CE NAŞPA E SĂ FII INFLUENŢABIL!

     Adi are o problemă, de când era mic - este influenţabil! După ce a stat o vară la bunici, unde toată lumea salută pe toată lumea, odată evadat din lumea satului pierdut printre dealuri, a revenit în şomoiogul  de exemplare umane, ce compun eman-ciripitul mediu urban! Bineînţeles, rămas cu mintea în spaţiul rural, a început să dea săru’ mâna la toţi trecătorii, cum proceda la ţară, până l-au prins şi l-au legat, după care i-au explicat că mai bine scuipă o gumă de mestecat în poşeta unei bătrâne, decât să repete faza!

    Pe la vreo 7 ani, pleacă cu tătâne-său, cu trenul, la Bucureşti! Tăică-său, după un obicei năstruşnic al pământului, îi spune:

       -Ştii, pentru că e prima oară când megi cu trenul, trebuie să iei o piatră-n gură!

Adi nu comentează, a recepţionat mesajul, dar ceva îi spune că nu e-n regulă! Aşa că pândeşte, când tatăl se duce să cumpere bilete, şi colecţionează o piatră, pe care o plasează-n gură! Până la destinaţie, nu prea comunică cu exteriorul, nici cu civilizaţiile extraterestre.

În Gara de Nord, taică-său observă abcesul fiului ascultător şi-l întreabă dacă l-a tras curentul! Adi spune că nu! Numai că nu a înţeles dacă piatra se ţine-n gură, până la urcarea în tren, sau până la capătul liniei! Aşa că a preferat s-o ţină până la Bucureşti! Bine că n-a găsit una mai mare, gen bordură!

Asta seamănă cu vizita la nişte prieteni de-ai părinţilor, pe când avea 5 ani! Gazdele avea şi ele un băiat, dar care avea vreo 16 ani, era ditamai malacul! Care individ a văzut cum micul musafir pândea de după un colţ, nişte vrăbii, cu un pietroi în mână. Pasămite, ieşise la vânătoare de zburătoare mici, cu puf şi pene! După jumătate de oră de pândă, avea 0 victorii şi mâinile amorţite. Băiatul gazdei, cu o mină serioasă, s-a apropiat şi i-a spus:

-Mai bine le prinzi cu metoda clasică!

Adi nu ştia nici metoda subiectivă, el vroia să prindă vrăbii, barem una, de sămânţă! A aflat de la băiatul cel deştept că cea mai bună metodă e să le pună sare pe coadă, se pare că se îngreunează coada şi nu mai pot zbura! Şi atunci, sunt mai uşor de prins!

O oră mai târziu, baiatul cel mare şi isteţ l-a găsit pe pişpirică - musafirul transpirat, strângând în pumn sare şi pândind, de ceva vreme, o vrabie grasă şi tupeistă! Hohotele de râs ale tuturor celor prezenţi l-au urmărit pe Adi până s-a făcut mare!

  Cea mai frumoasă păcăleală a luat-o de la mamă-sa, care, înnebunită de curiozitatea copilului de 3 ani, ca să nu-l lase să bage degetele-n priză, i-a spus:     

            -Adişor, să nu bagi, mamă, degetele acolo, că sunt nişte piticuţi mici, care te ciupesc şi te muşcă de degete! Rămâi fără degeţele!

            Până la 30 de ani, Adi nu a schimbat niciun bec şi nicio siguranţă, şi nu ştia de ce! Apoi, la un pahar cu amintiri, mamă-sa i-a reamintit de povestea cu piticuţii, şi atunci şi-a dat seama de unde i se trage frica de curent electric!

            Joaca de-a subconştientul inconştient a jucat un alt rol - pe la zece ani, tentaţia de a deschide un sertar încuiat, cu interdicţie maternă foarte serioasă, l-a determinat să umble acolo, după ce a descoperit unde e cheia! Astfel, după 2 zile, avea cunoşţinţe foarte serioase despre organele interne feminine, plus că ştia cu ce conţinut trebuie umplut  un irigator! Nimeni nu a aflat vreodată că era cât pe ce să se facă medic ginecolog! Mai bine nu-i spuneau că e interzis!

            Partea cea mai proastă a fost pe când avea 23 de ani şi vrăjea c-o tipă, fără gânduri prea serioase! Relaţia dura de vreun an, el era mai  mult plecat, ea, era mai mult singură! Într-o zi iese cu taică- său la o bere şi se trezeşte atacat, ce-i drept, cu blândeţe, de acesta:

            -Măi băiete!, dacă nu ai gînduri serioase cu fata aia, n-o încurca şi pe ea!

            - Dar ce-ar trebui să fac? se miră Adi.

            -Ori o iei de nevastă, ori o laşi să-şi vadă de viaţa ei!

           Ce chestie , cum de nu i-a trecut prin minte?

          În clipa doi, l-a lăsat pe tată acolo şi s-a dus s-o ceară de nevastă, aşa puternic a fost imboldul! După un an, era tată şi umbla cu familia pe drumuri, îl dăduseră afară ai lui din casă, nu se înţelegea soacra cu nora! După alt an, erau divorţaţi şi se băteau pentru pensie alimentară!   Cât de rău e să fii influenţabil!

            Odată cu vâsta,  a învăţat că trebuie să asculte numai de eu-l său interior şi exterior! Cât a fost mic şi bleg, mai  treacă - meargă!  Apoi, a ajuns mare şi prost! Numai că, într-o zi, pe când îşi crăpa capul cu rezolvarea unei probleme, s-a întâlnit cu vreo 10 persoane, toţi întrebându-l de ce are ochii ca la melc! Şi toţi s-au oferit să-i dea soluţia! Numai că nicio soluţie n-a fost la fel cu alta, lăsându-l mai prost ca niciodată! Singura soluţie, tot el a găsit-o şi a rezolvat problema! Analizând grămada de soluţii ce-i fuseseră oferite, a înţeles că fiecare om e extrem de subiectiv, şi nici nu-şi dă seama de asta! Şi atunci şi-a zis - Mai dă naibii influenţele străine, fă ca tine, dar pregăteşte-te să suporţi şi consecinţele propriei decizii!  Asta te va împiedeca să greşeşti prea mult!

PS Cu excepţia unor retuşuri, totul s-a petrecut cu adevărat, ceea ce demonstrează că ni se pot întâmpla şi lucruri din care putem învăţa - tot răul, spre bine!

BARUL LUI SCORMELICI!

La barul lui Scormelici

Nu vin oameni, vin pitici!

Că toţi oamenii drăguţi,

Au în creier, piticuţi!

Scormelici n-are răbdare

Vinde tot ce-are cătare -

Lampioane, acadele,

Şi un vin din trei surcele!

Mare negustor, parol!

Cine-l crede mototol?

Dup-o vodcă şi-o sardea

Toţi îl cred că-i CINEVA!

Scormelici, fost gestionar

A lucrat, discreţionar

Doar la ştabii comunişti,

Pe la... dive şi artişti!

Şi tot banul adunat

În ăst bar, el l-a băgat!

La el, apa-i soră bună

Iară vinul, e-o fântână!

Ţuica e atât de tare

Că te rupe la picioare

Şi faci un şpagat la sol!

Că e toată doar... alcool!

Pungile cu floricele

Cert, de casă, sunt şi ele!

Că sunt toate de menaj -

Păpuşoi, în ambalaj!

De cafea, model an-tic

E năutul cel mai şic!

Barul e plin zi şi noapte

Că servesc a lui nepoate,

Toate numai nuri şi şale!

...Cam pe gustul dumitale!

Ce nu ştiu cei muşterii,

Că jupânul, la prostii,

N-a prea vrut asociat

Poate pe- unul... trepanat!

Scormelici are un vis -

O bodegă la Paris!

Poat' să fie şi-un saivan!

Scormelici, mare golan!

Se comportă ca avarul

Vinde şi ţigări Plugarul!

Are măsurică calpă

Are şi ardei în talpă!

Însă mai lipseşte tura -

Şi-a depus candidatura

Vrea să fie ambasador!

Trage iţele cu spor,

Pentru că asta-i lipsea-

Ori o pilă! Ori proptea!

Şi cum n-a găsit portiţă,

Dă cu râtu-n grădiniţă!

Doar cu bani, fără de carte,

A ajuns el...prea departe!

Nu-i mai trebuie lui bar,

Rămăşiţă la pahar!

A ajuns un om cinstit

(Zău! că nu prea şi-a dorit!)

Că din banii de salar,

Nu mai poate fi tâlhar!

Din păcate, când să plece,

Veniră unii, să îl frece!

Erau, frate! Supăraţi

Şi cu ei, nişte mascaţi!

Scormelici n-a  mai plecat!

Stă, să fie judecat!

Auzi, neamule, prostie!

Pentru vin de răgălie!

Oare pentru el, să fie?

Iat-acuma şi morala:

Dacă tot iubesc ciordeala.

Nu toţi cei ce-ajung departe,

Doar de bine au ei, parte!

Că nu au cântar la... toate!           

ÎNTOARCEREA LUI ROBINSON CRU-SOIA!

Cârciuma era plină cu telenauţi şi ţuicofili, când uşa s-a deschis şi a intrat străinul! După port, nu părea de prin părţile alea, dar cum nu era unul în local, să semene cu altul, doar chipul său atrăgea atenţia - părea cunoscut, figura de rechin mai fusese văzută prin împrejurimi!

 Cu un zâmbet de caid pe mufă, străinul părea de-al casei, mai mult, era prea de-al casei!

-Băi,Cristi!  Ce-i cu faţa asta de dos la tine? se răsti la unul dintre cheflii, care făcu ochii cât ceapa adultă.

- Ce, mă, nu mă recunoşti? continuă tirul pe Cristi, care, dintrodată, făcu faţa bovină a unuia care intră în concursul "Boul cu Juvăţ"! Acesta dădu din cap, semn că i-a intrat o muscă-n ureche, aşa că străinul, ca să evită ciomăgeala ce se reflecta în ochii numitului, îl lămuri iute şi la timp:

 -Sunt eu, Roberto, zis Robinson! Fratele tău de cruce!

Cristi Turmentatul boldi ochii, neînţelegând ceva din toată aiureală celuilalt! Singurul Robert pe care-l cunoscuse vreodată, dispăruse acum 15 ani, în condiţii necunoscute, de atunci, îl uitaseră şi pietrele! Iar individul necunoscut nu semăna deloc cu fratele său de cruce, ce fusese un grăsunel căruia în tremurau şuncile, când se făcea că aleargă! Mai mult, ăla era un adormitul naibii, dacă se aşeza lângă coteţul porcului, acolo adormea, se simţea în mediul lui, oriunde îl puneai culcat! Ca să nu pice de mătreaţa prostului, se prefăcu că Da! recunoaşte omul:

-Bine, măi Robi, pe unde făcăleţul lui taică-tu ai umblat, că te-a dat măta dispărut?

- Ei! E povestea serioasă, e multe de spus! Mai ştii cum visam să mergem într-o insulă pustie, cum a păţit fraierul de Robinson Crusoe?  Ei, bine, eu am ajuns acolo!

Urechile din jurul lui se făcură pâlnie, nimeni nu mai auzise aşa năzdrăvănie! Şi cum avea destui ascultători, proaspătul venit începu să povestească:

-După cum ştiţi, era ziua mea de naştere şi primisem cadou  o saltea gonflu-abilă, pentru stat pe apă! După ce am băgat în mine 8 cârnaţi serioşi, am umflat salteaua şi am pus-o pe apă, după salcia mare, după care m-am urcat pe ea şi am adormit! Nu ştiu cât am dormit, dar m-am trezit în mijlocul oceanului, plutind ca o coajă  de nucă!

Gurile căscate din jurul lui  l-au convins că e ascultat cu ambele urechi, aşa că a continuat:

-Şi uite aşa, am ajuns pe o insulă pustie! Unde le aveam pe toate la îndemână, numai să întinzi laba şi să culegi! Nu ca la mama acasă, unde mă trezeam de dimineaţă, să dau la porci, iar la prânz, mâncam pe câmp borş de fasole, după care iar la coasă! Era coasa mai mare decât mine cu juma de metru, mi se părea Everestul! Pe insulă era ca afară, mai bine ca la noi, dormeam toată ziua, că era cald, de ţi se  scurgeau creierii-n bocanci!  Mâncam numai ecologic, direct din copac, mă băteam în bâte cu maimuţele alea afurisite, care mă prindeau noaptea şi mă cafteau! Până ne-am obişnuit unii cu alţii, deveniserăm veterani pe insulă! Ba, chiar le simt lipsa, nu erau oameni răi, maimuţoii ăia! Mai rău a fost până când m-am obişnuit cu gândacii şi şobolanii, noroc că, din ăştia, aveam şi-aici, eram obişnuit cu ei! Bine că nu erau şerpi sau tarantule, atunci să vezi bulangeală!

-Şi cam ce-ai mâncat pe-acolo? îndrăzni să-l intrerupă un tinerel, despre care Robinson nu ştia cine e, probabil era în scutece, la data dispariţiei sale.

-Fructe şi legume, direct din copac, n-am zis? Netratate chimic şi cu viermi solizi în ele! Mai găseam şi nişte căcăreze de capre, că erau nişte capre la bucătărie, pardon, la munte! Singurul lucru care nu era bun deloc, era că nu aveam cu cine să vorbesc, nu cunoşteam limba! Mai apoi, mi-am făcut destui prieteni dintre locuitorii insulei, aşa că, atunci când au plecat, m-au condus până la poartă, ăăăh! până la plută, să fie siguri că am plecat! Odată, a venit cu o barcă şi unul negru, cred că era hornar, aşa cum i s-a întâmplat lui Robinson Crusoe, cu Vineri! Numai că n-a stat mult, cică sforăiam prea tare, s-a mutat pe altă insulă! L-am botezat Duminică, vinerea e cu postul, nu mai vroiam să aud de posturi şi ocupanţi de posturi! Dar dacă a plecat, ca tot românul, m-am descurcat cum am ştiut şi eu! Aşa au trecut anii şi, în singurătate, mi-am ispăşit toate păcatele! Uitaţi-vă, băi rogojinarilor, sunt numai fibră şi cerebel, nu ca voi, galbeni, de graşi!

Aş fi putut trăi acolo mult mai mult, dar au venit unii cu un vapor  şi m-au luat de-acolo! Şi azi mi se pare că am trăit un vis frumos, ăla în care nu ai grijă de nimic şi toate îţi vin la picioare!  Mama s-a bucurat că mă vede, dar a zis să mă duc unde şi-a înţărcat mutu iapa! Dacă ştiţi pe unde e locul, spuneţi-mi şi mie, mi-e dor să călătoresc, după 15 ani  singur pe o insulă pustie!

Nici nu termină bine ce avea de spus, şi de grupul adunat, se apropie un tip dezlânat şi buricos, care-l smulse din transă:

-Hai, bătrâne, c-a venit diligenţa! Ne uşchim degrabă, până nu se prind prietenarii că am trecut pe-aici! Ce tot prosteai lumea, cu poveştile tale? Iar cu insula ta pustie şi cu căcărezele? De ce nu le spui că ai stat la bulău, în trei state, pentru furt armat, tentativă de umor şi viol în grup?

-Lasă, mă, oamenii să viseze!   Că tot îşi închipuie că afară e raiul pe pământ,  de ce să le stric distracţia?!?

Abia după plecarea celor doi, un beţiv care adormise la începutul istoriei cu insula pustie, ridică capul şi întrebă trupa mofluză:

-Şi unde zicea că-i insula aia, că m-aş duce şi eu la trai pe vătrai?

  

             

MESAJ CĂTRE CITITORI - SĂ MAI VORBIM ŞI DESPRE ALTE – CEVA!

Zilnic trecem pe lângă multe care ar trebui să ne sară-n ochi, dar noi nu avem ochi să sară-n sus, decât pentru propriile persoane sau cei dragi nouă! Şi aici am îndoieli!

De exemplu, cît de important e să-ţi hrăneşti animăluţul de companie la timp! Neavând gură să vorbească, ci doar să hămăie, miaune, chirăi sau grohăi, nici nu pot să iasă în stradă, în chip demonstrativ, se mulţumesc, cum facem şi noi, să te urmărescă cu priviri triste, semn că eşti măgar! Dar, cum n-au alţi măgari mai buni,  trebuie să te suporte aşa, măgar şi nesimţit!

Florile au şi ele of-ul lor - trebuie să le dai, barem, apă la timp, fără să le umfli factura prea tare! Nu mai vorbim  că le trebuie condiţiile de la mama lor, fără de care se ofilesc şi mor cu înjurături pe buze, pardon! pe frunze!

Este foarte important să le copileşti, (nu ştiu dacă e corect termenul, oricum, tot un drac este), adică trebuie să le cureţi de ce e uscat sau în curs de uscare! Pe lângă aspectul estetic al operaţiunii, mai este şi aspectul necesar, acela de a îndepărta ceea ce nu este util, ceea ce consumă degeaba, fără folos! E dureros, când faci asta, dar este foarte benefic pentru plantă, consumul inutil este redirecţionat către noua generaţie, care trebuie să crească mare şi înfloritoare, că de aia e floare! Operaţiunea trebuie efectuată cu regularitate, dacă nu zilnic, barem la cîteva zile, altfel năpădesc mărăcinii şi scaieţii şi nu mai poţi scăpa de ei!  Cu cîtâ tenacitate se agaţă câte o buruiană, şi creşte mare şi făloasă, mult mai repede decât biata ta floare, tinzând să sufoce tot în jur, inclusiv să-ţi ia lumina ochilor! Dacă nu eşti atent, te trezeşti cu casa plină de bălării, nu mai poţi scăpa de ele, au, al naibii! multe progenituri duşmănoase, cărora le fată mintea doar prostii!

 Spre deosebire de noi, oamenii, asupra lor poţi interveni - câte substanţe chimice otrăvitoare  nu sunt acum, le găseşti şi-n fructele şi legumele proaspete! Nu trebuie să cauţi departe! Faceţi un experiment sinucigaş - ia turnaţi la rădăcina unei flori, pe care aveţi boală! o băutură răcoritoare mai mult sau mai puţin celebră! Dar să vă gândiţi bine pe cine vreţi să omorâţi, alta, mama, nu mai face! Poate aşa veţi înţelege de ce le place doar apa, nu şi alte lichide, cum ar fi ţuica de cazan ,(nu din fructe!) vinul din butuci, berea cu apă din Dunăre sau Whischi din alcool rafinat!

Frumuseţea florilor nu poate fi completată nici de farduri, nici de creme, nici de masaj thailandez, nici de show-uri televizate! E adevărat! există substanţe care le dau energie, aspect lucios, comercial, dar  pe astea nu le cer ele, s-au născut simple, să încânte sufletul, fără suplimentare! Acolo unde există marfa respectivă - suflet! Ciudat, dar până şi ciulinii sunt frumoşi, atât cât timp nu cer măriri de salariu, taxă de mediu, target sau, pur şi simplu, nu agaţă pe nimeni de turul pantalonilor, noua atracţie turistică a secolului, mai ceva decât turul României!

Gata cu florile! Florile noastre din suflete sunt cam ofilite, ar trebui să facem curăţenie, să punem altele, noi! Nu-mi pot închipui cum ar fi ca cele de mai sus, să fie aplicabile şi la oameni! Când vezi că s-a uscat, jap! rupi uscăciunea! Cum dă semne că are apucături de bălărie, rupi frunza! Sau o smulgi din rădăcină, să nu mai iasă! N-are decât să iasă alta, dai cu ierbicid, regulat! Sau regulat, cu ierbicid! Cum zăreşti ceva nelalocul lui, de exemplu, apucături de scaiete rapace, bagi foarfeca şi amputezi!

Numai că, la noi, oamenii, e frumos exteriorul, şi uscat, interiorul! N-ai cum să retezi răul de la rădăcină, omorul nu e permis! Cel mai frumos vis – să poţi curăţa sur-plusul sau sur-minusul, fără să ucizi planta!

Ar trebui să începem cu noi înşine - azi un pic, mâine un pic, sper să nu lăsăm nimic! Dar să rămănă un pic frumos! Să aruncăm tot ce ne urâţeşte şi ne face antipatici, dacă nu, mortali! Să nu mai semănăm cu plantele carnivore, digerându-ne reciproc! Sunt destule animale care practică sportul ăsta, nu mai trebuie şi contribuţia personală!

Spre deosebire de bietele flori, care trebuie să suporte acţiunile mediului încon-înjurător! noi putem să ne deplasăm şi să ne apărăm, doar că trebuie să ne mobilizăm! Pe lumea asta nu suntem doar noi şi copii noştri, mai sunt şi alte orătănii, care, la rîndul lor, au copii! Ei, bine! cu ochii la copii noştri şi la ceafa pe gratar, uităm să ne uităm la îngrăşământul altora, ai căror copii produc doar... îngrăşământ!

Uupss! am început să mă cred (încă) om, eu, biet arici rătăcit într-o lume a aricilor! Vedeţi! Facem ce facem şi tot pe-a noastră o ţinem, tot pe aia cu EU ŞI LUMEA MEA!  Lumea plină de îngrăşământ natural! De aia nu mai suntem atenţi cum creşte o floare, cum trec anotimpurile (nu ce gătim de sărbători!), cum pute apa la robinet! Cum trece timpul şi noi, tot cu ale noastre!

Simt că, de prea multă salivă aruncată de sus, am surplus de apă şi încep să putrezesc! Ca şi florile!  Nu-i de mirare c-am ajuns arici, nu floare, e singura modalitate de ţine departe de tine toţi dăunătorii! Numai că, stingher sub ţepi, ajungi să te sufoci! Vreţi să vă povestesc ce rădăcini sănătoase au ăştia,... scaieţii?