Gheorghiță
nu mai termină cu aducerile
aminte:
-Tot ăia, noi, cei patru nătărăi, hotărâm să nu mai ieșim
la furat, noaptea, îți bagi degetele-n ochi și te mai trezești și c-un câine
înfipt în bucă! Ne-am gândit, dar nu prea mult, că mai bine e cu furatul ziua!
Am ochit o tarla cu pepeni, așezată numai bine - cum coborai din deal, prima porțiune era cu popușoi, veneau pepenii, apoi alt teren plin de porumb. Ideal
să cobori ascuns printre știuleți, să
furi și să fugi! Plus că, din deal, vedeai paznicul și câinele, de te puteai
feri!
În ziua stabilită, ne-am prezentat la locul cu dovlecii -
din deal, am văzut că tocmai culegeau tarlaua de porumb din vale, iar paznicul
și câinele abia terminaseră de mâncat. Ori, după ce mănânci, nu tragi și-un pui
de somn? Mai ales că știi că nu vine nimeni la furat, n-a venit până acum, nu
mai vine! Tot noaptea e timpul pentru astfel de lucrături! Și mai pui și pe cei
care culeg în vale, cine-i nebun și vină la furat, cu ei acolo?
Așa am calculat noi! Apoi, am pornit prin porumbul din
deal, care ne ascundea perfect, dar ne și pălea-n piept și-n cap, unde ne
ajungeau știuleții. Când am ajuns în luminiș, la pepeni, ne-am repezit să
înșfăcăm cât putem, dar n-am apucat s-o facem, că dobitocul de paznic n-avea
somn și a ieșit afară din colibă! Odată cu el, și câinele! Numai ce ne-a zărit, că au început să urle la
noi și să dea năvală.
Am lăsat și pepeni, și pofta-n cui, și am luat-o la
goană, fără să ne mai uităm în urmă! Ne trosneau, mamă! ce ne trosneau! știuleții-n
piept, iar când prindeam câte unul, în cap, nu mai vedeam înaintea ochilor!
Și-n toamna aia, ca un făcut, se făcuse popușoi, cu știuletele cât brațul!
Și cum alergam printre știuleți, mi-am închipuit c-am
scăpat! Chiar mă pregăteam să mă opresc, noroc că am întors, puțin, capul, de
l-am văzut pe paznic, nu undeva, în urmă, ci la trei pași de mine! El, ca el, cu cracii ăia lungi, dar avea în mână un
cuțitoi lung, cât făcălețul! Dacă ar fi fost o bâtă, mai mergea, dar iataganul
ăla, nțțț! Am prins viteză ca la Formula Unu, mic - mic, dar frica te
motivează!
Când am ieșit la drum, ăla cu sabia mai să mă prindă!
Ceva mai încolo, Onuțu abia evita colții câinelui! Cât despre ceilalți doi,
nimic! N-am mai luat-o pe drum, era prea ușor să mă prindă, așa că, să scap,
am alergat spre pârâu, mizând că - s mai sprinten și mai ușor! Onuțu, la fel!
Amândoi am sărit în apă, doar că eu n-am avut noroc, am nimerit unde era doar mâl de trei palme! Tot amândoi
am prins viteză, numai că eu eram în picioarele goale, tenișii rămăseseră pe
fundul mâlului! Dă-i naibii! Dar abia mi-i luase tata, noi - nouți, cu o seară
înainte!
N-am povestit nimănui nimic - cine mai văzuse hoți proști,
ca noi? Numai mama, a doua zi, i-a povestit tatii că niște hoți au năvălit
peste pepenii lui Zache! Că i-a fugărit și nu i-a prins, dar bine că i-a
speriat! Ăla a povestit, râzând, că abia când i-a văzut pe proști alergând prin
mâl, și-a dat seama că el alearga degeaba, n-apucaseră să fure nici coada de la
pepene!
Apoi mama s-a întors către mine, care trăgeam cu urechea,
și m-a întrebat:
-Dar
tenișii tăi, unde i-ai rătăcit?
Iar ochii îi sticleau de răs! Fundul meu, nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu