PIC, CU PIC, NU FACI NIMIC! TRECI DIRECT LA GĂLEATĂ!

Picătura chinezească nu a fost inventată de chinezi, ci de daci, după ce Burebista le-a scos sufletul, odată cu viile! Tot întorcând poloboacele, cu fundu-n sus, săracii daci s-au simțit torturați! Urmașii lor de azi nu iartă nici acum ultima picătură, de frică să nu rămână terorizați. Dar, unii, ceva la cap, tot au!
______________________________



       Pentru că mai consumam apă de pucioasă, înainte să dea boala țânțarului anofel, în cișmele, întro așa-zisă bună zi, mă îndreptam către adăpătoare, când văd, la vreo 15 pași în fața mea, un nene ierbivor! Adică tocmai rezema iarba de pe marginea drumului, cu precizarea că strada respectivă nici acum nu e asfaltată, deși a crescut gradul de impozitare!
    În spatele lui, și-n fața mea, mai era un tânăr inimos, care îi urmărise traiectoria curbilinie, înainte de parașutare, și, ca și mine, văzuse cârjele! 
    Ne-am grăbit amândoi să-l repune pe făgașul normal, descoperind, când l-am ridicat, că avea jumătate de față normală, și jumătate, numai sânge! Evident, nu-l puteam lăsa acolo, cu fața aia, treceau copii spre grădiniță și făceau în pat. Lipsită de suflet, relatarea, nu-i așa? Dar alta, n-am, individul paralitic și jupuit fiind rupt de beat, de mureau muștele în jurul lui! 
    Eu, ca eu, ieșisem după apă, dar tânărul se ducea la muncă! Și cum bețivii, nu știu dacă ați observat, cântăresc cu 15 kile mai mult decât cântăresc în mod obișnuit, nu a vrut să mă lase să-l car singur, dacă mă îmbătam și eu, și muream din cauza inhalării, prin pori, a respirației bălăngănitorului pe ape tulburi!    

Ne-am chinuit vreo 25 de minute să-l ghidăm spre casă (cca 50 m), tânărul cunoscând personajul, așa că am aflat că Rangoon (de la beat rangă!) locuia chiar lângă cișmea.

    Încăpățânat, băutorul nu voia să-și mențină poziția verticală, se smuncea ca râma-n cârlig, așa că l-am mai scăpat și noi, de câteva ori, din fericire, fără daune ireparabile.

   Când am ajuns în fața porții sale, eram transpirați, ofuscați, timorați și amprentați cu miasme, dar ne bucuram că am făcut o faptă bună - l-am adus, parțial întreg, acasă, dar nu din vina noastră.

    Nu ieșea nimeni, am bătut cu o piatră în țeava de la gaz, după ce am răgușit urlând. Nenică sforăia lângă propriul gard, insensibil la eforturile noastre. După ce ne-am plictisit, a ieșit o femeie, presupusă a fi doamna casei, care ne-a privit suspicioasă, cu o mătură cu coadă lungă, în mână!

    Oftând ușurați din multe puncte de vedere, i-am spus că i-am adus  bărbatul, să și-l ia și să facă borș, cu el! Când a auzit, a dat drumul la o turmă de sfinți, dumnezei, candele, mame și părți anatomice, finalizând cu:

    - Să stea acolo, până îl iau eu! M-am săturat de el, e bolnav, nu-și ia medicamentele și bea, ca un porc! Nu e zi să nu vină acasă belit peste tot! Lăsați-l acolo, până putrezește! Dacă nu vă convine, duceți-l înapoi de unde l-ați luat!

     După care a intrat în casă!

   Noi, cei treji, ne-am privit întrebători, iar tănărul s-a scuzat:

     -Eu deja am întârziat!

      Și-a plecat!

      Eu mi-am umplut bidoanele cu apă și mi-am văzut, la fel, de treabă. N-am ajuns la colțul străzii, când am văzut că a ieșit femeia și l-a târât în curte, lăsându-l lângă gard.

         A treia zi, zăresc cârjele la intrarea în cârciumă, așa că trec pe partea cealaltă, să văd niște porci, zburând!