C. avea o problemă! Nu exista decât o soluție și aia c-un picior de lemn
și-n ghips – să se ducă „mai departe”! Pe plan local, ușile i se închiseseră una câte una,
rămânea doar Ministerul! Neplăcută situație, dar dacă altă rezolvare, nu-i!?
Își aminti că, la
București, cunoștea pe cineva, cu care lucrase mai mulți ani, din care, pe o
perioadă de vreo 8 luni, era o plăcută amintire! Își făcu bagajele, pupă
copiii, liniști nevasta și urcă în trenul care ajunse la destinație, exact cât
să trebuiască să-și dea, iar, barba jos! Nenea taxi – metristul îl "citi" că vine
din provincie și încercă să-l ducă la destinație pe la Cuca Măcăii, dar nu avu
noroc – C. avea GPS-ul pornit!
Când ajunse la minister,
se interesă de persoana respectivă, aflând că, de când nu mai ținuseră
legătura, aceasta avansase și mai avea trei trepte să ajungă Ministru! C. se
bucură în sinea lui - șansele creșteau de la minut, la minut!
Numai că, după 3 ore de
așteptare la ușa persoanei, timp în care admirase feroneria și tâmplăria
modernă, C. se cam dezumflă: deși tot îi spunea secretarei să transmită că el e
C., nu reuși să intre decât pe la ora trei, după pauza de masă. Curajos din
fire, acum, însă timorat de așteptare, se trecură pe ușa ce stâlpea, parcă,
cerul, și dădu peste D-na Chixulescu, ce-l privi ca pe un mic gândac de
bucătărie, apărut pe ne-veste, la ea, pe
sandviș.
Conștient că nu are mult
timp la dispoziție, C. expuse situația - avea nevoie de aprobări ca să extindă
locația școlii și s-o pregătească să devină liceu.
-N-avem bani pentru investiții!
veni răspunsul sec, al Doamnei. Poate peste 5 ani!
Pierdut în deznădejde, C.
încercă să atingă coarda sensibilă, pe care mizase:
-Hai, măi Cărmenuș,
ajută-mă tu! Că eu n-am uitat ce mult ne-am iubit în tinerețe și ce frumos a
fost!
Se simți privit ca pe-o
furnică și mulțumi Cerului că Doamna nu l-a mușcat de gât, după cum arăta
figura ei:
-Ce-a fost, a fost!
Lucrurile s-au schimbat, domnule C., nu mai e timp și pentru nostalgii, țara
are nevoie de oameni serioși, care să-și vadă de treburile lor! Și să nu mai
veniți la mine, că o să vă pară rău!
C. răsuflă greu, după ce
ieși, taman cât să sufle-n fața unui domn spilcuit, pesemne, tot din minister!
Acesta îl privi cu răceală, se uită mai atent, fața i se însenină și-l luă de
braț pe C. zicându-i:
- Ce mai faci, domn
director? Tot acolo, tot acolo? Haideți la mine în birou!
C. se blocă de tot – cine era
individul? Părea cunoscut, dar ... totuși?
- Nu vă mai aduceți
aminte, nu-i așa? Mi-ați fost director trei ani! Și mi-ați mâncat ficații! Și
bine ați făcut, că m-ați pisat să fac cursuri, peste cursuri, că am potențial!
Am ajuns aici! Datorită dumneavoastră!
De ce n-ați venit direct la mine, d-na Chixulescu e subordonata me! Ia spuneți,
ce mai vreți să faceți? Că vă ajut eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu