MARELE ZID ROMÂNESC!

    Pe șestache, să nu se prindă papuașii români, o delegație de oficiali, formată din politicieni din toate partidele parlamentare, neparlamentare și extratereste, a fost lansată acolo unde sunt de obicei, adică în aer! Nu era corect să mințim și noi, zicând că în cosmos, pentru că ei nu știu decât ce cunosc!

       De pe orbita navetei “Ursus”, zisă, cu subtilitate mioritică, “spațială”,  alta nefiind, închiriată în baza unei rectificări de buget, călătorii atemporali, cosmogonali și amorali au vrut să vadă Marele Zid Chinezesc, despre care, în Teleorman, s-aude că s-ar vedea de pe Lună. Și cum era în luna Decembrie, s-au chiombelit, să vadă Zidul, deși e doar o teorie neverificată, cu vederile din spațiu, cu excepția partidelor românești aflate la guvernare după 1989, cine a mai fost pe Lună?!?

            N-au văzut nici măcar un găinaț de cioară, dar, reveniți cu picioarele pe Pământ, lăsându-și capul acolo, le-a trecut prin singura minte aflată în delegație, să intre în Cartea Recoardelor, cu o construcție care să-i bată la fundișor, funduleț sau popo-fund,(nu știau precis cum să spună) pe cei cu ochii mici, asiatici, care mișună și printre noi, prin piețe, târguri și oboare. Concret, dacă nu pot face un kilometru de autostradă, fără să se rupă-n figuri, n-ar putea face, barem, un zid, că, slavă Domnului, “lipeli”, avem destule?

            Inițial, s-au gândit să-l facă din lemn! Că cică s-ar mai găsi păduri pe undeva! Dar estimarea cheltuieilor cu lemnul, depășind cu mult cât se fură din păduri, cu acte-n regulă, le-a zbârlit chelia la foarte mulți – dacă consumăm tot lemnul, pentru zid, de unde mai furăm și noi? Așa că au renunțat, mai ales că lemnul este inflamabil și te poți arde, fiind pus la zid!

          Niște companii străine au venit cu ideea să se facă zidul cu deșeurile rezultate din extracția de minereu românesc: noi le dăm aurul, ei ne dau munții de deșeuri, să facem ce vrem cu ele. Idee care n-a prea prins, au sărit niște ecologiști, să spună că puteam face două ziduri, nu unul, cu toate deșeurile pe care ni le-au trimis alte state, să avem noi grijă de ele, pe ei îi costau prea mult și poluau și mediul. După ce ecologiștii au primit ce vroiau, proiectul a fost înmormântat cu grijă, preferându-se ca Marele Zid  să aibă la temelie cât mai multe proiecte nefezabile.

            Până la urmă, a rămas ca Marele Zid  să fie făcut pe hârtie! Nu din carton, că s-au mai făcut niște școli, blocuri și spitale, din carton, și acum trebuiesc dărâmate. Și nu din hârtie, costă prea mult să faci turnulețe de hârtie, fără să te murdărești și fără să te uzi! Mai bine ies avioanele din hârtie! Așa că proiectul se află stadiul de studiu de fezabilitate, cum îi știm noi pe-ai noștri, acesta urmând a fi finalizat după eclipsa de Lună din 2042!

          N-am spus cât de lung trebuie să fie Zidul? Vreo 8 metri, cu tot cu cabina unde se dă bilete! Că va fi făcut în parteneriat privat: statul face zidul și partenerii, îl întrețin și-l vopsesc! Și iau banii pe bilete, că, de obicei, “biletele “ le iau alții, nu cei care muncesc! Trebuie să scoatem bani, să-i punem în locul celor pe care îi împrumutăm de la băncile comerciale! Dacă chinezii au făcut Zidul împotriva hunilor și a mongolilor, noi n-avem nevoie de cineva care să ne apere? Facem, și noi, ceva, acolo, mic și cu moț, să vadă UE că suntem inventivi! Ce? lor le-a trecut prin minte vreun Zid? O tot freacă cu spațiul Schengen, și nu pun o cărămidă, undeva!  Las’ că le arătam noi, românii, cum e cu separația puterilor în stat! Unde nu găsim soluție, facem zid! Cum fac politicienii, când e vorba de pensii și salarii speciale!  Zid cu suflete de piatră, nu din sufletu-n Rai!

         Până ne apucăm de Marele Zid, să vedem ce naiba facem cu ăsta pe care îl avem! Că, de aproape 30 de ani, tot cârpim la Zidul care desparte fraierii, de tupeiști! Zid, care e văzut de pe Marte! L-am construit să ne apere de prădători și, când colo! i-am închis în curtea noastră! Ba am mai turnat și porți mari, să poată intra prădătorii externi, cu bocancii! Turnurile de pază au devenit cluburi, Drumul Mătăsii s-a transformat în drum județean nefinanțat! Nu-i știe nimeni lățimea, iar înălțimea e bănuită ca depășind pe cea a Catedralei Mântuirii Neamului! Nu mai e nevoie de semnale cu fum, cum făceau chinezii, dar cum făceau și strămoșii noștri, când rămâneau fără tutun, au ars prea multe prin focul timpului, ca să se mai alerteze cineva!

            Marele Zid Românesc va fi cea de-a 18 minune a lumii! Până atunci, puneți mână, de la mână, de faceți economii, să le - ajungă ca să-l pună pe chituci!          

SĂ TACI, CÂND VORBEȘTE EL!

   Eram în practica anuală, când ni s-a spus că vom merge la o mare unitate agricolă, unde vom putea vedea echipamente de ultimă generație și vom observa, la lucru, oameni supra-calificați și super-devotați meseriei lor.

      Conduși de un coleg din an terminal, care se documenta pentru proiectul de diplomă, ne-am înghesuit ca oile în duba pusă la dispoziție de unitatea respectivă, vehicul cu care făceau aprovizionarea cu piese, pe câmp, sau se căra hrană, la muncitori, atunci când nu puteau ajunge la cantină.

-Vă va da toate precizările necesare Vasile, cel mai vechi mecanic al nostru, om de bază și un exemplu de profesionalism! ne-a informat managerul, vădit nemulțumit că, în loc să-și vadă de-ale lui, trebuia să se ocupe și de niște țângăi cu caș la nas.

Principalul scop al vizitei era să vedem în funcționare un Diesel-generator de 2300 kw, folosit de unitate în caz de întrerupere a energiei electrice, ceea ce nu era, deloc, imposibil, dar nici de dorit, fiind echipamente în funcțiune, ale căror oprire ar fi cauzat pierderi irecuperabile. De fapt, motorul respectiv nu funcționa în acel moment, n-avea de ce, dar putea fi pornit, la mersul în gol.

Nea Vasile Specialistul ne-a dus în hala în care era agregatul, și, după ce ne-am postat în jurul lui, a început explicațiile:

- Ca să funționeze măgăoaia, tre’be să pape motorină!

Aici, în polobocul ăsta...!

- Adică tancul de combustibil!... sări tipul cu proiectul, dornic să arate că știe.

- Eu vorbesc, nu tu!  îl puse la punct Vasile.- Deci, din rezervorul ăsta, vine motorina, trece prin tulumba asta mare și urâtă...!

-...filtrul grosier de combustibil! nu se putu abține ăl dinainte.

- Parcă ți-am spus că eu vorbesc! Deci, din tulumbă, trece prin mațul ăsta gros...!

- ... tubulatura de alimentare, care duce la filtrul fin!

- Bă! tu nu taci? Deci, trece prin mațul ăla, prin cocîrlia asta și ajunge motorina singurică în ....

- ...pompa de injecție? Dar cum, prin cădere liberă, sau cu ajutorul unei pompe de transfer?

- Să vezi ce cădere îți dau eu, dacă mă mai întrerupi! Tu să taci, când vorbesc eu, că eu sunt șeful, aici! Tu te pricepi la ceva?

Celălat ridică din umeri, semn că nu prea!

- Atunci, să taci! Că eu sunt tractorist de douăzeci de ani! Mie să nu-mi vorbești de sus, cu cuvinte din alea, gonflabile! Ia zi! asta ce e?

- Nu știu! Să fie o turbosuflantă?

- Vezi, dacă nu taci! Să vorbești atunci când știi, nu când te mănăncă limba!

Noroc că pe Vasile Specialistul l-a chemat șeful lui - se spărsese, undeva, o conductă de ulei, și era nevoie de specialist!

N-am avut norocul să vedem cum funcționează echipamentul! Nici măcar să ne lămurim din ce-i compus, cu fiecare instalație în parte, despre care știam prea multe! Teoretic,  doar, la fața locului ne uitam ca mâța, la calendar!

Am aflat, mai târziu, că managerul a trimis o adresă, prin care cerea să nu i se mai trimită studenți, pentru că, pe lângă faptul că-s neprofesioniști, mai sunt și nepoliticoși cu angajații săi!

CUM AR FI…? SĂ VINĂ TOATE, LA RÂNDUL LOR, NU DUPĂ MILENII? NE-AM PLICTISI, N-AM AVEA CE BÂRFI!

     Proverbele și zicătorile noastre nu chiar întotdeuna sunt pe bune, mai sunt și fake-uri! Nu mă prindeam de asta, dacă Pavel Coruț, despre care circulă părerea că nu-i sunt toți boii, acasă, nu ar fi exemplificat cazuri, în ale sale cărți, și astea, luate de fiecare, după cum stă cu urechea! Nu o să dau decât un exemplu - CAPUL TĂIAT, SABIA N-O PLEACĂ! Pardon - CAPUL PLECAT (CU SORCOVA), SABIA NU-L TAIE! Un îndemn binevenit la pupincurism, s-ar traduce că dacă taci și-nghiți, n-o iei în “sfeclă”/ „mufă”, etc!

      Și așa ajung la MAI BINE MAI TÂRZIU, DECÂT NICĂIERI! Sau DECÂT NICIODATĂ, depinde de variantă! Iată de ce mă bucur : Ordonanța Guvernului nr. 9 din ianuarie 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 449/2003 a fost, în sfârșit, adoptată! Prin Legea nr. 353 din  27 decembrie 2018! Adică, după proaspătul Crăciun! Să mai zică cineva că n-a primit daruri de după sărbători!

            Care-i șpilul cu legea 449/ 2003? E taman aia care se ocupă cu vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora și cuprinde cel mai mare procent de produse vandabile, la care, cu stimă și regret, ne bucurăm de garanția aia nenorocită! Adică se referă la acel produs care este bun material mobil a cărui destinație finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă. Cum e vuvuzeaua, ciocanul de lipit, cureaua, ceasul, fesul, sicriul și scaunul de la WC! Nu intră sub incidența prevederilor legii bunurile vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau pe baza unui alt act emis de autoritățile judecătorești, apa și gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă și energia electrică. În resturi, aici intră mai mult, decât destule! Nu crăpelnița ne aduce la sapă de lemn, ci taman o parte dintre produsele de mai sus, că de ce n-ar avea românul o gaură-n fund, televizor în fiecare cameră, polizor pentru bărbă și o lipsă de săpun, de care unii se tem ca de Doamne Ferește! Că veni vorba, acum trei zile, în microbuzul  de la capitala de județ era o atmosferă parlamentară, adică dormeam cu toții, nu și șoferul! Până a urcat unul care a trecut, ultima oară, pe la 322 km, de ultima sursă de apă! Aerul devenind irespirabil, noroc că n-a mers decât o stație, simțeam cum Niagara dă să iasă din mine! Chiar și după ce a coborât, situația n-a fost mult prea roz, s-au dezumflat și pneurile, din cauza asta! Cetățean European, ce credeați!

     Ei, bine! săpunul nu intră aici! De aia nu-i folosit, n-are garanție! Dar intră toate electrocasnicele, casnicii și multe alte ciurucuri, care ne… ambalează, să le cumpărăm. Legea asta a mai fost modificată, așa că mofturoșii pot urla că nu era nicio pierdere, cu toate că fiecare ia din fiecare lege, cam ce vrea, după cum și cei care fac legile, le dau după piersic, și nu după Florin Piersic! Să vedem împreună cam ce înțelegem din legea proaspăt legată de-o vechitură: - la articolul I punctul 6, alineatul (6) al articolului 11 se modifică și va avea următorul cuprins: "Vânzătorul are aceleași obligații pentru produsul înlocuit ca și pentru produsul vândut inițial, dar în baza garanției legale de conformitate." Oare să fie faza aia, de înlocuire a produsului, cu unul nou, când nu se mai poate repara măgăoaia? Că se obișnuia să se facă înlocuirea, dar pe garanția produsului dus dintre vii, chit că mai rămâneau două luni până ieșea din garanție! De parcă ăla, noul, era, și el, pe moarte! Da! dar după termenul de garanție, trebe să scoți banul din ciorap, nu mai e pe gratis! Dacă se strica robotul de bucătărie, decât să-l repari, mai bine tăiai din banii de mare și-ți luai alt robot! Ceva mai e neclar, dar merge!

La articolul I punctul 9, alineatul (3) al articolului 20 se modifică și va avea următorul cuprins: ”Certificatul de garanție, emis pe baza garanției comerciale, trebuie redactat în termeni simpli și ușor de înțeles."! Ce frumos sună! Pe înțelesul tuturor! Simplu! Fără termini științifici, cum ar fi “decaparea vibrochenului se face cu soluție tensioactivă”(exagerez voit!)! Să priceapă tot analfabetul, pe unde-i gaura și muștiucul! Stop engines! Termenii nu sunt pentru savanți, dar nici pentru troglodiți, toate informațiile adresându-se consumatorului MEDIU! Nu medium, mediu! Adică cel care n-a adormit de tot, la orele de fizico-chimie și nu s-a dus doar la alea de educație-și-fizică!

La articolul I punctul 9, după alineatul (3) al articolului 20 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "Toate costurile privind garanția comercială, inclusiv transportul produsului în vederea recuperării prețului plătit de consumator, se suportă de către vânzător." Am pus-o! Dar iar vă bucurați de pomană, că nu se pune dacă tigaia nu-i neconformă, adică n-are bubițe de la manoperă sau de la material! Așa, că nu-mi place culoarea și neveste-mii nu-i place cum dă cu ea, când se supără, nu mere! Tigaia trebuie să aibă partea ei de garanție, nu că am dat cu ea de perete și curge uleiul din ea! Nici că epilatorul smulge părul și nu-l gâdilă, să cadă singur! Și mai lăsați faza cu garanția, când vi se pune nodul în gât, găsind același produs, la preț mai mic, în altă parte! Asta e, cine nu belește ochii…! Oricum, obrazul subțire, cu cheltuială mare, se ține!

 La articolul I punctul 10, alineatele (1) și (2) ale articolului 21 se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 21. -(1) La cererea consumatorului, certificatul de garanție, emis în baza garanției comerciale, va fi oferit în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil și accesibil acestuia.(2) În cazul în care certificatul de garanție, emis în baza garanției comerciale, nu respectă prevederile alin. (1) și ale art. 20, valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul având dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condițiilor incluse în declarațiile referitoare la garanție."

Să fie clar - chiar fără certi-ficat de garanție, tanti bormașina și mașina manuală de tocat cărniță tot au garanție legală de conformitate! Doar că trebuie dovedită proveniența, tipul și culoarea fericirii! De aia sunt: număr de lot, serie, caracteristici, marcă și datele lu’ăla care dă de dracu’, dacă merge precum râșnița! Dar cel mai bine e să cereți certificat de garanție și să nu plecați din magazin, fără el, chit că vânzătorul face spume!

Și acum am ajuns la ce-i mai nasol: am pupat în bot ultimele modificări ale legii 449, dar ne prefacem să le știm pe toate celelalte minuni din minunata lege, de ne batem și cu Sarsailă, când e vorba de drepturile noastre! Pe bune? chiar știți? Să ridice cineva mâna și să spună dacă știe care-i ordinea de aplicare a măsurilor reparatorii, la acordarea  garanției! Ho! nu căutați pe Net, ziceți așa, din memoriam garantatum!

Mai discutăm pe legea asta, dacă sunteți interesați!  

PIC, CU PIC, NU FACI NIMIC! TRECI DIRECT LA GĂLEATĂ!

Picătura chinezească nu a fost inventată de chinezi, ci de daci, după ce Burebista le-a scos sufletul, odată cu viile! Tot întorcând poloboacele, cu fundu-n sus, săracii daci s-au simțit torturați! Urmașii lor de azi nu iartă nici acum ultima picătură, de frică să nu rămână terorizați. Dar, unii, ceva la cap, tot au!
______________________________



       Pentru că mai consumam apă de pucioasă, înainte să dea boala țânțarului anofel, în cișmele, întro așa-zisă bună zi, mă îndreptam către adăpătoare, când văd, la vreo 15 pași în fața mea, un nene ierbivor! Adică tocmai rezema iarba de pe marginea drumului, cu precizarea că strada respectivă nici acum nu e asfaltată, deși a crescut gradul de impozitare!
    În spatele lui, și-n fața mea, mai era un tânăr inimos, care îi urmărise traiectoria curbilinie, înainte de parașutare, și, ca și mine, văzuse cârjele! 
    Ne-am grăbit amândoi să-l repune pe făgașul normal, descoperind, când l-am ridicat, că avea jumătate de față normală, și jumătate, numai sânge! Evident, nu-l puteam lăsa acolo, cu fața aia, treceau copii spre grădiniță și făceau în pat. Lipsită de suflet, relatarea, nu-i așa? Dar alta, n-am, individul paralitic și jupuit fiind rupt de beat, de mureau muștele în jurul lui! 
    Eu, ca eu, ieșisem după apă, dar tânărul se ducea la muncă! Și cum bețivii, nu știu dacă ați observat, cântăresc cu 15 kile mai mult decât cântăresc în mod obișnuit, nu a vrut să mă lase să-l car singur, dacă mă îmbătam și eu, și muream din cauza inhalării, prin pori, a respirației bălăngănitorului pe ape tulburi!    

Ne-am chinuit vreo 25 de minute să-l ghidăm spre casă (cca 50 m), tânărul cunoscând personajul, așa că am aflat că Rangoon (de la beat rangă!) locuia chiar lângă cișmea.

    Încăpățânat, băutorul nu voia să-și mențină poziția verticală, se smuncea ca râma-n cârlig, așa că l-am mai scăpat și noi, de câteva ori, din fericire, fără daune ireparabile.

   Când am ajuns în fața porții sale, eram transpirați, ofuscați, timorați și amprentați cu miasme, dar ne bucuram că am făcut o faptă bună - l-am adus, parțial întreg, acasă, dar nu din vina noastră.

    Nu ieșea nimeni, am bătut cu o piatră în țeava de la gaz, după ce am răgușit urlând. Nenică sforăia lângă propriul gard, insensibil la eforturile noastre. După ce ne-am plictisit, a ieșit o femeie, presupusă a fi doamna casei, care ne-a privit suspicioasă, cu o mătură cu coadă lungă, în mână!

    Oftând ușurați din multe puncte de vedere, i-am spus că i-am adus  bărbatul, să și-l ia și să facă borș, cu el! Când a auzit, a dat drumul la o turmă de sfinți, dumnezei, candele, mame și părți anatomice, finalizând cu:

    - Să stea acolo, până îl iau eu! M-am săturat de el, e bolnav, nu-și ia medicamentele și bea, ca un porc! Nu e zi să nu vină acasă belit peste tot! Lăsați-l acolo, până putrezește! Dacă nu vă convine, duceți-l înapoi de unde l-ați luat!

     După care a intrat în casă!

   Noi, cei treji, ne-am privit întrebători, iar tănărul s-a scuzat:

     -Eu deja am întârziat!

      Și-a plecat!

      Eu mi-am umplut bidoanele cu apă și mi-am văzut, la fel, de treabă. N-am ajuns la colțul străzii, când am văzut că a ieșit femeia și l-a târât în curte, lăsându-l lângă gard.

         A treia zi, zăresc cârjele la intrarea în cârciumă, așa că trec pe partea cealaltă, să văd niște porci, zburând!