CANTINDATUL IDEAL

Pe fondul ultimelor schimbări, care nu aduc nimic nou, în ceasul al n-șpelea înainte de alegeri, mi-am ales candidatul ideal pentru a fi Preș‘Dintele tuturor romanilor, dacilor și popoarelor migratoare, care nu se mai liniștesc odată, pesemne că fondurile le sunt îndestulătoare! Nu pot să mă bucur, că nu știu, nici acum, ce pupăza lui Avram Iancu! ar putea moșmondi un președinte al Nostru, văd că n-are nimeni, idee, inclusiv cantindații!

Stau cu degetul înfipt în gurițion și fierb prin interior, acolo unde sapă ghimpele minții mele crețe, cu fundițe negre – Bre! e vreo ființă parțial umană, care să nu gândească la...fruntea ei, ci la poporul ăsta trădător și mâncător de lebede? Zic, și eu, așa! fără să-mi fete mintea curcani, fără jigniri verbăloase, că cam așa se vede din exterior – numai trădare și trădători, de la Burebista și până la Câmpia Turzii! Cu așa clasă de repetenți politici, greu mai vedem noi, crepusculul mioritic cu iz european! Mie se pare mie, sau vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem iar...? Continuați voi, că eu știu cum o să rămân!

Prin urmare, și-așa deci, era vorba despre ...cel mai iubit dintre pământenii români, plus cei plecați să înjure, prin alte straturi de civilizație, mamele celor care i-au făcut să plece. Și mi-am ales un cantindat, pe care vă las să-l ghiciți, dându-vă doar indicii:

-în prima fază, m-am gândit că cel mai potrivit ar fi cel care tocmai ar scăpa din pușcărie, fiindcă e învățat cu mulțimea, la grămadă, cu mâncarea pe banii statutului, cu tăcerile însingurate și cu mâncărimea de săpun. Ah! nu cu o condamnare de 3 ani jumate, ci cu una mai consistentă, pentru ucigași în serie sau violatori de profesie! Unul din ăsta, ar fi numai bun pentru preșe-detenție! pardon! președinție, că știe cum să ia pe fiecare! Aș prefera un violator, cum era Băsescu, care ne-a violat toate drepturile și a lăsat și manualul de instrucțiuni, pentru urmașii lui, și pentru urmașii urmașilor lui, în vecii – WC-eurilor ! Zât! ăia care-l apărați, că mi-e teamă c-o să-l regretăm, înjurându-l! Da’ să nu fie surdo-mut, să auzim cum ne violează și timpanele, nu numai veniturile!

-după aia, m-am gândit la un savant, ceva, a la Einstein! care să mai inventeze vreo formulă de prădat țara, că alea vechi, s-au foarte învechit. Se zice despre ăștia că sunt tari la teorie, dar stau prost la proba practică. Și-s tot timpul distrați, așa că o să ne distrăm și noi, ca și până acum, pe banii noștri! Dai un ban, dar stai în față, lângă omul de știință care a inventat roata și preșul! Și dusul cu Preș-ul!

-mi-a plăcut unul, care le zice, de le-omoară, adică nu zice mare lucru, că n-are ce! Ați văzut/auzit vreun plan de țară, nu una normală, că nu ține, ci doar una care nu cade-n muci? Cum o să fugim după alde Putin, nu ne punem în gură cu Trump și-o pupăm dulce, pe Merkel și tot neamul ei? Cum o să arunce cu harbuzul, Preș’dintele! când  rumânii de pe-afară, îs făcuți țîgani și borfași, de parcă “ai lor” reazemă câte-o ușă de biserică? Nuu! n-am auzit decât că-i nasol și că e rău, de parcă fiecare dintre ei a fost parașutat (Atenție! nu am zis PARAȘUTĂ!) din emisfera sudică, unde trăgea cu arcul în canguri! Cu excepția unor nevinoWați și a unor nevinoWaturi, unii dintre candidați sunt chiar politicieni români! Unii, chiar au și guvernat sau cam așa ceva! Nu mai vreau să aleg un Fost, că am fost destul de prost și altă dată!

Prin urmare, am ales – am să pun ștampila pe cel mai golan, mai hoț și mai mincinos dintre ei! Nu vă spun pe cine, să nu vă influențez (că veniți, după aia, când iese prost, cu satârul după mine!), dar alegerea mea este - cel mai ticălos dintre ei! Că s-a văzut că oricare ar fi, după, întoarce foaia! Și, dacă o întoarce, oricum nu poate fi mai nașpa, decât acum! Unde ești tu, Țepeș-Vodă…?

De fapt, dacă stau bine și gândesc cu cureaua, de ce m-ar interesa cine e Președinte, de mă duc să-l votez? Oricum iese cel care a primit ordin să iasă! Mi se schimbă mie, viața? Ne dă, la fiecare, câte doi saci cu știuleți? Sau miza e pentru cei care freacă marmelada, în țară și prin tufele de interese, de-afară?

Chitesc că, dacă ar fi ieșit un rinocer gonflabil, să candideze, care să aibă destulă notorietate, destui bani, să-și facă campanie, și destule dosare, să nu-l târnosească mânjiții neamului, ar fi avut toate șansele să stea la Co’ceni, pe cheltuiala noastră! Așa, om alege, până-om culege! Sumbră ipostază, zău așa!

La urma, urmei, ce importanță are pe cine aleg eu? O să iasă cel care trebuie! Nu cel care NE trebuie, s-a mai văzut! Dar, ca să nu zic că deja-s mort, am să mă duc la vot și-o să fac cum ziceam!  Adică prostii!

OMUL DE OŢEL

-Tată! nu mă mai satur să văd filmul ăsta, “Omul de oţel”! Ce tehnologie avansată şi ce imaginaţie, pe scenaristul ăla! Te face să fii mândru  că eşti om! Ai văzut filmul? Hei! ești aici, pe Pământ? De ce nu - mi răspunzi?

- Te-am auzit, dar nu înțeleg ce vrei să-ți spun! Din câte știu,  tu auzi, de obicei, doar ce-ți place și ce-ți convine! Fac și eu, la fel - răspund când îmi convine!

-Păi, unde e comunicarea cu fiul tău? N-auzi ce spune bunicul, c-o să regreți că n-ai petrecut mai mult timp cu mine? În curând o să plec la facultate și o să te rogi de mine, să stăm de vorbă!

-Hmm! având în vedere cât timp ai stat pe-acasă și n-ai umblat lelea, nu știu dacă merită efortul! Te-ascult!

-Dar ce faci? îți pui căștile? Și noi, cum mai vorbim?

-Ah! mi-am pus căștile? Astea uzate, de tine? Pe care ți le pui și-n somn? Gata! nu mai zic ceva, văd că te superi și-o faci pe jignitul, cred că te simți ca mine și ca maică-ta, când te vedem că stai vârât, cu tot cu urechi, în telefon. Și ce film spuneai că-ți place, înafară de alea cu zombi și cu sânge pe pereți? “Omul de oțel”? Care dintre ele, că și pe ăsta l-au făcut serial, să se uite omuleștenii la el, în părți?

-Toate! Nu mă refer la noua variantă cu SuperBau! Ideile sunt sofisticate, dar capacitățile omului de oțel depășesc orice închipuire. Totul e digital și cerebral, comenzile sunt de domeniul viitorului. Au transformat ființa umană întrun Cyborg, care poate face ce nu ne putem închipui, în mod normal. Dacă ne luăm după viteza cu care anticipația este ajunsă din urmă de tehnologie, nu m-aș mira - ce apare în film, să existe și-n realitate! Trecând peste efectele speciale, simți că ești cea mai puternică ființă din univers, identificându-te cu eroul de oțel! Îți dai seama cum ai fi, cu așa costum, demn de secolul XXIII? Să-l depășești pe Superman, să fii mai bun ca Thor și mai isteț ca oricare dintre eroi? Asta ar explica cinismul personajului, ce dovedește că nu e numai puternic, aproape de neînvins, dar îi bubuie și mintea, că - i un geniu! După ce vezi filmele cu omul de oțel, vrei să fii ca el, dur și ucigător! Să învingi, fără efort, orice parazit sau ființă infernală!

- Uiți că e un film! Dincolo de film, e viața adevărată, pe care tu, care n-ai ieșit încă din coconul domestic al familiei, nici măcar n-ai mirosit-o unde trebuie! Mă bucur că ți-ai ales un model de oțel, dar cred că n-ai văzut ce trebuie – care sunt oamenii de oțel, din jurul tău! Pentru că sunt, doar că nu se fac filme despre fiecare, deși fiecare e un personaj demn de văzut. Să luăm exemplul maică-tii – e prima care se trezește și ultima, care se culcă! N-are zile de week-end, pentru că atunci suntem toți acasă și trebuie să facă și mâncare, și curat, să te pupe și-n fund, că doar n-o să duci lipsă de ceva. Nici nu-ți dai seama că există, decât dacă uită să execute “comanda” ta, alea cu clătite, plăcintă, pandișpan și alte nebunii. Trebuie să fii de oțel, ca ea, să suporți reproșurile copilului tău, că ai uitat că lui îi place fripturica de purceluș, la cuptor, sau n-are cu ce să se îmbrace, când iese cu friendzii, fiind prea ocupată să spele WC-ul pe care tocmai ce l-a folosit odorul ei! Nu prea seamană a om de oțel, după cum o cerți tu, zici că-i de mămăligă! Totuși, rezistă mai bine decât omul tău de oțel, bătut la popou de către extratereștrii! Și asta, în fiecare zi! nu ca eroii din filme, care-s tari doar pe bucăți!

Apoi, să ne uităm nițel în jur – îl vezi pe ăla care întinde asfalt, la 36 de grade, la umbră? Crezi că Omul de Oțel ar rezista să facă asta, 100 de zile, pe an, 8-9 ore, pe zi? O să mă ataci, că așa îi trebuie, dacă nu i-a plăcut cartea! Dar ție îți place, că n-ai scăpat un singur an, din ultimii trei, să n-ai avut cel puțin o corigență? Iar când a trebuit să recuperezi, fugeai ca dracu’, de tămâie, plângându-te că ești foarte obosit! După care plecai la munte și la mare, să te refaci! Bine că n-ai cerut să pleci întro stațiune, la băi, acolo unde nu mai ajunge mama, că nu mai ajung banii!

Fiule! să-ți zic una bună – nimeni nu-i de oțel, dar mulți se comportă ca și cum ar fi! Până și faptul că mai stăm în țara asta, cu atâția nenorociți care nu ne vor binele, și tot înseamnă că mai sunt oameni de oțel, care rezistă la orice! Pentru a fi puternic, nu-ți trebuie un costum sofisticat, trebuie doar să ai copii!

CONGRUENȚE EMINESCIENE

Somnoroase ciripele

Pe la cluburi, se adună,

Se ascund printre manele!

                   Nu-i a bună!

Doar fițoasele suspină,

Pe când omul negru, rage;

Dorm răngăii în Grădină,

                   Așa cum le place!

Trece baba, cu poșirca,

Între crâșme, să se culce -

I-a trecut și mahmureala!

               Abia o mai duce!

Peste-a nopții ogăreală,

Se ridică, lin, perdeaua -

Mi-am dat foc la butelie,

                Tare-s, ca sardeaua!

Am pierdut, și astăzi, trenul,

Ce mă duce-n baie!
M-a cuprins melalcoolia,

               Eu sunt treaz! O laie!

Nu mai am nici cep, nici cerc!

N-am nici balamale!

Dau din coate și încerc,

Să mugesc din "fioale"!

Dacă tot n-avem pardon,

Când vorbim de versuri,

S-avem creierii, beton!

               Rimele sunt dresuri!

Și-n oceanul turbulent,

Ce pare terestru,

Zău că ești cam repetent!

                Hâc! vere Eminescu!

HOMO HOMINI LUPUS!

Se prea poate ca să fi crezut toată lumea, că am glumit, când am spus că nu mai umblu cu mănuși! De ce-aș umbla, întro lume lipsită de respect față de propria persoană? Cât despre respectul pentru alții sau pentru munca lor, nici nu se mai pune problema!

Și, cum îmi place să mă isterizez, exorcizez și cauterizez, mi-am pus întrebarea: de unde s-a născut ideea că noi, oamenii, suntem cei mai aproape de sufletul lui Dumnezeu? În primul rând, pentru că nu suntem siguri că Dumnezeu ar avea vreun suflet, pe care să ni-l dea nouă, păcătoșilor! Mai bine și l-ar păstra pentru el, noi avem destul și nu prea știm ce să facem cu el! Plus că, de fiecare dată când o sfeclim urât, dăm vina pe El, că și-a întors fața, de la noi, fără să analizăm, să vedem și de ce! Sau dacă chiar e așa! Dacă lărgim orizontul întrebărilor tâmpite și ne rugăm mereu de El, pentru orice prostie, nu ne punem și problema – cum de poate fi atent la fiecare, ca să-l mulțumească?

Dăm divinitatea, deoparte, să vedem ce rămâne – multă mânie, dezamăgire, chiar ură și alte angarale! Și vin, să întreb:

-   de ce suntem noi, oamenii, atât de răi? De ce ar trebui să ni se ofere lauri, când suntem, cum suntem? Nu! nu suntem acele ființe adorabile, cum ne închipuim că suntem! Suntem acele ființe capabile să zâmbim, în timp ce pregătim groapa și coliva pentru un alt semen. Suntem cei care lingușim pe cei care ne batjocoresc, ne injosesc și ne vând pe-un leu, și ăla, găurit. Ne privim în ochi victimele, în timp ce le înjunghiem. Suntem cei care chiorăsc o pisică, taie coada la un câine și bat un cal, până moare, după ce l-a stavidit sub poveri. Închidem animale și păsări în cuști, răpindu-le libertatea pe care ne-o reclamăm ca pe un drept inalienabil. Suntem cei ce zâmbim, când ne doare, dar ascundem asta, cu gândul la o răzbunare ulterioară. Ne plângem că nu ne bagă cineva în seamă, dar nu vrem să știm de durerile celorlalți. Nu ne pasă de ce-are-n suflet cel de lângă noi, atât timp cât îl putem folosi și, apoi, arunca. Otrăvim aerul, apa și sufletul naturii cu deșeurile noastre, lamentându-ne că ni se vrea răul. Ne văităm că ne lipsesc unele și altele, dar nu mișcăm un deget, să le obținem. Vrem să ni se dea, fără să dăm vreo fărâmă din timpul și sufletul nostru! Cerem tot timpul, fără să oferim ceva. Cumpărăm toate prostiile, văitându-ne că suntem săraci. Colecționăm  toate vechiturile, lăudând-ne că avem multe amintiri legate de ele, dar nu le-am da unui amărât, să se folosească de ele. Mâncăm prea  mult, aruncăm  multe alimente, fără să ne intereseze că sunt unii care mor de foame, și apoi mergem la doctor, întrebând de ce suntem obezi și bolnavi. Lăsăm apa, să curgă, în timp ce oameni ca noi, plâng după ea. Dansăm și râdem, în timp ce planeta moare, și noi, odată cu ea! Și, mai ales, nu credem în nimeni și-n nimic, dacă nu-i după chipul și asemănarea noastră, sau nu cântă pe aceeași vioară, ca noi! Lista e lungă!

De ce ne-ar iubi Dumnezeu?

Și totuși! - noi, oamenii, suntem surprinzători, atât pozitiv, cât și negativ: putem oricând, să fim altruiști sau egoiști, să facem bine sau rău! La nevoie, putem muta munții sau săpa Groapa Marianelor, putem clădi o piramidă sau, cu o trăsătură de condei, putem distruge propria civilizație!

Ce nu prea ne reușește tot timpul – să ținem minte că suntem oameni și să ne comportăm ca atare!