joi, 12 martie 2020

MĂ! ȘTII CĂ-MI DEVII SIMPATIC?


     Știu! am spus că nu mai comentez ceva despre coronavirus, dar ... e subiectul cel mai fierbinte, că nu poți flatula un pic, și gata! cineva te întreabă ce părere ai despre dumnealui, COVID 19 +! Pentru că, dobitoc ce sunt! abia acum am fost mai atent  la formulare și am observat, cu întârziere, că este vorba de formula NOUL CORONAVIRUS, ăl vechi a ajuns la lada de gunoi!
            Cu vreo trei boli cronice, cel puțin, și un picior și ¼, în groapă, n-am nici o părere despre personaj, ba chiar începe să-mi devină simpatic:
   -morcovul pe care l-a adus, deși nu s-a înfipt destul de adânc în părțile esențiale, frunzele ascunzând încă mari carențe social-umane, ne-a lovit cu târnacopul prin partea cerebeloasă unde țineam așa-numita umanitate; morcoveala nu reușește, însă, decât să ne facă mai egoiști și mai stupizi, acolo unde e cazul, bineînțeles! nu toată lumea e la fel; inconștiența unora de a se vedea doar pe ei și creierul lor mic și strâmt, face astăzi niște monstrulache vocativi și impertinenți să devină eroi de epopee jegoasă, dar ei nu știu asta și nici nu le pasă; e cazul celor care se dau cocoși și vin de prin părțile lumii, fără să le pese pe cine bufnița lui Ion Creangă! pot omorî! Cât poți avea creierul de îngust, să fugi dintro țară precum Italia, de frica carantinei, că să te plimbi prin sat la tine, cu mâinile la spate? Toată lumea cu scaun la cap vorbește de cei mai vulnerabili viitori bolnavi de COVID 19, bătrânii, și tu le tragi o vizită pe termen nedeterminat, ca să TE protejezi! Oare neuronul tău sănătos nu înțelege că nu faci decât să mărești riscul chiar pentru tine și ai tăi? Ba mai faci și pe intelighentul fasolar, de o iei prin Germania, zicând că vii de la Polul Nord, de la un simpozion cu eschimoși!
   -lăsând deoparte proviziile de alimente făcute prostește,(oricum, dacă beleaua ține luni, poate ani, tot nu-ți ajung!) au început să dispară dezinfectantele! Păi! până acum nici cu apă, nu dădeam, nici cu aspiratorul, nu aspiram, nici mânuțele, nu murdăream! Dintr-o dată, ce să vezi? ne-am dat seama că doar o tonă de dezinfectant ne poate salva de la boleșniță! Da’ până acum nu era tot aia, trebuia să vină un scumpete de virusache, brava lui! să ne făcă mai curăței? Și-așa nu sunt convins că a pricipit toată populațiunea că măsura principală este IGIENA, lipită de limitarea plimbărilor fără esență prin spațiul public! Nu prea am văzut mănuși pe la vânzătoarele de la magazinele alimentare, or fi crezând că ele sunt din coasta Evei și nu se lipește nici musca lălâie, de ele! N-am văzut măsuri suplimentare pe vreo undeva, ci doar oameni înspăimântați, care se bâlbîie, de parcă bâlbăiala ar alunga virușii!
   -parcă valoarea banilor nu mai e aceeași – când e vorba de C19, nu se uită multă lume la preț! Nene virusurule! matale ești pe bune pornit pe noi? Că mie nu mi-e teamă de tălică, ci de ce-o să lași în coada dumitale, după ce-o să dispari: morți, criză economică, prețuri super-umflate, fomiță neagră, șomeri, prostie cât muntele Everest, tot mai multă dezumanizare, disproporții economico- sociale! Așa că, de ce să mă sperii de tine? te iau acasă, mor și scap să văd toate astea, la care, se pare, nu prea se gândește cineva, aplicăm tactica veche – las’ c-om vedea noi, dacă om apuca!
    - a fost o propunere ciudat de interesantă, ca BOR să pună la dispoziție mănăstirile, pentru asigurarea carantinei! se mai aude ceva, despre asta? sau nu s-a stabilit dacă e gratuit sau contracost?
  -goana după medicamente indică că nici aici nu stăm ca lumea, moare lumea, de dorul lor, și ele, mucles! nu-s!
    -românilor nu le frică de tine, ci mai degrabă de capacitatea statului român de a se descurca în situații de criză!  Văzurăm prea multe, ca să ne mai încredem în cei care decid pentru noi, iar încrederea noastră întrun sistem sanitar care nu e în stare să te trateze de-o durere de cap, acum s-a dus dracului! Cu toate că, până la data asta, orișice s-ar spune, și cu toate simcopele inerente, băieții s-au descurcat binișor, să fim cinstiți! Îmi pare rău că nu am prins aseară tot materialul cu Dr. Adrian Streinu-Cercel,(peste care am dat întâmplător), ci doar coada, de la cutremur, încolo (vedeți, am început să ne raportăm la cele nasoale!), dar m-am culcat semi-liniștit – mai sunt oameni care știu pe ce lume trăiesc, știu să vorbească și știu ce au de făcut, nu sunt doar muhaiele care mănâncă... tot timpul! Deși omul a fost cât se poate de cinstit în declarații, nu a lăsat vreo îndoială că treaba e urâtă-rău, dar nici nu a pedalat pe – VAI DE MAMA NOASTRĂ, O SĂ CRĂPĂM CU TOȚII! Mi s-a părut chiar elegant în modul de a spune lucrurilor, pe nume, lansând un apel la calm și înțelegere a situației, care e așa și nu mai putem schimba nimic, indiferent de ce scenarii s-au brodat pe subiect! Eu, unul, asta am înțeles – ATENȚIE, RĂBDARE, RESPECTAREA UNOR REGULI STRICTE ȘI NU NUMAI, ȘI CE-O FI PENTRU MĂ-SA, O FI ȘI PENTRU MINE!
    -de aceea, virusache! începi să-mi devii simpatic: ai reușit să dezgropi carențe umane; ai pus pe tapet reguli demult uitate; ai vârât frica, dacă nu în toți, măcar în factorii decidenți; am devenit, poate, mai umani, și ai ridicat problema vieții și a morții, în mod egal, pentru toți, atunci când ea părea doar a unora! Totuși, am cam obosit să aud toată ziua, despre tine, multe păreri fiind total neavizate și neavenite, cam multă gargară întrun mm cub de apă salcie! Așa că te aștept să treci PE LÂNGĂ MINE, cum speră toți, sau să dispari, așa cum ai apărut, dar fără să lași în urmă distrugere, moarte și deznădejde!

Niciun comentariu: