CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE - UNDE DAI ȘI UNDE-ȚI PICĂ!

     - Se săturase să tot toarne beton și să facă garduri din fier forjat, bani puțini și multă muncă. Și-a luat bocceluța și s-a oprit la greci! se apucă să povestească nea Ilie, țanțoș ca un curcan opărit, de fapt mândru că fiul lui nu e un terchea-berchea, așa cum prorociseră gurile anormal de rele ale cunoștințelor comune.

- A mai fost și înainte plecat, vreo 4 luni, în Spania, dar  a fost țeapă, românul care l-a chemat, promițându-i că poate sta la el, până găsește de lucru, din start i-a spus că nu are unde, tocmai ce i-a venit o rudă, nu mai are loc. Pe naiba rudă! era tot un amărăștian ca fii-meu, ăla care-l chemase nici loc de muncă nu avea, ce să mai aranjeze și pentru altul! S-a întors fără niciun ban, ba chiar dator, iar prietena lui, s-o mănânce păduchii pe unde umblă acum, a șters-o și ea în Italia, nici vorbă să se mai logodească, trăiește acum cu altul!

Blegul meu a oftat după ea, s-a apucat de ceea ce știa și el să facă, până când i s-a acrit să primească bani cu țârâita, s-a dus, după cum spuneam, în Grecia! Acolo s-a băgat la cules de măsline. Avea patronul lui nu știu câte plantații de măslini, iar majoritatea celor care munceau acolo erau din România și Albania, dar erau chiar și arabi. Spunea fiul meu că nu prea vorbeau cu a noștri, aveau bisericuța lor, nu se amestecau cu alte neamuri. Numai românii noștri nu aveau nicio treabă, dădeau din gură mai tot timpul. 

În prima seară i-a umblat cineva prin lucruri, i-a luat niște mărunțiș, bine că s-a mai fript odată, s-a învățat minte, nu mai lăsa banii oriunde, îi purta cu el, chit că era cam incomod. Nu știe nici acum cine a fost prădătorul, dar alții n-au avut norocul ăsta, au rămas fără nimic.

 Povestea că, odată, un moldovean de-al nostru, de peste Prut, l-a prins pe un român cu mâna vârâtă printre lucrurile lui și i-a rupt mâna! După aia, nu au mai fost probleme! S-or fi liniștit hoții, că nu toată lumea are păcatul ăsta, să pună mâna pe ce nu-i al lui! Și uite-așa a ajuns Nicușor culegător în Grecia, dar nu asta vroiam  să povestesc, ci cum a dat norocul peste el!

Acum, s-o spun pe cea dreaptă, eu și maică-sa i-am tot spus că nu-i bine să fii lacom și hoț, dar ne-a părut rău că l-am învățat așa, azi toată lumea belește pe toată lumea, care pe care! Nicușor o tot trăgea cu nu știu ce selecție naturală, dar selecția asta a lui nu mi-a plăcut niciodată, prea mult rău pentru prea mulți! Cum adică, rezistă numai cei puternici, ca-n junglă? Da’ ce, noi trăim în junglă? să ne mâncăm unii pe alții? Cu toate că se contra cu noi, el a fost corect toată viața lui, ne părea rău că l-am învățat prost, dar uite că n-a fost chiar așa! A fost bafta lui și tot lui i se datorează soarta ce-l aștepta: munca era destul de grea, dar proprietarul nu ridica vocea niciodată, se purta destul de omenește cu muncitorii, numai dacă greșea urât cineva, pleca acasă, iar cine nu făcea față. avea aceeași soartă. 

Nicușor a învățat să spună câteva cuvinte în grecește, de înțeles, înțelegea bine limba, era mulțumit de ce bani lua. S-a mirat când a descoperit că mulți dintre lucrători râdeau de patron, acesta avea obiceiul să meargă printre măslini, îmbrăcat ca și ei, cu haine de lucru. Nu punea mâna la treabă, dar urmărea tot ce petrece, avea un supraveghetor ce vorbea binișor mai toate limbile, prin ăla comunica  la oameni ce să facă, dar numai când era nevoie.

Nicușor a pus amuzamentul pe faptul că nu era îmbrăcat fudul nevoie mare, că sărac nu era! Mai târziu a aflat care era motivul, altul decât hainele sau apucăturile proprietarului. Într-o zi, pe când culegea de zor, a trecut pe lângă el patronul. Când și-a aruncat privirea, a văzut pe jos câteva monede, nu mare lucru, dar erau vreo zece, înșirate printre copaci. A tras concluzia că șeful avea gaură în buzunar, niciunul dintre ei nu umblau cu bani la el. La pauză, a întrebat pe unul pe altul, care a pierdut bani și ceilalți s-au pus pe râs, și râdeau să moară!

Atunci a aflat că de asta râdeau ei, de multă vreme pierdea patronul bani prin plantație, numai Nicușor  nu văzuse, îi luaseră ei și pentru el, dacă nu se uita decât în sus! Băiatul s-a gândit nițel și-a hotărât să-i dea proprietarului înapoi banii, nu că nu i-ar fi convenit să-i păstreze, dar lacom n-a fost niciodată, i se părea mai normal să-i înapoieze. N-a spus nimănui, risca să-i enerveze cu prostia lui pe ceilalți, s-a dus la supraveghetor și i-a spus ăluia care-i treaba, să-i dea cui trebuie banii. Apoi a uitat de ei, dar a început să fie mai atent cu ce se întâmpla în jur, și-a dat seama că are o lipsă. Așa că a văzut că mereu pierdea omul ăla bani din buzunar! Care îi găsea, îi păstra și râdea în continuare de prostul care nu-și păstra punga acasă. A găsit și Nicușor de câteva ori, și-a spus că-i prost, dar i-a dat înapoi, ca și înainte, fără să se gândească o clipă că supraveghetorul putea să-i păstreze, să nu-i înapoieze. Acela se uita la Nicușor ca la un nebun, dar băiatul își vedea de treabă. 

Într-o altă zi, patronul s-a oprit lângă Nicușor și l-a întrebat dacă mai știe să facă și altceva. Băiatul a priceput ce e întrebat și s-a apucat să explice că, de fapt, e tâmplar, dar a lucrat și în construcții. A doua zi, supraveghetorul i-a spus să-l urmeze, va face altceva în ziua aia, și l-a dus la un hambar, unde l-a pus să repare acoperișul. Lui Nicușor nu i-a plăcut asta, nu știa câți bani va primi pentru munca nouă, nimeni nu-i explicase nici cât timp va lucra acolo. Se temea că va pierde și bani, și timp, se obișnuise cu cealaltă muncă și-i venea greu acum. Dar nu comentat,  a muncit cum știa el mai bine, să nu se facă de râs și cu speranța că poate va câștiga, totuși, mult mai bine așa. 

La prânz, când se spăla, a văzut că patronul îl privea, stând cine știe de când, undeva, la umbră. Acesta i-a spus, adresându-i-se pentru prima oară, că azi va mânca în Casa Mare. La masă nu a fost și proprietarul, dar atunci a văzut-o pentru prima oară pe fiica acestuia, o grecoaică puțin plinuță, deloc urâțică, doar cu nasul un pic cam mare. Oricum, nu  părea deloc încrezută, punea mâna alături de ceilalți, numai că vorbea cam tare, parcă țipa, nu alta! Nicușor a muncit așa aproape trei săptămâni, nu numai la hambar, au văzut că se pricepe, l-au pus să repare și prin case, lui nu-i venea a crede văzând peste tot lucruri de soi, dar și bani puși la vedere, s-a întrebat ce fraieri sunt, nu le era frică deloc că poate să-i ia el? Dar nu a luat nimic și a fost mulțumit când a fost plătit, i-a dat de trei ori cât ar fi luat la cules. S-a întors la  plantație, unde conaționalii l-au luat peste picior, că pe unde a umblat, au crezut că l-a dat afară. El n-a comentat nimic, a trimis bani în România, ne-a făcut o bucurie, nu mai aveam cu ce să plătim curentul! 

La vreo lună, îl cheamă la Casa Mare, unde proprietarul îl aștepta sub un nuc. Și atunci a venit surpriza:

- Știi că ești singurul care a dat banii înapoi? l-a întrebat șeful, privindu-l în ochi.

- Intenționat am aruncat banii ăia, să văd cine îi dă înapoi. Credeați că râdeați de mine? Am testat pe fiecare și tu ai fost singurul care ai fost cinstit, supraveghetorul știa ce vroiam și, în plus, am camere de supraveghere peste tot, nu s-a observat că nu sunt paznici? Am peste tot și-n casă! Nu știu ce să cred, ori ești un tânăr cinstit, lucru extrem de rar, ori ești deștept și te-ai prins. Tot test a fost și munca la Casa Mare, am vrut să știu cât de gospodar ești! Și ești, se pare! așa că-ți propun să te căsătorești cu fiica mea, și ea te-a studiat în acest timp, e de acord! Nu-i fată rea, a mai fost căsătorită o dată, un nemernic care i-a mâncat banii! E cam rea de gură, dar nu-i suflet rău, ai să vezi! Dar dacă mă înșeli sau îți bați joc de ea…!

- Și uite-așa a ajuns Nicușor ginerele celui la care lucra! se înfoaie în pene nea Ilie, de parcă el ar fi fost ginerele nu știu cui, și nu fiu-său. - Sunt doi ani de când așa au rămas lucrurile, cuscrul le-a dat casă mare, mașină fiecăruia și le-a dat să administreze două magazine. Nu le-a dat de tot, dar e bine că muncesc amândoi de dimineață până seara, nu se bat, nu se omoară, au și o fetiță, nu duc lipsă de nimic. Cuscrul, în afară de plantații de măslini, are și cu fructe, plus o pensiune și alte două magazine în Atena. Și pe lângă ei, o ducem bine și noi, că ne trimit și nouă câte ceva. Să mai zică cineva că nu trebuie să fii cinstit, că-l scuip în ochi!