăstire celebră, fusese uns în funcție abia în urmă cu zece ani, când episcop ajunsese fostul lui coleg de sihăstrie, chemat de Sfântul Sinod să deșlușească cărările sfinților părinți contemporani, de prin zonă. Om cu frica lui Dumnezeu și autor de manuale ecleziastice, se pare că înaintarea în vârstă îi cam schimbase obiceiurile, apărute odată cu un pic de burtă și de roșeață în obraji. Își făcuse un alt obicei, acela de a chema pe preoții nesupuși sau răzvrătiți, atunci când avea domnia sa chef, pentru a le bate obrazul, ca un părinte spiritual ce era. Dar era știut – cu cât tonul adoptat de protoiereu era mai blând și mai cald, cu atât treaba era mai urâtă și mai periculoasă pentru cel chemat la ordin.

-   Părinte Ilarie, nu te-aș fi deranjat dacă Prea Sfinția Sa nu m-ar fi întrebat ce se întâmplă în parohia dumitale, pe care o denumește, în glumă, “al doilea falanster de la Scăieni”! Și cum dumneata nu semeni nici cu Fourier, nici cu Teodor Diamant, care nu umblau în haine preoțești, te-aș ruga din suflet să-mi explici, barem mie, ce-i cu “ospătarea celor zece”!

Preotul înghiți în sec, deoarece tonul nu-l păcălea defel, și se apucă de dat explicații:

-Păi! m-am cam gândit că...!

-Te exprimi greșit, dumneata nu gândești în locul altora! îl întrerupse superiorul său, fără să ridice vreun pic, tonul! N-o mai fi cum era -  Crede  și nu cerceta! dar noi, slujitorii Cerului trebuie să nu ieșim din spațiul temporal, unde am fost plasați!

Împerecherea de cuvinte uzuale, cu expresii SF, îl deconcertă pe părintele Ilarie, dar nu-l împiedică să continue, cu modificarea de rigoare:

-Am crezut de cuviință că ar trebui să mobilizez suflarea din parohie, să-i ajutăm pe cei sărmani! De aceea am hotărât ca, în fiecare duminică, să hrănesc, pe cheltuiala bisericii, zece necăjiți, aleși pe sprânceană! Și, dacă se poate, să nu fie, de fiecare dată, aceeași! Cu ajutorul a doi gospodari și a trei doamne inimoase, la care s-a asociat și primarul, avem o lună de când am demarat proiectul. Și oamenii au început să vină, în număr mai mare, la biserică!

-Părinte, mă bucur că te gândești la slava bisericii noastre, dar mă uit pe situația consiliului parohial și văd că stai prost la strânsul cerii, de la lumănări, care, nici astea, nu se prea vând! Ai renunțat la serviciile firmei care făcea prescuri, dragă sufletului nostru, și te-ai apucat să le faci de capul dumitale!

- Cu munca voluntarilor și a celor pe care îi hrănim!

-Da, dar nu stai deloc bine cu banii pe care trebuia să-i strângi pentru Catedrala Neamului! Sau vrei să zici că un asemenea proiect pălește în fața, să-i zicem, umilei fapte caritabile, pe care ai inițiat-o? Când te-ai apucat de treabă, trebuia să treci, mai întâi, pe la mine, să stăm de vorbă, nu să te apuci de hrănit asistați sociali puturoși! Biserica trebuie să fie, cum a fost dintotdeuna, principala preocupare a unui preot, nu umplerea burții la trântori! Și să știi că ai enervat enoriașii – ne-am trezit cu o mulțime de plângeri împotriva dumintale! Să-ți citez din una: ...apoi noi îi dăm pomeni și bani, popii, ca el să le dea la hoți și tâlhari? Ei! ce mai zici, ai făcut bine?Ai ajuns un exemplu de analiză, pentru preoți, o bilă neagră, pentru protopopiat, de râsul curcilor, pentru enoriași! Până și unii dintre cei pe care i-ai îndopat, vorbesc prin spate, că nu-i lucru curat, ideea asta ar avea alte scopuri!

-Dar eu nu vreau decât să slujesc biserica! Să fie cum a fost odată - simplă!

-Atunci, fă-o cum trebuie și cum ți se cere! Și, ca să-ți pun capac, știi cine e cel mai aprig dușman al “operei”dumitale caritabile! Care te-a reclamat până în pânzele albe? Propria nevastă! Coana preoteasă a cerut să te tragem de urechi, că ea n-are de unde plăti ratele la bancă, pentru casă, și nici școala, la copii! Și are dreptate – copiii de preot nu pot fi niște sărăntoci, să râdă lumea, de ei! Așa vrei să ne păstrăm obrazul, arătând ca niște cerșetori? Vezi ce faci, că data viitoare te așezi pe scaunul cu cuie!