sâmbătă, 13 octombrie 2018

HOȚULUI, DE HOȚ ÎI ESTE FRICĂ!


   Riri primi cu suspiciune propunerea lui Dan, de a face nunta la restaurantul “Lingura și polonicul”! Foarte neîncrezătoare din fire, de când o uitaseră ai ei, în Gara de Nord, pe când avea 2 anișori, Riri n-a agreat niciodată basmele cu Făt- Frumos, pe care îl considera prefăcut și mincinos. Mai degrabă îi plăcea de Spânul, cel puțin se vedea că-i rău, n-avea cum să se ascundă, cu fața aia, spână! Deși n-a înțeles cum era Spânu, spân! Nici părinții n-au înțeles cum de-a putut rezista o săptâmână, fără să mănânce, întro haită de câini vagabonzi, care a apărat-o! Totuși, acceptă propunerea cu organizarea nunții, după ce intră pe net și citi, vreo două zile, comentariile.
            -Iubito! mai sunt zece zile până la nuntă și nu te-ai hotărât ce verighete luăm! Dacă n-am văzut peste 12.000 de modele, înseamnă că n-am văzut nimic! Hotărăște-te odată, că nu ne-om pune pe deget niște șaibe de fier!
            Riri nu spuse un cuvințel, dar în capul ei trecu spaimă - ce atâta grabă? Nu cumva graba aia ascunde ceva urât? Și de ce să ia acum inelele, că doar nu dau turcii? Dan parcă însistă prea mult să le ia pe alea, de la prietenul lui! S-or fi înțeles, s-o păcălească, să-i dea niște știfturi, și să-i zică că a dat mai mulți bani! Și-așa, când au împăcat nunta, Dan n-a mai luat-o și pe ea, a găsit, repede, motiv - o dor picioarele! Dar n-a întrebat-o dacă o dor! Off! bărbații ăștia! le fac pe toate de capul lor! Lasă că le-arată ea, Riri, ce poate!
            Lui Riri îi năvăliră - n minte o mulțime de nepotriviri, care o zăpăceau: socrii erau numai lapte și miere! Ai ei, la fel! Dan gâfâia să-i îndeplinească dorințele! Și se lăuda că are destui bani, să-i facă toate mofturile lui Riri! Cam multă vrăjeală! Și, până la urmă, ce-a făcut Dan? – i-a luat o mașină de 10.000 de euro și a tras șforile, să-și ia carnet! O lună, la greci, și una, în Maramureș! Parcă nu era sătulă de țara asta, a mai trebuit să miroasă și-a oaie! Când erau pe Mediterană, s-a apucat spurcata de mare să se agite, nu știa că lui Riri îi este rău? Dan râdea de ea, nemernicul! Și totuși, de ce toată lumea se poartă frumos cu ea? Nu e lucru curat!  
         Erau prieteni de peste 5 ani, dar nu le trecuse prin minte să se căsătorească. Dan, însă, mai mare ca ea cu vreo 9 ani, i-a cerut mâna, zicându-i că-i prea bătrân să mai aștepte. S-au certat și au stat despărțiți, de vreo câteva ori, Riri suferind cumplit de gelozie. S-au împăcat și au luat-o de la capăt. Treptat, s-au obișnuit fiecare, cu hachițele celuilalt. Off! ce dificil era Dan! căuta orice prilej, s-o sâcâie și s-o comande! Lui, și Luna de pe cer, i-ar fi plăcut! Toată ziua, cu ochii numai după muieri! Cum vedea una mai tinerică, cum plescăia din limbă sau făcea comentarii. Cine știe cu cine o fi înșelat-o! Că-l plac toate colegele ei, zâmbăresc în preajma lui, iar când apare Riri, iau figuri de sfinte, scârbele dracului! Cred că o păcălesc, zic că-i proastă și nu se prinde! Iar Dan e și mai prost, parcă n-a mai văzut femeie!

            A doua zi după nuntă, Dan stătea paradit, împreună cu părinții lui:
            -Voi mai înțelegeți ceva? Ce-a fost asta? Și-au bătut joc de nunta noastră, ăștia de la restaurant! De aceea n-o găsesc pe Riri, de rușine, s-o fi ascuns undeva! Cum de ne-au servit lăturile alea? Ce? n-am stabilit  meniul împreună?
     -Mamă, dragă…! își luă inima-n dinți maică-sa. – Nu fi supărat! Dar să știi că meniul l-a schimbat, cu două zile, înainte, nevastă-ta! A cerut ce-i mai ieftin și mai simplu!
Dan rămase perplex – el de ce nu știa?
-Proprietarul localului spune că ai confirmat și tu, chiar el ți-a format numărul de telefon, când ai spus da!
Dan își aminti că Riri îi ceruse o părere, dar nu fusese în legătură cu meniul, ci cu fotograful!
-Fiule, fii tare! se vâră și taică-său în discuție, neputând să mai rabde. - Am o veste proastă, mai proastă ca asta cu meniul! NEVASTĂ-TA A FUGIT CU BANII DE LA NUNTĂ! Ne-a lăsat datoriile și-a fugit cu unul, Spânu, cu care, se pare, era întro relație mai veche!
Exact atunci sună telefonul! Dan răspunse, ascultă și se înverzi:
-Mă sună Riri! Zice s-o iert, Spânu i-a tras țeapă și a lăsat-o-n drum, fără mașină și fără toți banii! Mă roagă s-o primesc înapoi, că nu mai face altădată!
După care, leșină!


joi, 11 octombrie 2018

ÎNTÂMPLĂRI CU FRAIERI!(II)(continuare)


Gheorghiță nu mai termină cu aducerile aminte:
-Tot ăia, noi, cei patru nătărăi, hotărâm să nu mai ieșim la furat, noaptea, îți bagi degetele-n ochi și te mai trezești și c-un câine înfipt în bucă! Ne-am gândit, dar nu prea mult, că mai bine e cu furatul ziua! Am ochit o tarla cu pepeni, așezată numai bine - cum coborai din deal, prima porțiune era cu popușoi, veneau pepenii, apoi alt teren plin de porumb. Ideal să cobori ascuns printre  știuleți, să furi și să fugi! Plus că, din deal, vedeai paznicul și câinele, de te puteai feri!
În ziua stabilită, ne-am prezentat la locul cu dovlecii - din deal, am văzut că tocmai culegeau tarlaua de porumb din vale, iar paznicul și câinele abia terminaseră de mâncat. Ori, după ce mănânci, nu tragi și-un pui de somn? Mai ales că știi că nu vine nimeni la furat, n-a venit până acum, nu mai vine! Tot noaptea e timpul pentru astfel de lucrături! Și mai pui și pe cei care culeg în vale, cine-i nebun și vină la furat, cu ei acolo?
Așa am calculat noi! Apoi, am pornit prin porumbul din deal, care ne ascundea perfect, dar ne și pălea-n piept și-n cap, unde ne ajungeau știuleții. Când am ajuns în luminiș, la pepeni, ne-am repezit să înșfăcăm cât putem, dar n-am apucat s-o facem, că dobitocul de paznic n-avea somn și a ieșit afară din colibă! Odată cu el, și câinele!  Numai ce ne-a zărit, că au început să urle la noi și să dea năvală.
Am lăsat și pepeni, și pofta-n cui, și am luat-o la goană, fără să ne mai uităm în urmă! Ne trosneau, mamă! ce ne trosneau! știuleții-n piept, iar când prindeam câte unul, în cap, nu mai vedeam înaintea ochilor! Și-n toamna aia, ca un făcut, se făcuse popușoi, cu știuletele cât brațul!
Și cum alergam printre știuleți, mi-am închipuit c-am scăpat! Chiar mă pregăteam să mă opresc, noroc că am întors, puțin, capul, de l-am văzut pe paznic, nu undeva, în urmă, ci la trei pași de mine! El, ca el,  cu cracii ăia lungi, dar avea în mână un cuțitoi lung, cât făcălețul! Dacă ar fi fost o bâtă, mai mergea, dar iataganul ăla, nțțț! Am prins viteză ca la Formula Unu, mic - mic, dar frica te motivează!
Când am ieșit la drum, ăla cu sabia mai să mă prindă! Ceva mai încolo, Onuțu abia evita colții câinelui! Cât despre ceilalți doi, nimic! N-am mai luat-o pe drum, era prea ușor să mă prindă, așa că, să scap, am alergat spre pârâu, mizând că - s mai sprinten și mai ușor! Onuțu, la fel! Amândoi am sărit în apă, doar că eu n-am avut noroc, am nimerit  unde era doar mâl de trei palme! Tot amândoi am prins viteză, numai că eu eram în picioarele goale, tenișii rămăseseră pe fundul mâlului! Dă-i naibii! Dar abia mi-i luase tata, noi - nouți, cu o seară înainte!
N-am povestit nimănui nimic - cine mai văzuse hoți proști, ca noi? Numai mama, a doua zi, i-a povestit tatii că niște hoți au năvălit peste pepenii lui Zache! Că i-a fugărit și nu i-a prins, dar bine că i-a speriat! Ăla a povestit, râzând, că abia când i-a văzut pe proști alergând prin mâl, și-a dat seama că el alearga degeaba, n-apucaseră să fure nici coada de la pepene!
Apoi mama s-a întors către mine, care trăgeam cu urechea, și m-a întrebat:
-Dar tenișii tăi, unde i-ai rătăcit?
Iar ochii îi sticleau de răs! Fundul meu, nu!


