Mângâie, drăgăstoasă, pisica, care se întoarse cu burta-n sus, torcând. Și amintirile începură să dea năvală, la început, învălmășite, apoi se ordonară:
de mică, a visat să conducă oameni! A început cu sora ei mai mică, pe care a transformat-o
în cățelul ei uman. Atât de mult o iubea soră-sa, că era în stare să bage și
mâna-n sobă, ceea ce a și făcut, când i s-a cerut. Au urmat părinții ei, care
nu aveau niciun cuvânt de spus, îi răsucea pe degete ca pe firul de mătase.
Când a început să meargă la școală, a
descoperit că putea să-l facă pe colegul ei de bancă, să se urce și pe stâlp,
fără să comenteze! Cu profesorii, a schimbat tactica – lua fața de victimă, de
bolnavă sau de supărată, că aceștia nu știau ce să-i mai facă. Liceul a fost un
șir de succese – olimpiade, concursuri, cenaclu, scurte povestiri premiate!
Deși remarcabil de frumoasă, nici un băiat n-a convins-o să renunțe la
virginitate – i-a convins pe toți, că, la ea, mai mult contează cariera,
viiitorul, drumul spre culmile genialității!
Nici cele două facultăți
terminate cu brio, n-au făcut-o mai maleabilă – a lăsat un șir de inimi frânte
și-un cor de hăndrălai care se lăudau cu ce i-ai făcut, dar fără să-i creadă,
pe vreunul, cineva. Deja cunoscută pentru ambiția ei, se trezi
singură-singurică, că începe să îmbătrânească. Atunci i se trezi și pofta de a
fi ținută în brațe și mângâiată, dar nu se apropia nici picior de cangur – toți
erau convinși că are inima de ghiață și creierul de oțel.
În compensație, în câțiva
ani reuși să ajungă pe trepte unde alții munceau cu deceniile, să ajungă:
mașină la scară, 3 secretare, simpozioane, invitații la lumea mondenă! Nicio
cerere în căsătorie! Sau măcar o invitație în parc. Și, mai ales, nicio
declarație de dragoste! Și ea urca din ce, în ce, mai sus!
Se trezi că nu mai poate
urca – avea un handicap – nu avea familie. Soț, copii, soacră, cumnați, etc. Era doar ea și ambițiile sale.
Se căsători de două ori,
din conveniență, cu bărbați mai în vârstă ca ea, dar persoane respectabile. Se
trezi, de fiecare dată, văduvă și moștenitoarea averii decedatului. Ajunse atât
de bogată, că nu mai știa ce avea și ce nu. Ar fi trebuit să fie mulțumită, dar
abia acum simți că nu are mare lucru.
Îl cunoscu întrun
supermarket, lovindu-l cu căruciorul. Cred că fusese destinul, ea nu mergea la
cumpărături, avea menajere. Scuze, vorbe, ieșire în oraș, la o pizza. Nu i-a
spus nici cum o cheamă, nici ce-nvârte - voia să vadă cum e când nu mai ești
celebru și bogat.
Două luni mai târziu, el a
murit de cancer. Ea nici n-a știut, tocmai se pregătea să termine relația – se
simțea prea umană și, de aceea, prea vulnerabilă. A plâns și a jurat că nu va
mai fi slabă niciodată. Dragostea nu era pentru ea!
Mângâie pisica și oftează – a dat drumul la personal și tare
s-ar plimba, cu picioarele goale, prin iarbă. Doar că e iarnă și - afară e frig!
Oricum, e mai cald ca-n sufletul ei! Și atunci văzu că pisica năpărlise, fără
să-și mai recapete blana!.Îmbătrânise!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu