De parcă am dormit, cam câș, în paie!
Și nu-n oricare, ci doar în paie ude,
Că eu vorbesc! Dar nimeni, nu aude!
Cu ochiul, trag, furiș, pe-afară-
Cerul arată de parcă-i călimară,
Doar că-i sucit, sub spaima rece-a ploii!
S-a înserat și mișună moroii!
De-atâta stat prea mult în casă,
Simt capul, cum umerii, apasă.
Mă bâlbâi! Și mi-au pierdut și nurii!
Simt că-s șâclos, și fad, în cerul gurii!
Creieru-i orb! Emite infraroșii!
A mai rămas doar mirosul gogoșii,
Vocabular - de vacă pășunată,
Și multă îndoială, din ceruri, răsfirată!
Am renăscut – sunt ca un bebeluș!
Era normal, în jur c-așa frecuș!
Mă bucur, ca bebeu, că-i tare bine,
Dar tot mai simt că fac totul, pe mine!
Acum, că suntem noi-nouți, aștept ca idioții
Să ne amestece, vârându-ne-n promoții!
Ne dau și garanție - nu trebuie uitat
Că s-a imunizat, cel ce s-a vaccinat!
Și ce mai vorbă lungă! după orice sacrificiu,
Ne-așteaptă viața nouă! Păcat! că-i la ospiciu!
Nouă nu ne ajung anii, să trecem în vecie,
Ci secole, cuprinse de dulce pandemie!
Cu capete de lemn, și inimile, piatră,
Tot ăștia ne măsoară și-apoi, tot ei, ne ceartă.
Noi, tot visăm la îngeri! Când colo, dracu’ gol!
Și au la păsărele, nu una, ci un...
stol!
În creiere subțire, se naște, iar, normalul.
Păcat că a murit și l-a păpat furnalul!
Rămas-am cu sechele, ascunse-n fond de ten,
Și tot o s-auzim, din nou, acest refren!
Îmi vreau viața-napoi! Dar, totuși, nu o vreau!
Că nu era frumoasă, cu rele, câte erau!
Aș vrea una mai bună! Și să v-o zic în față:
Să cultivăm, mai mult, respectul pentru viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu