joi, 6 iunie 2019

GURAAA!


La Cina cea din Taină, Patriarhul României, prea-sfintele Daniel, a avut o discuție cu Papa Francisc, în urma căreia au hotărât să facă lobby, pe lângă Doamne - Doamne, fiecare în felul lui, dar fără posturi și rugăciuni, că nu mai sunt la modă. Ce solicită ei, de la Superior? Nimic altceva decât ca acesta să pună câte o botniță dobitocilor care vorbesc cu gura fără ei, influențând credința, cotizația la biserică, cursul economiei, devalorizarea monedei naționale și europene, plus alte 547 de subiecte controversate. Deși discuția a fost secretă, nefiind ascultată decât de 216 servicii secrete, plus lelea Tanța, femeia de servici cu urechea cât trompa de elefant, Uniunea Europeană a salutat inițiativa, fiind în concordanță cu tratatul de la Adamclisi și cu Convenția de la Ibiza.
O vreme, nu s-a simțit nimic, semn că Dumnezeu fie era-n concediu, fie nu auzise prea bine rugile celor doi, fie îl durea undeva! Nu i se poate imputa nimic, deoarece, de când e lumea și pământul, mâncători de bureți cu îngrășământ, au existat peste tot! Și ce sens ar mai avea viața liniștită, fără ăștia?
Numai că lucrurile nu au rămas așa – au început unii, să poarte botniță! S-a dat, prima oară, vina pe creatorii de modă, cărora ideea li s-a părut genială! Numai când s-a aflat că nici acasă, în furoul lor intim, posesorii de botniță nu puteau scoate obiectul, s-a cam speriat lumea, dar nu de tot, doar așa, putințel!
Unii bărbați s-au întrebat dacă, printre cele 653 de subiecte, s-o găsi și unul datorat damelor prea vorbărețe! Damele prea vorbărețe s-au speriat - pierdea sursele de informație, datorită impactului pe botniță! Comentatorii sportivi și-au redus limbajul în mod substanțial, în timp ce cheflii au început să fie mai atenți la cât alcool bagă în ei, să nu-i mai ia gura, pe dinainte. Medicii s-au apucat să scrie, mai des, rețete, iar cadrele didactice, să vorbească, strict, de lecție, fără divagații periculoase.
În piețe, țațele și turnătorii au instaurat embargo-ul pe speach, de puteai merge toată ziua, fără să auzi un chirăit! Polițiștii foloseau mai mult fluierul, iar sălile de judecată se goleau pînă la prânz, toată lumea, inclusiv judecătorii, vorbind rar, scurt și la obiect. Mulți martori au plecat cu botnițe, acasă. Până și Facebook-ul era s-o pățească! noroc că n-are gură!
Nu toată lumea a priceput cum e treaba cu botnița și l-au înjurat pe Dumnezeu, de dumnezei! Că și-a permis să ia dreptul democratic, de exprimare liberă, și să dea botnițe, la toată lumea! Păi, ce? toată lumea e egală?
Unde nu a prins deloc, a fost la parlamentari și la alte răgălii, care s-au trezit nu cu o botniță, ci chiar cu cîte trei – patru, funcție de cât de vocală era persoana! Nimeni nu mai adormea pe la ședințe - cum toți au învățat să tacă, unii - doar asta făcând toată viața lor, se auzea prea bine sforăitul, și sărea presa pe ăl’ de sforăia, ca și pe vecinii lui!
Nici presa n-a scăpat – s-au trezit, foarte mulți, cu botniță! S-a produs o mișcare de protest – nu au crezut că botnița e lăsată de la Dumnezeu, au pus-o pe seama cenzurii și a tentativei de li se pune pumnu-n gură!
Tătucu’, în marea lui dragoste de oameni, a văzut atunci că tăcerea începea să se instaureze peste tot, de putea și bebelușii, să doarmă liniștiți. – Ptiu! Cum de nu mi-a trecut, și mie, mai devreme, prin nori, ideea asta? s-a gândit El!
-Poate n-ar strica s-o generalizez, s-o aplic, inclusiv și la mașini, electrocasnice, etc! Apoi, s-a răzgândit – alea nu vorbesc prostii, doar turuie vrute și nevrute, fără impact social-politic!
Celelalte viețuitoare, cu excepția omului, n-au avut de suferit – ele, în limba lor, nu avea bureți și nici îngrășământ!
Cel mai rău este că, întro dimineață, aflați la mii de kilometri distanță, unul,  față de celălalt, Papa și Patriarhul s-au trezit amândoi cu botnițe! Încercând să ia legătura cu subordonații, nu s-a putut, tot din cauza botnițelor!
Așa că se adeverește vorba aia – Vezi ce poți să-i ceri lui Dumnezeu, nu se știe ce pățești, dacă te ascultă și-ți dă!

Niciun comentariu: