Dorel are o mulțime de neamuri, care rubedenii au toți,
fruntea lată. Cumnată-său, de exemplu, duce în spinare un sac cu încăpățânare,
fără egal – lui să nu-i spui ce să facă, e prea mintos pentru secolul ăsta!
Și se duce individul la scos o vie bătrână, ieșită la
pensie. Nu ascultă povața mătușii, de a ocoli mai mult, dar va merge la sigur, așa
că o ia pe scurtătură, peste dealuri. Primul delușor îl saltă cu ușurință, ceea
ce îi umflă pipota de mândrie – a avut dreptate s-o ia pe-aici! După urcarea
celui de-al doilea, vine o pantă abruptă și mândria națiunii coboară câțiva
zeci de metri, alunecând pe partea lui gânditoare, care rămâne cu pantalonii
ferfeniță. Noroc cu un copac, care îi oprește avântul și-i julește o coapsă. Dar
ajunge intrun timp record la vie, așa cum dorise!
Șpalierii fuseseră, deja, în mare parte, transferați de
persoane invizibile, prin alte vii, lui nu-i mai rămăsese mult de scos din
pământ. Abia atunci descoperi că pământul are ceva cu el – din cauza secetei,
se făcuse beton! Regretă și faptul că nu acceptase propunerea fratele său, de
a-l însoți, cunoscut fiind faptul că doi boi la plug, însemnă mai mult decât
unul singur.
Primii stâlpi îi stoarseră 2/3 din energie, dar iată că
ajunge și la unul ce-i seamănă – mare, încăpățânat, care nu vrea să se miște!
Nervos, Hărnicia Sa
trage de el, îl împinge, îl plachează, îl imploră, îl înjură, spune o rugăciune,
se așează în genunchi și plânge! Ăla, ioc!
Omul renunță și trece la alți șpalieri, mai puțin
ostentativi. Reușește, până la amiază, să curățe o bucată bună, în care stă,
enervant, încăpățânatul. Aproape că sfidează pe toată lumea, vrând să arate
că-i mai șmecher!
Jupân Catârgilă se enervează și nu mai ține cont de nimic, inclusiv de elementara gândire privind siguranța personală: se năpustește
asupra adversarului, trage de el, face ca indienii, de se aude până-n sat.
După prânz, iată că apare și frate-său, cu stilul lui de
harnic renascentist: agale! Cineva îi spusese că, dacă nu se consumă, ajunge
pensia. Și a luat-o în serios! Nu și-a pus, însă, niciodată problema că el nu
muncise 10 secunde în viața lui, în
calitate de angajat.
Astăzi i se făcuse milă de frățâne-său și venise să-l
ajute, dar pe drumul cel lung și cu popasuri mici și dese, cheia marilor
succese, cum învățase în anii socialismului, la CAP.
-Văd că te descurci, frățioare! îl încurajează pe Catâr. Ți-am amintit, de
dimineață, să nu tragi spre tine șpalierul, mai ții minte cum s-a rupt anul
trecut, la mine, de m-a pălit în frunte? Însă văd, după fruntea lată și zdrelită,
pe care o ai, că degeaba ți-am spus de 5 ori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu