ÎMBÂRLIGĂCIOSUL

   Dacă pe vremea lui Răposatu, se legau prietenii la rând la carne sau la butelii, moda statului în noadă, la coadă, se mai păstrează și azi, doar că cele mai frecvente relații apar acum la statul pe la ușa medicilor. Și cum să nu legi prietenie cu cineva aflat în suferință, mai ales că nici tu nu prea pari întreg-întreguț?!?

            Prin urmare, coada de 7 persoane existente înainte de începerea programului medicului în cauză, supravegheată ochiometric și aleatoriu de trupa de 4 majorete... pardon! asistente care sparg semințe, fu întregită cu următorul viitor pacient (sau nu!), un personaj pus pe arcuri, fără stare de repaus.

            Prima dată năvăli peste trupa de supraveghetoare, deranjându-le din ocupațiile celeste, unde depuse, pufăind pe nări, poza proaspătă cu plămânii dumnealui. După ce ieși, continuă să pufăie pe nări precum taurul la corida, stârnind un ușor curent de aer, neprielnic celorlalți. Văzând că nu-l întreabă nimeni de sănătate, se lansă singur pe orbită:

            -Stau toate, cu mâna-n fund! Iau banii de pomană! (Lumea aprobă.) Când ajungi la mâna lor (Una singură?), se șterge cu tine...! (Nu se precizează zona.) Iar eu stau acum, ca prostu’, degeaba! (Cine să-l plătească pentru stat?) Auzi! (Aud!) îl aduc pe tata, că-i era rău, și, când îi fac analizele, zic că are TBC! Mă întreabă cine mai stă cu el - eu le spun că EU! -Trebuie să-ți faci și tu analizele, să vezi dacă ...! Și iată-mă-s umblând pe la doctori! Prost eu, să vin în țară, să văd de ăl bătrân și să mă trezesc că-s suspect de TBC, eu, care nici pastile nu iau! Țara tâmpiților – să te pună pe drumuri (Nu că n-ar fi așa! Cam are dreptate! Parțial!) M-au pus să mă și grăbesc, că nu mai au program la raze după 13.30! Și nu mai vine doctorița asta, na! e 12.15 și are program de la 12! (Noi, ceilalați, tăcem – avem deja 45 de minute, fiecare a venit mai devreme, crezând că-i singurul!) Mă enervez și plec! Păi, în Italia chema patronul săptămânal doctorul, să vadă dacă nu suntem bolnavi! Asta după ce ne-am îmbolnăvit mai mulți și ne-au băgat în carantină. (Aha! asta era cauza!) De atunci, la control! Gata, am plecat, e 12.30! Își bat joc de noi ăștia, din sănătatea românească! (Subscriem și noi!) (Intră alt amărât, cu poza plămânilor la purtător). Cei doi se cunosc deja, de la “raze”: - Intră, frate, nu mai sta ca prostu’, că nu te bagă pupezele alea în seamă! Mai ales aia cu păru lung, are niște draci în ea – mi-a spus să mă calmez! Eu am venit în țară și stau pe holuri și ea îmi cere să mă calmez? Uite-o că iese!

            -V-ați mai calmat? îl întrebă respectiva, liniștită. Că înainte vă uitați tare urât la mine!

           - Și ce? n-am voie să mă uit urât? Nu mă lași dumneata?

            Tipa se retrage, simțind pericolul. El o urmărește, privind-o fix, cu privire rea:

            -Mai ești și urătă! (Nu e chiar așa, dar fiecare cu standardele lui!) Urâta dracului!

            O doamnă în vârstă, de lângă mine, nu se poate abține:

      -Poate ai avut noroc și nevasta dumitale e mai frumoasă! (Greșeală!)

      -Da’ pe mata cine te-a invitat la vorbă? (Poate la monolog, că de jumătate de oră, doar el vorbește!) 

        Tace puțin, dar îl răcâie pe suflet:

- Ca să știi, cucoană, că am ținut două neveste! Și amândouă au plecat la băi! (Ne privește și nu e convins că am priceput cu toții.) – Ducă-se! eu mi-am trăit viața, pot să mor, că le-am făcut pe toate! Ba chiar și mai mult decât alții! Și pot să mai țin o muiere, și mai multe! Am doar 46 de ani, până la 50 și.., mai pot! Și să știți cu toții, că femeiile sunt mult mai rele decât bărbații! În Italia, erau 40 de femei și noi, 4 bărbați! nu vă povestesc cum era! La englezi, lucrez cu 5 femei la un bistrou! Iar nu vă povestesc cu e! (De fapt, nici nu l-a rugat nimeni.) Rele sunt, nu-mi spuneți mie!

Iese „urâta” și dă rezultatele. El se uită la ea și rămâne mirat: - Eu ce trebuie să fac?

-V-au ieșit bune, vă puteți duce acasă! Scrie și pe foaia aia!

            O privește cu suspiciune, dar nu se uită în hârtii:

-Eu nu cred! Am să intru la doamna doctor, să mă lămurească.

Stă puțin, eu sunt următorul. Se face că nu vede și se adresează următoarei doamne:

-Pot să intru, să întreb, că nu stau mult?

Doamna face semn către mine, că-s înaintea ei. El se întoarce și cere voie să intre. Abia aștept să-l văd plecând, așa că îi fac semn că are liberă trecere. Cum iese cel dinăuntru, se strecoară pe ușă, pe care n-o închide. Se aude tot - nu-i bolnav! Iese, mulțumindu-i cu plecăciuni doctoriței. După ce închide ușa, ridică trunchiul și se uită sfătos, la noi:

-O doamnă! nu ca urâta aia! Să tot vii la medic!

Și totuși, cred că e vorba de comunicare ! Apropos! întâmplarea nu e ficțiune deloc!