DOMNUL, A DAT, DOMNUL, A LUAT! FIE NUMELE LUI, LĂUDAT!

Părintele protopop îi făcu semn părintelui Ilarie, să se apropie și să ia loc:

-Nu acolo, pe scaunul cu cuie, ci pe canapeaua asta nouă!  Ne iartă, părinte, că te-am chemat urgent, dar avem lucruri de mare importanță, de discutat! Oh! nu pentru a te certa, te-am chemat, că numai bunul Dumnezeu are puterea de a sta deasupra celor pământești și de a ne judeca după faptele și ispitele noastre!

Părintele Ilarie simți cum i se ridică părul de pe mâini - nu era prima oară când auzea introducerea aceasta, numai că, în celelalte dăți, nu lui i se adresa, ci altor păcătoși care slujeau biserica, cum credeau ei că e mai bine!

Protopopul, doctor în teologie și fost schimnic pe lângă o mănăstire celebră, fusese uns în funcție abia în urmă cu zece ani, când episcop ajunsese fostul lui coleg de sihăstrie, chemat de Sfântul Sinod să deșlușească cărările sfinților părinți contemporani, de prin zonă. Om cu frica lui Dumnezeu și autor de manuale ecleziastice, se pare că înaintarea în vârstă îi cam schimbase obiceiurile, apărute odată cu un pic de burtă și de roșeață în obraji. Își făcuse un alt obicei, acela de a chema pe preoții nesupuși sau răzvrătiți, atunci când avea domnia sa chef, pentru a le bate obrazul, ca un părinte spiritual ce era. Dar era știut – cu cât tonul adoptat de protoiereu era mai blând și mai cald, cu atât treaba era mai urâtă și mai periculoasă pentru cel chemat la ordin.

-   Părinte Ilarie, nu te-aș fi deranjat dacă Prea Sfinția Sa nu m-ar fi întrebat ce se întâmplă în parohia dumitale, pe care o denumește, în glumă, “al doilea falanster de la Scăieni”! Și cum dumneata nu semeni nici cu Fourier, nici cu Teodor Diamant, care nu umblau în haine preoțești, te-aș ruga din suflet să-mi explici, barem mie, ce-i cu “ospătarea celor zece”!

Preotul înghiți în sec, deoarece tonul nu-l păcălea defel, și se apucă de dat explicații:

-Păi! m-am cam gândit că...!

-Te exprimi greșit, dumneata nu gândești în locul altora! îl întrerupse superiorul său, fără să ridice vreun pic, tonul! N-o mai fi cum era -  Crede  și nu cerceta! dar noi, slujitorii Cerului trebuie să nu ieșim din spațiul temporal, unde am fost plasați!

Împerecherea de cuvinte uzuale, cu expresii SF, îl deconcertă pe părintele Ilarie, dar nu-l împiedică să continue, cu modificarea de rigoare:

-Am crezut de cuviință că ar trebui să mobilizez suflarea din parohie, să-i ajutăm pe cei sărmani! De aceea am hotărât ca, în fiecare duminică, să hrănesc, pe cheltuiala bisericii, zece necăjiți, aleși pe sprânceană! Și, dacă se poate, să nu fie, de fiecare dată, aceeași! Cu ajutorul a doi gospodari și a trei doamne inimoase, la care s-a asociat și primarul, avem o lună de când am demarat proiectul. Și oamenii au început să vină, în număr mai mare, la biserică!

-Părinte, mă bucur că te gândești la slava bisericii noastre, dar mă uit pe situația consiliului parohial și văd că stai prost la strânsul cerii, de la lumănări, care, nici astea, nu se prea vând! Ai renunțat la serviciile firmei care făcea prescuri, dragă sufletului nostru, și te-ai apucat să le faci de capul dumitale!

- Cu munca voluntarilor și a celor pe care îi hrănim!

-Da, dar nu stai deloc bine cu banii pe care trebuia să-i strângi pentru Catedrala Neamului! Sau vrei să zici că un asemenea proiect pălește în fața, să-i zicem, umilei fapte caritabile, pe care ai inițiat-o? Când te-ai apucat de treabă, trebuia să treci, mai întâi, pe la mine, să stăm de vorbă, nu să te apuci de hrănit asistați sociali puturoși! Biserica trebuie să fie, cum a fost dintotdeuna, principala preocupare a unui preot, nu umplerea burții la trântori! Și să știi că ai enervat enoriașii – ne-am trezit cu o mulțime de plângeri împotriva dumintale! Să-ți citez din una: ...apoi noi îi dăm pomeni și bani, popii, ca el să le dea la hoți și tâlhari? Ei! ce mai zici, ai făcut bine?Ai ajuns un exemplu de analiză, pentru preoți, o bilă neagră, pentru protopopiat, de râsul curcilor, pentru enoriași! Până și unii dintre cei pe care i-ai îndopat, vorbesc prin spate, că nu-i lucru curat, ideea asta ar avea alte scopuri!

-Dar eu nu vreau decât să slujesc biserica! Să fie cum a fost odată - simplă!

-Atunci, fă-o cum trebuie și cum ți se cere! Și, ca să-ți pun capac, știi cine e cel mai aprig dușman al “operei”dumitale caritabile! Care te-a reclamat până în pânzele albe? Propria nevastă! Coana preoteasă a cerut să te tragem de urechi, că ea n-are de unde plăti ratele la bancă, pentru casă, și nici școala, la copii! Și are dreptate – copiii de preot nu pot fi niște sărăntoci, să râdă lumea, de ei! Așa vrei să ne păstrăm obrazul, arătând ca niște cerșetori? Vezi ce faci, că data viitoare te așezi pe scaunul cu cuie!