SCURTCIRCUITARE

   Zău că ni s-au prăjit neuronii, scurtcircuitați de mizeriile avalanșei mediatice, de nu mai gândim normal. Sau pe-acolo! Cu spume la guriță, cu limba-ntre dinți și cu creierul uscat cu feon-ul, constituim o masă de manevră, cum nici Napoleon n-a avut vreodată, adunată-n curte. Apropos de Napulionache, rămas în memoria uitătorilor de carte drept unul care avea probleme cu femeile, poate să-mi spună cineva unde se mai fac cursuri napolioniene? Văd că a crescut numărul dătătorilor de ordine și a limbiștilor adiacenți și vreau să știu unde se pregătesc. De exemplu, ieri, în microbuzul ce mă târa la munci, o cuconetă abia pășită în mijlocul de locomoție și-a descoperit bastonul de mareșal din raniță, rămas de la bunelu’, de la Vaterluu, și s-a apucat să dea ordine, fără s-o întrebe cineva de culoarea ochilor. Și cum primul eram eu, am fost pus să reglez scaunele, unde nu am atestat profesional, așa că m-am scuzat de nepricepere. La coborâre, femeia din spatele ei a atins-o cu poșeta în cîrcă, stârnind un cor de miorlăieli și mărăituri, greu de reprodus, pentru că nu-s de reproducere, erau sterile. Simpatică ființă!

            Lumea în care trăim a devenit, cum spuneam și altă dată, un soi de maidan plin de scaieți și flori de mac-mac, unde maidanezii trăiesc ca niște boieri-bibi! Să luăm cazul celor care circulă prin mijlocul străzii, unde se simt ca la ei acasă, adică îi doare-n...! Tot ieri, un nene lălăia drumul de-alungul lui, dar pe carosabil. Când am ajuns în dreptul domniei sale, a cotit spre roțile mele, în plin avânt, fără să-mi arunce, barem, un scuipat cu caimac. Ratându-l la mustață, ce credeți că a făcut? S-a uitat monstruos de urât la mine, scăpând o înjurătură, că l-am deranjat. Nu cred că s-a prins că, dacă mă urcam pe el, nu se mai uita urât, ajungea urât!

            N-am să înțeleg de ce se înghesuie omuleștenii, când vor să urce în mij-loacele de transport în comună – se dă carne, la liber? La tren, mai înțeleg, se grăbesc să prindă loc, ca să aibă unde să le amorțească oasele, până la destinație, dar de ce la lotobus, microbus, troncobus, metrou? Și de ce sunt babele, agresive, cu clăbuci la mestecător? Cred că li s-a dus tinerețea, de nici câinii nu se uită după ceva frăgezior, că nu mai e de unde, dar dacă vor să fie băgate-n zeamă, pot ține și clănțul închis, făcând pe mumia în repaus! Cât despre bătrânii care confundă drumul, cu ulița copilăriei...!

        Când zic că s-au mai dus din neuroni, iau în calcul și posibilitatea ca asta să se întâmple doar la mine. Deși, mă îndoiesc – ați auzit că Trenul Prieteniei era plin cu țigări de contrabandă? Asta da! viziune - nicotină, pentru toți prietenii mei!

           De fapt, durerea mea e mare, dar din mai multe motive, dintre care unul clar, mic și cu mujdei: de ce toți vrem să fie pedepsiți cei care își bat joc de noi? Ah! nu! nu că nu trebuie pedepsiți, ci ÎN CE CONSTĂ PEDEAPSA? Vrem să-i vedem la zdup? Unde o duc, poate, mai bine  decât mulți din noi? Unde au drepturi și stă UE cu bunghiul pe ei, să le fie cald și bine, că, de! sunt privați de libertate! De parcă i-am împins noi, să și-o privatizeze! Nu mă refer la violatori, ucigași și alte deșeuri, ci la gunoaiele care au spoliat țara asta și dintre care n-am văzut prea mulți înghesuindu-se în curtea pușcăriei. Mă refer la cei care, atunci când vor ‘ieși’, vor avea pe ce pune mâna și n-o să mai trebuiască să muncească!

              Din categoria mulgătorilor de voturi, mă surprinde poziția unor primari care au luat calea iluminării cu led-uri, contrariați de atitudinea polițiștilor locali, pe care îi văd pentru prima oară, de la înființarea acestora. Și care se declară nemulțumiți de activitatea lor! Îmi aduc aminte ce-mi spunea un polițist local – Eu dau amenzi, ca să mă aflu-n treabă, că majoritatea nu le plătesc, că n-au de unde! Sunt unii care au zeci, și dureri în șale, că le dăm noi, amenzi!

            Ei bine! zilele trecute am văzut niște personaje care prestau munci în folosul comunității! Și mi-a trecut prin minte că, dacă aș fi primar, aș cere instanțelor să mi-i dea mie pe  toți neplătitorii de amenzi, că sunt destule de făcut și nu se-nghesuie nimeni la voluntariat. Cu ce mă încălzește pe mine că ăla a luat 5 ani, dacă trebuie să-l hrănesc, să-l educ, uneori, fără rezultat, și să-l „integrez”, fără ca el să miște din mustăți? N-ar fi mai frumos, ca în locul suspendării, să-l pun să sape niște șanțuri, nu l-a obligat nimeni să facă pe specialul?

            Ați auzit de detergentul ideal pentru fructe și legume? Ăla care curăță pesticidele și ceara de pe dumnealor? Că noi, acum, mâncăm ceară și pesticide, pe care apa de robinet nu le mai spală, trebe detergent special. Da’ ceva, să le facă moi și pufoase, ca pe rufe, nu ați făcut, dragilor?

            Ce legătură are detergentul și tema de mai sus? Nici una! Sau poate o fi fost o altă repriză de scurtcircuitare! Și, dacă stau bine și gândesc, astea, de mai sus, nu prea au legătură între ele. Dar acesta e modelul după care, de la o vreme, mă prefac că meditez - încep din colțul ăsta și termin sub coada vacii!