marți, 17 septembrie 2019

OARE...?


     Căsnicia lor luase o turnură ciudată – un soi de coabitare, unde fiecare aduce bani în casă și face ce-l taie capul! După plecarea fiului cel mare, fusese relativ bine, dar după ce a plecat și mezinul, o răceală inexplicabilă pusese stăpânire pe amândoi, de parcă sufletele lor dezertaseră și fugiseră odată cu copiii.
            Când mai erau doar câteva zile până la nunta fiicei patronului, ea își făcuse bagajele și anunță că pleacă câteva zile la mezin, în Brazilia, lăsându-l, fără discuții, să se descurce cu prezența la nuntă.
       Așa că iată-l împopoționat, coborând din taxi, întrebându-se ce caută acolo, de unul singur. N-apucă, însă, să-și îndrepte cocoașa, că se trezi înșfăcat de braț de colegul său, G., un burlac convins și c-un pic de burtă:
            -Mamă!  ce de “floricele” frumoase și singure! Facem tandem la agățat?
            Nu-i prea plăcea ideea cu „floricele”, cum le zicea G., pentru că le consuma repede, ca pe popcorn, dar, decât solo fără vioară, mai bine la pian, cu coarde!
       O lume fandosită, cu mulți îmbogățiți din afaceri dubioase și cu expansivi alcoolici, asta îi aștepta în seara asta, dar G. părea a fi în mediul lui, spre deosebire de el, care nu avea chef de ceva. Era aici, nu pentru că s-ar fi temut de dușmănia patronului, ci pentru că-i purta acestuia destul respect, ca să n-o facă. Nici ideea că vor dormi  în hotelul acela spectaculos, nu-l făcu mai fericit. Se pregăti să suporte o veselie, care nu era a lui și nici nu-i putea abate gândurile de la viața lui cea searbădă!
            Nedezlipite ca două surori gemene, cele două tipe de alături, o șatenă și-o blondă, păreau că sunt absente și că fac o favoare celor din jur, cu prezența lor. Doar că le suprinsese că aruncau priviri atente în jur și chiar zâmbiseră către ei doi, fără motiv. Cineva răsturnă un scaun și el, încercând să-l ridice, se trezi față-n față cu șatena, ai cărei ochi surprinzători de albaștri încercau, parcă, să-i pătrundă în interior:
            -Mulțumesc! dar puteam să mi-l ridic și singură!
         Glasul femeii îl zgârie, ca o ghiară, pe sufletul care, brusc, se înmuie și se desfăcu precum un pepene crăpat – vocea era caldă, deși se vru una dură! El simți căldura și uită, pentru  clipă, de problemele lui, ca să se scufunde în ochii ei.
         Nu peste multă vreme, el, cu G. și cu cele două frumoase, trecură la glume și discuții fără sens, dar dansul îi făcu să capete câte-o pauză, după care reluau de unde rămăseseră. Blonda era mult mai bine făcută, dar nu avea pic de căldură, cum se comporta și vorbea, și, în plus, părea să-l placă pe G. Șatena, în schimb, nu scăpa niciun prilej să fie expansivă, determinându-i să izbucnească în râs, chiar și atunci când nu aveau motiv.
            El uită curând de grijile sale și fu silit să recunoască faptul că tipa îi plăcea, pentru că-l făcea să se simte el, însuși, și să uite de căsnicia lui eșuată. Spre dimineață, când petrecerea se sparse, tocmai se întreba cum se vor termina lucrurile, când cele două femei anunțară că se retrag în camerele lor. Se îmbrățișară, ca niște buni prieteni, și se despărțiră.
El se trezi singur, în camera lui, gândindu-se la șatena cu căldură-n glas – și-ar fi dorit-o aici, cu el, îmbrățișați în întuneric, după...! I se păru că i se usucă gura, la gândul că nu-l mai interează ce face și ce crede nevastă-sa, dorind-o foarte mult pe tipa de care tocmai se despărțise.
Și, când termină de oftat, bătaia în ușă îl făcu să tresară – visa, oare? Deschise ușa și de pe coridorul  în penumbră, se furișă un duh, care-l cuprinse-n brațe și-l duse în lumea dorințelor nestăvilite!
 A doua zi, când se trezi, era singur! Mai să creadă că ce se întâmplase, fusese un vis! De mult timp nu se mai simțise așa fericit și puternic!
Și, exact când omul din el se bucura, se auzi cineva bătând în ușă - era G. roșu, la față, care venea să-i povestească ce noapte de feerie, avusese!
Drumul spre casă fu unul lung și amar, cu toată sporovăiala neînțeleasă, a lui G. – de când acesta  îi povestise cum făcuse sex, până târziu, cu șatena, și ce minunat fusese, lui i se răsturnă lumea, cu fundul în sus! Crezuse că o ține în brațe pe șatenă, când, de fapt, fusese blonda! Și că așa trăseseră fetele, la sorți, cu cine să se culce!  Mai ales că aparțineau de o firmă de însoțitoare, angajată de patron să facă treburile să meargă bine!

ATÂTA POT! ATÂT SE POATE!

Dezamăgit, ca Diogene,
Stau în butoiul cu sufleu.
Dau, să mă scarpin în izmene,
Să văd dac-am rămas tot eu!
Mi-e pielea galbenă și rece,
Mi-s oasele din lut prea moale,
Mi-e capul greu și nu îmi trece,
Că mintea a pornit la vale!
Lumea, în juru-mi, e compot:
Atît se poate!  Doar atâta pot!”

Ni s-a întins o cursă deșănțată-
Pe lângă stână, zace și-un vulpoi!
Lângă o ceapă iute, degerată,
Se toarnă miere! Se pune întrun butoi!
Colea e drumul, plin de aberații,
Lângă o groapă veche, de gunoi,
Se-adună-n cerul plin de ulcerații,
Doar îngerii de gală! și moroi!
Și-atunci răsună glasul de netot:
„Atât ați vrut, musiu! Atâta pot!”

Că sunt atâți neoameni, nu e nou!
Că se-nmulțesc mereu, ca după ploaie,
Nu-i secret! Să faci, din bivol, un erou,
E ca și cum l-ai fierbe în tigaie!
De ce să aruncăm cu pietre în altar?
De ce nu recunoaștem c-am greșit?
Că ni se datorează plinul de pahar
Și că primim, doar ceea ce-am cerșit?
Ne mai mirăm că am luat-o-n bot?
„Atâta au putut! Atâta, pot!”

Și-s pline diminețile de boli!
Iar zilele durează cât un veac!
Soarele răsare din doi poli,
Iar noi n-avem, la suflet, nici un leac!
Ne-am învățat cu greul și samarul,
Cu nepăsarea, scârba, leneveala!
Am ridicat statui, la ditamai măgarul,
Am înghițit minciuna și prosteala,
Fără să ținem cont de sănătate-
„Atâta s-a putut! Atât se poate!”!

Doar că-ntro bună zi, o mă ling pe bot
N-o să spun - Mi-e silă! Nu mai pot!”!
Că doară nu degeaba m-am trudit,
Ca să rămân, ca porcul izmenit!
Și-or fi închipuind ei, unii, ce socot,
Că dacă am putut, o să mai pot!
Nu pun la socoteală, că sub ghiață,
Mai curge apă multă! Mai e viață!
Și n-o să pot răbda rușinea de pe spate!
Așa că n-o să rabd, s-aud că nu se poate!

DE TRECI PODUL...!


    De sus, din sat, priveliștea era de vis: dealul cu case răsfirate cobora repede în vale, prin pădurea deasă, până la pod. Dincolo de pod, alt deal se ridica, la fel de repede, doar că lipsea pădurea. El ținea în spate stâna și drumul ce șerpuia o vreme, pe malul celălalt, urmând apa fremătătoare, după care urca către zare, unde își pierdea urma. Un mic colț de Rai, cum spusese pictorul ce stătuse, vara trecută, aici, ducând apoi cu el peste 30 de picturi care  aveau să-i aducă faima și averea.
Prima oară, au apărut 4 mașini, dintre care una fățoasă și alte 3, de teren. Dar nici astea nu păreau a fi niște hodoroage pe roți, mai ales că nu erau înmatriculate pe la noi. Au coborât o mulțime de oameni, făcându-l pe cioban să se întrebe ce conductă de omenire, s-o fi spart chiar la ei în sat. Au montat niște corturi și două zile au tot măsurat și însemnat, de era nea Ilei, ciobanul, care căsca gura, la ei, să-și piardă oile întro râpă. După care au plecat, iar căprioara care se adăpa zilnic, din pârâu, a revenit la adăpătoare. Sătenii, care a ținut sub observație valea și podul, unde erau intrușii, au răsuflat ușurați, neînțelegând ce se întâmplă.
O lună mai târziu, nu mai puțin de 12 mașini negre, au invadat valea. Pe pod s-a oprit una fățoasă, din care a coborât un individ pus pe arcuri, pesemne, din cauza burții care părăsise cureaua. Dom’ ministru venise cu alaiul lui de scutieri, în timp ce  primarul făcea temenele, în jurul lui, coborât din rabla lui de Opel. Ciobanul se nimeri cu oile chiar lângă pod, dar nu apucă să treacă – drumul era plin de personaje ofuscate și tremurânde, cu excepția ministrului, care-și făcea răcoare, cu un contract. Nea Ilei ajunse, astfel, să fie martor la schimbarea zonei, cu aportul marelui ministru, plus - la cuvântarea acestuia:
-Locul e bun, vom obține, cu ușurință, banii! Mare minune, banii ăștia - jumate, finanțare de la stat, jumate, de la UE! Parcul de distracție de aici trebuie să bată Disneyland-ul, așa că aveți grijă! Iar, tu cumnate, începând de azi, te ocupi de toate, până se termină! Ori proiectul, ori banii! Dacă-l finalizăm, de parc se va ocupa fina!
 Ciobanul se miră – ce parc de distracție, pe coclaurii ăștia? Apoi dacă mai sunt în sat vreo 10 - 12 tineri, și ăia cu gând de ducă! Vru să comenteze, dar nu apucă:
-Dă-i dracului pe toți! se răsti ministrelul. Și ce dacă nu trece nicio autostradă, pe-aici! Uite ce loc frumos, numai bun de-o vilișoară! Facem și noi, ce-au făcut și cei dinaintea noastră – mușuroaie! Ia să vedem dacă ridică cineva ciocul!
Nea Ilei îndrăzni să ridice glasul:
-Apoi, locul nu-i...!
-Ăsta cine dracu’ e? se răsti ministrul, nelăsându-l să vorbească
-Aș vrea să spun…! mai încercă o dată, ciobanul, dar fu luat pe sus și dus direct în pădure de către niște mușchiuloși, care uitară să se prezinte.
A doua zi, nea Ilei primi ordin de evacuare - să-și mute stâna în 48 de ore, că terenul nu-i al lui!
Șase luni, la pod fu mare șantier: podul fu lărgit, pădurea dispăru cu tot cu drujbe, drumul se lăți și el, lăsând zona de lângă el o jale amară - numai șanturi și gropi. Căprioara fu călcată de un excavator, iar albia pârâului fu mutată vreo 8 metri, mai încolo, dispărând, în schimb, vegetația care-l mărginea. Apărură niște tranșee, drept fundații, care se umplură cu apă, la prima ploicică, dar lucrările încetară subit – lipsă de fonduri! Sătenilor le reveni sufletul acasă – cimititirul scăpa, deocamdată, de strămutare! Ar fi fost a doua, după cea care se făcuse, când satul se mutase de pe vale, pe deal.
După 4 zile de ploi abundente, podul se așeză de-a curmezișul, încercând să se țină c-o mână, de malul ce se măcina. Apele, întâlnind noi obstacole, se ridicară până la doi metri, peste pod, nivelând gropile pentru fundații. Satul nu mai avea nicio legătură cu localitățile învecinate, cum nu avea nici cu vreun doctor, polițist sau primar. Colțul de Rai devenise Gaura Diavolului!
Numai ciobanul reuși să comenteze:
-Eu am vrut să le spun, că de-aia am mutat satul, pe deal, că ne luau viiturile, dar nu m-au lăsat! Bine că s-a găsit umflatul ăla să spună că trebuie să se țină de programul de investiții, fir-ar ei, a naibii, cu programele lor!

vineri, 13 septembrie 2019

SUNT UN TRÂNTOR, CU D MARE! (poezie pentru clasa a II-a, seral!)

Sunt un trântor, cu D mare!
(de la „dobitoc”!)
Și-mi cânt singur osanale!
(ca să am noroc!)
M-am născut în toamna șuie
(mama, m-o născut!)
Ca să iau,... în pălărie
(cât a încăput!)
Toate negrele păcate
(cât încape lista!)
Neamului! Chiar toate!
(de la Burebista!)
Am crezut că sunt bogat!
(toate-s ale mele!)
Dar, la urmă, am aflat
(zoaie și surcele!)
Că-mi fac planuri, fără rost!
(dacă-s dobitoc!)
C-am rămas un mare prost!
(și am minte, ioc!)
În loc, să mă perpelesc,
(mare tragedie!)
Eu, mai tare mă prostesc!
(mare fudulie!)
M-a făcut mama, putoare,
(nu băiat isteț!)
Și, de alții, nu mă doare!
(nici în funduleț!)
Stau eu, crăcănat spre lume,
(că am ce s-arăt!)
Las pe alții, pentru spume!
(că sunt bun la tăt!)
Știți voi? șalele mă dor!  
(că-i moale șezutul!)
Bine că nu-s vidanjor,
Eu sunt cu… vândutul!
Mi-au murit lăudători,
(i-am avut în plată!)
Primari, neică! Senatori!
(și-au făcut-o – lată!)
Mi se rupe de popor!
(că așa îmi e felul!)
Președinte, vreau să mor!
(brânza și cățelul!)
Dacă mâine ar veni
(dulce utopie!)
Altul, ce s-o potrivi,
(cu-astă nebunie!)
Mă ascund în păpuriș
(și mă dau deoparte!)
Să fac pană de tufiș!
(că nu-i pe dreptate!)

Dar să nu vă-nchipuiți,
Că-s așa de darnic-
Ăștia sunt buni la… nimic!
(Vă-nșelați amarnic!)