miercuri, 7 aprilie 2021

FAMILIA DEMOCRATĂ

Înainte de căsătorie:


-În sfârșit, ne căsătorim! Draga mea, vreau să știi, de la început, care este programul meu de guvernare! Am făcut mai multe sondaje de opinie în familie și se pare că eu intru la guvernarea familiei noastre, iar tu, în opoziție! Că tu n-ai un program, o să le faci pe toate, cum îți vine bine! Deci: în fiecare seară, ies la bere cu băieții, să punem țara la cale! Avem de gând să ne mutăm sediul, la altă cârciumă, așa că voi fi ocupat tot timpul, până la ore târzii. Tot eu voi face bugetul, dar te las pe tine să faci investițiile, să răspunzi și tu, de ceva. N-o să aruncăm cu banii, în câini, ăștia să se ducă la muncă, nu la lătrat degeaba. Copiii, îi facem on-line, iar pe părinții noștri pensionari, nu-i mai băgăm în seamă, nici nu le mâncăm pensia, trebuie să devenim responsabili, să furăm ...să muncim numai pentru noi. Măsurile pe care le voi lua nu sunt în interesul cetățenilor, ci doar în interesul nostru. Hai! și-a rudelor! Vom face reduceri de personal: mâța ta trebuie să dispară, ne va speria șobolanii. Nu creștem găini, că au aviară, nici porci, că au pestă. Mâncăm bio, ce gătești! Nu gătești, nu mănânci! Te voi ajuta la treburile murdare, dar numai la cele pe care nu le poți face tu! Din când, în gând, ne certăm, să ne audă lumea că suntem o familie tradițională, normală! De fapt, ne băgăm amândoi în pat și...! Cum tu nu prea deschizi gura, n-or să fie probleme, toate vor merge ca unse, mai puțin restul!

După 3 ani:
-Mă, măgarule! m-ai aburit cu programul tău de guvernare! Mi-ai trântit doi copii și m-ai lăsat cu toate pe cap! Îmi invoci greaua moștenire a lui măta! ca să te fofilezi de la muncă! Te-ai lăsat și de servici, că ai obosit făcând planuri! Noi mâncăm bio? de la fast - food și supermarket? Acum îl creștem și pe porcul de frate-tău, în locul mâței mele, de, noi avem grijă de rude! N-ai mai pus mâna pe-o greblă...! Și aud că te-a văzut lumea umblând pe la curve, nu-ți mai plac mitingurile cu mine!
În camera de-alături, cei doi copii fac planuri:
-Vin, acuși, alegerile! Ce-ar fi să facem noi o alianță, să intrăm la guvernare și să le mâncăm toți cârnații?

Niciun comentariu: