luni, 31 august 2020

ATENȚIE, PĂRINȚI!


   De mic copil, mama, când călcam prin vreo strachină, mă apostrofa: - Prostule!
Mai târziu, la epitet s-a adăugat  și: - Puturosule! Ca și alte epitete de gen! “Prietena” cea mai bună a mamei, Mărioara, nu scăpa niciun prilej să mă „încondeieze”, ca pe oul de Paște! Rectific – să NE încondeieze, să nu-l uit pe frate-meu!
Așa am crescut: sub auspiciile sordide ale infantilismului! Și-am ajuns, cu timpul, să mă complac în postura de prost și puturos, mai ales când cei din jur, din prea multă dragoste, mi-au întreținut părerea asta despre neînsemnatul de mine. Nici acum nu știu ce să cred – sunt handicapat, om normal sau  vreun geniu cu chiloții-n vine?
Dacă stau drept și judec strâmb, sau invers, (depinde din ce unghi privești lucrurile), poate că eram un copil normal, dar n-am știut! Îmi amintesc doar frânturi din copilărie, nu tocmai plăcute, se pare că alții au văzut faptele altfel, deloc favorabil umilei mele persoane: una dintre ele a fost statul cu genunchii pe coji de nucă, pedeapsă folosită la ocnașii din grădinițe, când nu erau cuminți. La faza asta, n-a contat inteligența, (în socialism, toți eram egali în fața pedepsei, nu ca acum), mai puțin cei care se aveau pe bune” cu educatoarea (ca și-acum), ceea ce demonstrează subiectivismul fiecăruia. Despre educatoarea mea, am o părere excelentă, contrar părerii genunchilor mei. Nu m-a făcut niciodată "prost" (educatoarea!), nici măcar atunci când, la scenetă, deoarece mama n-a înțeles că-mi trebuia un șorț pentru sudură, am apărut ca primul sudor cu șorțul maică-mii, de bucătărie! Bineînțeles! în ochii cunoscătorilor am apărut precum eram - un prost și-un căscat!
Tot ca un prost am apărut și când mi-am rupt în genunchi pantalonii, plonjând după o minge care nu mai era acolo. Nu! nu atunci! ci când mama mi-a trântit niște petice, de se vedeau de pe Lună. De fapt, fusesem prost – uniforma era aproape nouă. Închipuiți-vă cum ar fi priviți copiii voștri, cu petice care nu sunt de firmă, ca ale mele, făcute dintr-o uniformă veche, de-a lui fratello! Nu-i nicio diferență, nu-i așa?
Ca să se confirme caracterizarea primordială (sper că nu cea de la ursitoare!), nu eram invitat la vreun bairam: nu mă îmbătam, nu vomitam pe unde apucam, nu râdeam ca boul, la glume nesărate și nu-mi plăceau fetele care injurau. Inițial, au făcut greșeala să mă invite, dar, cum îmi plăcea mai mult să studiez oamenii, decât să dansez, s-au săturat să aibă  printre ei o bufniță foarte atentă, care nu sărea în sus din te-miri-ce, și mă ocoleau când era vorba de-o „chindie”!
Atunci am făcut greșeala vieții mele: m-am ascuns și mai tare printre cărți! Ceea ce m-a scos definitiv din rândul oamenilor: prost, puturos, nesimțit, total nedistractiv, băbălău, îmbâcsit!
Se pare că natura firii mele sucite, aproape de nesuportat, m-a băgat în conul de umbră al mediocrității și a pus capacul deasupra, să nu ies afară, să deranjez cumva. N-o s-o mai lălăi” cu înșiruirea faptelor mele penale, trec peste.
Abia acum, la bătrânețe, am revenit printre oameni: râd cât pot, auzind un banc bun, fără să-mi mai pese dacă arăt ca un prost sau ca un prost cu diplomă. Pot înjura nelimitat, ceea ce puteam și înainte, dar atunci mi se părea o impolitețe, o nesimțire! Acum, mi se pare normal să fiu măgar, scabros, ordinar! Nu mai pun la suflet modul cum mă privește fiecare dintre cei din jur, eu m-am convins cine sunt!
Să fie oare asta urmarea că m-am născut un mare prost?
Atenție, însă părinți! – greșelile voastre voite sau nevrute, vor marca copiii și, prin ei, generațiile!

duminică, 30 august 2020

CE ÎNSEAMNĂ “ SĂ FII TARE”!

-Muiere! nu știi unde a dispărut găleata aia de-afară?
-De unde dracu’ vrei să știu eu? N-ai umplut-o tu cu drojdie, când ai spălat butoiul? Ce? eu am un ochi și-afară?
-Atunci, cine a luat-o, dacă noi doi n-am clintit-o?
-Auu! Unde e tata? Era mai devreme pe-aici!
-A fost socru-meu, pe-aici? E clar, îi era, ca de obicei, sete!  Nu i-ai dat nimic de băut, nu-i așa? Dai din cap, deci era însetat, cum e de dimineață, 24 de ore, din 24, fără concediu, concediu medical, libere neplătite! Mă duc repede după el, nu-s eu vinovat cu ceva, să știi și tu!
- Da ce alergi așa...?
-Ți-oi spune mai tărziu, acum nu-i vreme!
Își găsește socrul sforăind ca oricare om normal:
- Alo! trezește-te? Să mă lămurești!
- Ce-ai, mă! de nu mă lași să mă bucur de bătrânețile mele?
- Tu ai luat găleata aia din fața ușii?
- Oi fi luat-o!
- Sper că n-ai băut din ea!
- Oi fi băut, da’ nu mai mult de-o cană!
- Nenorocitule! am turnat și-o sticlă cu sodă-n ea, c-am spălat cazanul!
- Doar n-oi vrea să-ți dau soda, înapoi?
- Să nu mori, asta vreau, că mă ucide fiică-ta! Nu ți-e rău, să te duc la spital?
-Ba chiar mi-e mai bine, mă durea burta de dimineață! Acu, nu mă mai doare!

N-a vrut  să meargă la spital, că nu-i plac ăia în halate albe. N-a dat nici semne că ar fi pățit ceva și și-a văzut de treaba lui mulți ani după.
Doar iarba arsă de prin curte a indicat că nu mai folosește demult, WC-ul!

Vecina lui, de 28 de ani, a ajuns la Urgențe - intoxicație alimentară cu pate!

sâmbătă, 29 august 2020

DIALOG CU UN CĂPOS


-S-a ajuns să ne măsurăm prin gradul de incultură…!
-Ai vrut să zici – gradul de cultură…!
-Unde-i ăla, că-l mănânc? Că tot mânânc toată ziua …cu polonicul și cui îi pasă? E mulți, da’ proști...!

- Parcă era invers – Sunt proști, dar mulți”?
- Să nu ne mai raportăm la trecut! Ce-a fost, a fost, puțini au mai rămas!

-...”Mult a fost, puțin a mai rămas!”
- E puțini! Știi la ce mă gândeam? Da de unde să știi, dacă gândeam în sinea mea? Vorba aia – “Capul plecat, sabia nu-l taie!”, a inventat-o un fanariot! Pe mine, de la o vreme, nu mă mai taie capul, mă taie altceva, sunt pudic, nu spun ce! Ziceam că a inventat-o un fanariot, că, la vremea aia, se pierdeau capetele, cum se mai pierd și astăzi, când e vorba de făcut ceva serios. Doar că ajungeau în coș, nu - și mai ridicau nasurile pe sus. Noi nici asta n-am învățat din istorie - mazilirea! Cum n-am învățat nici repudierea, scăpai dracului de belea! Țeapa, da! ne-am obișnuit cu ea! Țepe dese, cheia marilor succese! Nu știu unde putea pleca un cap luminat, n-am avut ocazia... nici de plecat, nici de capete luminate! Dar boul care a scornit asta nu s-a gândit când a plecat cu capul, l-a pălit unul cu ciocanul, nu cu sabia, ca pe boi, în moalele capului, și-a scăpat de-o grijă! Ei, bine! idiotul s-a dus, noi am rămas cu capetele plecate, deși nu mai sunt săbii decît la interlopi, să mai taie ceva!
-Ești alambicat, rău!
-Mai degrabă - ombilicat!  Mă simt legat de limbă și nu de aia română. Și nu mai folosi cuvinte din astea grele, cu trimitere, te urmăresc greu, nu mai am benzină să te traduc! Îmi faci, mie și altora, dureri la neuron! Mai știi din cine ne tragem?
- Păi, din daci!
- Sigur? că s-a schimbat atât de mult istoria pe care o știam, că am ajuns să cred că mă Rag din vizigoți, împerecheați cu indieni! Parcă la daci era ritualul cu sacrificarea, să vină ploaia? Preventiv, am făcut o listă cu viitorii candidați la invocarea lui Zamolxis! Apropos! ăsta nu a avut și el, ca toată lumea, moaște, să le plimbăm cu halicicopterul, să picurească și la noi?
-Da’ zeii aveau moaște?
-Mai știi? politicienii de ce au, le sunt pomenite toată ziulica? Până la urmă, cine erau dacii ăștia? Niște perdanți, nu-i așa? N-au pierdut ei Dacia, în fața romanilor, dând dosul? Apoi s-au apucat, curvește, să întemeieze familii cu cei care i-au cucerit, care erau foarte cuceritori, venind de la Roma. Seamănă cu 1944, chestia cu întoarcerea bâtelor? Vezi! așa a fost poporul ăsta – s-a dat mereu cu cel mai tare! Și ne mai mirăm că ne conduc interlopii – are sabie, capul plecat, sabia nici nu-l scrijelește, de la jegul de pe gât!
-Sari de la una, la alta, nu te pot urmări!
-Nici eu nu mă pot urmări, m-am molipsit de la mâncătorii ăștia…! Și vreau să înțeleg – țară frumoasă, avem, dar noi ce căutăm în ea?

joi, 27 august 2020

PATIMI NOI, PĂCATE VECHI


Cum trec în zbor, azi, toate vremurile!
Vin și mor, trăncănind, precum trenurile.
Noi noțiuni răstălmăcesc veșnicia,
De ni s-a pus pata și-am uitat România.
Evoluție? Progres? Pace?Vorbe goale!
Noi le trăim doar pe alea nasoale,
Că ni s-a-mpuțit, demult, chiar auzul,
Trăind în nostalgic, amestecat cu difuzul!
Îmi amintesc cu drag, de biata Mioriță,
Când era doină, și nu păstrămiță!
Așa s-a terminat cu lâna, păstoritul, cojocul!
Purtăm pulovere de lână, de... unde pică norocul.
Nu-i mult – muri-vor măcelarii de zăcut,
Dacă mai acceptăm o țară de-mprumut!
Cu unt de palmier și multă laba gâștii,
Vom mesteca sacâz, cum vor unioniștii!
Dar suntem mulțumiți: avem și apă caldă!
E aburită treaba! Sunt unii care-o scaldă
Că nu era pentru toți, ce era-n ogradă,
Și-ar fi mult mai frumos - să ne-adunăm grămadă!
Să mâncăm același fel, gătit în 7 feluri,
Și să trăim organic, dar pe alte niveluri!
Și ce mai tura-vura? Din goana după bani,
Vom deveni mult mai bogați! Și, iarăşi, mai sărmani!
Ne botezăm copii, cum auzim în filme,
Dar hoinărim hai-hui, nu știm ce facem mâine.
Ne plângem că suntem uzi, sub stropii reci, ai ploii,
Dar am uitat cum, des, ne-am cam trădat eroii!
Și ne văităm că-i jale! Că treburile-s tulburi,
În timp ce ne schimbăm parfumul de prin cuiburi, 
Uitând că nu se lasă tot greul pe furnici
Și că, din lașitate, iată-ne ajunși.... aici!