NU ARUNCAȚI CU PIETRE-N AMINTIRI!

   Dia și Alex sunt prea "bătrâni", ca să mai facă năzdrăvănii! Spre 30 de ani, începi să te simți "bătrân", așa că amintirile copilăriei par niște chestii care pot stârni râsul sau plânsul, funcție de împrejurări. Tolăniți la soare, rememorează faze mai mult, sau mai puțin, uitate:

-Îți mai aduci aminte de Pușa, capra furioasă? Când m-am dus, s-o sâcâi? Mamă! ce-am pățit atunci!

-Ai zburat puțin prin aer, precum planorul! Cu boltă! Cât ai urcat, trei metri de la sol?

-Când m-a pocnit cu capul, în burtă, am zburat ca din praștie!” Praștia caprină”, așa o chema pe Pușa!

-Bine că nu te-a nimerit în cap, că aveai, acum, țeasta, concavă! Oricum, trebuie să recunoști că avea căproiul, forță, de te-a săltat în aer ca pe balon! Ți-am urmărit traiectoria - te-ai ridicat mai sus decât sperai vreodată! Noroc că nu aveai decât 4-5 ani!

- Câte amintiri frumoase avem de la țară! Când ne prefăceam că mulgem caprele și ne împroșcam cu lapte, direct de la sursă! Pompam cu amândouă mâinile! Cum era puțin lapte în găleată, spuneam că atâta avea capra, cu toate că eram plini de lapte pe haine!

- Mai ții minte, când m-a pus tataia, să dau, cu furca, fân la cal?

-Și acum îmi vine să râd -  s-a văzut o furcă, mișcându-se prin aer, s-a auzit un fâsâit răsunător, urmat de un ...Tu-s dumnezeii mătii! Furca era la tine! Tu ai vârât-o-n roata căruții, exact cât să te vadă tataia, care avea nevoie de căruță! Și ce viteză ai prins, te belea de două ori, dacă te prindea!

-Ei! să nu exagerăm!

-Zău? mai ții minte când te-ai dus la furat în grădină la C.? Când a venit femeia, de i-a spus mamaii, tăceai ca porcu-n florea soarelui! Parcă te văd și-acum - mic, cu capu-ntre umeri, stăteai pe prag, în chiler, și mamaia te ținea de ceafă și te dădea cu fundu’ de pământ! Tu, tăceai, ți se bălăbănea capul, când ajungea fundul, de prag!

-Ce bătaie am mâncat, când ne-a găsit tata aprinzând hârtie sub cadă! Pe tine, nu! dar eu, în calitate de frate mai mare, am “furat-o”! Cum adică, “frate mai mare”, eu nu tot mic eram? Ce să înțeleg, că trebuia să te bat, să nu aprinzi hîrtia, ca să nu ia foc casa?

-Da! dar nu știau niciunul că, uneori, eu eram capul răutăților, iar tu, țapul ișpășitor! Avantaj - fată, avantaj - soră mai mică! Dar și tu, un pui de drac! Avea și mama trei lulele, trei surcele, din aur, și le-ai dat pe un amărât de roboțel! Noroc că a venit tatăl lui Vali, cu care ai încheiat tranzacția, să întrebe a cui sunt piesele din aur! Altul, în locul lui, o lăsa pe mama fără inele și cercei! Amuzant era cum stăteai tu, pe WC, cu brațele sub cap, uitându-te la cer! Și când tata te-a întrebat, ce faci acolo, nici nu te-ai uitat la noi, erai "extaziat" de priveliște! Ai spus că faci plajă! N-a ținut! tocmai ce începuse să plouă, de vreo cinci minute! Nici nu aveai cum să recunoști ce “morcov” aveai! Și-ai scăpat și nebătut!

-Da’ când am adormit în coteț, la găini?! Ce frică mi-a fost - tata mă pusese să mătur prin curte, iar eu am plecat la joacă și-am uitat de măturat! Când mi-am adus aminte, era seară! Mi s-a făcut frică, așa că m-am strecurat în coteț, nu mai aveam nicio găină, ți-aduci aminte? Le tăiasem pe toate, după ce ne-au furat hoții, două și-un cocoș? I-am auzit pe ai noștri cum mă căutau, furioși, așa că am tăcut! Când au plecat să mă caute prin cartier, am adormit! Am tras un pui de somn, până pe la 11.00 noaptea! Apoi mi s-a făcut frică să ies și iar am tăcut! Și iar am adormit, se făcuse și rece afară! Am avut noroc - tatii i-a trecut prin cap să mă caute-n coteț, unde dormeam, tremurând! Am scăpat, și atunci, nebătut, și nici păduchi de găină, n-am luat, știi că avuseseră, săracele, și din ăia!

-Am avut o copilărie frumoasă! Mai ales în vacanțe, când mergeam la țară! Știi! mai ții minte când am fost toți copiii din sat, vreo 40, la cules de tei, în pădurea bătrână? Nici acum nu pot uita priveliștea aceea minunată - luminișul, cu lumina filtrată printre arbori, izvorul cu apă rece, din care se adăpa puiul de căprioară! Nu există nicio fotografie, nicio înregistrare, care să provoace atâta emoție! Imaginea ar putea s-o reprezinte, dar emoția, nu!

Frumoase sunt amintirile copilăriei, așa cum și Creangă le-a povestit pe ale lui! Și fiecare dintre noi, dacă ar dori, ar putea să-și aducă aminte de astfel de amintiri, chiar dacă, poate,  unele au fost și neplăcute! Dar noi, nu! nouă ne place să ne întristăm, aducându-ne aminte de prostii ridicole, încărcându-ne cu durere și ură! Pentru că uităm ce-i mai frumos în noi!