Amândouă vorbeau fără să se privească în ochi, mai degrabă aruncându-și priviri furișe, din lateral:
-...și eu mă bucur să te văd! A trecut mult timp de la ultima noastră întâlnire și ți-am simțit lipsa!
- Chiar mă gândeam să te sun, dar mi-a fost oarecum, să nu te deranjez! Știi, noi două suntem cu prea mult bun-simț, să dăm așa, năvală, fără să anunțăm!
-Și cu virusul ăsta, mi-a fost teamă... Că am să te pierd! Ce m-aș face eu, fără cea mai bună prietenă a mea? Aș muri și eu, dacă ai păți ceva!
-Da, iubito! și mie mi-a fost greu fără tine! N-am avut cu cine discuta, nici afla lucruri interesante! M-am plictisit de moarte, toți din jurul meu sunt niște creiere de furnică. Cu tine e altceva!
Unul dintre cei doi soți care asistau la pupăciuni, nu mai rezistă:
-Mai bine nu v-ați mai screme și ați spune adevărul! Și-acum, când moare lumea, voi umblați cu prostii! Vă bucurați, când vă vedeți? Atunci de ce vă despărțiți cu un rictus, pe mufă? Pe care nici cu Domestos, nu-l ștergeți! Voi nu vorbiți, voi beți zeamă de varză stricată, amestecată cu oțet de la murături! Auzi - "mă bucur să te văd", "aș muri și eu", "bun simț"! De ce nu spuneți că v-ați urât întotdeauna și că faceți clăbuci la gură, când e vorba de cealaltă? Bot în bot, rânjiți una, la alta! Separat, nu vă place nici cum se îmbracă aialaltă, nici ce spune, nici cum își crește copiii, nici...! Vreau să aud barem odată, pe una dintre voi spunând ce are pe suflet, nu să mintă de îngheață aisbergul. Aveți vreo una, curajul ăsta? Ce zici, frățioare, n-am dreptate? Că și tu ai spus din astea!
Celălalt soț se schimbă la față, devenind pământiu:
-Mare ticălos mai ești - mă bagi în mizeria asta! Perfect! te-ai câștigat cu trei dușmani! Că m-ai făcut de tot râsul, și pe mine, nesimțitule!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu