(Scrisă acum un an, în plină stare de alertă! Ce s-a schimbat?)
Ce să mai fie de spus?
Nimic! Nu mai sunt cuvinte! Și chiar dacă ar fi, nu știu dacă se mai potrivesc
momentului: nu există nici chef de trăncăneală, nici de glume, nici chiar de
plânsete! Ce poți spune, când toate sunt cu dosu-n aer? Viețile noastre, alea
scârboase și deșănțate, s-au răsucit ciudat, împotriva noastră! Pe bună
dreptate, erau cam urâte, dar, față de ce-i acum, erau bestiale!
Mă simt vinovat pentru
viața dinainte - eram prea slobod, tot
timpul pe fugă, irațional (uneori), egoist, cîrcotaș. Acum sunt și mai și: după
ce păream că revin la sentimente mai bune, iar m-am răsucit. Doar că nu-mi mai
vine să vorbesc! Și de ce aș face-o? mă ascultă cineva? Se schimbă ceva în
bine? Nuu! m-am convins – cărțile sunt jucate și a câștigat cine a jucat la
cacealma! Suntem prinși în jocul murdar al intereselor “subțiri”, legați la bot de starea de alertă, îngroziți de
un pericol care există, dar nu se știe ce și cât, prostiți de îngrădirea
libertății și-așa stupid de neclară. Pentru că suntem doar simpli spectatori la
schimbările care ne afectează, degeaba dăm din mâini și din craci, rolul nostru
e doar de aplaudaci, nu de comentatori sportivi. De aceea, nu mă aștept să
citiți cele de-aici și să vă bucurați, nici mie nu-mi face plăcere ce scriu, mai de preferat ar fi o tâmpenie amuzantă.
Nu poți rămâne decât mut:
în timp ce ni se spune că vine Moartea în chiloți de tablă, asistăm la tot
soiul de situații curioase, tocmai pentru că nu-s noi, dar sperăm că măcar
acum, se uită de ele: ne batem ca proștii, între noi, în loc să “rarefiem” aerul și să-i mai trimitem la mamele lor pe cei
care joacă țonțoroiul, pe viitorul nostru. Nici acum, când suntem la reciclare,
nu suntem în stare să disociem binele, de rău, și luăm poziția mielului!
Măsuri tâmpite, am mai
văzut noi, dar niciodată cum sunt acum: fără perspectivă! Una mică: dacă
durează mult, vreo 6 luni, o să arătăm ca dracul, mascat. Devenim pustnici, doar cu apă și pâine? De ce nu
avem voie în aer liber, că așa se miorlăiau, că nu se restricționează
libertatea de mișcare? Se tâmpesc copii, în apartamente, nici înainte, nu
ieșeau, dar mai târziu, nici n-or să mai vrea! E o situație gravă, e pericol,
dar mi se pare mie că e balamuc, și nu organizare! Cei cu afaceri sunt de acord
că impunerea oricăror condiții, doar să nu moară de foame, ei și angajații lor,
dar nimeni nu se sinchisește, zici că ne pregătim de bal mascat! Mai degrabă,
ori nu-i duce capul, ori sunt alte interese zglobii! Vine un bou/ o vacă, spune
că va fi secetă, că vom păpa mai mult din producția autohtonă, să facem
agricultură și-n ghivece, dar nu avem voie să mergem la grădinărit, la livadă
sau la mama mă-sii! De ce, dobitocilor? Pune-ne să respectăm ce reguli vrei tu
– să tăiem la vie, din hectar, în hectar, cu fundițe la nas și cu dop în ...,
doar să nu privim cum se duc naibii, toate! Sau crede cineva că mă duc la
pescuit, să încing vreo horă și să spun bancuri politice?
Și uite-așa! se nasc
întrebări întrebătoare, care duc la ideea
că totul e o joacă de-a maimuța, că nu-i niciun pericol, totul e o
găselniță! Iar cei cu sapa și lopata-n mână, au alte preocupări!
Deci, și-așa e restrânsă și libertatea guițatului, tăcerea e mai bună decât toate! Ferice de bețivi – ei nu vorbesc, ei sorb! Doar că nu beau din otrava asta, pe care o servesc doar cei care vor cu adevărat, să trăiască!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu