-Nely, dolcezza! voi venire acasa! No poto mangiare, de frica împuțitului
ăsta de virus, m-am constipat! Veni e așteptare mia la șosea, că doar n-o să
merg 7 km coperta di terra!
-Păi, vin io, da’ podul de
la șosea e rupt, de la viitură, care a mâlit și drumul! Venim cu căruța!
- Nu poto sentire! Ciao!
______________________________
Din taxi, coboară Dulcineea Mămăligă, cocoțată pe niște
teniși cu talpa de 8 cm, în timp ce șoferul geme sub povara sacoșelor și
geamantanelor de diferite mărimi și culori. Mărăie subțire, după ce termină –
dama i-a plătit exact cursa, după ce a încercat să-i dea cu 10 lei, mai puțin:
-Păi! cum ne-a fost vorba, cucoană?
Cucoana deversează torent de cuvinte străine, dar nu
chiar atât de străine, ca să nu se înțeleagă pe unde sunt trimiterile la
origini, mai ales că mai scapă și-un cuvințel în limba de natalitate. E nevoit
s-o șteargă, dama e cuplată la 380 și pare inepuizabilă.
-Nely, dolcezza! mă bucur că te văd! sare în brațele
vară-sii, care tocmai ce dăduse la vaci, înainte de a veni s-o ia. -Mi-e molto
difficile să vorbesc româna, dar știi tu, cum stau eu cu limba! Unde e macchina?
Ce e aia, trasă de cal?
- Căruță! Știi, cu roți și oiște! Trasă de cal, cu hățuri!
- Vai! ce m-am murdărito! Cum să ajung la mama mia, cu
chestia asta noroioasă, pe mine? Căruță? Contadinilor! Cum, căruță? Vrei să
cobor din căruță, după 8 ani de umblato prin lume?
-Ți-am spus la telefon că podul e rupt și drumul, inundat,
nu se poate circula deocamdată, decât cu căruța. Hai!urcă, că ți-a suit
bagajele Ionel!
Pe drum, Dulcy simte că prin nări îi trec niște fiori,
ce-i aduc aminte de ceva vag, din trecut:
-Pff! ce miros e ăsta?
De parcă ar fi auzit-o, calul ridică coada și dă drumul
la o nouă șarjă de cavalerism. Musafira înțelege mesajul și, în semn de
dispreț, își pune eșarfa subțire, peste trompă, făcând calul să necheze - e
verde! deci e liber mirosul să treacă! Neluța privește cu coada ochiului și
zâmbește – are acasă o poză, în care ea și Dulcineea mână cireada de vaci a
satului.
- Cu ce vă mai ocupați voi, pe-aici? e curioasă musafira,
căreia, se pare, i-a revenit, odată cu mirosul, și cunoștințele de limbă
română.
- Tot cu alea, vechi! Am rămas cu 2 vaci, suntem singurii
în sat care mai avem și coarne-n curte. Deși Ionel (aruncă o privire scurtă, soțului) o tot lălăie prin vecine. Porci, nu mai creștem, anul trecut
s-au îmbolnăvit de deces și-am ajuns să mâncăm mutanți, din magazin. Am dat
vreo 5 hectare în arendă, și peste vreo 2-3 ani, o să primim ce trebuie de-acolo, dar acum, nu! Ne zicem “fermieri”,
dar noi tot țărani, rămânem!
Avem și-un solar, dar, cu seceta asta, n-avem apă decât atît cât să udăm
florile. A mai venit și corona ăsta, că-mi trebuie declarație și când mă duc
la WC, în fundul curții! Dar e bine - ne-am pus faință și gresie-n baie, deși
nu avem apă-n curte. Niște oameni miloși din Sudan, ne-au trimis la copii tablete,
deși avem 20 de întreruperi, pe zi, la curent, iar internetul e, deocamdată,
prin satul vecin, la păscut. Ne înțegem bine cu toată lumea: hoții ne calcă
doar o dată la 4 zile, în timp ce poliția ne vânează pe dealuri. Primarul e bine, s-a
îngrășat de anul trecut, când a intrat în campania electorală de anul ăsta. Cam
astea-s noutățile! Dar tu, tu cum de-ai venit acasă?
-Ei! m-a apucat dorul de casă, de mama! Să merg la
cimitir! Nuu! la mormântul tatii! Să stau cu picioarele desfăcute, pe chestia
aia, lungă, cum îi zice, prispă? Să miros flori de măr, dar nu mai sunt meri,
că i-ați tăiat. Să văd cum bâzâie aia, albina, cum e asta care mi uită la rujul
meu!
-E viespie!
-Dorul de pământul strămoșesc, asta m-a convins! Ei!
poate și faptul că m-au dat afară și nu mai aveam ce mânca, dar ...! Da’
copiii mei, ce mai fac? mai am copii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu