DE ZIUA TA, ZIUA TA, ZIUA TA...!

Dacă ar trebui să vă dați inima, cuiva, cum ați proceda? Ați dărui-o pe toată sau ați mai păstra un crâmpei din ea, și pentru voi? Sau n-ați da nicio o firimitură, mai ales dacă aveți puțină inimă, sau deloc?

 Fără inimă, omul este cenușă, noroi, praf de mucegai, vid! Cei care spun că nu își dau inima, nimănui, se mint pe sine, dacă nu ar avea-o, ar fi morți! Cei care spun Din toată inima, mint! Trebuie să mai rămână și pentru altă dată! Sau pentru altcineva!

Și eu m-am întrebat – cum să-mi împart inima? O dau pe toată, unei singure persoane, sau o împart în bucăți, să ajungă la mai mulți? Am hotărât s-o împart, poate îmi mai rămâne și mie un colț! Nu problema împărțirii a fost necazul, ci cum să distribui bucățile, să nu creadă cineva că e defavorizat! Distribuirea a fost grea, dar nu s-a comparat cu munca titanică, să nu fugă lumea cu bucățile mele de suflet! Nu pot să mă laud că mai am toate bucățile, așa cum erau la divizare, mulți au plecat cu partea lor și duși, au fost! N-a contat că luau ce nu erau a lor, sau că nu meritau să primească măcar un pic din inima mea, de mărimea unui fir de nisip. Considerând că li se cuvine întreg universul, au răpit mai multe inimi, n-am fost singurul păgubaș. Cu toată pierderea, eu nu am ieșit lipsă – alți oameni mi-au cârpit inima, cu inimile lor! Mulți, puțini,  dar tot am o inimă! Poate că bucățile lipsă erau deșeuri, pentru că inima mea actuală e mai mare, depinde cine o privește! Și, cu toate furturile de inimi, cred că aș putea s-o împart din nou!

Nu cred, însă, că aș mai da-o aproape pe toată, mi-aș păstra mare parte din ea, în semn de revoltă împotriva lipsei de inimă! Nu! mint! Nu mai pot s-o dau pe toată, pentru că este dată, deja, în cea mai mare parte! Sunt de acord să mai sacrific niște bucăți, pentru oricine, dar partea deja dată nu este de vânzare! Și nici nu poate fi furată, trebuie câștigată!

Din partea mare păstrată, cea mai mare parte este amanetată! În consecință, nu mai este la mine, dar nici nu este înstrăinată!

Aparține copiilor mei!

LA MULȚI ANI! FIICA MEA,  PENTRU ZIUA DE MÂINE! FIE CA INIMA MEA SĂ FIE MEREU ALĂTURI DE TINE!

„ALBA- NEAGRA”, DE DOUĂ ORI!

Zilele astea, mi-am adus aminte de ALBA - NEAGRA, chestia aia care te lăsa fără bani, dacă riscai să o joci! Pentru cei care sunt prea tineri, nu știu dacă au idee despre ce scriu, dar sunt destui cei care au văzut jocul, ba chiar au și pierdut bani, la el. Ei, bine! păcănelele sunt niște rubedenii ale păcălelii pe bani, manevrate, la vremea ei de glorie, de cel puțin două persoane - una, cea care ținea jocul, și “iepurașii”, cei care jucau și câștigau, fiind mână-n mână cu “specialistul în alba - neagra”! E drept, mai câștigau și alții, dar n-or să știe niciodată, dacă erau ageri, norocoși, perseverenți sau erau lăsați să câștige. Ultima dată  când am văzut A-B, a fost întrun reportaj despre românii din Londra, credeam că a dispărut, dar se pare că nu! Nici nu mi-am închipuit că, încă, mai are căutare !

Ideea referendumului de acum, mă întoarce la Alba-Neagra, cu deosebirea că nu știu dacă eu voi câștiga ceva, vreodată! Taberele alb - negre și-a plătit postacii să lupte pe frontul nevăzut al binelui și-al răului, dar fără să ne lămurească care e fiecare tabără. Am mai exprimat un punct de vedere, anterior, nu știu ce s-a înțeles din acea postare, dar pot să jur că, deși mi se pare o prostie amplu mediatizată, voi merge la vot, barem să nu-mi bag ghiara-n gât, că s-au cheltuit bani pentru ceva la care n-am participat! Doar e și pe banii mei! Apropos! câți bani s-ar strânge din campaniile astea - mediatizare, simpozioane, postaci, apă de gură, pentru (de)formatorii de opinie, olițe de noapte, pentru cei care se screm să fete idei, bla-bla-uri și alte anomalisme, clisme și seisme? Câte școli, grădinițe, s-ar construi? Câte WC-uri cu apă caldă, s-ar înălța în funduri de curte și nu numai? Cică nu sunt bani, dar uite, că sunt pentru tâmpenii! Nu insist pe temă, insist degeaba - dacă n-ar fi mizeria asta, unii nu și-ar mai face stațiuni prin Caraibe și pe muntele Găina cu Ouă de Aur! Și mai spunem că nu-i încu-rajat turismul bananier!

Rămăsesem la refe! Spuneam că voi merge! Spun asta, acum, mai rămâne de văzut și dacă ajung! Cu toate că, dacă tot dăm bani, să stăm în față, referendum-ul ar fi tocmai bun de verificat care e starea națiunii! Sunt curios – câți “ jucători de profesie”, dintre cei care fac gargară cu apă nedistilată, dar disti-lungă, se vor da jos, din pat, să dovedească că sunt prezenți la actul democratic! Că de mâncat bureți și de plâns în tufiș, se pare că sunt destui! De aceea nu sunt de acord cu neparticiparea la vot, care a permis, în ultimii ani, o falsă părere asupra spirtului, pardon! spiritului demo-cratiței! Nu-i mai omenește, să te duci, să nu mai dai vina pe alții, că au votat ca blegii? Funcție de ce-o să iasă, sau ce-o să se-ntâmple, fiecare votangiu va putea privi în suflețelul lui caustic și-și va mușca degetele, în lupta cu conștiința sa! Chiar și-așa, fără să înțelegem care-i scopul referendumului și tot mi se pare normal să fac mișcare, să nu-i mai las pe alții, să facă tot felul de mișcări, fără suPt semnatul, parcă așa se scrie?

De ce Alba-Neagra? Pentru că iar s-a apucat lumea de sărit din tabără, în tabără, sub acțiunile păpușarilor din cele două facțiuni, determinând, ca de obicei, lupta fraticidă! Se pare că jocul de-a mâna moartă place la populațiune, numai că unele metode de propagandă ar fi hazlii, dacă n-ar fi ridicole! Nu-mi dau seama - cum pot fi înghițite toate idioțeniile puse pe tavă? Dar dacă sunt expuse, înseamnă că merg! Și dacă merg, înseamnă că avem o problemă - nu mai judecăm limpede! Și dacă nu judecăm limpede, ne lăsăm duși de nas, atunci nu mai deosebim alba, de neagra! Și le punem la grămadă! Beleaua e că ne-am obișnuit să fim doar critici, nu și obiectivi, dar avem pretenția să nu fim înșelați! Dar, despre critică și obiectivitate, altă dată!

Acum mă interesează referendum-ul, care e însoțit, cum spuneam, de tot soiul de stupizenii, emise și de Alba, și de Neagra, ba chiar și de zona gri! Paradoxal, nu știu care-i miza! Dar mi se pare esențial să joc jocul, până la capăt - merg și votez cum vrea mușchii mei și cum dorește pipota mea! Părerile din jur nu trebuie să mă influențeze, sunt foarte schimbătoare, datorită celor de mai sus! La urma - urmei, e o problemă de conștiință - eu ce vreau? Poate că mesajele sunt prea subtile, întrebarea, cu dichis, scopul - unul parșiv! Dar pentru ce am cap, să umplu borș, în el? Dacă numai pentru asta folosește, pot să-l folosesc și drept pușculiță, să țin mărunțișul în el! Până la urmă, ca să joc la Alba-Neagra, trebuie să decid dacă mă țin curelele, dacă suport să-mi reproșez, din nou, că am pierdut banii de pomană! Ca și la jocul cu pricina, dorința de înavuțire, împletită cu dorința de risc, ne vor determina viitorul! Dar și viitorul familiilor noastre, în vecii vecilor! Deci, să căscăm ochii cât bostanul!

NU ARUNCAȚI CU PIETRE-N AMINTIRI!

   Dia și Alex sunt prea "bătrâni", ca să mai facă năzdrăvănii! Spre 30 de ani, începi să te simți "bătrân", așa că amintirile copilăriei par niște chestii care pot stârni râsul sau plânsul, funcție de împrejurări. Tolăniți la soare, rememorează faze mai mult, sau mai puțin, uitate:

-Îți mai aduci aminte de Pușa, capra furioasă? Când m-am dus, s-o sâcâi? Mamă! ce-am pățit atunci!

-Ai zburat puțin prin aer, precum planorul! Cu boltă! Cât ai urcat, trei metri de la sol?

-Când m-a pocnit cu capul, în burtă, am zburat ca din praștie!” Praștia caprină”, așa o chema pe Pușa!

-Bine că nu te-a nimerit în cap, că aveai, acum, țeasta, concavă! Oricum, trebuie să recunoști că avea căproiul, forță, de te-a săltat în aer ca pe balon! Ți-am urmărit traiectoria - te-ai ridicat mai sus decât sperai vreodată! Noroc că nu aveai decât 4-5 ani!

- Câte amintiri frumoase avem de la țară! Când ne prefăceam că mulgem caprele și ne împroșcam cu lapte, direct de la sursă! Pompam cu amândouă mâinile! Cum era puțin lapte în găleată, spuneam că atâta avea capra, cu toate că eram plini de lapte pe haine!

- Mai ții minte, când m-a pus tataia, să dau, cu furca, fân la cal?

-Și acum îmi vine să râd -  s-a văzut o furcă, mișcându-se prin aer, s-a auzit un fâsâit răsunător, urmat de un ...Tu-s dumnezeii mătii! Furca era la tine! Tu ai vârât-o-n roata căruții, exact cât să te vadă tataia, care avea nevoie de căruță! Și ce viteză ai prins, te belea de două ori, dacă te prindea!

-Ei! să nu exagerăm!

-Zău? mai ții minte când te-ai dus la furat în grădină la C.? Când a venit femeia, de i-a spus mamaii, tăceai ca porcu-n florea soarelui! Parcă te văd și-acum - mic, cu capu-ntre umeri, stăteai pe prag, în chiler, și mamaia te ținea de ceafă și te dădea cu fundu’ de pământ! Tu, tăceai, ți se bălăbănea capul, când ajungea fundul, de prag!

-Ce bătaie am mâncat, când ne-a găsit tata aprinzând hârtie sub cadă! Pe tine, nu! dar eu, în calitate de frate mai mare, am “furat-o”! Cum adică, “frate mai mare”, eu nu tot mic eram? Ce să înțeleg, că trebuia să te bat, să nu aprinzi hîrtia, ca să nu ia foc casa?

-Da! dar nu știau niciunul că, uneori, eu eram capul răutăților, iar tu, țapul ișpășitor! Avantaj - fată, avantaj - soră mai mică! Dar și tu, un pui de drac! Avea și mama trei lulele, trei surcele, din aur, și le-ai dat pe un amărât de roboțel! Noroc că a venit tatăl lui Vali, cu care ai încheiat tranzacția, să întrebe a cui sunt piesele din aur! Altul, în locul lui, o lăsa pe mama fără inele și cercei! Amuzant era cum stăteai tu, pe WC, cu brațele sub cap, uitându-te la cer! Și când tata te-a întrebat, ce faci acolo, nici nu te-ai uitat la noi, erai "extaziat" de priveliște! Ai spus că faci plajă! N-a ținut! tocmai ce începuse să plouă, de vreo cinci minute! Nici nu aveai cum să recunoști ce “morcov” aveai! Și-ai scăpat și nebătut!

-Da’ când am adormit în coteț, la găini?! Ce frică mi-a fost - tata mă pusese să mătur prin curte, iar eu am plecat la joacă și-am uitat de măturat! Când mi-am adus aminte, era seară! Mi s-a făcut frică, așa că m-am strecurat în coteț, nu mai aveam nicio găină, ți-aduci aminte? Le tăiasem pe toate, după ce ne-au furat hoții, două și-un cocoș? I-am auzit pe ai noștri cum mă căutau, furioși, așa că am tăcut! Când au plecat să mă caute prin cartier, am adormit! Am tras un pui de somn, până pe la 11.00 noaptea! Apoi mi s-a făcut frică să ies și iar am tăcut! Și iar am adormit, se făcuse și rece afară! Am avut noroc - tatii i-a trecut prin cap să mă caute-n coteț, unde dormeam, tremurând! Am scăpat, și atunci, nebătut, și nici păduchi de găină, n-am luat, știi că avuseseră, săracele, și din ăia!

-Am avut o copilărie frumoasă! Mai ales în vacanțe, când mergeam la țară! Știi! mai ții minte când am fost toți copiii din sat, vreo 40, la cules de tei, în pădurea bătrână? Nici acum nu pot uita priveliștea aceea minunată - luminișul, cu lumina filtrată printre arbori, izvorul cu apă rece, din care se adăpa puiul de căprioară! Nu există nicio fotografie, nicio înregistrare, care să provoace atâta emoție! Imaginea ar putea s-o reprezinte, dar emoția, nu!

Frumoase sunt amintirile copilăriei, așa cum și Creangă le-a povestit pe ale lui! Și fiecare dintre noi, dacă ar dori, ar putea să-și aducă aminte de astfel de amintiri, chiar dacă, poate,  unele au fost și neplăcute! Dar noi, nu! nouă ne place să ne întristăm, aducându-ne aminte de prostii ridicole, încărcându-ne cu durere și ură! Pentru că uităm ce-i mai frumos în noi!

NU VĂ JUCAȚI CU NOI - NU ȘTIM DE GLUMĂ!

 Sunt supărat – mi s-a răsturnat căruța cu bălegar în fața porții! Adică m-am culcat bou și m-am trezit vițel! Măi oameni buni! da’ voi nu jucați corect în timpul jocului? Măsluiți cărțile, la șah? Mătrășiți zarurile, la poker? Cum adică, dacă eu am încredere în voi, voi mă trageți în piept?

Despre ce este vorba? Despre NET! Se joacă, omulețul, de-a treaba serioasă, și, când colo, nimerește cu fundu-n gard! Cum am făcut și eu – m-am vârât în niște grupuri, să socializez, m-am culcat cocoș și m-am trezit curcă! Nenea administratorul avea probleme cu dicția, așa că a schimbat numele grupului, odată sunând cuminte, apoi în ceva mai greu de reprodus, deoarece conține părți anatomice de bază!

Spun mereu că vreau să joc cinstit, așa că nu o s-o fac pe mironosițul (masculinul de la mironosiță?), susținând că eu nu știu ce-i aia! dar de unde tendința asta spre super-vulgar?Ah! am mai întrebat asta? Înseamnă că n-am primit răspunsul complet!

Știți care e părerea mea - omul care nu vorbește buruienos, nu-i om complet! Numai că trebuie să-și aleagă momentul, spațiul și auditoriul,,nu să-i dea drumul așa, cu zgomot! Să luăm, de exemplu, recepția la ambasadă – se apucă unul, de spus bancuri fără perdea, pe seama oaspeților! Și mai trage și-n vânt de primăvară! Ca pește, codul e bun de mâncat, dar Codul Bunelor Maniere, nu! e ațos și cade greu la intestinul subțire!

Astăzi, 03.10 .2018, ați sărit calul, voi, ăștia de la FACEBOOK! Dacă vă închipuiți că sunteți deștepți, și noi, exemplar de proști, atunci vă înșelați! Indiferent de consecințe, să știți că mârlăneală o să vă coste, proporțional cu prostia umană, dar o să vă coste, nu toată lumea e proastă - bâtă! După ce nu m-ați lăsat să răspund la un fake, pe adresa unui formator de opinie, mi-ați blocat și accesul la propriul blogg, pe telefon!  Dacă nu ați făcut-o voi, atunci tot a făcut-o cineva, și-i grav! Dacă lucrați așa, să știți că sunteți mârșavi, și, cum nu depind de voi, scriind după propria  mea plăcere, mizeriile astea mercantile mă lasă rece, cum m-au lăsat și până acum! Nu mă interesează ce o să faceți, dar mi-e silă că procedați așa - lăsați oamenii să gândească, destul îi influențați cum vreți, mai doriți să-i și comandați!

Mi-e indiferent ce-o să se întâmple, decât așa, mai bine lipsă!