Miorlăind că-i obidită-
A furat un pui din sac
Și de-acasă-i fugărită!
După cel exemplu-al ei,
Revoltată e și vaca –
Au tot muls-o fără rost
Și e stearpă-acum, săraca!
Câinele, zis Dom’Lătrău,
Pare, neică, fioros!
Nu c-o duce, el, prea
rău,
Dar nu are os de ros!
Puicile botoxiene
Reazemă, cam des,
ulucii!
De atâta tăvăleală,
Le-au sărit, la toate,
fulgii!
Greierele și furnica,
Îmbătați că-i soare
afară,
Nu-i mai gâdilă și
frica
Că de muncă, se omoară!
Și din toată clica
asta,
Nu-nțeleg ce-nțeleg,
oare?
M-a cuprins melancolia
Și mă trage de
picioare?
Ce pretenții pot să am
De la necuvântătoare,
Dacă toată lumea asta
Nu-i setată pe onoare?
Ce să le mai zic la
fiare
Că sunt crude și
nedrepte,
Dacă cel ce-ți stă
alături
Nu mai vrea să se
îndrepte?
Nici nu vrea să vadă
cerul!
Nu mai vrea ca să îl
doară -
Și-n dorința de-a fi
vesel,
Veselia și-o omoară!
S-a suit mâța-n copac
Și de-acolo ne
privește -
E acum, superioară -
La-nălțime, ea,
trăiește!
Dacă o s-aveți răbdare
Și gândiți cu voce
tare,
Dintre cele animale,
Veți vedea asemănare!
Veți descoperi
prieteni,
Rude, neamuri,
comparații!
Și ne mai mirăm că
suntem
Cotropiți de aberații!
Superioritatea noastră
E acea dulce himeră -
"Exceptând doar omenirea
Lumea-ntreagă e șomeră"!
"Dacă nu ar fi și omul,
Să coordoneze totul,
Ar crapă, de ciudă,
porcul
Și nu că-i veni
sorocul!"
Lumea e sălbăticie!
Nu mai e nimic de spus -
Cu atâta dihonie,
Mâța-n pom iar s-a
ascuns!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu