ȚARA UNDE LINGĂII, LINGĂVESC!

Ca de obicei, mișelia propagandistică ne divide, din nou, pentru a nu știu câta oară, în două tabere. Tabere care nici nu vor ști vreodată care dintre ele deține adevărul și care se șterge...la nas cu el! Nu știu cum de se întâmplă asta, sau poate bănuiesc, dar când văd că se mișcă ceva spre bine, din tenebrele dușmăniei neamului românesc sare un subiect care captează atenția, dihocă populațiunea în prag de conciliere și pune sare pe rănile mereu deschise a batjocurii zilnice. Asta e – trebuie să fim mereu încordați, revoltați, timorați și supărați pe viață și cum nu prea mai avem imaginație, c-au mâncat-o porcii, ni se servește scursură de ioc, ostropel de bulangerie și poale-n brâu.

Ce-o fi fost cu explozia mediatică, care l-a lovit pe Tudor Gheorghe în fâs, știe cineva? S-au terminat cu mizeriile, ambiguitățile, hoțiile și strâmbăciunile, de a devenit un rapsod român, (bun, rău, cum o fi el!), ținta unor șacali deja recunoscuți pe toate planurile, dar cu pretenții de modele? Zău că la altceva mă duce gândul, văzând atâta ură ! Pentru că asta e – ură! La care ne aliem, și ne alienăm, și noi, involuntar, când intrăm în jocul polemicii.

Mi-a plăcut întotdeauna scrierea lui B.P.Hașdeu: ”Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău, e silit a recunoaste că ești bun și dânsu-i rău!”! Extrapolând ideea, oare n-are fi mai omenește să ignorăm pe viclean, pe impostor, pe neom, dacă suntem siguri că n-are de ce să se bucure de atenția noastră? Așa am martirizat, în ultimii ani, o mulțime de lichele, dovedite a fi dușmanii neamului românesc! Lasă, bre, omul în cocina lui, nu-i mai da, și tu, lături! Că se scaldă-n ale lui! Dacă nu-i demn, să stea, singur, în banca lui, nu să-i scormonim păcate! Dar dacă trebuie să ne scoatem pălăria în fața lui, nu-l mai târnosi!

Ca să fiu mai explicit: cu mulți ani, în urmă, după 1989, l-am cunoscut pe un artist popular provenit din „comunismul deșanțat”! (Iată-ne, iar, pe tărâmul celui comunism care n-a existat vreodată, dar toată lumea vorbește de el, chit că nu l-a trăit!) Nu știu dacă persoana mai trăiește, dar sper că da, și mi-aș dori să-i mai văd lucrările. În micul nostru oraș de provincie, cine s-ar fi gândit că voi vedea tablouri lucrate din frunze și paie, de o inegalabilă frumusețe? Mă tem că, astăzi, nu sunt mai mult de 20 de persoane care să-și mai amintească de ei - pentru că, de fapt, erau o pereche, soț și soție! Fiecare cu contribuția sa! Nici nu vă închipuiți câtă migală: să cauți frunze, să le usuci, să le tai și să concepi ceva frumos! Artă, bă, nu guzgăneală!

Poate că n-aș aminti de cei doi meșteri populari, dacă nu ar fi un "mic" amănunt: mi-au povestit că, pe vremea Odiosului, erau scoși din producție, duși la București, să facă -n tablouri pe Iubitul Conducător. Atunci am văzut  fotografia unui tablou cât peretele, cu cei doi Conducători de TIR, înconjurați de alte personaje, în speță țărani și muncitori. Când i-am întrebat cât au câștigat din asta, că, de! lucrau la case mari, mi-au spus că nu le dădeau decât o “premă” și-i nu-i punea la muncă grea, în fabrică. Dar nu de asta munceau ei, ci pentru că le plăcea ce făceau! Amărâtul lor de apartament cu două camere, în care, de învârteai mâța, luai varul, spunea că nu vorbesc prostii, n-aveau stofă de boieri!

Cum să-i catalogăm, conform “intelighenției” de azi – lingăi, profitori, lași, trădători, comuniști? De-alungul istoriei s-au văzut, și la români, cum se schimbau taberele în timpul bătăliei. Procese de conștiință? Pentru ce? Așa era conjuctura – fă-te frate cu dracu’, până treci puntea! De unde mâncărimea asta la limbă, pentru înfierarea unora care au făcut ceva pentru tine și poporul tău? Ce-aveți, mamelucilor, cu Tudor Gheorghe, v-a săltat cenușa din vatră și n-ați văzut? N-o fi fost el un sfânt, dar nu dați cu piatra, dacă nu sunteți fără de păcat! Lăsați, bre! oamenii, în pace, nu-i mai mușcați de noadă, că nu sunteți mai breji!

Partea proastă e că nu manifestă chiar oricine, ci nume cu rezonanță cam politică: “pixelul albastru”, “umbra” unui actor – revoluționar, Diplomatul exacerbat, mai câte un fiu de nomenclaturiști! Nume grele, dar care uită că s-a murit în 1989, pentru a se putea exprima fiecare, liber!  Că nu-i nici o rușine să câștigi bani buni, dacă nu-i furi! Dacă muncești pentru ei!

Politica te strică la cerebel, de nu mai știi cum o cheamă pe nevastă-ta! Cum scriam mai sus - să urle cel fără de păcat! Numele sonor și elitismul nu ține loc de bun - simț!

Din umila scorbură de arici, îndrăznesc să spun că ne-am tâmpit de tot! Îmi asum ce spun, la mine deja se vede! Dacă nu ne-am umple capul cu prostii care nu ne privesc, n-am mai fi așa cârcotași! Și n-am mai pune botul la idioțenii!

Cântecele lui Tudor Gheorghe mă înfioară, simt furnicături, când le aud – crează emoție, mă răscolesc și mă întristează. Nu același lucru mi se întâmplă când aud măcăituri de rațe triste sau grohăieli demagogice!

Mă interesează prea puțin ce face, în particular, Tudor Gheorghe! Mă interesează doar mesajul pe care îl transmite și nu-i unul rău! Păcat că nu-l aud decât demolatorii!