-Jimmy, fă și tu un bine și spune-i o poveste fratelui tău mai mic! Tot ai
dat Bac-ul de curând, spune-o pe aia – Prâslea cel voinic și perele de taur!
Jimmy nu prea voia să stea cu mucosul mic, dar n-avu ce face și se puse pe
povești, cu picioarele:
“Era odată un împărat mare, bătea peste suta de kile! Care
avea...! Care avea o grădina cool și, în fund, un măr! Cu mere de aur, da’nu
înțeleg de ce le lăsa să se coacă și nu le forța! Pesemne că era sado-masochist, ca să vină oarecine noaptea și să le șparlească, să moară mama! dacă
împăratul nu era prost tufan! Poliția, în loc să prinză hoțul, stătea pe
telefon cu interlopii! Bulangiul de împărat avea trei boraci de fii, care
frecau menta prin zonă, da’ se pare că li se cam rupea de merele lui tac’su! Ce? erau proști să-și strice ochii, păzind corcodușul,
pardon! mărul ăla nenorocit? Iar
bătrânul lor se spuzise la gură, de pofta merelor, de parcă nu putea să dea o
fugă-n piață, să ia din alea turcești! Așa că se sictiri și propuse să taie pomul!
Când au auzit tăntălăii de frați mai mari, ca niște pupincuriști, ce erau, s-au angajat să păzească mărul, dar le aveau cu
somnul și, în fiecare an, fiecare a adormit ca vita-n șopron, iar hoțul i-a
lăsat fără mere și fără izmene.
Tocmai când venise
drujbarul și negociau prețul, să taie prunul, Prâslea, ăla mic și grețos, veni, și el, la
tac’su, și-i spuse:- Ia mai dă-te-n pana mea! și lasă-mă să
păzesc, la anul și la mulți ani, mărul ăsta nenorocit, și-așa tot anul,
chiulesc! - Cum! vrei TU, să prinzi hoțul, când tu nu poți
să-ți tragi fermoarul la de la pantaloni? s-a crucit împăratul, dar l-a lăsat,
cu precizarea că s-ar putea să fie vorba de ceva vrăji. “Ei!
vrăjeală!”
și-a zis mucea și s-a apucat să monteze camere de supraveghere
peste tot în jurul mărului, de ziceai că-i antenă parabolică cu
globulețe. Doar că hoțul făcuse niște studii prin pușcăriile Europei și le-a
anulat! Dacă nu se împiedeca în picioarele lui Prâslea și nu-și belea fața,
scăpa doar cu merele și fuga! Trezit din somn, Prâslea aruncă cu Yphone-ul după
hoț, reușind să-i rupă și-o ureche, demonstrând, încă o dată, importanța
telefonului mobil în prinderea urechilor. Împăratul, care dăduse în mintea
copiilor, se bucură ca un copil mic, când văzu merele, pe care le donă unui
cantine de partid, și-i ceru fiului dovedit, brusc, isteț, să caute hoțul, care, se
pare, încă dona sânge prin boscheți. Luându-se după perfuzorul hoțului, porni
să-l caute și să-l tragă de singura ureche validă, dar nu singur, ci împreună
cu labele lui de frați. După un scurt ocol, de 6 luni, prin stațiunile de pe
litoral, unde găsiră toate fufele amețite, ajunseră și întrun loc, dovedit a fi
pe la bulgari, unde cei de la “Urme și
mirosuri” detectaseră urme de sânge, care nu erau de la ciclu. Ca să ajungă acolo,
trebuia să ia, de pe tărâmul lor, telegondola, de parcă se duceau la
Disneyland, iar frații mai mari deveniseră supraponderali, de la maioneza
băgată-n ei. Așa că se duse numai fraierul de Prâslea, momit cu promisiunea
unei pizza istorice. Acolo, toate
erau lucrurile schimbate; pământul,
florile, copacii, lighioanele, că stau mai bine la turism, decât noi, îți spun
eu, c-am dormit prin camping-urile de-acolo! În pragul ușii unui hotel, îl
întâmpină o botoasă care se dovedi din țara lui, care zise: - Cum ai ajuns aice,
frate, fără mașină? Dar n-apucă să se dezbrace și ceva greu lovi ușa și se
propti în cui – cheile de la BMW-ul zmeului cel mare, după cum se lăuda acesta,
că-i atârnă între picioare. - Care ești mă, ăla de te dai la zmeu? urlă ăla
urâtu’,
călcându-și ochelarii de soare în picioarele păroase. - Bă! eu sunt din Clanul
Hoților de Mere și mă am bine cu toți, până la Patriarhie! Nu! nu! nu în luptă
dreaptă, să ne luptăm, mai bine ne apucăm de săpat pe cineva, că la asta ne
pricepem amândoi. Dar pierdu - Prâslea îi făcu plângere pentru abuz în
serviciu, pentru că se descălțase, în timpul luptei, și-i puțeau copitele, iar zmeul se trezi la
DNA, destul timp ca să jigodia mică să ia botoasa și s-o șteargă. Ar fi lăsat-o
acolo, dar fufa-i spuse că lucrează cu alte două putori, ce sunt cuplate la
alți doi “pești”,
frații zmeălăului care o
încasese-n barbă, toți plini de parale. Și cum lui Prâslea i se acrise de
atâtea mere, se gândi că i-ar prinse bine niște mărunțiș!
Ca să nu lungim
povestea, trecem peste amănunte, cum ar fi cafteala cu zmeii, presărată cu
interjecții, înjurături, bannere și spectacole pe stadioane, dar luptătorul de
K1, Prâslea cel Haios și labele lui de aur, dovedi pe mâncătorii de pui
refrigerați, dându-le să bea, până au crăpat. Apoi luă trio-ul de coarde penale
și dete să se-ntoarcă acasă, unde îi puțea că frații lui mâncători de ..., i-au
pregătit ceva sărbătoresc, cum ar fi să-l sinucidă puțin. Îl așteptară la vamă
și, cât au stat la rând, l-au îndopat pe puță mic cu amfetamine, până l-au
scăpat prin boscheți. După care le-au luat pe limbăcioasele de fufe și-au călcat-o până în coteț, la taică-su. Aia mică,
nu prea voia, că - l citise pe Prâslea, că nu-i trebuia Viagra, plus că știa
unde-s marafeții!
Noroc că Prâslocea avea instalația cum trebuie, doar că l-a pălit durerea de burtă, de s-a grăbit așa tare, c-a ajuns în curtea împăratului, unde s-a
ascuns în WC-ul din fundul curții, trei zile, neavând Enterol, la el. Alea trei
zile, bulangiii de frați le-au folosit să-l facă pe împărat să uite de mere, de
Prâslea și de mama lor, pentru că i le-au dat la produs pe fufele mai mari, în
timp ce aia mică o făcea pe virgina.
Nu știu cum a scris Ion Creangă basmul ăsta mai departe,
dar parcă îmi amintesc finalul - s-ar fi lăsat c-o băută, la sfârșitul căreia s-a
arătat Prâslea, îmbrăcat în Cupidon, și-a armat arbaleta și a tras un pârț,
de-au căzut, morți, frații lui, ca să fie finalul fericit! Aia mică s-a făcut,
brusc, largă, împăratul și-a luat avion, să plece în Bahamas, iar de mere au
uitat, că se stricaseră și se umpluseră de viermișori și oxiuri! Te-ai citit, bâzz mic, cum stă șmenul cu agricultura?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu