FRĂMÂNTĂRILE UNUI PSD-IST DE RÂND!

          Sunt dezorientat – visele mele nu mai au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă – moare partidul meu, în care am crezut! Și mi-e frică să spun că sunt PSD-ist, atâta ură s-a adunat împotriva partidului meu! Degeaba vor spune unii – E REZULTATUL  PROPAGANDEI DEȘĂNȚATE, FINANȚATE DE “X” SAU DE  ”Y”!, eu văd cu ochii mei și aud cu urechile mele cum “colegii” mei de partid duc de râpâ “cel mai mare partid din România”! E și propagandă, dar e și multă mizerie, pe care o suport și eu, dacă spun că fac parte din partidul ăsta! De ce-am ajuns să mă cert cu copiii mei, pe tema asta, dacă nu sunt decât un banal membru de partid, care plătește cotizație? Și ce dacă am fost prezent la depunerile de coroane, de mi-a înghețat scăfârlia, în timp ce alții stăteau la căldurică și beau vin fiert? Și dacă m-am dus de vreo două ori, la vreo masă festivă, însemnă că sunt vinovat de crucificarea lui Isus? Când n-au mai avut nevoie de mine, ce? m-au mai chemat? De ce se întâmplă azi, nici vorbă! pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă e bine, sau nu, să creștem salariile, sau să se dea pensii speciale! În schimb, mă întristez – o mulțime de indivizi, care n-au nicio treabă cu doctrina de partid, sunt aceeași invitați la mici și bere! Nu că aș fi invidios, dar ăștia n-au nicio treabă cu ce se mănâncă în partidul ăsta, au în cap doar muștar.

         Urâtă politica asta – învrăjbește oamenii! Doar că marea majoritate nu beneficiază de mare lucru, sunt doar unii, norocoși, care au! Și de ce au, de ce tot mai vor! Dar nu toată lumea vrea să aibă, cum nimeni nu militează, doar din simpatie! Oleacă de interes, tot există, să fim corecți! Și mai sunt și cei care profită – îngroașă rândurile partidului, să poată “ciuguli” ceva! Dar sunt membri de partid? sunt! Nu e numai la noi așa, dar eu nu fac parte din alt partid, așa că nu mă interesează! Mie mi-e rușine că mi-e rușine! N-ar fi trebuit să ajung să spun că mi-e rușine – la urma, urmei, nu sunt eu vinovat de ce se întâmplă, dar ceilalți din jur, nu stau să chibzuiască asta! Pentru ei “Ciuma Roșie”, e și-un câine vopsit de niște copii, în culorile PSD-ului! Și, ca un făcut, cei de la vârful partidului, asta fac – vopsesc câini în culorile curcubeului! Săracii de ei, se plictisesc!

            Nu mă încălzește cu nimic că nici alte partide nu-s mai breze – n-am de gând să mă duc nicăieri, cum fac toți nemernicii ăia, copiind șobolanii care părăsesc corabia, când se scufundă. Ca să trădez, ar trebui să schimb ceva!  M-a bătut gândul, odată, când “ai mei” mi-au pus pumnul în gură că vorbesc neîntrebat, dar am fost dezamăgit – unde mă duceam, din start mi-au impus să nu vorbesc decât când mi se spune! Păi, democrația unde-i? Ce democrație, mă deșteptule? hai sictir! e disciplină de partid! Mă doare-n paiș’pe, de doctrina partidului, am văzut că nu se mai ține cont de ea și, mai rău, nici nu se cunosc măcar liniile principale ale ei. De respectat, când se ajunge la guvernare, nici atât! Așa s-a ajuns – demagogie curată și interese meschine! Dinastii de partid, pe lângă care clanurile interlope sunt joacă de copii! Și, foarte urât - dispreț față de opinia celorlalți, indiferent că sunt membri de partid sau simpli cetățeni. Mi-or fi mărit, mie, salariul, dar dacă copiii mei se plâng că nu-i de trăit în țara asta, la câtă mârlănie s-a ajuns, și vor să plece din țară, nu mă încălzește decât puțin – îmbătrănesc și, când nu voi mai avea putere, n-o să aibă cine să-mi dea un pahar cu apă. Cu toți banii de pe lume! Ca să nu mai pomenesc că nici acum n-are cine, sunt săracii copii, obosiți de atâta prostie și intoleranță, de nici nu pot vorbi. Iar de la străini, nu mă aștept să sară cineva, c-am ajuns ca nici cu bani, să nu te ajute cineva! Doar ca să te belească, sare vreunul. Nici meseriași, nu mai sunt, să zici că păcălești pe cineva să-ți repare poarta – mânuiește ciocanul, ca pe pensetă, zici c-a terminat chirurgie, nu 8 clase. Și-atunci, la ce-mi folosește mărirea pensiei, mai ales dacă sar și prețurile? Când or stopa, sau micșora prețurile, va conta, întradevăr, fiecare leu. Așa, doar statul câștigă, din circulația banilor mai mulți! Și ăia cu salarii și pensii mari! Dacă mâine se dublează prețul la roșii, nu mă încălzește o mărire  a veniturilor, de 10%, la ce venituri am eu.

            Sunt dezamăgit de partidul meu! De ridicolul, cu care s-a umplut! Chiar dacă își schimbă strategia, tot nu se mai curăță de păcate, mai ales că și-a adăugat o pată nouă - promovarea prostiei și a incapacității! Promovarea unor personaje cu capul în nori și cu ifose regești! Care fac mai mult rău, decât bine, atât țării, cât și partidului, adică și mie! Ah! să nu uit  -  punem și promovarea tupeului nesimțit!

Cinstit vorbind, cum spuneam, e și vina contextului – nici ăilalți, din alte formațiuni politice, nu-s mai de Doamne -ajută! Dar mi-e teamă că nici colegii din PSD nu vor vota cu partidul și, nefiind altă alternativă, nu vor mai vota, că tot prost, va ieși! Și se fac jocurile, tot după cum vor aia de sus, care-și vor împărți premiile! Uite de asta mi-e ciudă – unde-s oamenii capabili ai partidului, ăia care știau ce aveau de făcut? Au murit sau s-au ascuns, să nu mai vadă atâta indolență și prostie? Sau, pur și simplu, nu vor să se mai amestece, ceea ce e și mai grav – vor rămâne la cârmă doar traseiștii și baronii, să domine haosul?

          N-am decât două variante – să rămân membru de partid și să mă duc la pescuit și la biserică, sau să-mi bag vată-n urechi! Numai că n-am rezolvat problema, am și ochi – trebuie să trăiesc întro țară care, pe zi ce trece, devine mai săracă și mai insuportabilă, datorită felului cum gândesc oamenii din ea! Și chiar dacă dispare PSD-ul, tot bine nu va fi, că rămânem tot cu aceeași oameni și aceleași mentalități, și astea, în continuă depreciere. Uf! cum ar fi să facem cum e cu datul de foc, la câmp – ardem tot ce e politică acum și facem alta, nouă? Dar dacă e mai proastă decât asta, de azi?

            Și, totuși, nu vreau la groapa neagră a Istoriei, acolo unde zic unii că va ajunge PSD-ul! Eu vreau doar o Românie fără golănisme și mitocani, fără profitori și trădători de neam, fără...! Vreau cam multe, dar asta am învățat în ultimii 30 de ani – ceri mult, ca să primești puțin! Iar eu nu vreau decât stau aici, împreună cu ai mei și să nu mă mai strângă-n spate!  Merg până acolo - jur că mă voi schimba, dacă lucrurile se vor schimba, și ele, intrând pe făgașul normal! Jur să muncesc din greu, să nu mint, să-i respect pe cei din jur, să nu fur și să nu fiu invidios, dacă și ceilalți vor face la fel! Amin!

BALADA VIERMELUI ÎNCINS

Sătul de mere acre şi frunzele uscate,

Un vierme adormit primi, în vis, răvaş-

Ca să nu stea o viaţă, cu buzele crăpate,

Se hotărâ, deodată, să fie mare Naș!

Avea și experiență – crescuse printre stoguri!

Crescut printre tufanii de canabis,

N-ar mai trăi din simple dialoguri

Și și-ar clădi imperiul  lui de vis!

Se înfrăți cu râma și coiotul,

Cătând să-și facă, singur, un cartel!

Și își făcu, în grabă, idiotul!

Dintro baracă, sediu și bordel!

Încovoiat la minte, vierme jalnic,

Trimise vorbă Boss-ului - marele Cuc,

Să vină, să negocieze tainic,

Pe unde trec mai toate și se duc!

Așa că stabiliră că, la noapte,

Pădurea să le fie loc de sfat!

Și-un bodyguard, cei doi să poarte,

Dar să nu fie tare beat și înarmat!

Și viermele, ce nu vedea șicană,

Luă pe râmă, ca să-i fie pază!

O clipă nu-i trecu prin secul cap

Că poate fi periculos – CAPCANĂ!

La miezul nopții, el muri frumos -

Pieri rapid, din simplă-nghițitură!

Râma nu-i fu, nici ea, de vreun folos-

O șterse, iute, și-o dădu pe băutură!

Așa se sparse visul viermelui hoinar!

Iar epitaf, chiar Cucul Mare-i puse:

-"A fost, vremelnic, un simplu găinar,

Veni, privi, visă! Apoi, se duse!

Cu capul plin de „iarbă”și creierul opac,

Vroia un colț de "tort", să-și umple burdihanul!

Vroia, fără sudoare, să-și umple al său sac,

Luând, nesățios, de la copiii mei, golanul!"

Spunând asta, Cucul muri de-ndată -
Căci viermele obez i se opri în gât!
Muri, și el, urmat de-o glorie ciudată,
Aceea de - a fi  "Cuc" și "Nașul "cel urât!

Concluzie:

De ești un vierme, ce vrea în sus, să urce,

Nu te-alia cu cel ce vrea să te...mănânce!
Dacă întinzi capcane, și lacom, dacă ești,
Întruna, o să  cazi și-ndată, o "mierlești"!

Cu cât înşeli şi ţi-e mare mare “caşul”,

C-atât dispari, că îţi găseşti şi Naşul!

LIPSĂ DE DIPLOMAȚIE

-Când mă uit, dragule, cum sunt unele femei, mă minunez și mă întristez! De exemplu, Niky,... o știi pe Niky, crăcănata! Când o vezi, e cu alte haine! Ieri avea brațele pline cu cutii de pantofi! Mă auzi, ce-ți spun?

- Îhîm! vrei și tu, să ai brațele pline de cutii de pantofi!

- Nu, deșteptule! eu vorbeam de încrezuta de Niky! Care poveștește că, atunci când vrea ceva de la bărbatu-său, stă cu picioarele-n sus!

- Și tu, de ce nu stai cu picioarele-n sus? Ți-s grele, nu?

- Iar Mary, cocoșata aia cu bărbatul de 72 de ani, e plină de lănțișoare și inele! „Unul, pe zi!”, se laudă că ar fi lozinca casei lor!

-Apropos! trebuie să cumpăr un lanț nou, la câine! Vrei și tu, unul?

- Câte mi-ai promis înainte de nuntă - că mă duci la Paris și-n Tenerife! M-ai dus de câteva ori la mare, de două ori, la Lacul Sărat și-n rest, în excursie, la ai tăi!

- Care au vilă la Sinaia! Uiți și călătoriiile în peșteri, cum spuneai tu, că vrei să te simți undeva, ca acasă!

- Știi ceva? mie mi-ar trebui mai multe!

- Fă o listă! Nu uita să-ți treci numele, pe ea, și să nu mai folosești, drept hârtie, pe aia igienică - tu pierzi!

- Cred că mi-ar trebui, în primul rând, ... un bărbat nou!

- Am văzut unul, gonflabil, dar nu știu dacă rezistă la efort! Nu scria, în instrucțiuni, că poate suporta și balene mofturoase! Ideea n-ar fi rea, dar nu-i realizabilă - după 3 zile, te aduce acasă!

- Nu știu unde ți-e finețea, aia de atunci când te-am cunoscut!

- Eu nici acum nu sunt sigur că te cunosc! Iar chestiile de finețe, s-au dus cu delta planul, le-au mâncat gândacii de Colorado și le-am făcut de 7 ani!

- Ce dureros e - să fii nevoită, tu, zână romantică, să suporți mitocănia și indiferența unui urs!

 -OK, am înțeles mesajul – vrei rochie și pantofi noi, cercei cu pietricele și-o seară la restaurant! După care te întorci pe-o rână, și te apuci de sforăit!

- Vai! cât de lipsit de diplomație, ești! Le spui așa brutal, că mă sperii!

-Cred! De aia faci pe tine, că te sperii eu! Parcă ți-am mai spus – nu mă lua cu zăhărelul, că s-a topit de mult, săracul! Zi în față, nu te foi precum capra-n jurul verzei!

-Nesimțitule! Brută, ce ești! Și să știi că nu vreau decât pantofi și cercei! 

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI ...! (Nnuu cred că e pentru copii!)

-Jimmy, fă și tu un bine și spune-i o poveste fratelui tău mai mic! Tot ai dat Bac-ul de curând, spune-o pe aia – Prâslea cel voinic și perele de taur!

Jimmy nu prea voia să stea cu mucosul mic, dar n-avu ce face și se puse pe povești, cu picioarele:

“Era odată un împărat mare, bătea peste suta de kile! Care avea...! Care avea o grădina cool și, în fund, un măr! Cu mere de aur, da’nu înțeleg de ce le lăsa să se coacă și nu le forța! Pesemne că era sado-masochist, ca să vină oarecine noaptea și să le șparlească, să moară mama! dacă împăratul nu era prost tufan! Poliția, în loc să prinză hoțul, stătea pe telefon cu interlopii! Bulangiul de împărat avea trei boraci de fii, care frecau menta prin zonă, da’ se pare că li se cam rupea de merele lui tac’su! Ce? erau proști să-și strice ochii, păzind corcodușul, pardon! mărul ăla nenorocit? Iar bătrânul lor se spuzise la gură, de pofta merelor, de parcă nu putea să dea o fugă-n piață, să ia din alea turcești! Așa că se sictiri și propuse să taie pomul! Când au auzit tăntălăii de frați mai mari, ca niște pupincuriști, ce erau, s-au angajat să păzească mărul, dar le aveau cu somnul și, în fiecare an, fiecare a adormit ca vita-n șopron, iar hoțul i-a lăsat fără mere și fără izmene.

Tocmai când venise drujbarul și negociau prețul, să taie prunul, Prâslea, ăla mic și grețos, veni, și el, la tac’su, și-i spuse:- Ia mai dă-te-n pana mea! și lasă-mă să păzesc, la anul și la mulți ani, mărul ăsta nenorocit, și-așa tot anul, chiulesc!  - Cum! vrei TU, să prinzi hoțul, când tu nu poți să-ți tragi fermoarul la de la pantaloni? s-a crucit împăratul, dar l-a lăsat, cu precizarea că s-ar putea să fie vorba de ceva vrăji. “Ei! vrăjeală!” și-a zis mucea și s-a apucat să monteze camere de supraveghere peste tot în jurul mărului, de ziceai că-i antenă parabolică cu globulețe. Doar că hoțul făcuse niște studii prin pușcăriile Europei și le-a anulat! Dacă nu se împiedeca în picioarele lui Prâslea și nu-și belea fața, scăpa doar cu merele și fuga! Trezit din somn, Prâslea aruncă cu Yphone-ul după hoț, reușind să-i rupă și-o ureche, demonstrând, încă o dată, importanța telefonului mobil în prinderea urechilor. Împăratul, care dăduse în mintea copiilor, se bucură ca un copil mic, când văzu merele, pe care le donă unui cantine de partid, și-i ceru fiului  dovedit, brusc, isteț, să caute hoțul, care, se pare, încă dona sânge prin boscheți. Luându-se după perfuzorul hoțului, porni să-l caute și să-l tragă de singura ureche validă, dar nu singur, ci împreună cu labele lui de frați. După un scurt ocol, de 6 luni, prin stațiunile de pe litoral, unde găsiră toate fufele amețite, ajunseră și întrun loc, dovedit a fi pe la bulgari, unde cei de la “Urme și mirosuri” detectaseră urme de sânge, care nu erau de la ciclu. Ca să ajungă acolo, trebuia să ia, de pe tărâmul lor, telegondola, de parcă se duceau la Disneyland, iar frații mai mari deveniseră supraponderali, de la maioneza băgată-n ei. Așa că se duse numai fraierul de Prâslea, momit cu promisiunea unei pizza istorice. Acolo, toate erau lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioanele, că stau mai bine la turism, decât noi, îți spun eu, c-am dormit prin camping-urile de-acolo! În pragul ușii unui hotel, îl întâmpină o botoasă care se dovedi din țara lui, care zise: - Cum ai ajuns aice, frate, fără mașină? Dar n-apucă să se dezbrace și ceva greu lovi ușa și se propti în cui – cheile de la BMW-ul zmeului cel mare, după cum se lăuda acesta, că-i atârnă între picioare. - Care ești mă, ăla de te dai la zmeu? urlă ăla urâtu’, călcându-și ochelarii de soare în picioarele păroase. - Bă! eu sunt din Clanul Hoților de Mere și mă am bine cu toți, până la Patriarhie! Nu! nu! nu în luptă dreaptă, să ne luptăm, mai bine ne apucăm de săpat pe cineva, că la asta ne pricepem amândoi. Dar pierdu - Prâslea îi făcu plângere pentru abuz în serviciu, pentru că se descălțase, în timpul luptei, și-i puțeau copitele, iar zmeul se trezi la DNA, destul timp ca să jigodia mică să ia botoasa și s-o șteargă. Ar fi lăsat-o acolo, dar fufa-i spuse că lucrează cu alte două putori, ce sunt cuplate la alți doi “pești”, frații zmeălăului care o încasese-n barbă, toți plini de parale. Și cum lui Prâslea i se acrise de atâtea mere, se gândi că i-ar prinse bine niște mărunțiș!

 Ca să nu lungim povestea, trecem peste amănunte, cum ar fi cafteala cu zmeii, presărată cu interjecții, înjurături, bannere și spectacole pe stadioane, dar luptătorul de K1, Prâslea cel Haios și labele lui de aur, dovedi pe mâncătorii de pui refrigerați, dându-le să bea, până au crăpat. Apoi luă trio-ul de coarde penale și dete să se-ntoarcă acasă, unde îi puțea că frații lui mâncători de ..., i-au pregătit ceva sărbătoresc, cum ar fi să-l sinucidă puțin. Îl așteptară la vamă și, cât au stat la rând, l-au îndopat pe puță mic cu amfetamine, până l-au scăpat prin boscheți. După care le-au luat pe limbăcioasele de fufe și-au  călcat-o până în coteț, la taică-su. Aia mică, nu prea voia, că - l citise pe Prâslea, că nu-i trebuia Viagra, plus că știa unde-s marafeții!

Noroc că Prâslocea avea instalația cum trebuie, doar că l-a pălit durerea de burtă, de s-a grăbit așa tare, c-a ajuns în curtea împăratului, unde s-a ascuns în WC-ul din fundul curții, trei zile, neavând Enterol, la el. Alea trei zile, bulangiii de frați le-au folosit să-l facă pe împărat să uite de mere, de Prâslea și de mama lor, pentru că i le-au dat la produs pe fufele mai mari, în timp ce aia mică o făcea pe virgina.

Nu știu cum a scris Ion Creangă basmul ăsta mai departe, dar parcă îmi amintesc finalul - s-ar fi lăsat c-o băută, la sfârșitul căreia s-a arătat Prâslea, îmbrăcat în Cupidon, și-a armat arbaleta și a tras un pârț, de-au căzut, morți, frații lui, ca să fie finalul fericit! Aia mică s-a făcut, brusc, largă, împăratul și-a luat avion, să plece în Bahamas, iar de mere au uitat, că se stricaseră și se umpluseră de viermișori și oxiuri! Te-ai citit, bâzz mic, cum stă șmenul cu agricultura?