marți, 16 iunie 2020

OMUL NOSTRU SIMPLU ȘI IZMENELE LUI NEÎNCĂPĂTOARE


   Ce fericit e omul nostru simplu, în simplitatea lui simplistă - l-ar durea la bască, dar n-are, are șăpcălie, care-i ține umbră la scufie. Pentru că asta îi mai trebuie omului simplu – să-i treacă pe lângă scufia de mărgăritar că e Zeul Intelighenției Juvenile! Chiar dacă e în prag de pensie!

            E vorba tot de faimosul meu vecin, ăla pe care l-am transformat în erou de teletembelă! Ăla care nu avea tablă pe casă, dar acum are, deși e una veche, dată de un alt vecin, și abia e prinsă-n cuie! Ăsta da! semn de prosperitate – să ai acoperiș la bordei și apă caldă, de la ploaie! Viață, nenică! nu glumă – nu plătești apa și canalizarea, astea se compensează de la bec și nu plătești restanțe, deconectări, dobânzi, mormoloci și alte viețuitoare!
            Ei, bine! pe lângă nevastă-sa care face pe nebuna, dar n-o crede nimeni, vecinul i-a adus consoartei un cățel, dar nu orice cățel, ci unul de rasă! Cum obrazul subțire, cu cheltuieluri, se ține, bietul animal e mulțumit că are stăpâni, așa că nu comentează, el are o treabă – latră toată noaptea, zici că-i Duracell! L-aș ...strânge-n brațe, dar inima mea mare nu poate face rău nici măcar unei muște, dar de mușcat, l-aș mușca pe vecinul, că dorm noaptea cu hămăitorul sub fereastră, zici că-i trubadur pus pe romanțe! De când a apărut animalul, iubesc nespus câinii și pe stăpânii lor!
        De săraci, ce sunt, abia au ce mânca! Și, ca tot omul sărac, singura mâncare general valabilă pentru săraci, e grătarul – se face repede, e sățios, e ieftin și mai uită rumânul, ce greu îi vine să trăiască! Păi, cu prețul ăsta la fasole, tot mai bun e un copănel finuț! Numai barosanii își pot permite legume și cireșe, săracii se întorc de la piață cu taxi-ul și cu 2 kile de pulpe de foste păsări! Vineri, zi de post, mi-au dat o lecție – au cântat un Opus pe corzi vocale, la grătar de porc! Grătarul era de fier, iar porcul, porc mare! Să mă învăț minte, să nu mai mănânc zacuscă și ciorbă de legume, să mă dau boier (fără B)! Ca totul să fie perfect, de două zile, la vecinii în cauză cântă un cocoș! Viu! Având în vedere vîrsta vecinului, nu știu dacă mai există în curte și un alt cocoș, înafară de cel cântător. După cântat, pare cocoș serios, doar că n-are și găini, cu excepția mea, care sar din pat dimineața, pe la 06.00, când își drege glasul. Și ăsta e tot din secolul electricității – cântă tot pe Duracell! Infinit mai ascuțit decât zombi-ul ăla de câine - dar cineva are cocoș în curte! Eu îi urez să ajungă grătar! Poate miercuri, tot am intrat în post, merge un grătar sub cocoș! vedea-l-aș cu cocoșul în sus! Am fost atît de surprins (n-am mai fost trezit de un cântecel de cocoșel, de vreo 20 de ani, m-am bazat pe sonerie și telefon!), de-am crezut că și-a prins vecina limba-n gardul pe care stă cocoțată și privește viemuiala străzii! Săracii, vecinii mei! adună la bătrânețe, ce-au băut la tinerețe! Mă rog! bietele ființe adoptate nu sunt vinovate că nu-s udătură! Mă întreb când or să apară: o capră, un leu, un elefant și-un Archaeopteryx! Sau măcar un T-Rex! Cum ar fi să mă trezesc pe la 03.00 noaptea, la clefăitul lui T-Rex, rozând câinele?
Vecinul vrea să iasă la pensie, iar eu îl încurajez – poate se prinde că la el în curte, nu-i Zoo, și se pune, de bucurie, pe grătar! Măcar pe cocoș! nu pe el!
Doar că a descoperit că prietenul lui, patronul la care lucrează de 30 de ani, a uitat să platească dările la stat, preferând luptele de cocoși din America de Sud. Asta n-ar fi nimic, dar nu-i ies vreo 6 ani de contribuție. Când a muncit, a lucrat și-n șomaj, a mai tras mâța de coadă cu salariul, a mai mâncat și-un porc, la grătar, când era plătit în natură. Nu știe ce salariu a avut în zilele lui bune, pentru că nu-și amintește să fi semnat vreun stat de plată. Cum să-l suspecteze pe cel mai bun prieten al omului, că a mânărit statele? Poate doar Statele Unite, nu pe alea de plată!
Apoi s-a dezumflat: a aflat și el, cât e pensia, la salariul lui minim pe economie, cum apare oficial în acte! Vrea să mai muncească! Acum înțelegeți că nu toată lumea vrea la pensie și de ce? E supărat rău – ce pensie e aia, să nu-ți ajungă decât de-un grătar pe lună? Mama ei de sărăcie!

Niciun comentariu: