PREA MULT, PENTRU PREA PUȚIN

Mama și fiica adolescentă, în bucătărie:

-Mom! dă-mi  și mie, foarfeca! vreau să-mi scurtez blugii!

-Ce-ți veni? E a doua oară, azi! După ce le-ai făcut găuri! Mie nu-mi plac, o să răcești!

-Tu vorbești? aia pe care toată lumea o știe ca o libertină?

-Vezi cum vorbești!

- Vorbesc cum vreau, cu pițipoanca mea de mamă! Nu vorbesc cu tine, rapandulă mică?

- Ce-s cu vorbele astea?

- Am jucat azi, la ora de religie, că n-a venit popârțacul, jocul ăla prehistoric - FAZAN!  Și e un tocilar la noi în clasă, numai cuvinte din astea, încrucișătoare, știe, ne-a spart! Nu știam de ce îmi spune tata –“putoare mică”! Mă alintă!

- Taică-tu îți spune așa, când e supărat pe tine și tu nici nu-l bagi în seamă!

-Așa e el - dacă-i peizan! Că toate vecinele spun că are balegă-n buzunar! Și nu știu de unde au aflat că pe tine te-a părăsit bunica și s-a dus în lume! De aia zic că ești o lepădătură!

-Frumos mai vorbești, domnișoară!

-Dacă n-ai observat, am crescut, nu mă mai fă – “domnișoară”, că nu mai sunt demult! Eu mă dau în bărci cu alții mai mari ca mine, n-o să fiu hahaleră, ca voi! Ieri l-am pocnit pe un puțulache de la mine din clasă – mi-a zis că-s „divină”! Di vină era el, boschetarul naibii! nu l-a invitat nimeni să-și deschidă masticatorul!

 De ceva vreme, rezemat de tocul ușii, ascultă, nevăzut, tatăl. Nu mai rezistă:

-Tu cu cine vorbești?

- Ah! a apărut și turnătorul!

- Eu sunt turnător, pentru că lucrez întro turnătorie, ca să poți tu s-o “arzi” pe unde poți! Folosești tot felul de cuvinte, dar mă întreb dacă știi ce înseamnă fiecare! Tu ai deschis, vreodată, un DEX?

-  Nu știu ce înseamnă, dar sună interesant! Ce-i ăla – DEX? Aah! o carte! Mie nu-mi plac cărțile, că-s groase și grele, nu le pot ține în mână! Și cui îi mai trebuie carte?

OMAGIILE MELE, DRAGI PRIETENI, LA DESCHIDEREA UNUI NOU AN DE CHELTUIELI!

          A trecut timpul peste noi și s-a așternut uitarea peste scrierile mele cele atât de puțin blajine. Nu v-am mai mulțumit pentru prezență, dragi ultimi amici, nu din cauză că mi s-a urcat la cap, ci, dimpotrivă, mi-a fugit terenul de sub picioare, nelăsând capul să-și vadă de pălărie!

            După cum se vede, mă țin de cuvânt – n-am dezertat și nici n-o să dezertez, indiferent de opreliștele care trec precum vagoanele de marfă, hurducăindu-se pe șine, făcând destul zgomot, cât să sperie curcile și popândăii! Pentru că cea mai mare frână, când te mănâncă-n ...scris, este să fii uitat, sechestrat de temeri și violat îndelung, de către muza ta care șomează! Ei, bine! unii au scornit că, mai nou, muza poate fi și-un muzoi, dar să trecem peste conotațiile sexoase!

            Partea proastă a lipsei mele din calendar, este că muza mea a dambalagit de tot, mă tot îndeamnă să mă las de meserie, să nu mai scriu, că n-o să îndrept, eu, lucrurile! Degeaba i-am făcut program zilnic, când îi explic - lugu-lugu tangentă de alfa, dacă nu se găsește și câte-un zgubilitic, ca mine și ca cei ca mine, întro doagă și trei cercuri, cine mai băgă zâzanie-n populime? De cîte ori să-i explic, oare, că, dacă ții la cineva, îl tragi de coarne, atrăgându-i atenția că-i plin de păduchi și trebuie să se frece cu gaz? Dacă vrea să bage la „ceșcuță”, îl faci, o țâră, atent! Dacă nu! să-i fie de bine și, la iarnă, să se dea cu sania!

      Ce să fac, dacă, contrar modulului cum se poartă omenirea cu sus – semnalatul, continui să cred că fiecare om are, în camera sa obscură interioară, și cevașilea părți bune, cu care poți modela omuleți de bine?!? Dacă nu ne-ar tremura chiloții, să nu ne desconspirăm și să devenim, astfel, vulnerabili, multe lucruri ar tresălta și ce fericiți am fi, noi, cei săraci cu duhul!

          Paradoxal, sub producția de serie a vieții contemporane, m-am cam săturat de mine – văd prea mult rău, și prea puțin, bine! Și iar o să spuneți că am mai scris despre asta, răsucindu-mă precum șarpele castrat: ieri, în piață, nu era destulă înghesuială, cu atâtea mașini bătându-se fund, în fund, un tânăr cu căști în urechi își târa ciolanele, impasibil, în fața unei mașini, a cărui șofer era un nene trecut de 65 de ani. Pesemne că șoferul se săturase să-i miroasă dorsalul imberbului, așa că a coborât geamul și, politicos, reține-ți! i-a cerut tânărului să-și mute fizicul din drum. Acesta i-a făcut semn cu mâna “Stai, tataie, că n-am treabă cu tine!”, dar a continuat, imitând mersul melcului, așa, la draci! Șoferul i-a mai spus o dată să se dea din drum, dar inițiatorul ce conversații între generații s-a răsucit și s-a apropiat de mașină, de unde s-a răstit la individul care-l deranja! Culmea! după aspect, nu părea un nesimțit sau un needucat, ci doar agresiv exacerbat!

            N-am mai suportat situația, așa că am plecat! Ca un laș! ar zice unii! Ca un descurajat, aș zice eu! pentru că tare mi-e teamă că nu sunt vinovați copiii, ci societatea, statul, școala și, mai ales, PĂRINȚII! Cum poți să faci glume pe socoteala copilului tău, că îi e scârbă să se ducă la școală? Cum cumva tocmai sedimentezi oroarea față de educație? Degeaba îi spui că, în viață, are nevoie de carte, dacă îi povestești cum se chiulește de la ore, cum ai copiat și ți-ai bătut joc de profu’ de mate, cum erau aplaudați măgarii și nesimțiții! De ce nu-i spui cum e să crăpi cioate sau să scoți cartofi, în timp ce alții se duc la școală și stau la căldurică, fără bătături în palme! Îhî! ai uitat cum a fost și la tine, când ai dat de greu și-ți închipui că vei putea evita – copilul tău va trăi în puf, fără să muncească și fără să se intre-n contact cu oamenii, care, prin natura lor, pot fi extrem de răi! Începe să le spui cum te înșeală cineva, ce te “citește” că stai prost cu matematica, atunci când cumperi ceva! Pentru că am văzut destui analfabeți, care știu să “citească“ omul, când vrea să-l belească! (Care spune, că nu-i bun cititul?) Bine că știe copilul cât să-ți ceară pentru pachet!

            Pot spune asta și întrun mod mai “ buruienos” – dacă tot auzi, copil fiind, cum se înjură mă-ta, cu tac’tu, în mod regulat, nu-i normal, când ajungi la casa ta, să-i spui nevesti-tii – FĂ, CURVO...? Dacă nu te-a corectat nimeni...!

           

CUM VĂ PLACE?...

Pe-un vânt cu praf saharian,

Pornit de-un gând shakespearian,

M-am întrebat, întro surdină,

Cam cum e viața de găină!

Fără o lacrimă, pe un curmei,

N-am mai găsit niciun temei

Să cred că fericirea-i oarbă,

Că i s-au pus musteți și barbă,

Să iasă-n târg, la iarmaroc!

Și, să vezi, dragă! ce noroc!

Căci, de atunci, gura nu-mi tace

Aș vrea să știu doar:“Cum vă place?”?

Să fiți mințiti, să vină pinguinii?

Sau să vă-nghită, tainic, doar rechinii?

Să v-avântați, ca vulturul, spre Soare?

Să fiți mușcați de fund și de picioare?

Să mormăiți, ca ursul, lângă miere,

Sau să roiți, dup-un pahar cu bere?

Cu o iahnie de fasole,  să vă-ndopați,

Sau doar cu mititei și cu cârnați?

Să adulați, pe scenă-n microfon,

Sau să urlați în baie, prin beton?

Ce-ar  - să placă creierul pitic,

Țuica de prune, făcută-n alambic,

Natura moartă, cu un cal bătrân,

Sau, poate, maidanezii fără de stăpân?

Un tomberon, plin ochi, cu pui de urși,

O floarea - soarelui, cu ochii scurși?

Un prepeleac, o stână și-un Grivei?

Ei, frățioare, tu ce naiba! vrei?

În fiecare dintre noi, mai zace,

Un altul, care tot nu-i place!

Și crede că-i de neînlocuit!

Un altul, revoltat și zăpăcit,

Care-și închipuie că (dar fără rost)

În fiecare dintre ceilalți, e un prost.

Și când pornești să fii nemulțumit,

Asta nu-i viață bună de trăit!

Cerșind păreri, de bine sau de rău,

Te-abați de la ce vrea sufletul tău!

Așa că nu băga la cap, șabloane!

Că nu te urcă nimeni, în icoane!

Și cum vă place viața-n creuzet,

Pe fondul unei arii de Bizet?

V-ar place să tot aveți de toate!

Dar bucurați-vă de multă sănătate-

De ai purcoi de sănătate, saci ,

Pe toate-n viața asta, tu le faci!

Tot ce îți place sau ți-ar fi plăcut,

Poate pieri sau poate fi făcut,

Nu îmbrăcat, cu șustă, de Versace,

Ci doar să faceți numai cum vă place!

Trăiți cum vreți, dar, însă, nu uitați -

Pe ceilalți, în picioare, nu-i călcați!

PRIVEȘTE, CU ATENȚIE, ÎN JUR!

Privește, cu atenție, în jur! Te miră

Că nu sunt puse-n locul lor, cu toate?

N-a fost nicicând, așa! Atunci respiră

Și caută să nu le faci, și tu, uitate!

De nu  - nțelegi ceva, atunci - întreabă!

De nu primești răspuns, nu-i potrivit

Să știe, cel întrebat! Sau nu-i de treabă!

Mai caută răspuns! Nu te lăsa mințit!

Nu te lua cu vorba și nu mânca cuvinte!

Nu ridica pretenții, atunci când nu ai dat!

Mai lasă și-ntrebarea, care îți stă în minte -

Am răsădit vreodată? Am plâns și am udat?

De vrei să plângi, nu cere aprobare -

E doar o ușurare, după tristeți ce dor!

Cine te-ar judeca, nu-ți va cerși iertare,

Dar va rămâne trist, fiind chiar sclavul lor!

Nu pierde nicio clipă, din goana după tine!

Nu-ți fugări copiii, ai să regreți curând

Că i-ai pierdut prea iute în timpul ce nu vine

Să-ți mai aducă, de la copii, vreun gând!  

Prostii, nu fă ca mine - să dai, la alții, sfaturi!

Trăiește colosal, sublim, în aura-ți celestă,

Renunță la tăceri prea lungi și la oftaturi,

Trăiește-ți viața simplă, onestă și terestră!