PRIZONIERUL

Viața lui Jimmy era minunată - putea face, ce vroia, când vroia și cu cine vroia! Vorba celui mai bun prieten al său – putea să-și bage, singur, un deget..., că nu-l putea împiedeca cineva! Ei! chiar cu cine vroia el, nu se putea, dar nu poți să le ai pe toate, întotdeuna!

Și, pe când se pregătea s-o șteargă la bere, cu amicii, la bestiala terasă Mâțul Constipat, nu apucă bine, să iasă din casă, că se trezi legat la ochi, la mâini și cu picioarele împiedicate, iar gura îi fu astupată cu o șosetă spălată cu trei decenii în urmă. Purtat pe sus, nu avu cum să-și dea seama încotro se plimbase, sau să numere pașii, cum văzuse întrun film cu răpiți. Reuși, în schimb, să inhaleze mirosul greu al unuia dintre agresori, despre care presupuse că ar fi cioban-cioban!

Ateriză într-un beci, unde, în loc să cadă pe pământ românesc, căzu pe ceva umed, mirosind a drojdie de vin, ceea ce-l făcu să creadă că pivnița adăpostea și ceva lichide alcoolice - prin urmare, nu va fi nevoit să facă setea! Cei care-l căraseră până acolo s-au retras, fără să-l dezlege, așa că rămase înțepenit în poziția făt-cu-burta-mare, zguduit de o nevoie imensă de a urina. Spre norocul lui, cineva reveni în beci și, cu ajutorul unui cuțit foarte bine ascuțit, ce lăsă și ceva fâșii de piele flendurită, îi scoase, meticulos, toate hainele, nelăsându-i nici măcar chiloții neschimbați de 10 zile!  Așa că Jimmy scăpă de grija urinatului prin haine, acum având posibilitatea să se scape pe el, fără restricții!

Următoarele ore fură un adevărat calvar - legat fedeleș, cu gura astupată și cu un concert, în mațe, în si bemol major, Jimmy mai să leșine de griji, neînțelegând ce i se întâmplă! În primul rând – pe cine supărase? În al doilea - cât de supărată era persoana, de procedase așa? În al treilea rând – ce urmează, că bine, nu pare a fi?

Și tot așa! Până la urmă, adormi și visă că era în Rai, dezbrăcat și sătul, dar cu momițele legate cu sârmă, și ele, legate de o grenadă!

Visul fu întrerupt de o zgâlțâială puternică, dar, din vis, mai rămăsese ceva - legătura cu grenada, dovedită a fi pe bune! Se bucură, văzând că fusese dezlegat, iar ochii putea vedea, din nou, lumina unui bec economic, doar că era tot gol-goluț, iar lângă el se afla un morman de vase nespălate, cam de înălțimea lui obișnuită, nu cea de-acum, până la genunchiul calului.

-Nu vei primi nici mâncare, nici apă, până nu termini de spălat vasele! se auzi o voce, ce părea că vine din tavan.

Încăpățânat, Jimmy scoase limba la tavanul celulei lui – nu-i plăcea să spele vase, deci n-o va face! Drept recompensă pentru limba-n tavan, primi o găleată cu zoaie-n cap, care-i schimbă perspectiva despre rolul spălării nespălatelor. Se miră ca un fraier, neînțelegând cum de dormise așa greu, de nu simțise nici dezbrăcarea, nici aducerea tonei de vase și a bazinului plin cu apă și detergent, dar, brusc, realiză - fusese drogat!

Cu toată ambiția și căpoșenia sa, termină spălatul ciuveielor întrun timp record, pentru el, estimat la două zile și o noapte, timp în care dăduse peste el un tremurat, care nu era de plăcere, ci de frig! Pentru serviciile aduse, primi prin ușa întredeschisă o farfurie cu fasole cheală, un colț uscat de pâine și o cană cu apă relativ curată. Înjură spornic, dar hăpăi rapid mâncarea rece, întrebându-se la ce trebuie să se mai aștepte! Nu mai repetă greșeala, de a întreba - cine are ceva cu el, se lămurise că nu va primi niciun răspuns.

A doua zi, se trezi alături de șase saci de rufe murdare, o găleată cu detergent și un furtun cu apă, dovedită a fi foarte rece. Mintea îi lucră cu repeziciune - fără prea multe explicații, se puse pe treabă, mai ales că vechea lui colită îi dădea semne de revigorare, după ce Jimmy se cam umflase în pene, de la fasole. Chiar că se bucură de singurătatea beciului! Nu mai ținu cont de trecerea timpului, deci nu știu cât a durat spălatul refelor murdare, în beci, deci, în familie! Se rugă doar - să nu mai primească fasole! Se dezumflă, la final - nu primi fasole, primi cartofi! Care fură delicioși, neavând altceva de papă! Și care îl făcură să uite de nenorocitul de furtun, care se spărsese de n-șpe ori! Noroc că găsise un patent și niște sârmă, uitate pe-acolo, altfel nici cartofi, n-ar fi primit!

Pierdu socoteala timpului petrecut în sclavie, întristându-se când nu mai auzea vocea ce-l comanda și bucurându-se de orice primea, contrar stilului său dușmănos, de a comenta orice ar fi primit. Fu tot timpul în acțiune - vărui în celulă, sparse niște cioate, ba chiar crescu și niște boboci de rață, abia ieșiți din incubator! Învăță să coase, să calce rufe și să le păturească, așa că primi, și el, ceva de îmbrăcat! Hrana se diversifică, funcție de progresele sale, iar Jimmy reuși să scurteze timpul la multe operațiuni, care, altădată, făcute de alții, păreau prea mult tergiversate, spre marea lui bucurie de comentator nesportiv și critic de harță!

Întro zi, când nu mai spera să vadă lumina soarelui, se trezi placat, ca la rugby, legat la ochi, îmbrăcat forțat și târât afară, fără ca să opună vreo rezistență! atât de tare i se tociseră simțurile și reacțiile, de la stat în repaus forțat, de beci!

Când i se scoase legătura, câteva clipe nu văzu nimic, lumina soarelui îl orbi, până îi dădură lacrimile. Când se obișnui cu mediul înconjurător, izbucniră aplauze și toată lumea se ridică în picioare.

Nu mai realiză nimic, din ce a urmat! În schimb, îi rămaseră încrustate în minte cuvintele proaspetei lui soții:

-Ți-au trebuit 8 ani și cinci zile, de stat în pivniță, ca să spui DA, la starea civilă! Sper că ai înțeles ceva din prizonierat - nu mai merge, ca înainte, când erai burlac! Doar dacă nu vrei să te întorci la activitățile din beci, la care, acum, ne-am convins că te pricepi!

-EȘTI UN BOIER, CA DE-OBICEI!

Vestea că murise Georgică, căzu ca un trăsnet! E drept, ca un trăsnet mai mic, dar trăsnet! Toată lumea știa cât își turna decedatul în gât și chiar se mirau, că deznodământul fusese așa mult întârziat. Spre marea lor uimire, Georgică muri din cauza unui cancer la plămâni, prea dormise, neînvelit, prin șanțuri, cauză care demonstra, încă o dată, că nu-i cum se potrivește, ci cum se nimerește și că ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!

Vestea răspândindu-se, la priveghi nu se adunară rudele, supărate că bețivul dracului nu le-a lăsat mai nimic, de furat, el vânzând cam tot ce mișca prin zonă, pentru un pahar cu trăscău. Veniră, în schimb, tovarășii de butelcă, pahar, clondir, pet, damigeană, cu care defunctul petrecuse, în viața lui, mai mult decât se prezentase la muncă! Adunați sub salcia din fața casei mortuare, în timp ce Georgică se repauza în liniște, gașca de îmbuteliați la sticlă depănau amintiri, din care nu lipsea nelipsitul dus dintre vii:

-Băiat bun, deși cam bețiv! Mi-aduc aminte, când l-am prins cu mașina mea de găurit, în talcioc! S-a scuzat că vroia să-mi facă o surpriză, s-o vândă și să-mi dea banii, că, de era după mine, n-o vindeam! Mare surpriză mi-a mai făcut! Și l-am crezut, nu era el, omul, să mintă când era vorba de făcut un bine! Mai ales că mi se uscase, urât, gura!

- Și milos, frate, milos! Mie mi-a dat de băut, când a murit mama! El, mie, nu eu, lui! Aduna toate pisicile din cartier și le ducea acasă, să le dea de mâncare, că, la el, mâncarea se strica, băutura era baza! Mai făcea și câte-o trăsnaie, de le punea vin, în mâncare, mâțelor, ajungeau să miaune, fără să știe de ce! A încercat și pe-un câine, dar spurcatu’, l-a mușcat, de beat ce era!

-Avea el o problemă - muierile! Nu le putea suferi, cică se opun prea des, progresului! Că de aia bea Georgică, să nu le audă trăncănind că bea prea mult! O găsise pe una, care nu zicea nimic, că avea tot timpul limba amorțită de la vodka cu sifon. Strica, proasta! bunătate de băutură! L-a enervat pe Georgică, când s-a trezit, săracul! fără un firfiric!

Au ținut-o așa, până aproape de ziuă! Când, deși nu venise unul, cu mâna goală, au constatat că nu mai aveau ce bea. S-au scotocit prin buzunare, dar n-au găsit niciun leu, de sămânță, cheltuiseră tot, cu pregătirile pentru înmormântare.

S-au privit lung, unii, pe alții și au ridicat din umeri - asta e, secetă!

 Doar Cristi a izbucnit în râs, lăsându-i cu gura căscată – ăsta s-a tâmpit, râde la mort! Dar Cristi le-a explicat:

-Voi nu-l știți pe Georgică? Nu era el, cel care ne scotea din găleată, când aveam vreun necaz? Ei! uite că și-acum  face la fel!

Se duse până în fața sicriului, se aplecă spre defunct și glăsui:

-Frate! toată viața ta, ai fost un boier! Când n-aveam noi, ne dădeai tu! Când ne dădeai tu, noi băgam în noi! Când ne vedeai palizi, dădeai și pantalonii, de pe tine, jos, numai să ne ogoiești sufletul! Toți, de-aici, îți suntem datori! Așa că trebuie să știi - noi nu te vom uita niciodată, de câte ori nu ne-ai ajutat, împrumutându-ne cu bani sau cinstindu-ne! Dar am mai avea încă o rugăminte - ție tot nu-ți trebuiesc banii pe care ți s-au pus pe piept, nu ne împrumuți  și nouă, din ei, să luăm o bere de la non-stop și să te pomenim? Mulțumesc! ești un boier, ca de obicei!

SUPER-CRISTAL

-Enervantă, baba asta!

Băiatul, supărat că trebuia să suporte băbătia, nu ținu cont că era bunica lui. Ce știa foarte bine, era că, în momentul acela, trebuia să fie la 10 kilometri distanță, vesel și fericit, cu prietena lui. Nu cu hodoroaga asta, bătută-n cap! Își blestemă părinții, fără să-i treacă, o clipă, prin țeastă, că, pe undeva, prin pod, există nu știu ce poruncă, cu respectul față de părinți! Oricum, la o analiză mai subtilă, chestia respectivă demonstra că  doar pe părinți îi respecți, nu și pe ceilalți, inclusiv pe răgăliile de bunici senili!

Vajnicul nepot n-o putuse suferi vreodată pe mama mamei sale, nu pentru că nu semănau deloc cele două, ci doar pentru stilul sâcâitor al bătrănei, care, tot timpul, avea ceva de obiectat. 

Nu pune mâna pe aia! Nu atinge aialaltă! Pune la loc, ce-ai luat! Niciodată să nu mai atingi obiectul ăla!! cam astea erau cele mai frecvente cuvinte pe care le auzise, de pe când era mic. Casa plină de perdele, bibelouri, pești de cristal, lustre din hârtie – toate i se păreau inutile, aducând a muzeu. Și tot astea l-au făcut să se gândească  la viitoarea lui casă și familie – fără toate marafeturile alea, cum le spunea taică-său! Chiar dacă și el strângea în garaj și întro magazie, a unui vecin, tot felul de table, cuie, sârme, piese, numai bune de dus la fier vechi și de făcut bani de-o pâine cu parizer.

 La ei în casă, nu era mare lucru de văzut! Sau, mai precis, nu fuseseră prea multe, până în urmă cu vreo câțiva ani, când, brusc! mama se apucase de adunat nimicuri! Nu comentase nimeni, dar nici mama nu insistase, le mai ștergea, câteodată, de praf și le punea în cutii de carton.

Dar în coșmelia asta, a bunicii, se afla un întreg talcioc: mii de lucruri adunate în cei 82 de ani de existență, unele mai vechi decât secolulul. Și care complicau existența celor care locuiau acolo!

Astăzi era rândul lui, s-o ajute pe bătrână la curățenie! Așa cum plănuise de multă vreme, strecurase în casă un teanc de cutii pentru ambalat diverse, foarte hotărât să suporte orice pedeapsă, numai să scape de corvoada ștersului de praf, bucățică, cu bucățică! O să le arate, el, lor, cum se face curățenia!

După aproape o oră, reuși să pună în cutiile din debara, sute de chestii care nu-i spuneau mare lucru, fără ca bunica să-l deranjeze o singură clipă, deoarece își făcea programul zilnic de somn. Își frecă, mulțumit, mâinile, la timp s-o audă pe bâtrână cum îl strigă, să se ducă la ea.

O găsi stând cu o lebădă de cristal, în poală, pe care o mângâia drăgăstos:

-Ți-am spus vreodată povestea acestei bucăți de cristal? Nu cred, am păstrat amintirea asta pentru când m-oi duce! Stai aici, lângă mine, să-ți spun ce-i cu lebăda de cristal: e  singura amintire rămasă de la primul meu soț!

Pentru prima oară în viața lui, nepotul află că bunica mai avusese un  soț, înaintea bunicului!

-Era un tânăr dascăl, venit la noi, în sat, de undeva, dintrun sat din Moldova! Nu am fost căsătoriți decât un an și ceva, au venit întro noapte și l-au luat, nu l-am mai văzut niciodată! Poate că mai trăiește și azi, poate nu, dar n-are nicio importanță, faptul că obișnuia să spună ce gândea, ne-a despărțit. Abia când trăgea să moară bunicul tău mi-a mărturisit că el a fost cel care l-a „turnat”! Și nici nu fusese ceva, între ei, doar că bunicului nu i-a plăcut niciodată fața celuilalt, și-atât! Cel de-al doilea soț al meu a fost bun și corect cu mine, așa că nu l-am urât pentru asta! Era prea târziu, s-o fac, doar că nu l-am mai putut iubi, în acele trei luni, cât a mai trăit! Am avut o viață dură, dar frumoasă, cu el, mă întreb  și-acum – cum ar fi fost viața cu celălalt? De la care nu mi-a mai rămas decât lebăda asta, de cristal. Poate că bunicul tău știa de unde o am, eu nu-i spusesem de unde, dar n-a încercat să scape de ea. Fiecare obiect din casa asta, are o poveste asemănătoare - când devin melancolică, așa bătrână, c-un picior în groapă, cum sunt, iau ceva și-mi amintesc! Viața mea este compusă din amintiri și povestiri, cum ai și tu!

Nepotului nu-i veni în minte niciun lucru, cu excepția desenelor sale de la grădiniță, care să-i amintească de vreo întâmplare! Ceva - ceva, își mai amintea, dar nici fotografii, nu avea, de parcă viața lui ar fi avut doar o traiectorie rectilinie și uniformă.

Două ore mai târziu, obiectele din cutii ajunseseră la locul lor!

Când bătrâna își făcu plimbarea obișnuită printre ele, nepotul nu se mai miră că mângâie fiecare bibelou, pe care punea  mâna, cu tandrețe – era cu amintirile ei! Care nu erau chiar toate, plăcute, dar erau bucățile ei de  super-cristal!

GURAAA!

La Cina cea din Taină, Patriarhul României, prea-sfintele Daniel, a avut o discuție cu Papa Francisc, în urma căreia au hotărât să facă lobby, pe lângă Doamne - Doamne, fiecare în felul lui, dar fără posturi și rugăciuni, că nu mai sunt la modă. Ce solicită ei, de la Superior? Nimic altceva decât ca acesta să pună câte o botniță dobitocilor care vorbesc cu gura fără ei, influențând credința, cotizația la biserică, cursul economiei, devalorizarea monedei naționale și europene, plus alte 547 de subiecte controversate. Deși discuția a fost secretă, nefiind ascultată decât de 216 servicii secrete, plus lelea Tanța, femeia de servici cu urechea cât trompa de elefant, Uniunea Europeană a salutat inițiativa, fiind în concordanță cu tratatul de la Adamclisi și cu Convenția de la Ibiza.

O vreme, nu s-a simțit nimic, semn că Dumnezeu fie era-n concediu, fie nu auzise prea bine rugile celor doi, fie îl durea undeva! Nu i se poate imputa nimic, deoarece, de când e lumea și pământul, mâncători de bureți cu îngrășământ, au existat peste tot! Și ce sens ar mai avea viața liniștită, fără ăștia?

Numai că lucrurile nu au rămas așa – au început unii, să poarte botniță! S-a dat, prima oară, vina pe creatorii de modă, cărora ideea li s-a părut genială! Numai când s-a aflat că nici acasă, în furoul lor intim, posesorii de botniță nu puteau scoate obiectul, s-a cam speriat lumea, dar nu de tot, doar așa, putințel!

Unii bărbați s-au întrebat dacă, printre cele 653 de subiecte, s-o găsi și unul datorat damelor prea vorbărețe! Damele prea vorbărețe s-au speriat - pierdea sursele de informație, datorită impactului pe botniță! Comentatorii sportivi și-au redus limbajul în mod substanțial, în timp ce cheflii au început să fie mai atenți la cât alcool bagă în ei, să nu-i mai ia gura, pe dinainte. Medicii s-au apucat să scrie, mai des, rețete, iar cadrele didactice, să vorbească, strict, de lecție, fără divagații periculoase.

În piețe, țațele și turnătorii au instaurat embargo-ul pe speach, de puteai merge toată ziua, fără să auzi un chirăit! Polițiștii foloseau mai mult fluierul, iar sălile de judecată se goleau pînă la prânz, toată lumea, inclusiv judecătorii, vorbind rar, scurt și la obiect. Mulți martori au plecat cu botnițe, acasă. Până și Facebook-ul era s-o pățească! noroc că n-are gură!

Nu toată lumea a priceput cum e treaba cu botnița și l-au înjurat pe Dumnezeu, de dumnezei! Că și-a permis să ia dreptul democratic, de exprimare liberă, și să dea botnițe, la toată lumea! Păi, ce? toată lumea e egală?

Unde nu a prins deloc, a fost la parlamentari și la alte răgălii, care s-au trezit nu cu o botniță, ci chiar cu cîte trei – patru, funcție de cât de vocală era persoana! Nimeni nu mai adormea pe la ședințe - cum toți au învățat să tacă, unii - doar asta făcând toată viața lor, se auzea prea bine sforăitul, și sărea presa pe ăl’ de sforăia, ca și pe vecinii lui!

Nici presa n-a scăpat – s-au trezit, foarte mulți, cu botniță! S-a produs o mișcare de protest – nu au crezut că botnița e lăsată de la Dumnezeu, au pus-o pe seama cenzurii și a tentativei de li se pune pumnu-n gură!

Tătucu’, în marea lui dragoste de oameni, a văzut atunci că tăcerea începea să se instaureze peste tot, de putea și bebelușii, să doarmă liniștiți. – Ptiu! Cum de nu mi-a trecut, și mie, mai devreme, prin nori, ideea asta? s-a gândit El!

-Poate n-ar strica s-o generalizez, s-o aplic, inclusiv și la mașini, electrocasnice, etc! Apoi, s-a răzgândit – alea nu vorbesc prostii, doar turuie vrute și nevrute, fără impact social-politic!

Celelalte viețuitoare, cu excepția omului, n-au avut de suferit – ele, în limba lor, nu avea bureți și nici îngrășământ!

Cel mai rău este că, întro dimineață, aflați la mii de kilometri distanță, unul,  față de celălalt, Papa și Patriarhul s-au trezit amândoi cu botnițe! Încercând să ia legătura cu subordonații, nu s-a putut, tot din cauza botnițelor!

Așa că se adeverește vorba aia – Vezi ce poți să-i ceri lui Dumnezeu, nu se știe ce pățești, dacă te ascultă și-ți dă!