marți, 28 noiembrie 2017

LA HANUL BABELOR NEBUNE!

PENSIUNE AGRO- TURISTICĂ, TREI PĂPĂDII, SUPER-PREȚ CAZARE! PARCAREA ÎN SPATE, PĂZITĂ DE DOBERMANI! MÂNCAREA – CA  LA MAMA ACASĂ, NUMAI PASĂRE DE CURTE, PORC DE ȚARĂ, CURCAN ROTOFEI ȘI GÂSCĂ DE BALTĂ! VINO ȘI - O VEZI TU!”



M-a prins o noapte, pe-un drum ca vai de lume!
Și-am înoptat la hanul babelor nebune!
Anunțul  atractiv, l-am pescuit pe NET!
Și tare-mi place textul, deși e desuet!
Amorezat de o așa ofertă grasă,
Am poposit  și-am dat să intru-n casă!
N-am apucat, că un dulău tărcat
S-a repezit, din spate, și, iute, m-a mușcat!
Am dat să-i dau un șut, să-l fac grămadă,
Și m-am trezit în plin scandal și sfadă!
Eu, pasămite! am atacat cățelul!
Și, scandalos! am vrut să-i fac și felul!
Cu  cele trei scorpii, călare, pe mașină,
Am încercat să le explic că nu sunt, eu, de vină!
Nu avea rost să dau, eu, socoteală!
Dar, de la zgripțuroaice, era să iau mardeală!
Nu mai văzuseră client de 99!
Acoperișu-i găurit și-n sobă, deja, plouă!
În curte, a mai rămas trei lătunoaie
Din mesele și din scaune greoaie!
Am întrebat – Serios, ce-aveți meniul zilei?
Și m-au privit apatic, ca din cutia milei!
Mi-au povestit că ultimul scurmac
Rămas în frigider, din anticul gânsac,
L-a dibăcit cucoana Zgribulica!
Asta, acum o lună! Acum, nu e nimica!
Sora cea mare, coana Scormonela,
S-a supărat și și-a luat umbrela
Zicând că pleacă-n târg, după cumpărături!
Iar până vine dânsa, pot roade murături!
-Cum, nu-s puicuțe la hanul dărâmat!
-Da’ noi ce mai suntem? răspuns, ele, au dat!
Mă îndoiesc  că aveam cuvinte potrivite
Să le răspund! Așa c-am stat cuminte!
-Eu vreau ca să mănânc și să adorm puțin!
- Oh! Ce nenorocire!...Avem un vin pelin!
Mâncarea-i, după cum se știe, fudulie!
Doar  băutura e de bază, doar ea e temelie!
- Porc, gâscă, rață, vacă sau curcan
Vreau să mănânc ! și nu să cad fazan!
M-ați păcălit, ăsta nu e han, nici pensiune!
E-o groapă răpciugoasă, cu trei babe nebune!
Bătrâna Salmonela sughiță în basma -
-De-ai ști ce rău ne pare! Așa ne crezi mata?
Avurăm ghinionul, să ridicăm clădirea
Pe bună bază că prindem, pe vecie, fericirea!
Când am făcut noi planul, eram pe-autostradă!
Apoi, veniră alții, și hanul stă să cadă!
Au cam schimbat proiectul ! și visul a murit!
Iar noi, într-o pădure, pe dată, ne-am trezit!
De parcă n-ar fi fost de-ajuns și trebuia căpăstru,
Au construit și ziduri, degeaba, în jurul nostru!
Când ne-a pălit  damblaua și amocul
Și, cu cel han, ne încercam norocul,
Eram trei zghihuite, trei tinere băftoase!
Acum suntem bătrâne! Trei biete păcătoase!
Autostrada e, încă,  prea departe! E la podea!
Mai rău, e doar o farsă, pe-aici nu trece nici șosea!
Din sărăcia noastră,  că suntem în etate!
Am mai rămas cu zero -  pe Net, publicitate!
N-avem nici telefon, n-avem nici o căruță!
Mai păcălim și noi, pe câte-un găgăuță!

Am stat trei zile acolo, cu babele nebune!
Nu mai vroiam să plec! Erau atât de bune!
Mâncam urzici cu ceapă, cu pâine și cu sare
Și-n pauze de masă, ne întrebam -  Cum oare
Nu-i rupe conștiința, din pensiuni luxoase
Pe cei ce-au dus la groapă, trei babe caraghioase?



Niciun comentariu: