TALENTE...

-Nu vă supărați! nu cumva vă numiți Ion Beșleagă?

-  Ba da! dar de unde știți?

- Bă Ioane! nu mă recunoști, măi băiatule? Sunt Olimpius, fostul tău coleg de bancă! Ai timp, să lingem și noi, o bere? Uite aici, la terasa asta! Ia zii, frățioare, ce mai faci? Ești însurat, ai copii?

-Sunt un om fericit, cu o nevastă, jos cu pălăria, trei copii- o minunăție!Tu...?

-Am funcție înaltă, bă! Și-o nevastă faină, bă! Pe ea o așteptam, vine de la fitness. Copii, nu avem, știi, ea nu vrea copii, ține la siluetă! Femeie cu personalitate, cu prestigiu, nu degeaba a ajuns șefa mea! Atât de deșteptă e, că șefii ei, (și-ai mei, bineînțeles!) o lasă să facă ce vrea! Sincer, mă simt în al noulea  cer! Și cerul meu nu e umbrit decât de faptul că nu ne prea ajung banii – obrazul subțire, cu cheltuială se ține! Noi avem obrazuri foarte fine, mai ales nevastă-mea, să vezi cum toacă banii, zici că-i tocător de frunze! Nu ne prea ajung salariile, cu tot cu diurnă și cheltuieli de personal – ea trebuie să meargă de 3 ori pe săptămână, la sală, de 3 ori, la dentist, o dată, la bronzat, de 2 ori, la Zoo și , în weekend, face parte dintro asociație filarmonică, pardon! filantropică, unde scarpină pudeli, pe burtă. Numai cu banii dați pe unghiile  ei, și cumperi o rachetă balistică! Și consumă benzină, c-ar ajunge să facă ANAF-ul naveta pe Lună, în fiecare zi!

- Da’ de gătit, gătește bine?

- Se gătește foarte bine! Hai mă! fii solemn, cum să stea ea în bucătărie, cu unghiile ei? Menajera filipineză se ocupă cu asta! Și-așa o plătesc pe filipineză, întro lună, cam cât ar ajunge să-mi fac o ușă basculantă, nouă, la garaj. Bă! eu am jurat ca nevastă-mea să trăiască, nu ca mama mea, cu mâinile-n lighean, nici să nu știe unde se întind rufele, la uscat! Cu toate că știe, a ieșit la plimbare prin fundul curții și s-a încurcat cu capul, în izmenele mele. De atunci, nici la un kilometru, nu mai trece prin apropiere! Da-i frumoasă și deșteptă! Ia spune și despre tine!

- A mea nu-i frumoasă, da-i deșteptă! Și nici nu mă interesează, ce carte a mai terminat, cum face de obicei, la sfârșitul zilei. Mă bucur că face niște plăcinte și-o ciorbă de perișoare, nu vezi ce burtă mi-am tras? Are doar o „păsărică”- să n-aibă pic de praf, în casă! Toată ziua dă cu aspiratorul, șterge praful, dă cu mopul! Dacă nu-ți pui papucii, la locul lor, te-ai ras! Fiecare își spălă farfuria și tacâmurile, dar, după aia, intră ea în funcțiune. Nu mai insist să ducă la coafor – se vopsește acasă, se duce doar la tuns! Fetele noastre îi fac unghiile, dar nu prea des, are prea multe de făcut, ca să mai aibă și grija unghiilor! Mie mi-e rușine - când vin acasă și o văd că nu stă locului, nu-mi vine să mă întind pe pat, deși nu mi-a spus, niciodată, să n-o fac, ba dimpotrivă! Ce nu-mi place, e că nu e prea vorbăreață – dacă nu are ce să spună, tace! Nu bâzîie, ca un muscoi, cum fac altele! Mor după clătitele ei cu unt și după dulceața de zmeură, pe care  o face în fiecare an!

Două doamne se apropie de masa lor – una, cu un cm de fard, pe față, cealaltă, doar cu bujori în obrăjori, vorba cântecului! Prima, se vede că a fost o mare frumusețe și doar multe operații estetice o mai mențin printre” damele interesante”! A doua, cam urâțică, se hlizește ca proasta, ceea ce o face să fie umană și caldă:

-Domnilor, gata cu sporovăiala! Noi două ne bucurăm  de revedere – am fost colege de bancă în liceu! Nu ne-am văzut de-atunci și nu știam că vă cunoașteți! Am hotărât să ne vizităm reciproc, mai ales că avem atâtea lucruri în comun!