O ROMÂNIE BOLNAVĂ

    

            După atentatele din 11 septembrie 2001, un cioban mioritic stătea sprijinit în bâta lui din lemn de corn, când un paranpatist se lovește de turla bisericii din sat. Ciobanul ridică din umeri, comentând:

            -La o țară de rahat, atentate de rahat!

            

       Scuze, dar nu-i de vină țara! Pentru că e o sărmană țară bolnavă! Asta văd eu – o Românie bolnavă! Ah! nu cu ochii mangosiților și preacurviștinelor care anunță că viața e rozalie, ca boticul de porc, doar n-are sârmă-n nas, ci cu ochii unuia care stă chiar binișor, la capitolul „venituri”! Dacă eram pe drojdie, nici nu mai deschideam gurițometrul. Cum fac cei care numără boabele de orez, când le pun în mâncare. Numai că nu știm tot – ne-o merge bine, la unii, dar, per global, mersul bine nu pentru râsul nostru. Doar ceva capete țuguiate se vor simți liniștite, dimineața, la spălatul pe gingii. Pentru că România e bolnavă, și nu de-acum, dintotdeauna, mai ales - în ultimii 30 de ani!

Românașii sunt bolnavi de frică – ce-o mai aduce ziua ce urmează? Mai trebuie să mă duc la muncă, sau mă targhetez la pat, cu zeamă de urzici moarte? O să fac infarct, văzând prețurile scăpându-se pe ele, în jos? Ce fac dacă mă îmbolnăvesc - mă duc la spital, să mor lent și dureros, sau o iau tiptil spre locul plin de cruciulițe și de visători în mai bine?

Ridicarea pretențiilor, în raport cu prestația și remunerația, ne-au făcut caraghioși - mai pe înțelesul tuturor, nu putem să ne ... pe noi, că nu ne place să dăm cu ghebul, pe bani puțini, și nici nu ne lovește damblaua, cu mai mulți bani! Că nu-i de unde! Lăsați lozincile și spuneți drept – ce dracu’ faceți unii cu salariile și pensiile, mari cât să hrănească un batalion de fomiști normali? Și asta nu pe Lună, ci întro singură lună? Hm? visează cineva că-l vor da banii, afară din casă, când majoritatea celor ce muncesc,(sau pe-acolo), primesc doar atât cât să vâneze reduceri și promoții, dacă nu, bagă laba-n buzunarul altora, căutând mărunțiș?? Uite! - am auzit că București-ul e în mare vânzoleală – au ieșit boschetarii, hoții, curvele și drogații și se uită urât la oameni! Cred și eu! după atâta izolare, pe bani mărunți! Numai să nu fie și-o confuzie – ăi, de se uită urât, sunt cei care n-au avut din ce să trăiască, i-a închis pandemia în case, c-un coltuc de pâine, sau cei care se așteaptă, după rău, să vină ceva și mai rău! Cum se întâmplă, de obicei, în România. Dacă vedeți liniștiți pe undeva, să știți că ori nu sunt români, ori lucrează la Guvern sau Președinție, sau fac politică sau învârt afaceri necurate sau, pur și simplu,...au tras ceva pe nas. Pentru că nu mai există nimic sigur în țara asta, cu excepția minciunii și a nesimțirii râzgăiate. Românii ce muncesc afară? Nici ei nu sunt prea liniștiți – ce-ar putea să facă întro Românie bolnavă, dacă s-ar întoarce la glodul de pe uliță și la șanțurile comunitare?

Nu prea văd ce mai rămâne de făcut – nu de SARS CoV 2, ne temem noi, ci de virușii din creierele celor care s-au erijat în reprezentanții noștri, pe care tot noi, frumoșii și deștepții lui Ghioagă Mafiotul, i-am uns cu mir, uitând să-i miruim din când, în când! Pe Apa Zâmbetii trec corăbii cu pirați bătrâni, care și-au pus proteze, să muște mai tare din ce-a mai rămas necotoit din bogăția țării acesteia, care zace la reanimare și ventilatorul îi sulfa din nas. Zău că mă apucă disper-ul – nu că nu mai avem mândrie, dar parcă ne tălâmbim pe zi, ce trece!

Nici în covalescență, nu cred că suntem: ar însemna că ne simțim mai bine și mergem spre însănătoșire! Nnnuu! ne-am prăbușit la interioare și nu mai credem nici dacă ni se vâră-n meclă! Degeaba ne prefacem că nu ne interesează, am avut destul timp să vedem peste garduri, cum pot s-o ducă alții (tot cu mâini și picioare, ca și noi!), mai bine, așa cum am văzut că se poate și mai rău! Mai ales ultima variantă!

Oare cine dă drumul la un virus care să scurteze viața la politicieni, că dacă stăm tot cu gorilele astea, o să ne bucurăm de libertatea de exprimare în limba sanscrită?

România e pe faraș, și nu din cauza mea, a ta, a vecinului! Mă doare sufletul când văd cum o mulțime de oameni caută să-și vadă de viața lor, de munca lor, de familiile lor, în timp ce bolnavii mintal se rasolesc să ducă România la cimitir, de parcă ar urâ-o, și odată cu ea, ar urâ poporul ăsta debusolat!