ION, FILE DIN POVESTE!

Ion gemu, când lopata izbi placa de beton! Nu se găsise nimeni să-i spună că acolo mai e și beton, trebuia să fie numai pământ și țevi! Dinții i se opriseră din zdrăngănit, iar limba făcu o voltă, înainte de a se prăbuși peste saliva ivită instantaneu.

De mai bine de trei ore, Ion se muncea să sape groapa unde trebuia să dea de țevile ce trebuiau înlocuite. Murdar ca un porc tăvălit prin noroi de pesta porcină, puțând a mâl și a rădăcini putrede, Ion simțea că-i aleargă sângele-n urechi, mai să-i spargă timpanele.

Restul echipei zăcea la umbră: doi zglobii jucau table, icnind de fiecare dată când dădeau cu zarurile, de se auzea până-n stradă. Șeful de echipă dezlega un rebus, mușcând sănătos dintrun sandviș cu piept de pui, ceapă și rădăcină de ghimbir. Puștiul nou - venit se zgâia la o fufă ce înșira rufe și care uitase să-și tragă pe ea și ceva haine, cu excepția chiloților. Spilcuitul își scosese mănușile, despre care se zvonea că nu erau scoase nici când făcea sex, individul fiind obsedat de curățenie și speriat de microbi. Singurul pasiv era nea Lică, care mai avea patru luni până la pensie și care dormita visându-se pe marginea bălții, la pescuit de știucă.

Ion nu era supărat, de felul lui se enerva greu și-i trecea repede. Acum, însă, se vădea că mai multe brațe ar fi fost mai mult decât necesare, numai că brațele alea, lipseau! Înainte de a începe să sape groapa, hotărâseră să tragă la sorți cine-o face, iar sorții nenorociți căzuseră pe Ion! Ce nu știa el, era că tragerea la sorți fusese măsluită, așa cum plănuiseră ceilalți, în ziua anterioară, când s-au întâlnit la o nuntă!

-  Mai are păcăliciul ăla de săpat? aruncă șeful de echipă, fără să se sinchisească să întoarcă capul, să se uite.

- Dă-l în pisici, de fraier! răspunse nea Lică, fără să deschidă ochii, deja știuca lui măsura 57 de cm.

- Ce face ăla acolo? Chiulește? sări, iritat, Spilcuitul, aruncând privirea către groapa lui Ion. -Ăla stă de vorbă cu un străin, în loc să muncească!

De ei se apropie Țâr, membrul echipei, care lipsise, fiind învoit trei ore să se ducă la dentist. Livid, le comunică:

- Bă! Ion a pus-o! Venind încoace, am tras cu urechea la ce vorbea cu ăla, cu hârtiile alea multe, de i le plimba pe sub nas lui Ion! Băftosul, i-a lăsat bunică-sa moștenire 70.000 de euro! Nu degeaba spunea cineva că doar curvele și golanii au noroc cu carul, uite că golanul de Ion s-a ajuns!

Pentru o clipă, toți rămaseră cu gura căscată, de se vedea micul dejun și resturile de la ospățul de la nuntă! După care,  ca împinși de arcuri, toți săriră în picioare și năvăliră în groapa în care Ion, terminând cu străinul, se căznea să taie o rădăcină cât brațul lui, de groasă. Dintrodată, groapa nu mai suportă aglomerația, așa că puștiul rămase cu picioarele în aer și cu capul în mâl!

- Dă, Ioane, să terminăm noi, că tu ai obosit! se auzi din toate părțile, mai puțin de la puști, care nu  reușise să scoată capul din mocirlă.

Ion ieși din groapă și - și aprinse o țigară - ce mai munceau fârtații, de parcă îi apucaseră dracii! După ce termină și aruncă chiștocul, vru să coboare la muncă, dar nu-l lăsără:

-Lasă, Ioane, că ai muncit toată dimineața! E rândul nostru! Odihnește-te, că și mâine e o zi! Cel mai bun tovarăș al nostru, și să suferi de dureri de șale! Măi omule, du-te, și tu, la un doctor, să-ți vezi de sănătate, datul prin gropi, e treaba noastră! Nu vrei vreo câteva zile libere?

Ion nu apucă să răspundă la tăvălugul de întrebări, care nu se mai terminau, când groapa fu, ea,  terminată, iar țevile scoaseră capetele afară! În cei 7 ani, de când lucra cu ei, Ion nu mai văzuse așa abnegație și viteză de reacție la tovarășii lui! Rămase cu gura strâmbă, când realiză  cât de ușor se terminau treburile, când punea mâna toată lumea, nu-l lăsa numai pe el!

- Acu’, măi Ioane, dai și tu un butoi de bere? Că am terminat la fix! veni întrebarea ce-i chinuia pe toți.

Ion îi privi mirat și, curios! răspunse aiurea:

- Cu ce, fraților, că n-am achitat nici rata la bancă?

- Ei! cu ce? cu mărunțiș, că la tine e mărunțiș! O bere, nu mori tu, din asta, de la grosul care-l ai!

Ion le întoarse spatele, fără să mai spună ceva, și se îndepărtă!

- Al dracului zgârcit, n-a vrut să ne cinstească! Scârba dracului, a dat norocul peste el și nu ne mai cunoaște! îl înjurară ceilalți, fără să se gândească la faptul că, de fapt, nu era groapa lui Ion!

Ion, în drum spre casă, îl sună pe văru-său:

- Vere, mulțumesc! Bine că ai venit, că nu mai terminam! Da! da! au terminat toată treaba, și încă repede! Au pus botul, chiar au crezut că am căpătat o moștenire! Auzi, la ei, nesimțiții! mi-au cerut să le dau de băut, să le plătesc că au săpat! Nu! nu mi-e teamă că se vor răzbuna, nu vor mai avea când! Mi-am dat demisia! Să sape ei gropi, până nu mai pot!