CUM?!? SE POATE ȘI MAI RĂU?

            Dimineața, când s-a trezit, părea că a început o nouă zi obișnuită! Adică, una în care iar nu curge apa, s-a spart vreo țeavă, din stradă, contemporană cu Lenin! Spălatul pe dinți fiind, astfel, sistat, bine că a mai rămas, de ieri dimineață, niște cafea, mai mult zaț, cu gust de rășină! Bărbieritul e mai simplu, dai cu gel, te ștergi și, apoi, sari în ghete și o ștergi, la lucru!

            Și, totuși, ceva plutește în aer, înafară de o pereche de chiloți, iar n-are cârlige de rufe, vecina de la patru! Ion nu-și bate capul, viața i-a rezervat multe surprize, mai  puțin, un loc de parcare și un bilet la teatru, la piesa “Unde dai și unde-ți crapă”! Nu e înnebunit după noutăți, s-a învățat - noutățile sunt, întotdeuna, vechituri, nu aduc decât surprize - surprize, majoritatea, neplăcute! Mai bine e să fii conservator, să ții la tabieturile tale!  Schimbările, s-a demonstrat științific, sunt doar banale experimente, din care cobaii, în final, sunt mâncați de ulii!

           Ion e înarmat, în fiecare dimineață, cu o doză nouă, de cinism și, una, de cianură, pentru cazul în care n-ar mai suporta situația! La fel cum făceau spionii, în urmă cu decenii, care aveau, în măsea, fiola cu otravă! Parcă nu puteau să aibă la ei, un pumn de nasturi, îi înghițeau, se constipau și nu aveau scăpare, numai scăpăciuni?

            Și, totuși, azi ceva nu e-n regulă - oamenii parcă au făcut vălătuci, toată noaptea, iar dimineața i-a prins bătând fasole, cu ghioaga! Par bulversați, uimiți, căpiați, nedumeriți! Ion nu-și dă seama de ce, până nu urcă în tramvai – n-are bilet! Nici mărunțiș! Corect, până în vârful coccisului, Ion dă să coboare, când cineva îi spune - SCOATE CARDUL!

            Ion se panichează - lui nu-i plac cardurile, e de modă veche! N-are niciunul, cu excepția cardului de sănătate, care, de bun ce e, nu merge întotdeauna! CARE CARD, SĂ SCOATĂ?

       Se lămurește în următoarele 5 minute - azi noapte, Guvernul a dat o ordonanță de urgență, prin care se suspendă plata cash! Fără bani în mână! Ca variantă, a lăsat valabil trocul - plătești în natură! Dacă nu poți plăti în natură, te poți ușura, pe tine, tot în natură, altă cale, nu există! Chestia asta, cu cardul, ar fi pentru alinierea la nivel European, plus că s-ar duce, pocnetului, inflația galopantă!

            Ion e vânăt, cu pete roșii! Sau roșii, cu pete, vinete! El, cu ce plătește? Se înjură, singur, pentru prima oară, în viață, că nu s-a mai uitat, de-un an, la televizor! Măcar de ar fi știut! Dar care e treaba, cu CARDUL?

        Prima persoană întrebată îl lămurește - campania de distribuire, a cardurilor guvernamentale, a început  cu două zile în urmă și a ținut trei zile, până azi! Cum? el n-a primit nici măcar un șut? E vinovat, trebuia să se informeze! Să moară de foame! indiferența se plătește!

       Ion se uită, cu jind, la oamenii care flutură, mândri, cardurile personale! Se simte umilit, parcă ar umbla, dezbrăcat, printre concurentele la MISS WORLD! Măcar dacă s-ar fi epilat, îi arătau caltaboșii, mai sexi! Scapă nebelit, ajunge la destinație, fără să fie prins, circulând clandestin, fără intestin!

            Face pe deșteptul, la serviciu, toată lumea comentează măsura, mângâindu-și cardurile, ca pe copiii mici! Se prea-face că e informat, numai că, la pauză, dă, mărunt, din buze – nici nu s-au uitat la banii lui! Ori card, ori natură! S-a uitat, el, în oglindă, da’ natura l-a părăsit demult, mortul, de la groapă, nu se mai dezgroapă! Fetele de la fast-food aruncă din sprâncene doar la cei sub 35 de ani, lor, chestia cu cardul, le-a făcut un serviciu! Unul, nou!

            Ion își suge dinții, a auzit că așa supraviețuiesc urșii, iarna, când hibernează! Sincer, n-a comunicat cu niciun urs în viață, dar, dacă așa spun cunoscătorii...! După ce termină, de supt sendvișul virtual, Ion află că ordonanța clarifică ceea ce înseamnă “troc în natură”! Află că au fost dezinformați, plata în natură însemnă că poți să dai și bunuri, la schimb! Vechiul lui ceas se transformă întrun covrig cu susan, iar cravata, în apă plată! Păstrează inelul de cununie, pentru întoarcerea acasă,  n-o să doarmă prin metrou!

            Pe la ora 15.00, află, încântat, că nu-i singurul care nu a primit cardul – nici  cei din guvern, n-au card, dar nici nu le trebuie, fiecare, cu natura lui! Se pare că distribuția cardului s-a izbit de vremea instabilă, a plouat cu broaște și n-au putut trenurile și mașinile să circule, omorau broaștele și săreau ăia, de la protecția animalelor!

            Ion ar vrea să știe ce-i cu cardul și la ce folosește, dar îi este târșă – să nu zică, cineva, că-i bou, cu pene! Trage cu urechea și află că fiecare card are o sumă minimă, garantată de stat, cu care să trăiască! Faci cumpărături și îți scade din cont! Lunar, angajatorii vomită, pardon! varsă, în contul fiecăruia, lefurile! Asistaților sociali, le virează ajutorul, statul! Ceva viral, primesc și pensionarii, dar nu card! Plățile, la utilități, se fac automat, nu mai trebuie să ții cont, personal! Taxele, impozitele, amenzile, toate, se retrag automat, de pe cardul tău! Singurul lucru care îți revine, este să achiți contravaloarea cardului, limitată la un salar minim pe economie! Dai o dată și poți dormi liniștit!

            Ion e tot neliniștit – mai are o saltea de bani! Ce-o să facă cu ei?Ah! da! s-au gândit și la asta – se face reconversie, un leu virtual, la cinci lei, în monedă! Cum, de ce? Pentru că e cealaltă față a monedei, nu-i clar?

            Colega lui de birou vine, de la baie, verde, la față - a scăpat cardul, în budă, când trăgea apa! Și trebuie să-și ducă copilul, la doctor! L-a sunat pe bărbată-său, dar ăla e în zonă fără acoperire! Și ea n-are nici benzină, în rezervor! Toată lumea ar vrea s-o ajute, dar nu merge, nu se poate plăti cu bucățele de carduri! Abia acum, grație măsurii, se vede gradul de umanitate, când toată lumea ar vrea, dar nu poate! O să-și ia copilul, în brațe, și n-o muri, pentru 10 kilometri, de mers pe jos, care face tenul frumos, iar, pe om, sănătos!

            Ion, spre norocul lui, se trezește la realitate - a dormit, ca un bivol, și a visat numai carduri! Bine că s-a trezit, exact când guvernul și-a dat seama, că unele companii au făcut profit frumos, din vânzarea cardurilor! Așa că a anulat măsura, la timp ca Ion să se trezească din coșmar!

          Ion s-a jurat să nu mai injure banii și pe cei care i-au inventat! Că degeaba, toată viața lui, s-a mirat de efectele banilor, de-a ajuns să-i urască și să-și închipuie o lume mai bună, fără ei! Na! că poate fi și mai rău!

SCHIMBĂRI ESENȚIALE!

Mi-am luat un lanț! Și cușcă!

Să văd - cine mă mai mușcă?

Iute! s-a intrat la bănuieli-

-Vita! a redus din cheltuieli!

M-am dotat,cu cele clare,

Pentru simpla apărare!

Una-două, sunt mușcat!

Deci, contrâns și micșorat!

Mi-am propus - să-mi schimb dantura!

Ca să-mi iasă mușcătura!

Și, mai nou, tind să înclin,

Pentru-o pungă, cu venin!

Mi-au făcut, cadou, o zgardă!

Cică, nu vor să mă piardă!

Însă, nu de azi, de ieri,

Geme, țara, de hingheri!

Numai că se stă la cioace!

Câinii, nu mai stau pe ace,

Că nu sunt, ei, cei vizați!

Alții, ar fi trebuit, triați!

Am scăpat și mi-e rușine

Când au pus, șeaua, pe mine!

Ori sunt câine, ori un bou!

Oricum, car poveri! Din nou!

Am ajuns, fulgii, să-mi sară!

Parcă sunt...găină chioară!

Drept urmare, am ales

Să mă dau, cu gel, mai des!

Ne-nvățat cu prea-ușorul,

Vreau să-mi iau, puțin, eu, zborul!

Dar tot sunt neîmpăcat-

Cioc! Aripi! Mi le-au tăiat!

Mi-am luat, troacă, din scoici!

Că se poartă, azi, la porci!

Pentru bietul meu șorici,

Mi-am luat șampon, c-urzici!

Ca să fiu, cum sunt și alții,

Am tăiat apa! Și cârnații!

Am trecut, ca orișicare,

Să mănânc fructe de mare!

Asta, da! eman-ciupire!

Schimbăm totul, în neștire!

Dar schimbări esențiale

Nu se văd, la fiecare!

Vine Paștele! Care-o fi rostul

Să începi, atunci, cu postul?

Schimbi, esențial, macazul,

Și-ai rămas, tot, cu necazul?

Domnii noștri să trăiască,

Că n-au ouă! Și nici pască...!

Și, așa cum le este felul,

Ne-au lăsat, doar nouă,... mielul!

DEVOTAT!

S-au cunoscut în liceu - Dinu era fiul directorului, iar Malacu, fiu de căruțaș! Faptul că Dinu era fiul directorului, nu însemna că nu poate s-o ia peste ochi, mai ales seara, lîngă gardul liceului, unde se afumau toți fumătorii! Iar Dinu fuma, ca un turc, numai taică-său îl mai depășea!

   Malacu nu fuma, dar lui îi plăcea să stea cu ceilalți, chiar dacă aceștia îi luau peste copită! De vorbit, nu prea vorbea, dar de rânjit, era mare meșter! Nu avea prieteni, fetele fugeau, de el, ca dracul, de tămâie, iar profesorii se uitau la el, ca la sfintele moaște, așa exemplar, mai rar - mare și dobitoc!

   În seara aia, Dinu tocmai ce ciugulise o vodcă, așa, ca să-i facă în ciudă lui tătâne-său, era prea vizibilă baleierea individului, că să nu te prinzi, că a luat, ceva, la bord! Uitase că o ciupise pe Lena, de partea ei cea mai interesantă și, cu care gândea, fără să studieze, serios, cu cine coabita prezumptiva fată - Yogi, caftitorul liceului, și triplu campion la repetat clasa a IX-a, din care a vrut să treacă, direct, în anul IV.

   Dinu s-a trezit încolțit de Yogi și cei trei Ocoliți ai lui, foști luptători cu ghioaga, la o stână. Și, exact când o vârâse pe mânecă și pe crac, uraganul zis Malacu îi mătură pe cei patru, de ziceai că a făcut cursurile de tornade, fiind frate cu Katrina!

   Din poziția stând pe nas, cu degetul mare înfipt în ..., Yogi a putut comtempla bătaia prietenoasă, pe umărul Malacului, a lui Dinu, mulțumit că nu face seara la spital, cu ceva membre, în gips!  

    De atunci, Dinu și Malacu nu s-au despărțit, decât atunci când se duceau la baie! Cu pilele lui taică-său, Dinu s-a dus la facultate, luându-l și pe Malacu, cu el, în calitate de subretă și Ține - Umbrelă. Cu așa bodi-de-gard, fiul directorului nu a avut nici o problemă, când  ridica, cineva, glasul, la el, era îndeajuns să privească rânjetul, de King-Kong, a lui Malacu, din spatele lui Dinu, ca să înțeleagă că are o treabă, în altă parte, dacă nu vrea să dea, de-o treabă mare, pe loc! După ce Malacu  paradise șase ciudați, întro seară, i se dusese buhul, că-i turbat și că are, în loc de creier, o mătură deasă!

   Ciudat! dar Malacu nu bea decât apă plată, n-are pic de grăsime, pe fizicul lui, spre deosebire de Dinu, umflat că un pepene galben, și mare amator  de tării alcoolice.  Natura – Mamă le-a dat, la fiecare, după puteri, doar la capitolul creier, lucrurile nu stăteau prea bine. Nu că Dinu ar fi fost deștept, și Malacu, retardat, mai degrabă, invers, doar că lui Malacu îi plăcea să stea în umbră și să facă pe tâmpitul, lăsându-și prietenul (și șeful), să facă pe șmecherul.

   Cum se întâmplă, foarte des, la noi, Dinu termină, cu chiu, cu vai, facultatea, în timp ce Malacu abia termină de reparat gardul,  pe care îl făcuse franjuri, întrun moment de furie necontrolată. Și, conform principiului -  că prostu’ nu-i prost destul, dacă nu e și fudul, Dinu aranjă, prin domn director, să se angajeze la un minister, ba, să-l plaseze, acolo, și pe Malacu, pe post de șofer!

    Spre stupefacția cunoscuților, panarama de Dinu, reuși, în câțiva ani, să ajungă director și membru în câteva consilii de administrație, mai mult grație veleităților sale de alcov, fiind cuplat cu amanta cuiva, o parașută cu mult tupeu și cu mari influențe, la chiloțari!

   Malacu devenise, de mult timp, șoferul Directorului și mare confident, al acestuia, mai ales că nu spunea nimic, se bănuia, chiar, că nu știe să vorbească. Atât de secretos era, că nici Dinu n-a aflat că Malacu prestează, și el, servicii, la aceeași damicelă.

   De-alungul, și de-a latul, anilor, cei doi nedespărțiți au trecut, împreună, prin multe: dacă s-ar fi apucat Malacu, să tragă, câte-o liniuță, pe peretele dormitorului, de câte ori l-a cărat, în spinare, pe mult - trosnitul Dinu, nu-i mai rămânea decât cât să pupe dosul peretului! Câte n-a cărat Malacu, numai portbagajul său, știe! Așa s-a specializat în intrarea prin efracție, în birouri, de unde subtiliza documente, lăsa probe, pentru autorități, sau, pur și simplu, verifica care dintre angajate aveau chiloți de rezervă, sub cheie! Deschiderea unui fișet încăpățânat îi crea mai mult erotism, decât zece filme porno, iar conducerea cu vitezometrul pe roșu, chiar că îl făcea să se simtă viteaz! Malacu se distra de minune, fără să uite, să-i fie devotat, până la sânge, lui Dinu!
       În vinerea aia neagră, Dinu a uitat că era post și s-a apucat să bage-n intestinul lui, mai multe soiuri de produse interzise minorilor, până n-a mai știut cum îl cheamă și unde-l cheamă! Și, pentru că tocmai terminase cursurile de catâri, s-a încăpățânat să conducă, el, mașina, deși vedea totul, la triplu expandat. Din acest mic, neînsemnat și nesemnificativ motiv, n-a văzut băbuța trasă de cățel, caz în care s-a urcat pe bordură, s-o călărească! N-a reușit decât să facă praf două mașini și să-i rupă un picior, cățelului, dovedit, ulterior, ca făcând parte, din familia unui binecunoscut politician! Mașinile n-au contat, trebuiau să mai facă și societățile de asigurări, ceva cheltuieli, dar soarta javrei putea să-l coste, dacă nu era Malacu!

    Acesta, până la venirea poliției, a cărat sacul de cartofi, pe numele lui adevărat, Dinu, pe care l-a ascuns  în portbagaj. Apoi, s-a suit la volan și și-a aprins o țigară, prima din viața lui. Așa l-a găsit poliția, chemată de baba nevricoasă, speriată că ar trebui să-și vândă apartamentul, să poată cumpăra alt câine, în locul celui damblagit de Dinu. Se prinsese, și ea, că nu avea de ce să se plimbe pe linia continuă!

   Malacul s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală câinească, din culpă.

   Dinu, nici a doua zi, cu tot, cu dureri de cap, nu și-a adus aminte de incident, deși retrăia clipele alea, ca pe un coșmar!

   La aflarea anunțului, că lui Malacu i s-a întocmit dosar penal, a chibzuit că nu trebuie să se alieze cu infractorii, așa că a convocat tot personalul din subordine, inclusiv acoperiții, după care le-a comunicat - instituția are de pierdut, cu un angajat infractor! După care, l-a concediat pe Malacu și s-a făcut, că nu-l mai cunoaște!

   Malacu  a răsuflat ușurat, după ce s-a ușurat în biroul fostului său șef! Și-a luat lucrușoarele și a plecat, fără să-și ia rămas bun!

   Trei luni mai târziu, Dinu s-a întâlnit cu Malacu  la închisoare “ Trei bagabonți”, unde Malacu se angajase ca paznic! S-a mirat foarte tare, când Malacu, cu rânjetul lui caracteristic, i-a explicat cum a scăpat de dosarul penal - pentru că, anul ăla, termina dreptul! și datorită faptului că s-a găsit înregistrarea camerei de supraveghere, unde se vedea cum baba juca fotbal, cu damblagitul de câine! 

   Nu au rămas prieteni, pe durata celor trei ani, de detenție, ai lui Dinu! Pentru că devotatului Malacu nu i-a plăcut să fie amic cu unul care s-a îmbătat așa tare, că s-a pârțiit la trecerea primului- ministru!

GHINION!

Ce ghinion! ca întro țară, fără de pereche,

Să fie boși, cei doar întro ureche!

Și aia bleagă și cam nespălată!

Ar trebuie, mai des, zmucită și frecată!

Ce ghinion! ca pe-un meleag străvechi,

Să aibă surdul, o droaie de urechi!

Iar mutul, să declame, în dezmăț, minciuni!

La naiba cu prostia, oameni buni!

Tot ghinion - ne credem niște săraci reduși,

Care stau, smirnă! acolo unde-s puși!

Că trebuie, să stăm doar aplecați,

În fața, a tot soiul, de... -ngâmfați!

O fi cu ghinion, să fii Muntean?

Oltean sau Maramureșan?

Moldav? Sau un Maghiar născut?

Atunci, ce mama  naibii, ne-a păscut?

De ce să ținem, noi, acest ison,

Dacă ne poartă, vezi Doamne! ghinion?

E un cuvânt! Și nu-i prea remarcat!

De asta, mă irit! Și m-am cam enervat!

Ce simplu e, să zici că-i ghinion!

Pare metaforă! Sau, poate un dicton!

De fapt, e umilință! Dispreț! Zero barat!

Culmea, n-ai dreptul, să fii nici supărat!

De caracter, demult, m-am dezbrăcat!

Nu vreau să mai trăiesc, dintr-un etern oftat!

M-am dezumflat, cu zgomot, ca sifonul-

De ce să mă tot pască, aiurea, ghinionul?

Nu-i vorba, doar, de ghinion! Mai sunt cuvinte

Care mă ard! În suflet și în minte!

Noi le-am lăsat, să intre, pe sub piele,

De nu putem scăpa, în veci, în pururea, de ele!

Hoți! Hoție! Necazuri și prostie!

Dezamăgire! Ură! Lene! Sărăcie!

Neliniște! Tăcere!Umilință!

Descurajare! Scârbă! Neștiință!

Dar, ghinion! n-avem vocabular,

Dar avem suflet! E vesel și hoinar!

Avem, în straiță, dosite și de pus pe rană,

Cuvinte, ce ni-s inimă și hrană!

Avem iubire, neam, frăție, demnitate!

Speranță! Viitor! Credință și dreptate!

Așa că, ghinion! Cel care-l pomenește

Să-l aibă, toată viața, în pat, de și-l dorește!

Dar, uite-așa! se crede de bon -ton

Să dai, din ghinion, în ghinion!

Și, fiecare, înțelege, în felul lui, cuvântul!

Și-atunci, să nu te-ntrebi-

Cum ne-o răbda pământul?