ÎNTÂMPLĂRI CU FRAIERI!(I)


Gașca celor patru nătărăi avea o problemă cu pepenii - le stăteau în gât! Așa că nu-i de mirare că mai toată vara nu prea dormeau noaptea, cum nu dormeau nici câinii și nici păzitorii de pepenării!
După 30 de ani, Gheorghiță povestește cu stătea treaba:
-Întro noapte, ne-am înțeles să mergem la furat pepeni, la moș Niculae. Am așteptat să adoarmă zgâtia de soru-mea mică, ce nu voia să închidă ochii, și pace! Trupa s-a adunat în spatele bisericii și prima întrebare a fost - Nu-i prea devreme pentru pepeni? Ținând, însă, cont că deja mâncasem vreo doi anul ăla, am hotărât că - Nu! nu e prea devreme!
Judecata noastră a fost proastă - nu erau copți! Am început să tropăim printre pepeni, spărgându-i și gustându-i, deși aveau gust de bostan!
La un moment dat, am văzut în mijlocul tarlalei o moviliță, nu prea mare, cam ca un pepene uriaș, dar n-am apucat să ajungem la el, că pepenele s-a ridicat, nu prea mult, dar îndeajuns să ni se facă părul – măciucă! Asta n-ar fi fost nimic, dacă un urlet groaznic, de animal  lovit, aflat pe moarte, nu ne-ar fi șfâșiat urechile!
Niciunul n-a mai stat să vadă ce e  - precum potârnichile, am fugit în toate direcțiile, și, numai din instinct, am ajuns acasă, dar mult mai târziu, nici nu știu pe unde am ocolit. M-am vârât în pat, îmbrăcat, și mi-am ascultat dinții clănțănind – Ce dracu’ fusese aia? Spre dimineață am adormit, fără să mă dezbrac, cu inima-n gât!
A doua zi, când m-am trezit, mama stătea la gard, cu vecina, și vorbeau:
-Nu știu ce l-a pălit pe moș Niculae, dar uite ce țantoș merge, zici că-i gânsac! Se laudă că aznoapte l-au călcat hoții, dar, deși erau peste zece, toți namile, nu s-a temut, a răcnit la ei și ăia au fugit mâncând pământul! Mai zice că era cald în casă și a ieșit să se răcorească, da cred că ieșise să-și facă nevoile, n-avea ce căuta printre pepeni! Care au fost proștii, care s-au speriat, că moșu abia are un metru jumate înălțime, și 45 de kile, cu tot cu nădragi? Și nici pepeni n-au mâncat!


miercuri, 10 octombrie 2018

AȘA E DE CÂND LUMEA ȘI PĂMÂNTUL!(II)

Așa e de când lumea și pământul -
Oricine crede că, la el, s-a terminat cuvântul!
Deci, ultimul cuvânt de sine stătător
La fiecare-n poartă, stă, neică!-ntr-un picior   !
De unde atâta- nțelepciune?  Nimeni nu știe!
Când s-a eradicat mișelnica prostie?
Când geniile s-au înmulțit? Cum oare
Gândirea nu-i culcată, stă-n picioare?
De când e lumea și pământul
În capul nostru sec, adie vântul!
Fiind prea greu, cădea sub pragul critic
Precum un referendum pe plaiul mioritic!
De ce lovesc, pe toată lumea-n freză? Vai!
Eu, taica popa și paguba-n tramvai?
De ce e-o corcitură, de sentiment bastard,
Legând neagra prostie, c-un fir de pai, de gard?
Dintotdeuna, vechilii neuronici fac răzbel
Când găsesc capul gol, c-un sufertaș în el!
Din peștera rupestră și până-n hyperspace,
Doar puii ulițarnici, din colțuri abia ies!
Din altă constelație, din puțul rău famat,
Răsar gânduri nebune, de biet român ratat!
De când e lumea și pământul, pe ăst plai
S-a vrut Raiul, pe lume! Măcar un... colț de Rai!
Dar ce păcat pe noi, că neamu-i blestemat,
Să nu aibă odihnă, ci doar capul plecat!
De ce nu-l ridicăm? Cred unii, că e gol!
Nu zic că-l folosim, doar că …gândim domol!
Uitați-vă în jur, încet, atent, cu grijă mare!
Avem, fără tembeli, o țară ca o floare!
Și oamenii, sunt oameni! Atunci când sunt lăsați!
Nu îngrădiți, din umbră, de lideri apucați!
De când e lumea, ne ținem capetele-n tină,
Să nu fie tăiate, cică! Să nu vedem lumină!
Și-n ceasul 25, mă - ntreb, gângav și-avar-
De ce nu am destulă minte, măcar în buzunar?
Apoi privesc la capul meu plecat-
Oare pe cine, Doamne!-n viață, am  supărat?