luni, 27 februarie 2017

Ce-i sublim, s-a sublimat! și noi, restul, ce-am păpat?

   Livache își săltă poponețul în unghi drept, privi lumea printre picioare, unde, deocamdată! nu zări nimic interesant! De fapt pampersul împiedeca vizualizarea lumii atinse de patima democrației, deși era vizibil că erodarea ei se suprapunea peste dorința bebelușului de a se face mare! 

   -Mare brânză! guiță Mălai-Mare de tacsu’, trezit intempestiv din somnul său de un zgomot ce reprezenta ideea sa despre viață, la unison cu masticația sa prelungită. Livache se pârțîi asupra acestei umbre de meditație grosieră, apoi își reluă ocupația inițială- atrofierea sânului matern, prin extracția intensivă a bogățiilor naturale, de la care Mălai-Mare fusese respins prin licitația nepublică. (A cu-M se afla , pentru asta, un dosar în lucru, la DaNA!) 
   Norocul lui Livache fu zgomotoasa pătrundere prin e-fracție, în căminul conjugal al mamiții, a Asociației Curgătorilor de Bale Autohtoni, ONG din care făcea parte și Livache, alături de Mălai-Mare!
   Pupături pe toate părțile, exclamații de ecstasy din partea mamei Elenuța, (mama lui Trăienel, mâncal-ar pupezele de buzat!), coșulețul tradițional cu bombonele (pe fundul căruia zăcea, supărat, pe niște ‘iarbă’, biberonul cu vodcă, destinat bebeiiilor gureși), mamițica scuturând lăboanțele hâtrului Călinache, singurul mamut admis, ca părinte , în asociație!   Olguța, Raluca, Victoraș, Mihăiță, (precum și tot neamul lor cel neadormit!), vedetele de ultimă generație, fură aruncați în odaia lui Livache, în timp ce resturile celelalte se puseră pe bârfit, lucru la care  se pricepeau mai bine, decât la mers la muncă!
   Rămăși singurei, bebeiii de apucară de prostioare: după ce au tras mâța de coadă, i-au mai tras și-o ciufuleală, de! erau prea mici ca să înțeleagă că de aia n-are ursul, coadă! și maimuța, păr la nas! Nu era nicio legătură una cu alta, dar ce mai contează azi!
   Apoi, cu Elanul creator a lui Moș Crăcilă (dar din partea unei matuși italiene de pe malurile Dâmboviței), găuriră peretele de la dormitor, făcând imposibilă ridicarea nivelului intelectual al tinerilor însurăței, din apartamentul învecinat! Deoarece priveliștea nu i-a motivat, au orientat coarnele respective către alt perete, ceea ce a condus la eliberarea către Piața Victoriței! Numai chemarea Căii Lactate l-a împiedecat pe Livache să nu cadă de la etajul III, direct în tomberoanele neridicate din tâmpuri imemoriale!
  Și totuși! vaca-rmul stârnit de activitatea micilor democrați nu a atras atenția persoanelor care îi aveau în dotare, care mamă, care tată, care amant, care bonă zglobie, până când toate telefoanele nu mugiră a mesaj:’’Bă ! bivolilor! Vedeți că ăia miciii atentează la siguranța națională și la statul de drept!”
  Năvăliră cu mic, cu cârnat, cu mare! în odaia în care, în mod sublim și defecant, bebelușii umpleau pantalonii cu sublimul material românesc, bun de export!


Niciun comentariu: