După
câteva zile, de când toate lucrurile merg anapoda și belele curg, starea ta de
spirit numai de altele noi, n-are poftă! Ți se strâmbă gura, creierul e
anchilozat în poziția “fetus”,nu mai răspunzi la comenzi, ești un ghem de nervi...!
Și
atunci primești nu un telefon, ci TELEFONUL:
-Îmi
pare rău, dar trebuie să-ți spun că X a murit!
Cerul
nu cade de la locul lui, dar începe să se învârtească, funcție cât de apropiat
ai fost de persoana respectivă. Nu-ți vine să crezi, apoi te pleoștești, te
înfurii, iar te turtești, și tot așa! Nici nu știi cât de speriat ești, așa,
dintrodată – dacă mă duc și eu? Dar tu nu știi asta!
Apoi
te liniștești, la modul că privești situația așa cum este – nu se mai poate
face ceva, este varianta finală! Nici nu te mai întrebi dacă, până atunci, ai
făcut ceva să se schimbe această finalitate! Păi ce? era treaba mea? Fiecare cu
ale lui!
Undeva,
ascunsă adânc în sufletul tău, zace o durere care tinde să crească: cum de „s-a
dus”?
Era bolnav, da! dar era încă
tânăr! Și era puternic, altul, în locul lui, claca demult! Afurisită viața
asta!
Și
de câte ori m-a scos din pepeni! Eram doi încăpățânați, doi berbeci puși pe
harță! Dar asculta un sfat bun, chiar dacă prima oară zicea NU! Și avea, sub aerul
de dur, sufletul bun, prostește de bun! Eu nu pot fi ca el, să iert pe cei din
jur, când îmi greșesc!
Trebuie să-i spun: - În ultima vreme, când boala s-a agravat, am
fugit de tine - nu eram în stare să te ajut și nici nu puteam să te văd,
chinuindu-te! Recunosc că sunt un laș, dar mă scuz, parșivește, că sunt și eu, om, ca
atare - pot greși! Nu mai contează cine a fost curajos și cine, laș, contează
că ai plecat dintre noi! Pot, măcar acum, să-ți spun “prietene”?
Asta a fost tot - nu mai ești printre noi! M-aș bucura să aflu că
te-ai dus, Mihai, întrun loc unde să fii mult mai fericit decât aici!
Îngerii
să te însoțească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu