CUM SE FACE DIFERENȚA!

(NEW!)Urcat în micro-abuzul ce mă duce în capitala de județ, unde mă așteaptă o partidă de sex sălbatic, fiind, desigur, zi de ședință! Nu-mi sare, din prima, în ochi, tinerica dolofănică, din fața mea, pentru simplul motiv că nu mă interesează subiectul! Mi-e frig, abia ce a pornit șoferul instalația de încălzire, mă enervează, după atâțea ani de navetă, drumul pe care îl știu - fiecare copac, gârlă, pod uzat, călători răpănoși, gânduri de ducă și de omor!

      Tipa ține morțiș să iasă în relief, nu înțeleg de ce nu coboară din mașină, s-o ia pe jos, ar sări mai bine în ochi! N-a ieșit bine tigaia cu călători din oraș, că scoate scula de vorbit în neștire și, fără să se sinchisească că avem urechi, dă sonorul tare și se pune pe cuvântat cu voce foarte tare, bănuiesc că e surdă! Pe când noi, ceilalți, nu!

-Te-am sunat să-ți spun Bună dimineața!

Lungește cuvintele, de parcă ar vrea să le trimită la Vatican, în timp ce răsucește, ca o fetiță prinsă cu mâna în borcanul cu acadele, o șuviță rebelă din părul ei blond- tărcat!

-Țineam să-ți urez, prima, poftă bună la cafea, ca să știi că mă gândesc la tine tot timpul! (Ce să vezi, are destul timp și de gândit!) Nici nu știi ce greu îmi este, când nu ești lângă mine! Dar ce spun eu, tu, oricum, nu mă crezi, zici că mă joc cu tine, ceea ce nu e adevărat, vorbesc foarte serios! (Cum o fi când vorbește neserios?)  Nu fi...! Știi, mă țin (Bine că se ține, e multă lume în microbuz!) să-ți spun că sunt fericită că ai apărut, din nou, în viața mea! Cei doi ani, de când ai plecat, au trecut iute, nici nu m-am prins când au trecut.(Se pare că se fugărește singură, de nu se prinde, n-o fi având serviciu!) Nu! să nu crezi asta! Nu te-am uitat o clipă, știi ce se spune, că prima dragoste nu se uită niciodată, cum nu se uită mersul pe bicicletă! (Dar următoarele, se uită? Sau te obișnuiești? Ciudată comparația cu mersul pe bicicletă, o fi de la poziția călare!)  Păi, prefer să-ți spun acum asta, n-am avut curajul să-ți spun în față, mi-e teamă de tine, ești prea dur uneori, mi se zbicește pielea pe mine!( Zbârcește sau zbicește? Vai, mamă! de aia îi place, că e dur!) Hai, mă! (Unde?) Nu mai spune, că mă-nroșesc ca proasta! (N-am s-o contrazic, n-am zis-o eu, nu recunosc!) dacă nu era animalul ăla de văr’tu’, poate și azi mai eram împreună! Nu, că te așteptam, dacă nu plecai fără să-mi spui nimic! Ce! nu mă crezi? (Nici eu!) Păi câți ani am fost împreună, cinci sau șase? Patru juma? doar atât? Mie mi s-a părut mai mult! Asta e, acum e altfel, s-a schimbat situația, n-am ce mai face! Dar eu tot te iubesc, mult, mult, de tot! (Mai scurtează coada, cucoană! Că ajungi, cu ea, la ușă!) (Ea face eforturi să-și țină pliscul, semn că interlocutorul, sper că nu interlocutoarea! a preluat ștafeta și ține speech-uri pe subiect.) Din păcate, ai, și tu dreptate, dar nu mă poți împiedeca să-mi schimb sentimentele! ( Nu, nu poate, dar poate să se facă c-o să plouă cu scatoalce!) Bine, bine, vorbim mai târziu, am trecut deja de jumătatea drumului! Să nu uiți că vorbeam serios! (A schimbat timpurile, a trecut pe trecut pasiv, ca să nu zic -parșiv!)

Vădit afectată de convorbire,(nu se aștepta ca efuziunile sale vocale să nu impresioneze!), tace! Privește afară, absentă, dar nu pentru multă vreme, scoate telefonul și formează un număr! Noi ne pregătim de episodul doi al telenovelei, dar vom fi dezamăgiți - nu sună la același număr:

-Te-ai trezit? Ce faci acum? Nu te puteai trezi mai devreme, că îi este foame fetei? Am lăsat pe aragaz laptele, să nu uiți să-l încălzești! Să-l încălzești cum trebuie, nu ca ieri, de era să opărești fata!

Tonul nu seamănă cu cel dinainte, noi, toți ascultătorii, suntem foarte atenți la intonație. Nu e pic de milă, de înțelegere, în tonul ei, cred că Inchiziția era mult mai îngăduitoare! SS, naziștii, erau mici pitencantropi, pe lângă tipă!

-Vezi că la nouă trebuie să fiți la mama! Să nu dea dracu’ să te iei, iar, de mama, că vin acasă mai repede și vezi tu! Taci! că n-ai dreptate, mama mea va fi mereu mai aproape de mine și de fie-ta, mama mea are întotdeuna dreptate! (Uite pe cineva care deține adevărul absolut!) Nu știai asta, nu? Acum o știi! Aha! ți-am mai spus asta, te faci că nu înțelegi, să mă scoți din minți! Mai bine îmi mușcam limba, decât să mă mărit cu tine! (Asta nu ar fi fost o idee rea, însă mi-e teamă că se otrăvea! În amândouă variantele!) Dacă mă mai enervezi mult, las fata la mama, sâmbătă, dar tot nu merg la nuntă, te duci singur, să te faci de c...!( Mai e valabilă aia cu Cine se aseamănă, se adună?) Ia mai lasă-mă-n pace, în gura mătii!

Închide, nervoasă, și aruncă telefonul în geantă!

Noi ne ținem răsuflarea, o doamnă își freacă ochii cu batista, nu știu dacă din cauza situației, sau din cauza fumului ce intră pe geamul de la șofer, l-a apucat căldurile! Cu tragedia în direct, mai avem cel mult 10 minute și ajungem la destinație. Ce repede a trecut timpul, cca 45 de minute de călătorie cu drama omului neîmplinit! Măcar dacă vorbea mai încet, nu trebuia să fim martori la divorț! Mie mi-a umplut timpul, permițându - mi să comentez în interiorul caroseriei mele! Dacă nu era asta, eram nevoit să analizez propriile mele probleme și zău ! era nasol! Trăiască telefonia mobilă și libera exprimare, cu voce tare- tare!

Exact când mă pregăteam să-mi spun că asta e viața, când ne trezește telefonul tipei:

-Ce mai vrei? se răstește la biata sculă nevinovată, după care, instantaneu, se înverzește, deși nu e primăvară!  - Cât de grav e? Bine, dar te rog, dragul meu, du-o pe mama la spital, chiar dacă nu și-a rupt piciorul! Să facă o radiografie, ceva! Ce naiba căuta în pod? Te descurci, nu-i așa? cu amândouă? Mă suni și-mi spui cum e! Pa!

Mi-am adus aminte de acest episod și m-aș bucura să nu fi fost decât o ficțiune! Din păcate, nu a fost doar rodul unei imaginații bolnave, ci chiar așa s-au petrecut lucrurile. Trist, dar adevărat! Ajungi să crezi că nu există fericire, dar aceasta există! Numai că nu prea știm cu ce măsură s-o măsurăm! Nu știm să facem diferența!