FRUMOASĂ ESTE ȚARA MEA!

Frumoasă este...era țara mea,

Dar, ce păcat! că stăm prea mult în ea!

Nu știți o țară, care mi-ar fi glia,

Plecată, de nebună-n lume - România?

Era pe-aici, proptită-n coada sapei,

În calea urgisirii-ndelungate și a apei,

Un spin în talpa marilor împărății!

Ce vreți să faceți voi din țara mea, copii?

Voi nu mai vreți o țară, ci balsam,

Pe rănile uscate ale acestui neam,

Plecat aiurea, să caute pe-afară,

Să se adăpostească, vrând o...țară!

Să aibă altă soartă, alt destin,

Un viitor, la care să mă-nclin,

Un drum bătătorit, frumos, ceva!

Să semene cu ce-am iubit – cu țara mea!

Ce s-a-ntâmplat, de nu mai știm de ea?

Cu poalele târâte prin noroi,

Ce țară am dori, să avem noi?
Ce am făcut să trecem mai departe?

Doar vorbă lungă! Nu fapte, nu dreptate!

Până la urmă,  de ce-o mai fi frumoasă,

Dacă, de mult,... nu mai e țara noastră?

Frumoasă este țara mea și-a ta!

Dar ce păcat! că n-o putem muta!

O mută alții, să ne rămână nouă

Doar apa cea stătută, ce cade-atunci când plouă!

Și sufletul îmi arde! De griji, se înconvoaie,

În timp ce țara mea ajuns-a apă de ploaie!